369 matches
-
-o clipă ochii și liniște să fie Și-o să le-auzi îndemnul de luptă-n bătălie, Când țara e-n pericol,când la hotare arde, Când vin în haite lupii flămânzi ca să o prade. Vei mai vedea și mame și soațe cum se roagă Și vei vdea cum arde averea lor întreagă. Vei mai vedea cu groază, cum năvălesc spahiii, Cum le ucid pe mame și le răpesc copiii. Dar neclintiți ca stânca și-au apărat pământul, Credința strămoșească și portul
IUBIREA DE PĂMÂNT de EMIL ŞUŞNEA în ediţia nr. 2161 din 30 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379276_a_380605]
-
mori): Nu se mai văd așezări de eroi. Dacă dăinuie vreuna Nu-i înaltă cu mult peste câmpie." (Alfeios, 9, 101) " Unde ți-e fala, în lume vestită, Corintule doric? Unde de turnuri cununi? Unde străvechile-averi? Unde-ale zeilor temple, palatele, soațele celor Care se trag din Sisif? Unde mulțimile-ți vechi? N-a mai rămas, vitregito, nici urmă din tine, nici una." (Antipater. 9, 151) "Panorama deșertăciunilor" eminesciene pare văzută (cu mult înainte) de ochii de sfincși ai poeților greci. Pulberea, cenușa
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
sătui 775 De Rîs și Bucurie: Urthona, de la căderea-i șchiopătînd, se sprijini de Tharmas, Ciocanu-n mîna-i dreapta. Tharmas își ținea cată de cioban Cu aur smăltuita, din aur erau podoabele-ntocmite de fiii lui Urizen. Apoi Enion, Ahania, Vala și soața-ntunecatului Urthona De la ospăț se ridicară, urcînd cu bucurie la ale lor Războaie de Țesut de Aur. 780 Acolo cîntă suveica-naripată, fusul și furca și Vîrtelnița Dulce făcut-au să răsune a hărniciei laudă. Prin toate încăperile de aur Răsunắ
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
cadrele „vitaliste” ale poeziei și atent la meandrele psihologice chiar în plin dinamism epic. A debutat (sub un moto din Mateiu I. Caragiale) cu volumul Țara de lut sau Scrisorile blândului și însinguratului Sergiu Adam către mult prea iubita lui soață, Doamna Otilia, apărut în 1971. Sunt aici versuri sensibile, evocări serafizate de ruralism pictural, dar cu filiație bacoviană („ninge pe vechi catedrale”,/ „soarele curge peste vârfuri de plopi”) și nu fără ceva urme din linia Nicolae Labiș - Ioan Alexandru („Oh
ADAM-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285176_a_286505]
-
a menționa că A. este primul traducător în românește al romanului O zi din viața lui Ivan Denisovici de A. Soljenițân („Secolul 20”, 1964). SCRIERI: Țara de lut sau Scrisorile blândului și însinguratului Sergiu Adam către mult prea iubita lui soață, Doamna Otilia, București, 1971; Ctitorii mușatine, București 1976; Gravuri, Iași, 1976; Iarna, departe..., București, 1976; ed. (Moartea avea ochi verzi), îngr. Claudia Tache, București, 2000; Chipuri și voci, București, 1984; Peisaj cu prințesă, București, 1987; Scrisori din Țara Cocorilor Albi
ADAM-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285176_a_286505]
-
sadoveniană, momentul istoric fiind însă crunt: comunismul anilor ’60. Ca în mai toate celelalte cărți, preeminente sunt monologurile în care e comprimată înțelepciunea arhaică, alături aflându-se contrapunctic dialogurile, între un El și o Ea de la țară, Conu Leonida și soața sa într-un sat devenit caragialesc, privit cu blândețe, ironie și umor. Dincolo de atmosfera voit enigmatică, autorul ascunde un cert fond liric, turnat însă uneori în formule uzate, de la toposul „acasă” și până la o altă „Poiană a lui Iocan”. SCRIERI
LUNGU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287918_a_289247]
-
odinioară. Ca o văpaie, gândul acesta îi determină întreaga conduită, mistuind tot ce îi stă în cale, în afară, ca și înăuntru. Voievodul are o „țiitoare” săsoaică, Ermina, care i-a dăruit un copil; o sacrifică spre a-și lua soață legiuită potrivit datinii. Pe uneltitori îi stârpește fără cruțare. Știind că nu se poate împotrivi sultanului decât sprijinindu-se pe popor, dă porunci prin care relațiile țăranilor cu boierii sunt precizate cu strictețe. Spre a-și întări autoritatea, consolidând prin
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
2016 Toate Articolele Autorului Curcubeul arcu-și cerne Peste toamna-mi ostenită Și-n ogradă îmi așterne Cuvertură dichisită. Eu mă-mbăt cu visuri terne Lângă-o sticlă-abia golită, Curcubeul arcu-și cerne Peste toamna-mi ostenită. Într-un leagăn de răchită, Soața-mi potrivește perne Și-n ograda-mi răvășită De stihiile eterne, Curcubeul arcu-și cerne. Referință Bibliografică: RONDELUL TOAMNEI MELE / Gheorghe Pârlea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2126, Anul VI, 26 octombrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Gheorghe Pârlea
RONDELUL TOAMNEI MELE de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2126 din 26 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381272_a_382601]
-
rar, cu un așa alean! Înseamnă asta, vasăzică, C-ar vrea să fie... un buștean. *** S-a fript, de-ntâi aprilie De-ntâi aprilie și-a zis: „Ia să-mi scornesc eu o amantă”. Și-așa ajunse el proscris, Căci soață-sa era... o toantă. *** La probă, pentr-un jobb Mizând cam totul pe veșmânt, A mers să dea o probă pentr-un jobb. Și-avu din asta-nvățământ: E gol și îmbrăcatul, de-i... neghiob. *** Unuia care își cuantifică amorul
CATRENE EPIGRAMISTICE de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2285 din 03 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381311_a_382640]
-
cam totul pe veșmânt, A mers să dea o probă pentr-un jobb. Și-avu din asta-nvățământ: E gol și îmbrăcatul, de-i... neghiob. *** Unuia care își cuantifică amorul Amorul lui pentru amantă E o iubire fluctuantă, Dar pentru soață, cică-ar fi Constantă ca un... π. *** Rufele noastre De nu s-ar plânge în afară De “bravii” săi bărbați de stat, Românul n-ar avea nici sfoară, Și nici... izmene la uscat. Referință Bibliografică: DIN CINCI ÎN CINCI (III) - CATRENE EPIGRAMISTICE
CATRENE EPIGRAMISTICE de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2285 din 03 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381311_a_382640]
-
O, cetate ticăloasă, lâncezindă și nelegiuită, tu, care, dintre toate, ai cea mai crudă soartă! Rușinează‑te, cetate necurată a pământului latin, Menadă, prietena viperelor, ca o văduvă vei sta pe colinele tale, iar apele Tibrului vor plânge peste tine, soața lui cea ucigașă, cea cu inimă nelegiuită! Nu ai cunoscut puterea lui Dumnezeu și cele ce ți‑au fost rânduite de acesta, ci așa grăiai: Nu este nimeni afară de mine și nimeni nu mă va învinge». Dar, iată că pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
raportul palierului social pe care se aflau partenerii. S-ar putea spune că, dându-i-o pe Elena de nevastă, Matei Basarab îi găsise celui ce cobora din „viță împărătească” și va face carieră în timpul domniei sale (ajunge mare postelnic) o soață pe potrivă. Pretențiile Cantacuzinilor de a fi considerați descendenți ai trecuților bazilei nu erau necunoscute românilor. Dar această „nobilitate”, vagă oricum și defectuos circumscrisă, în stare - poate - să impresioneze în Fanar, nu era capabilă, cred, să stârnească mari emoții în
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a însușit-o (ea apare în Sintagma lui Matei Vlastaris, iar traducătorii îndreptării legii afirmă că „aceasta de multe ori să află la dumnezăeștile canoane”) și a extins-o și asupra bărbatului, și el obligat să-și plângă un an soața dispărută 108 (lucru ce nu se întâmpla mereu, fiindcă, după ce Doamna Maria din Mangop a murit la 19 decembrie 1477, Ștefan cel Mare - din ordinul căruia a fost copiat codul de legi al lui Vlastaris - s-a însurat „în cursul
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
suflet lui Ulise. Își murmură în barbă că a venit vremea să se retragă în sălașul meditației și se întoarce în liniștea casei lui Laerte, în care s-a născut și în care va muri. Îl întâmpină și îl îmbrățișează „soața bătrână cu caier de lână”: hiperraționala împletitoare și despletitoare a giulgiului absolut... * Acest Ulise nu mai este tânărul călător de altădată. A devenit un sedentar, pentru că gândește. Imobilitatea este condiția sine qua non a contemplației. Nu poți gândi dacă hălăduiești
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pentru toți cașaloții vîrstnici. Aproape întotdeauna, un cașalot singuratic se dovedește a fi un cașalot bătrîn. Aidoma venerabilului și bărbosului Daniel Boone, acest cașalot nu vrea să lase pe nimeni lîngă dînsul, în afară de însăși Natura, pe care o ia drept soață pe apele pustii; iar ea este într-adevăr cea mai bună soție, deși ascunde atîtea taine întunecate. Școlile alcătuite exclusiv din masculii tineri și vînjoși, despre care am vorbit mai înainte, oferă un puternic contrast cu școlile-harem. Căci în vreme ce aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
producerii lor. „Stă scris În minunata poveste a Halimei - Începe Ovid S. CROHMĂLNICEANU 65 - cum șahul Riar, stăpân peste Împărăția Indiei, aflându-și muierea necredincioasă a hotărât să pedepsească tot neamul femeiesc și fiecare fată ce-i era o noapte soață, vedea În zori sabia gâdelui. (Ă). Nu avem deloc pornirile sângerosului șah (de altfel șahii și sultanii din critica noastră au fost dați peste cap) dar ce ne rămâne de spus când auzim niște povești, unde eroii Își schimbă doar
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
peșteră adâncă de doi metri, lăsând și o ieșire spre sud pentru a nu fi înfundată cu zăpadă de viscolele din nord. Într-o zi senină de octombrie, când ursul se apropia de adăpost cu provizii de carne, numai aude soața gemând. A venit sorocul se gândea și se așezase la gura peșterii, în așteptarea puilor. În căteva ceasuri apăruseră doi pui mici, ca două ghemotoace albe, cu ochii închisi și cu o blană deasă. Ursul cel mare se apropie de
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
Urgalanilla i-a turnat maică-sii, scorpia de nevastă a lui Plautius. Se plesnește, speriat, cu palma peste gură. — Iartă-mi nesăbuința, cezare! Augustus îi face semn cu mâna să se liniștească. Își reazămă apoi, gânditor, falca în palmă. Că soaței lui Plautius Silvanus nu îi e pe plac un astfel de ginere nu-l miră. Sclifosita aia se crede descendenta regilor etrusci. Nimeni nu-i ajunge cu prăjina la nas. Dar Urgalania? Greu de crezut că nu cunoaște tărășenia. Nor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nivelul unor astfel de ființe nedemne de numele de cetățean, de vreme ce totul pentru ei se învârte în jurul ba nului, în care se scaldă ca într-o gârlă. Respiră adânc, încercând să se elibereze de povara din piept. Dar nici la soața lui n-a găsit prea multe calități sufletești. Cinste, da, fără discuție. Înțeleasă ce-i drept într-un fel mai pu țin obișnuit. Numai că, în loc de căldura dragostei, a dat de gheața trufiei și a orgoliului. Și de mânie nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
toate dughenele trosneau învăluite de un fum gros și devorate de limbi vineții de flăcări care lingeau cerul. Vitele se zbăteau și mugeau îngrozite în obor, târgoveții viermuiau să-și scape marfa cumpărată sau rămasă nevândută, urlând între timp după soațe și copii. Cai înhămați alergau bezmetici cu chervane în flăcări, pârjolind holdele din jur. Urmau să crape într-un târziu, cu crupele arse, cu botul în spume și ochii împietriți de groază. Focul ca o materializare termică a energiei trepidante
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ei îi cerură printre lacrimi vești despre femeile sau fiicele lor, prizoniere în depozit, iar teama și disperarea lor erau atât de mari, încât nu se mai gândeau dacă îi auzeau răspunsurile: însemna deja mult pentru ei să afle dacă soațele lor erau cu adevărat încă în viață, oroarea trecea cu totul în planul al doilea. Sebastianus își dădu iute seama că avea de-a face cu oameni feluriți. Mulți dintre cei care-l înconjurau erau simpli coloni ori sclavi tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
toate dughenele trosneau învăluite de un fum gros și devorate de limbi vineții de flăcări care lingeau cerul. Vitele se zbăteau și mugeau îngrozite în obor, târgoveții viermuiau să-și scape marfa cumpărată sau rămasă nevândută, urlând între timp după soațe și copii. Cai înhămați alergau bezmetici cu chervane în flăcări, pârjolind holdele din jur. Urmau să crape într-un târziu, cu crupele arse, cu botul în spume și ochii împietriți de groază. Focul ca o materializare termică a energiei trepidante
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
am numai măr, am și cais! Mărul. Îmi amintesc difuz. Primăvara exista un ceremonial segregat pentru fete și băieți între 6 și 10 ani. Băieții de vârstă foarte apropiată se legau ca pentru un an să fie veri, iar fetele, „soațe”. Ceremonialul pentru fete era în jurul unui măr pe care un adult cresta o cruce. Noi făceam roată în jurul lui cântând „Soț cu tine, soț cu mine, soț cu bunul Dumnezeu”. Fiecare săruta pe rând crucea, ca să întărească legământul. Uite, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
un adult cresta o cruce. Noi făceam roată în jurul lui cântând „Soț cu tine, soț cu mine, soț cu bunul Dumnezeu”. Fiecare săruta pe rând crucea, ca să întărească legământul. Uite, acum mă gândesc că, în acea comunitate, femeile deveneau simbolic soațele altor femei. Ele se legau să fie solidare, să se sprijine, să nu-și trădeze micile secrete. Curios este că pentru mine povestea cu fetele se limita la ceremonial. În restul anului îmi petreceam vremea între băieți. Mă băteam cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
săgetarea păstrăvilor după muște. Cântau în otavă miliardele de tomniți, și pădurea până în adâncurile ei fremăta de beția vieții. Culi primi de la pământ și de la brazi mireasmă până în fundul sufletului. Deodată văzu venind spre el pe nana Floarea cu două soațe. Una era bătrână și râdea știrb; aceea era nana Serafina. Cealaltă era o copilă. Nu râdea; se uita în colo, spre un brad căzut; îi bătea soarele în fruntea lucie. Nicula Ursake îi văzuse ochii, atât cât îi trebuia, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]