345 matches
-
noi pe afară. Bătea soarele dinspre apus și cum stam așa în pridvor și priveam Înspăimântătorul Județ, numai ce vine un frate pirpiriu cu câteva fire roșietice drept barbă și cu ochii albaștri, albaștri ca peruzeaua. Ancuța, mititică, pe lângă noi smiorcăia și se agăța când de mine când de Constantin: „Neică, dar aci ce-i?” și ridica mânuțele spre chipurile din smoala gheenei. Cum noi abia buchiseam pentru noi, fratele cel tinerel începe să-i lămurească el zugrăveala. „Aci sunt cei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mei a decăzut. O incultură degradantă. Fete tinere și puști de liceu se gîndesc numai la sex și la băutură. Aștept cu inima cît un purice să-i văd apucîndu-se de droguri. Ah, ce greu e să fii părinte!" (se smiorcăie) Să spună asta tata despre noi... BUNICUL (sever): Ce notă ai avut tu la rom`nă la bacalaureat? SONIA (sare ca arsă): Cinci. Și? Ce legătură are? BUNICUL: Are. Că nu te pricepi. Nu tatăl tău spune asta, ci un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
să vedem... Să vedem unde o înscriem pe fetiță. EDUARD: Dar ea nu vrea să se înscrie nicăieri! Zice că nu vrea să mai învețe. GETA: Eu o înțeleg perfect. EDUARD (oftează): Și eu. Sonia intră mai liniștită, dar tot smiorcăindu-se puțin. Cei trei o privesc cu jale. Bunica se duce s-o sărute compătimitor. BUNICA: Studenta bunicii! Cît ai slăbit de cînd înveți! (Mamei) N-o mai lăsa, dragă, să se obosească atît cu facultatea. EDUARD: Las-o că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
ulterior a fost diagnosticat drept un pistrui. Cancer. Îmi provocasem singur cancerul. De-atâta tras și-ntins, de-atâtea frecții, mă alesesem cu o boală incurabilă. La nici paisprezece ani! Noaptea, în pat, aveam ochii scăldați în lacrimi. „Nu!“ mă smiorcăiam eu. „Nu vreau să mor! Te rog... nu!“ Pe urmă, însă, cum tot mi-era scris s-ajung cât de curând un cadavru, o luam de la început și-i dădeam la cap într-o șosetă. Îmi făcusem un obicei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
sfidezi, să mă lovești, să mă urăști... La scene din astea, de regulă mama se pune pe plâns în bucătărie, tata în camera de zi - ascunzându-și ochii după paginile ziarului Newark News -, Hannah bâzâie în baie, iar eu mă smiorcăi în timp ce alerg spre sala de jocuri mecanice de la colțul străzii. În această zi de Rosh Hashanah, însă, totul e pe dos și, dacă taică-meu plânge în bucătărie, acolo unde ar trebui să fie mama - și dacă o face fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de tine, aveam doar șase ani, dar îmi aduc aminte de tine și mi-e clar ce l-a omorât pe Ronald, pe viitorul pianist: EGOISMUL ȘI PROSTIA TA DE TOT RAHATUL! — Și cât ne-au costat lecțiile lui, se smiorcăie doamna Nimkin... Ah, nu știu, zău, ce mi-o fi venit s-o țin pe-a mea una și bună? Poate că are intenții bune, sigur că da - la ce să mă aștept din partea unor oameni simpli la necaz? Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ca un laș. — Mă săturasem, crede-mă, îmi ajunsese la os. De șapte ani... Și la mine nu te-ai gândit că tot de șapte ani? Mie nu-mi ajunsese la os? Și uite-mă că-s tot acolo, spuse, smiorcăindu-se teatral. De ce nu m-ai luat cu tine? Ai vrut să scapi de mine? Bine c-ai scăpat. Acum ți-e mai bine că furi câini? — Ești nebun? Cum să fur câini? E câinele meu. Da’ pe cine înjurai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-se că, dacă ar zăbovi prea mult într-un loc, s-ar rupe vraja... Fusese o vrajă și un vis. Șirul gândurilor se rupea când venea Mugurel de afară de la sanie. Îi mânca sufletul copilul ăsta. Înfometat și înfrigurat, și smiorcăindu-se în draci că n-are lumină să-și facă lecțiile. Smiorcăielile o apăsau în capul pieptului și-i luau tot aerul. Simțea că se sufocă, iar Mugurel îi simțea slăbiciunea și se smiorcăia și mai tare, pornit parcă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
copilul ăsta. Înfometat și înfrigurat, și smiorcăindu-se în draci că n-are lumină să-și facă lecțiile. Smiorcăielile o apăsau în capul pieptului și-i luau tot aerul. Simțea că se sufocă, iar Mugurel îi simțea slăbiciunea și se smiorcăia și mai tare, pornit parcă s-o ucidă. Știa că are putere asupra ei și-i plăcea s-o chinuie. O amenința cu lasă că te zic io lu’ tataie că mă ții pe-ntuneric să nu pot să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cu sabia, să-i scoți datoria. N-am sabie... — Mare rahat. Te dotează Zizi. — Oricum, Mărgărit e prietenul meu... — Preten adevărat, de-adevăratelea, mânca-ne-ar pula. Restu’, Mărgărite! — Am zis că să mai iau un rând, nea Ghețule, se smiorcăie Mărgărit. — Atuncea du-te odată, mânca-ne-ai pula. Nu mă ține să mă usuc. — Cred că-mi mai trebui’ douăj’ de mii pentru un rând de încă cinci halbe... Nea Ghețu țuguie buzele spre Rafael. Seamănă încă și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
în care ar vrea să se pripășească o vreme, ca și cum nici el n-ar fi de pe-aici, din lumea asta; parcă ar vrea să ghicească, să miroasă, înainte să i se spună... În vremea din urmă, Mugurel o învinovățea smiorcăindu-se-n draci că o spune lui tataie, nu doar pentru că-l ținea fără lumină și mai mult nemâncat, ci și pentru Petrișor; cine a pus-o să-i facă un frate? Nu-i trebuie, și așa le e greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pe fața lui. Se uită la nevastă-sa și-i spuse în șoaptă: - Le acopăr eu. Tu culcă-l pe ăsta mic. Elena și Ioana dispărură sub pături. În scurtă vreme, Filip, gata de culcare, într-o pijama albastră, se smiorcăia: - Vreau să dorm în sufragerie, vreau să dorm acolo... Protestele mamei erau întâmpinate cu schimonoseli și promisiuni: nu mă mai doare când stau pe canapea, zău, mamă, pe cuvânt, dacă dorm acolo mă fac bine. - Acolo doarme Ioana. - Atunci o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
prea albaștri, ba că lanterna subacvatică n-o să-mi fie de nici un folos și altele asemenea. Nici nu e de mirare că am ridicat vocea de câteva ori, ceea ce a făcut-o să plece înțepată de lângă mine și să se smiorcăie un pic în timp ce se uita pe geam. Știam că nu e decât o schemă, pentru că se întorcea proaspătă și înviorată după cinci minute și iar începea să mă sâcâie. Lacrimile erau mijlocul prin care alunga în mod convenabil tensiunile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Disforie. E Într-o stare psihică foarte delicată. ― Tessie, spuse Milton, uitându-se la soția lui, vrei să vezi dosarul sau plecăm de-aici și-l băgăm pe cretinul ăsta În pizda mă-sii? ― Vreau să văd dosarul. Acum se smiorcăia. ― Și ai grijă cum vorbești, te rog. Hai să Încercăm să fim politicoși. În cele din urmă Luce cedase și Îi lăsase să-l vadă. După ce au citit dosarul, s-a oferit să-mi reevalueze cazul În viitor și și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cel de pe clădirea Penobscot; unul dinăuntrul mașinii. Era unul din indicatoarele pe care Milton nu le mai văzuse până atunci. Știa ce indică. În acel moment Milton Începu să plângă. Dintr-o dată, fața i se umezi și și-o atinse, smiorcăindu-se, cu lacrimile curgându-i șiroaie. Se lăsă pe spate și, cum acolo nu era nimeni să-l vadă, deschise gura și-și revărsă tot amarul care-l copleșea. Nu mai plânsese din copilărie. Sunetul pe care-l scotea vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
știm ce-i poate pielea puiului ăsta de cățea, Gioe Limonadă, trădătoru’ ăsta alb care s-a înhăitat cu căcații de indieni ca să ne halească de vii, Gec, pușca-n sus, ciuruiești orice mișcă - înțeles șefu! -, Bile, nu te mai smiorcăi că te râd și curcile, vreau disciplină, vreau să-i nimicim până la unu, după o stâncă uriașă care seamănă ca două picături de apă cu o carte s-au ițit cele două pene roșii ale unui indian cu arc, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
la palme și trasă de păr după numai cinci minute de când intra pe ușă. Poate că tocmai chestia asta îi plăcea, nu știu. Dar, dacă ar fi fost așa, atunci măcar trebuia să tacă din gură, și nu să se smiorcăie ca un copil tembel de la primul șut în fund pe care îl primea. De cele mai multe ori îi promiteam că nu am să-i mai fac nimic, doar ca s-o bat mai tare când se astâmpăra din orăcăit. Zău, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Îi puse la Îndemână câteva coale albe de hârtie și un creion făcând precizarea. „Pentru Început scrie - Declarație...!” Lct.Col.Tudose Ion, privi gânditor scrisul ordonat, perfect caligrafic, Își aprinse o țigară după care se propti În fața lui Tony Pavone, smiorcăindu-se. „Acum să scrii pe hârtie cu lux de anănunte, de ce dumneata ai ignorat decretul de lege emis de Șeful Statului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, nepredând În termen surplusul de alimente aflat În custodia dumitale. Repede, nu avem timp de pierdut
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
zis că n-are deloc cazier, aș fi jurat că e un profesionist și încă unul foarte bun. Sunteți sigur că oamenii de la cazier n-au nimic despre el? Inspectorul Flint clătină din cap. — N-a început încă să se smiorcăie după un avocat? — N-a scos un scâncet. Ascultați-mă ce vă zic: omul ăsta fie e făcut dintr-un aluat tare de tot, ori a mai trecut prin așa ceva și altă dată. într-adevăr, Wilt mai trecuse prin așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
că războiul nu-i folosește nimănui, că, dimpotrivă, e ucigător, fiind convenabil doar pentru generali și intendenți. Alții afirmau că războiul e ceva eroic, că fără războaie n-ar fi fost nici Rusia, că n-are nici un rost să te smiorcăi, trebuie să lupți. Iar alții considerau că, deși războiul e un lucru îngrozitor, pe moment el este necesar și că, dacă un chirurg care face o operație se simte dezamăgit de puterea medicinei, asta nu-i dă dreptul să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se miră. Îmi vine să-i recit o poezie din aceea închinată lui Elena, și el bate din mână, nu pricepe ce poate fi rău într-o poezea. Nici eu nu mai pricep: "va fi mai rău, crede-mă", mă smiorcăi, "vom muri de foame", zic, și nenea sibianul îmi spune: "da' acu nu e mai rău, nu e capătul sacului, nu suntem în sapă de lemn? Nu au spus pedesereii și au recunoscut și ai lui Constantinescu că taman așa
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
musafiri veniți din Ardeal și n-am stat decît foarte puțin. Mămica a făcut cunoștință cu musafirii și a plecat... saltă Adrian din umeri. Tantam (așa îi spune Cristina Tamarei, prescurtînd cuvintele: tanti Tamara) zice că dă cățelul alb, se smiorcăie fetița. Era un băiețel acolo, al musafirilor, care ținea în brațe cățelul, rîde Adrian. Cristina s-a înfuriat și l-a dat de pămînt. Chiar așa! apare Ana ca un uliu și-i arde cîteva palme peste fund fetiței. Cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
fînul cădea mereu din căruț, iar cînd au ajuns în drumul tîrgului, i-a luat cineva în căruță să-i ducă în sat. Nu ține minte să fi luat bătaie. Dar știe că era seară, stătea lîngă vatră și se smiorcăia. Am umblat pînă noaptea tîrziu pe lîngă pădure, intervine sora mai mare. Ne spusese cineva încotro ați plecat. Eu, mama lui Ion și mătușa Anica... Strigam pe rînd: Mihai! Ion! Andrei!... Cristina și Mariana merg înainte, ținîndu-se de mînă. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
și criticul de artă Radu Bogdan. O dată a făcut-o la Cotroceni, când a apărut ca din pământ în fața Papei (căruia i-a ținut un speech și i-a înmînat un album), în vreme ce miniștrii, ambasadorii și alte personaje importante se smiorcăiau pe la uși sau așteptau cuminți la coadă să le vină rândul. A doua oară, la deschiderea Târgului de Carte de la București, în mai 2001, când, tot așa, s-a întrupat pe neașteptate în fața Regelui și i-a spus, cu vocea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mîlc, n-o să-i spună bunăoară: a cui zi e poimîine?, el nu era făcut pentru așa ceva, ar fi timpul ca băiatul ăsta să se facă și el bărbat odată și să-și schimbe vocea, pînă cînd o să se tot smiorcăie? Dar Julius n-avea de unde ști că Arminda n-o să vină. În după-amiaza aceea și că Susan era la golf cu Juan Lucas. Și cu atît mai puțin știa, nici nu bănuia măcar, că o să dea peste o pereche de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]