333 matches
-
atât eu mă simțeam mai bine. Și îmi pare rău. După ce a spus asta, Brigit a izbucnit într-un hohot de plâns zgomotos și violent. Nu fi proastă, Brigit, am spus eu încercând să fiu fermă și să nu mă smiorcăi. Sunt dependentă de droguri, ai trăit cu o dependentă de droguri. Trebuie să fi fost un iad. Abia acum îmi dau seama cât de îngrozitor trebuie să fi fost pentru tine. N-ar fi trebuit să fiu așa de dură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în îmbrățișarea ei și simțind cum douăzeci de ani mi se topesc de pe umeri. Înconjurată de brațele mamei, simt cum golul din stomac mi se mai micșorează puțin. — Tish-Tish, te rog, am nevoie disperată de ajutorul tău cu cerceii, se smiorcăie Lucille, smulgând-o pe mama de lângă mine. Sentimentul care mă cuprinde când simt brațele mamei îndepărtându-se de lângă mine e mai rău decât cel produs de sunetul asurzitor al unui ceas deșteptător după o noapte marcată de insomnie. Mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
dacă tu pleci - m-am oprit repede... dar cuvintele îmi scăpaseră deja. Ultimul lucru pe care mi-l doream era să-l fac pe Jackson să se simtă vinovat din cauză că se pensiona. O făcusem și-așa de oaie când mă smiorcăisem. — Claire, ascultă-mă, mi-a spus Jackson cu o voce solemnă, știu că pensionarea mea te lasă fără nici un sprijin aici, la P și P, dar detest ideea că acesta e motivul care te aruncă în ghearele lui Vivian Grant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Atârn de un fir de ață. De croitorie. De fapt, e foarte plăcut să mă pot relaxa aici un minut... Mamă! știu că înseamnă zece mii de dolari, dar asta e cea mai importantă zi din toată viața mea! s-a smiorcăit o fată în camera de probe de lângă a noastră. Mamă, vrei să arăt de rahat în ziua nunții mele? Asta vrei? Sigur nu, dulceața mea, a răspuns obosită mama fetei. Atunci asta e rochia pe care o vreau! — Bine, draga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
zis că n-are deloc cazier, aș fi jurat că e un profesionist și încă unul foarte bun. Sunteți sigur că oamenii de la cazier n-au nimic despre el? Inspectorul Flint clătină din cap. — N-a început încă să se smiorcăie după un avocat? — N-a scos un scâncet. Ascultați-mă ce vă zic: omul ăsta fie e făcut dintr-un aluat tare de tot, ori a mai trecut prin așa ceva și altă dată. într-adevăr, Wilt mai trecuse prin așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ar ști să spună. Miercuri, vremea se va răci. Cerul coborât, îngroșat, negru. O plimbare până la librărie. Joi, excursie la castel, lectură, plimbare pe la vile, prin oraș, prin parc, pe la poștă. Duminica la munte are ceva ascuns, batjocoritor parcă, se smiorcăie, alintată. Orele se târăsc, într-un soi de provocare mocnită, ostilă. Poți să-ți faci valiza încet, fără grabă, ca într-o zi oarecare. Habar n-ai de unde încotro pleci, nu știi ce oră ce tren ce localitate, te lași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tăcerea stupefiată. Fie că rămâi aici sau nu, banii sunt ai amândurora. Suntem parteneri și n-am de gând să te lipsesc de partea ta. Jumi-juma, Rufus. Facem totul exact pe jumătate. — Trmimite-mi doar destul cât să trăiesc, s-a smiorcăit Rufus. Altceva nu vreau. — O să vindem clădirea și magazinul, a zis Tom. O să scăpăm de toate și împărțim profitul. — Nu, Tommy, i-a răspuns Rufus. Păstrează-le. Tu ești un tip deștept, o să te îmbogățești dacă le ții. Locul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pe cineva acum, așa că nu prea observ alți bărbați. —E ceva serios? E oare? Nu știu, nu-i așa? Nu sunt prea sigură. Să-i spun despre Adam? Ar fi bine? Sper că se poartă bine cu tine, spune Amy smiorcăindu-se autocompătimitor. — Toți bărbații sunt niște ticăloși în fond, zic făcând o slabă încercare să-i readuc zâmbetul pe buze. Totuși nu funcționează. Fața i se boțește iar. Se întinde după alt șervețel. Apropo de ticăloși... mă aventurez eu, întrebându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
casei lui cutare, ba În dreapta, la nucul lui cutare, În stânga, la ai lui cutare, ieșiți, cu mic cu mare, la portiță, de rămas-bun-are, făcând cu mâna, bărbații, scâncind, În basmale, femeile - fetele Încă ne-triste, că nu Învățaseră să se smiorcăie În barijuri - au să-nvețe ele, vai de ochișorii lor. De parcă aș fi fost mutat, În somn, din calidor, drept pe drumul În ușoară pantă spre Chișinău - mergând pe jos, În urma carului - bieții boi. A fost, de parcă n-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Nu putea să fie mai rău. Eu mă dau peste cap să-mi fac căsnicia să meargă, dar, în tot timpul ăsta, în preajmă îmi stă lipitoarea asta neinteresantă, care suge sângele vieții din mariajul meu. A, scuze, s-a smiorcăit Alison. Acum că ai pus lucrurile în lumina asta... Fiona a zâmbit cu bunătate. —Julia, tu ești înaltă, slabă, extrem de frumoasă și deloc proastă. Dacă, așa cum spui tu, femeia aia e o chestie absolut neinteresantă, atunci de ce o lași să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ca un laș. — Mă săturasem, crede-mă, îmi ajunsese la os. De șapte ani... Și la mine nu te-ai gândit că tot de șapte ani? Mie nu-mi ajunsese la os? Și uite-mă că-s tot acolo, spuse, smiorcăindu-se teatral. De ce nu m-ai luat cu tine? Ai vrut să scapi de mine? Bine c-ai scăpat. Acum ți-e mai bine că furi câini? — Ești nebun? Cum să fur câini? E câinele meu. Da’ pe cine înjurai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-se că, dacă ar zăbovi prea mult într-un loc, s-ar rupe vraja... Fusese o vrajă și un vis. Șirul gândurilor se rupea când venea Mugurel de afară de la sanie. Îi mânca sufletul copilul ăsta. Înfometat și înfrigurat, și smiorcăindu-se în draci că n-are lumină să-și facă lecțiile. Smiorcăielile o apăsau în capul pieptului și-i luau tot aerul. Simțea că se sufocă, iar Mugurel îi simțea slăbiciunea și se smiorcăia și mai tare, pornit parcă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
copilul ăsta. Înfometat și înfrigurat, și smiorcăindu-se în draci că n-are lumină să-și facă lecțiile. Smiorcăielile o apăsau în capul pieptului și-i luau tot aerul. Simțea că se sufocă, iar Mugurel îi simțea slăbiciunea și se smiorcăia și mai tare, pornit parcă s-o ucidă. Știa că are putere asupra ei și-i plăcea s-o chinuie. O amenința cu lasă că te zic io lu’ tataie că mă ții pe-ntuneric să nu pot să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cu sabia, să-i scoți datoria. N-am sabie... — Mare rahat. Te dotează Zizi. — Oricum, Mărgărit e prietenul meu... — Preten adevărat, de-adevăratelea, mânca-ne-ar pula. Restu’, Mărgărite! — Am zis că să mai iau un rând, nea Ghețule, se smiorcăie Mărgărit. — Atuncea du-te odată, mânca-ne-ai pula. Nu mă ține să mă usuc. — Cred că-mi mai trebui’ douăj’ de mii pentru un rând de încă cinci halbe... Nea Ghețu țuguie buzele spre Rafael. Seamănă încă și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
în care ar vrea să se pripășească o vreme, ca și cum nici el n-ar fi de pe-aici, din lumea asta; parcă ar vrea să ghicească, să miroasă, înainte să i se spună... În vremea din urmă, Mugurel o învinovățea smiorcăindu-se-n draci că o spune lui tataie, nu doar pentru că-l ținea fără lumină și mai mult nemâncat, ci și pentru Petrișor; cine a pus-o să-i facă un frate? Nu-i trebuie, și așa le e greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
o tratam ca pe sora mea mai mică. — Știu, știu, am spus. — Naoko mi-a zis apoi că vrea să o țin în brațe. Eu i-am spus că-i prea cald ca să ne îmbrățișăm, dar a început să se smiorcăie că e ultima oară, așa că am luat-o în brațe. Am stat așa, o vreme, cu un prosop între noi ca să nu ne lipim una de alta. Apoi s-a liniștit, am șters-o iar de transpirație, i-am pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Charlotte. Toți ceilalți, în afară de Jim, care, ca întotdeauna, stă puțin mai în spate, cu o expresie aproape furioasă pe față. Deja ne-am obișnuit cu acest comportament neobișnuit din partea lui, așa că Jim nu mai șochează pe nimeni. —Și Finn, se smiorcăie Daisy, să nu te mai simți vinovat, OK? Mi-am făcut-o cu mâna mea. Nimeni nu m-a obligat. Am acceptat să fac ce mi-ai cerut pentru că scontam pe un anume efect asupra lui Lewis. —Asta nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
la chimie. Dacă tot i-a dat bătrânu’ lu’ Coceanu mașina, ei se duc până în piață la Bobocica după gogoși. Încă Mădălina și Iuliana se certau care să stea în față. Ș-acu au mierlit-o cu toții, începu să se smiorcăie Gogoașă. Între timp mai sosi un elev cu limba de un cot: aoleu, Coceanu e zob, Mădălina are fața spartă, iar Iuliana e tăiată la gât și are maxilarul rupt, da’ trăiește. M-am dus să o anunț pe directoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Am prins un autobuz 301 și am intrat în ultima fază a călătoriei spre Băneasa. Străzile de lângă Herăstrău și Arcul de Triumf erau liniștite. Parcă eram în alt oraș. După care povestea a reînceput. Mai întâi au început să se smiorcăie pasagerii de lângă mine. Dar în câteva minute tot autobuzul bocea. Eu eram singurul care stătea impasibil, în timp ce bărbații săreau să deschidă geamurile, iar femeile își întindeau rimelul pe față, luând înfățișări gotice, de walkirii. Mai multe voci îi trimiseră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Cașin, ca să ieșim pe bulevardul 1 Mai. Încă se mai cunoșteau urmele luptelor din ajun: copăcei rupți, ziduri mâzgâlite cu sloganuri antiprezidențiale și antiguvernamentale, mașini cu faruri și geamuri sparte. Nimic extraordinar. De pe la Banu Manta șoferul a început să se smiorcăie. Mai întâi și-a tras nasul, dar mai apoi plângea în toată regula, băbește. A ridicat geamul de la portieră și a izbucnit într-o cascadă de înjurături la adresa minerilor - împuțiții ăia care fac legea în țară și poliția asta care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ia de la capăt, într-o altă familie, și lacrimile au început să-i curgă șiroaie pe obraz. Și ei îi pare rău, teteo, se adresau copiii lui Ismail. — Gata! Ce s-a făcut nu se mai desface, oricât v-ați smiorcăi voi și asta pentru binele Prințăsăi, s-a arătat dârz Ismail, deși i se muiase inima de părere de rău. Prințesa s-a autoîncurajat și ea gândindu-se că va ajunge o doamnă ca să le arate „nașparliilor” ălora care o
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
decât casa lui. Totuși îl supărase (așa cum îi supărase pe toți) actul samavolnic al lui Alex de a vinde casa fără să-i consulte. Acum, însă, gândea că ar fi fost mai bine să se dea totul uitării. Gabriel se smiorcăia ori de câte ori se întorceau din excursii, jelind casa pierdută. Dacă excursia urmărea cumva să le arate uzurpatorilor, adică familiei Blackett, că cei din familia McCaffrey nu se sinchiseau, atunci premisa de la care se pornea era cu totul greșită. Într-un sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și simțise cum controlul său asupra propriei sale făpturi se clatină. Cine era târâtoarea asta lividă? Își privise fața în oglindă și avusese impresia că își pierde mințile, că ar fi în stare să se repeadă în stradă, scheunând și smiorcăindu-se, și cerând să fie arestat și pus sub supraveghere. Porumbeii, dis-de-dimineață, repetau încetișor: „Rozanov, Rozanov“. O visase pe Stella, îi revedea adeseori în vis capul frumos, de regină egipteană. Diane îl înduioșa și-i dăruia puțin calm, dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
plăcea să mă așez pe luciul inghețat al apelor, să-mi pot privi chipul in oglinda gheții. - Dar tu Fulguleț, tu unde vei vrea să te așezi? Întrebă Tatăl Crivățul - Eu, eu... nu aș vrea să mă așez nicăieri, se smiorcăi fulgușorul cel mic. Eu vreau să stau în preajma mamei! - Hai, dragul tatii... trebuie să fi visat că zbori și tu din împărăția noastră jos, pe pământ... unde anume ai dori să ajungi? - Dacă tot trebuie să părăsesc Împărația noastră, aș
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
mami. Prietenul „Mio-Mao “ Ingrid se joacă plictisită cu mâncarea. Își învârte mâncarea în gură fără să o înghită. - Înghite odată! O îndeamnă „Buna’’. - Nu mai vreau, spune Ingrid. - Trebuie să mănânci tot din farfurie! Spune „Buna’’. - Nu mai pot, se smiorcăie Ingrid. - O să-ți dau să mănânci ca la un bebeluș! Te rog! Încă o îmbucătură, de dragul meu... Înghite odată! - Nu mai pot! Nu mai pot! Strigă furioasă Ingrid. Deodată aude un foșnet: Miauuuuuu, miauuuuu! - Sunt eu prietenul tău. Doresc să
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]