727 matches
-
grijă și preocupați doar de subversiunea puterii instituite. Această concepție leninistă a partidului este obiectul unor critici severe în cadrul celei de-a II-a Internaționale, mai ales din partea Rosei Luxemburg care vorbește despre „disciplină de cazarmă”; de altfel, în comparație cu puternicele social-democrații, facțiunea bolșevică nu este deocamdată, în 1914, decât un grupuscul, nucleu revoluționar asupra căruia șeful său încearcă să instaureze o dominație totală - ideologică, politică, organizațională și financiară. De la nucleu la mișcarea de mase Odată cu Revoluția din Februarie 1917 din Rusia
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și caută o alianță antifascistă internațională. După ce a respins ideea unei alianțe cu SFIO și exclus pe unul dintre conducătorii PCF, Jacques Doriot, care se erijase în purtătorul său de cuvânt, IC intenționează în mai-iunie 1934 să se apropie de social-democrație*. Franța oferă laboratorul politicii de Front Popular*. Maurice Thorez aplică această nouă orientare și o amplifică din proprie inițiativă. Astfel, după ce a semnat, la 27 iulie 1934, un pact de unitate de acțiune cu SFIO, el propune, în toamnă, să
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
compromisul istoric la abandonarea comunismului în 1973, noul secretar general, Enrico Berlinguer, îi propune Democrației Creștine un „compromis istoric” Voindu-se responsabil, PCI își nuanțează poziția în privința Europei*, se angajează în eurocomunism, recunoaște virtuțile democrației*, acceptă NATO, se apropie de social-democrație* și polemizează cu PCUS, dar fără să se rupă de acesta. încearcă, cu moderație, să accepte mișcările venite dinspre societatea civilă*, care busculează conformismul tradițional. în 1975, triumfă la alegerile administrative, ajungând astfel să administreze un mare număr de orașe
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ca moștenitorii aripii reformatoarea a fostelor partide-state și reunesc comuniști renovatori, o parte a fostei nomenclaturi, tehnocrați și socialiști de stânga uniți în jurul unui proiect de tip social-democrat*. Din anii 1990 încoace, aceste partide postcomuniste ocupă un spațiu politic important: ● Social-democrația Republicii poloneze (SdRP) care dispare în 1999, Alianța Stângii Democratice (SLD) și Uniunea Muncitoare; ● Partidul Socialist Maghiar (MSZP), Partidul Social-democrat Maghiar (MszDP); ● Partidul social-democrat ceh; Partidul de Stânga Democratică din Slovacia (SDL); ● Partidul Social Democrat din România; ● Partidul Socialist Bulgar
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
lipsă de bani, își reduc aparatul la un nucleu foarte profesionalizat. Prezintă o dublă față electoralistă și de opoziție extraparlamentară, mai ales sindicală. Au găsit un mod de organizare transnațional, Partidul Stângii Europene*. Pe planul ideologic, resping o evoluție spre social-democrație și vor să ocupe un loc la stânga stângii democratice, denunțată ca gestionară a capitalismului, dar acceptată ca partener politic. Ofertele ideologice și strategiile acestor partide se rezumă la câteva elemente puternice: marxismul* - cel al tânărului Marx* și al Manifestului - rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sau Francis Cohen -, se întoarce curând sub această formă extremă, dar va reveni, într-o formă atenuată, odată cu mișcarea din Mai 1968*, când unii intelectuali asociază dezvoltarea privilegiată a anumitor științe, sau predarea lor, unor poziții și interese de clasă. SOCIAL-DEMOCRAȚIE Socialismul, ca sistem partizan, se constituie la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu apariția unor partide care vor purta denumirea generică de „social-democrații”. începând din 1917, Lenin* angajează o bătălie împotriva social-democrațiilor, luptă pe care, într-o primă etapă, comuniștii
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
predarea lor, unor poziții și interese de clasă. SOCIAL-DEMOCRAȚIE Socialismul, ca sistem partizan, se constituie la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu apariția unor partide care vor purta denumirea generică de „social-democrații”. începând din 1917, Lenin* angajează o bătălie împotriva social-democrațiilor, luptă pe care, într-o primă etapă, comuniștii o vor câștiga în parte, înainte de a o pierde definitiv în 1989-1991, odată cu prăbușirea sistemului comunist mondial. Nașterea social-democrației Prototipul social-democrației este Partidul Social-Democrat german (SPD). Apărut în 1877 și legalizat în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
purta denumirea generică de „social-democrații”. începând din 1917, Lenin* angajează o bătălie împotriva social-democrațiilor, luptă pe care, într-o primă etapă, comuniștii o vor câștiga în parte, înainte de a o pierde definitiv în 1989-1991, odată cu prăbușirea sistemului comunist mondial. Nașterea social-democrației Prototipul social-democrației este Partidul Social-Democrat german (SPD). Apărut în 1877 și legalizat în 1891, el îi încredințează lui Karl Kautsky - secretar al lui Engels* și garant al ortodoxiei* marxiste - redactarea unui program care să definească o cale reformistă a socialismului
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
generică de „social-democrații”. începând din 1917, Lenin* angajează o bătălie împotriva social-democrațiilor, luptă pe care, într-o primă etapă, comuniștii o vor câștiga în parte, înainte de a o pierde definitiv în 1989-1991, odată cu prăbușirea sistemului comunist mondial. Nașterea social-democrației Prototipul social-democrației este Partidul Social-Democrat german (SPD). Apărut în 1877 și legalizat în 1891, el îi încredințează lui Karl Kautsky - secretar al lui Engels* și garant al ortodoxiei* marxiste - redactarea unui program care să definească o cale reformistă a socialismului, fără însă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Secția Franceză a Internaționalei Muncitorești (SFIO), care, totuși, nu ajunge să-și articuleze doctrina și acțiunea cu cele ale unui sindicalism impregnat de anarhism și refuzând democrația* parlamentară. Numărând puțini activiști, dar mulți aleși, SFIO nu va fi niciodată o social-democrație de tipul celei germane sau britanice, modele ale partidelor socialiste austriac, belgian, olandez, norvegian, suedez și ceh. Din 1889, ansamblul acestor partide, pe atunci eminamente europene, se grupează în Internaționala Muncitorească Socialistă (IOS) sau Internaționala a II-a, fondată sub
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
bolșevici, la 7 noiembrie 1917. începând de acum, scindarea, inaugurată în PMSDR în 1903, se va propaga, la îndemnul lui Lenin, cu iuțeala fulgerului, în întreaga mișcare socialistă europeană, apoi în cea mondială. Timp de șapte decenii, ea va opune social-democrația - tendință moderată și democratică a socialismului - comunismului și va îmbrăca mai multe forme. Mai întâi, pe cea a unei lupte semantice: din 1918, Lenin impune abandonarea termenului de „social-democrat” - considerat dezonorant, din cauza „trădării” -, înlocuit cu cel de „comunist” - singurul, de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
tip de critică este profesat - cu ocazia congresului de aderare a SFIO la IC, în decembrie 1920 - de Lîon Blum, care „rămâne în casa părintească” și devine liderul socialismului francez. Manevra leninistă nu atinge decât un succes moderat. Acolo unde social-democrația este puternică - Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Belgia și chiar Germania -, comunismul rămâne slab, chiar marginal. în Franța și Cehoslovacia, el cucerește conducerea partidelor socialiste; începând din 1924 însă, IC le impune o bolșevizare menită să le transforme în partide de tip
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Cehoslovacia, el cucerește conducerea partidelor socialiste; începând din 1924 însă, IC le impune o bolșevizare menită să le transforme în partide de tip leninist, ceea ce alungă numeroși membri; politica „clasă contra clasă”, inaugurată de Stalin* în 1928, și care desemnează social-democrația - etichetată ca „social-fascistă” - ca inamic numărul unu, îi face pe alegători să se îndepărteze. Astfel, în 1932, SFIO, atâta câtă se mai păstrase, reunește mult mai mulți membri și alegători decât PCF*. în Germania, atacurile încrâncenate ale comuniștilor împotriva SPD
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
pentru vendetă. în februarie 1912, Koba, care a adoptat pseudonimul de Stalin - „omul de oțel” -, este cooptat în Comitetul Central al Partidului Bolșevic, format atunci din doisprezece membri, iar Lenin îl însărcinează să redacteze un text despre „Problema națională și social-democrația”. în septembrie 1913, este din nou deportat în Siberia și își ocupă timpul liber cu vânătoarea și pescuitul. Acolo îl surprinde revoluția din februarie 1917. Eliberat, sosește la Petrograd pe 12 martie. Membru al Comitetului Central, este unul dintre redactorii
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
este gomperismul, de la numele sindicalistului american Samuel Gompers, care caută să instaureze în fiecare ramură un monopol la angajare prin deținerea obligatorie a carnetului de sindicalist, în scopul asigurării unui salariu maxim și garantarea muncii, recunoscute prin contracte colective. în social-democrația* de tip germanic, mișcarea sindicală ia în sarcina sa revendicările sociale, iar Partidul Socialist se ocupă de acțiunea politică. Coordonarea între acțiunea politică și cea socială este administrată de un comitet în care fiecare organizație este reprezentată în mod paritar
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de „totalitarism” - încă din anii 1920-1930 - pentru a desemna experiența fascistă și pe cea bolșevică, apoi pe cea nazistă și pe cea stalinistă. Aceste prime întrebuințări sunt acțiunea unor oponenți provenind, în principal, din trei familii politice: liberalii, creștin-democrații și social-democrații. Chestiunea totalitarismului A trebuit așteptat un colocviu multidisciplinar, organizat la New York, în 1940, pentru ca o comunitate savantă să ia în posesie, la rândul său, conceptul. Contribuțiile încrucișate ale lui F. Neumann, Carlton Hayes, F. Borkenau, în special, vor cântări greu
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Sachsenhausen știința Societatea Națiunilor (SDN) Ajutorul Muncitoresc Internațional Ajutorul Popular Ajutorul Roșii Internațional Secția franceză a Internaționalei Comuniste Secția franceză a Internaționalei Muncitorești Securitatea SED (PSUG) Sentero luminoso (Cărarea Luminoasă) Serviciul B SFIO Sighet Sinn Fîin situaționiști sloveni SMERSH SMOT social-democrație socialism socialism sau Barbarie socialiștii revoluționari Socialistisch Partij Socialist Workers’ Party societate societate civilă Solidarność sovietizare soviete SPD SRI Stalingrad Stasi Steplag Strana demokratickîho socialismu strategie-tactică Suomen Kommunistinen Puolue suprarealism simbolistica comunistă synaspismos sindicalism Sindicatul Muncitorilor Liberi sistem concentraționar T
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
scandinave, numeroase întreprinderi, în toate domeniile de activitate economică și nu doar în sectoarele mai puțin rentabile. Deci are loc o socializare a producției, ceea ce nu înseamnă abandonarea sistemului capitalist. Profitul rămîne motivație principală, dar societatea operează modificări în distribuție. Social-democrația reprezintă regimul politic al unei societăți ce privilegiază egalitarismul și colectivismul ca ideologii dominante. Guvernele social-democrate intervin direct în economie, cu scopul de a controla activitatea agenților economici. Organizarea socială domină preocupările individuale. În general, autoritatea guvernelor este puternică. Acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
nici comunism veritabil. Marile diferențe s-au estompat. 3.5. A TREIA CALE Țin să remarc, ca pe un eveniment editorial deosebit, publicarea traducerii în limba română a lucrării The Third Way. The Revival of Social-Democracy (A treia cale. Renașterea social-democrației), a cunoscutului sociolog, politolog și hermeneut britanic Anthony Giddens, director al prestigioasei London School of Economics and Political Science din Marea Britanie. Meritele traducerii revin lui Cătălin Constantinescu, iar cele ale apariției, Editurii Polirom (2001), cartea beneficiind și de un erudit
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
unei opere științifice impresionante (peste 30 de titluri), publicată pe parcursul a mai bine de trei decenii, cu o reputație academică deosebită și un prestigiu politic și social recunoscut, Anthony Giddens este considerat, din punct de vedere doctrinar, "părintele fondator" al social-democrației moderne. Dintre lucrările sale cele mai cunoscute reținem cîteva de dată mai recentă: Central Problems in Social Theory (1979); New Rules of Sociological Method (1981); Profiles and Critiques in Social Theory: Classes, Power and Conflict (1982); The Constitution of Society
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
cu o lucrare asemănătoare, scrisă de prietenul lui Giddens, Bodo Hombach, Aufbruch die Politik das Neuen Milte (Noul elan. Politica noului centru), Econ Verlag, Munich, 1998. În esență, cele două lucrări anunță nici mai mult nici mai puțin decît sfîrșitul social-democrației ca doctrină politică tradițională, înscriindu-se pe linia unor preziceri mai vechi în acest sens, aparținînd unor autori ca: Alain Touraine (După socialism), Ralf Dahrendorf (După social-democrație), Pierre Rosanvallon (Republica centrului), François Furet, Jacques Julliard și alții. Însă, poate că
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
esență, cele două lucrări anunță nici mai mult nici mai puțin decît sfîrșitul social-democrației ca doctrină politică tradițională, înscriindu-se pe linia unor preziceri mai vechi în acest sens, aparținînd unor autori ca: Alain Touraine (După socialism), Ralf Dahrendorf (După social-democrație), Pierre Rosanvallon (Republica centrului), François Furet, Jacques Julliard și alții. Însă, poate că cele două lucrări nu ar fi înregistrat un asemenea ecou dacă autorii lor nu erau niște personalități aflate în imediata apropiere a unor politicieni de prim rang
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
autorilor consilierii amintiți, liderii Marii Britanii și ai Germaniei au dat publicității, pe 8 iunie 1999, la Londra, un manifest, intitulat Europa: a treia cale, noul centru, un document politic de mare semnificație. Această inițiativă marchează o glisare spre centru a social-democrației tradiționale și ocuparea unui nou spațiu politic, prin renunțare la cel al stîngii moderne europene, la socialism și la tezele marxiste ca fundament doctrinar. Este vorba, în același timp, despre o recunoaștere a noilor realități, despre o nouă victorie a
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
și pragmatism, pe urmărirea egalității ca obiectiv final, pe considerarea Statului ca principal garant al justiției sociale, pe promovarea consensului ca mecanism al vieții politice, pe încurajarea inovării și a inițiativei individuale. Astfel, se încearcă depășirea rigidităților și arhaismelor vechii social-democrații, apreciindu-se că un prim experiment de acest tip ar fi reușit în Israel și ar începe deja să dea rezultate bune în Marea Britanie și Germania. Numai că rezultatele alegerilor pentru Parlamentul european, din iunie 1999, nu au fost deloc
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
în anii '80. Programul liberal al lui Cardoso, cu nuanțe conservatoare (model FMI), a fost pus în practică cu destulă consecvență, deși partidul său era unul social-democrat, fiind vorba de încă un exemplu ce atestă integrarea tot mai evidentă, de către social-democrația contemporană, a unor valori economice liberale. Astfel, s-a redus rolul statului, dar și cheltuielile publice, accentul căzînd pe economia privată! A fost introdusă o nouă monedă națională (realul), avînd practic o paritate fixă față de dolar. Obiectivul principal era jugularea
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]