33,499 matches
-
e cu istoria orală, primul capitol al cărții este o foarte necesară introducere intitulată Despre uzul social al povestirii vieții. A doua jumătate a cărții ne prezintă o serie de documente orale despre viața de zi cu zi în întreprinderile socialiste. Cartea nu este o premieră. Astfel de studii însoțite documentar a mai publicat, dacă e să ne restrângem doar la București, colectivul condus de Zsoltan Rostas, colectiv din care face parte și Sorin Stoica, un alt foarte bun prozator al
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
cercetare și învățămînt din agricultură, industria alimentară și gospodărirea apelor, 10 septembrie 1981, București, Editura Politică, 1981, p. 27). Tovarășul Cioarcă, de pildă, e sigur că “îmbelșugarea comunei a pornit cam de cînd cu colectivizarea” (pp. 12-13), dar entuziasmul său socialist are o motivație pragmatică, ce ține de modul în care i-au fost recompensate stupiditatea, lenea și incompetența: nefiind agricultor și neavînd “prea mult pămînt”, a fost “unul dintre primii care au intrat în colectiv” (p. 12). Veterinarul Naslău Pavel
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
-adică deopotrivă colective și banale) se constituie într-o fotografie exactă a noii societăți create de PCR: tembelă, uniformizată, lipsită de repere valorice; în ultimă instanță, golită de orice substanță umană. Combinația de psihologie rudimentară (de inspirație faulkneriană) și umanism socialist (de proveniență ceaușistă) face din “glimbocani” niște preistorici luminați, umblînd cu matraca într-o mînă și farul marxism-leninismului în cealaltă, iar din cartea lui Monciu-Sudinski o enciclopedie pasionantă a imbecilizării comuniste. În plus, metafizica de poiată și hambar a eroilor
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
și al sodei caustice: operație reușită, pacient decedat. Ceva mai instruiți decît “glimbocanii”, protagoniștii celorlalte două secțiuni ale Biografiilor comune strălucesc prin aceleași mari entuziasme față de nimicuri pe care le aveau și oțelarii gălățeni din Caractere. Stimulat de principiile democrației socialiste, Ioan Iuliu Plătică (automatizator la Pitești și “cap” al Familiei Plătică -un fel de The Flintstones al epocii de piatră comuniste) e fascinat de uniformitatea vestimentară și atras de colectivismul alimentar: “Casele de cultură, cantinele restaurant și îmbrăcămintea - Să înființăm
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
ca o organizație de Partid), par scoase dintr-un Abecedar pentru oligofreni. Împinsă dincolo chiar de limitele naționaliste ale megalomaniei ceaușiste (Traian și Decebal, clișee ale genezei autohtone, fiind uitați cu desăvîrșire), apariția “românilor” și a “României” (etern și inevitabil socialiste) e mutată în cronotopia Big-Bang -ului, într-o vîrstă premergătoare tuturor celorlalte și într-un pionierat al pionieratelor care nu-i poate face decît să pălească de invidie pe întemeietorii locali de cúlturi mitologice, religioase sau istorice: Zamolxe, Deceneu, Burebista
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
de perete Rapsodul a cenaclului “Ștefan Petică”: “CÎND AJUNGI LA FORȚĂ LA BĂTAIE, NU MAI EȘTI OM, CI DEVII O BESTIE STĂPÎNITĂ DE CELE MAI JOSNICE INSTINCTE ANIMALICE!” (p. 129) “Bestialitatea” limbajului dogmatic, împănat cu clișeele muncii și ale moralei socialiste, e adeseori stimulată și de “reporter”, care își face un titlu de glorie din a mima asimilarea aceluiași nivel de îndoctrinare politică și apartenența la aceleași standarde sociale cu interlocutorii săi, pentru a le cîștiga încrederea și a-i trage
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
pe Lună; - 15-17 aug. ’69, 400.000 de hipioți iau parte la primul concert de la Woodstock; - 1969, Georges Pompidou este ales Președintele Franței; - 9 nov. ’70, moare Charles de Gaulle; - 13 iun. ’71, François Mitterand este ales în fruntea Partidului Socialist Francez; - 5 sept. ’72, la Jocurile Olimpice de la München, un comando palestinian îi ia ostateci pe atleții israelieni; - sept. ’73, Daniel Cespedes devine simbolul represiunii din Chile, după lovitura de stat prin care Augusto Pinochet îl înlătură de la putere pe Salvadore
Istorie în imagini - retrospectivă L’Express - by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13222_a_14547]
-
Imaginea clasei muncitoare în literatura din R.P. Bulgară”, „Imaginea clasei muncitoare în literatura din Republica Democrată Germană”. Și tot așa, cu R. P. Albania, U.R.S.S., R.S. Cehoslovacă, R.P. Ungară și câte alte țări vor fi fost membre ale „lagărului socialist”. Nu știu dacă întâmplarea e adevărată, dar procedeul mi-a atras atenția: prea era grosolană cusătura ca să nu i se vadă intenția persiflatoare! Era greu de crezut că un om normal propunea asemenea titluri fără să aibă intenția de a
O partidă sado-maso cu Nenea Iancu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13230_a_14555]
-
acordă acum Cornelia Ștefănescu jurnalului inedit al lui Ion Călugăru, de care se mai ocupase cândva. Mai exact, e vorba de fragmente de jurnal. Ele ne dezvăluie o altă față a scriitorului, cunoscut în anii ’50 doar prin romanul „realist socialist” Oțel și pâine. Cum se știe, Ion Călugăru fusese redactor la ziarul Cuvântul, alături de Mircea Eliade și Mihail Sebastian. El notează că scrie zilnic, publicând chiar două și trei articole într-un număr. Trăia în mijlocul unei redacții de mare efervescență
Un istoric literar de vocație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13238_a_14563]
-
gestului miluirii), cu alte cuvinte, el nu e un marginal sau mai rău, un exclus” (p. 94-95). În lumea românească de azi, diversității normale de idei și atitudini i se adaugă presiunea modelelor concurente, uneori contradictorii, din tradiția discursului creștin, socialist sau capitalist. Săracul e demn de compătimire, de admirație („sărac și cinstit”) și, în orice caz, majoritar. Riscă totuși să apară ca un învins sau (cu un termen tot mai frecvent) ca un loser, care nu a fost în stare
Sărac, defavorizat, amărît... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13285_a_14610]
-
pe cele autoritare, pe care le consideră mai responsabile. Domnul Flosse a numit Venezuela, Portugalia, Arabia Saudită, Transiordania. Egiptul, Spania și Marocul ca exemple ale acestei ciudățenii americane. El a mers mai departe, arătînd că, la rîndul lor, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, China și Coreea de Nord manifestaseră în trecut o preferință hotărîtă pentru dictaturi și pentru monarhiile absolute, în detrimentul guvernelor alese democratic. Nu e nevoie să căutăm cauzele acestor preferințe, a adăugat domnul Flosse. Mai mult, s-ar putea ca
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
solicitare de fonduri către americani, exprimată în numele guvernului, pentru ca Franța să se consolideze în lupta împotriva comunismului, dublată de o cerere identică la adresa națiunilor comuniste, în interesul păcii mondiale. Răspunsul entuziast atît al Statelor Unite, cît și al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, dovedește limpede că domnul Flosse analizase corect situația. După cum a avut grijă să consemneze istoria, Congresul American a oferit mai mulți bani decît i se ceruseră, iar în plus Fondul Lafayette, adunat de la elevi, a făcut posibilă începerea lucrărilor de
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
cei cu opinii neortodoxe și îi înfierează, tot mai zelos, pe liberali, burghezi, reacționari și legionari. Refacerea romanului dublează rescrierea istoriei de către regimul Ceaușescu. Autorul încurajează mediocritatea, când ea are origini sănătoase, înregimentarea energiilor sociale (dar și a literaturii!), întrecerea socialistă și pedepsirea drastică (împușcarea) celor care nu se supun. Unele pledoarii (precum aceea a unei intelectualități profesionalizate, care să promoveze comunismul în România) sunt timid strecurate printre altele care preaslăvesc literatura angajată, "ancorată în realitate" și stahanovismul anilor '50. Nici una
Jumătatea de măsură by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/11997_a_13322]
-
ancorată în realitate" și stahanovismul anilor '50. Nici una dintre ediții nu poate depăși limitările conjuncturale iar concluzia criticului e justă: "Romanul e unidirecțional, nu permite decât o singură grilă de lectură: cea a atașamentului la opera de edificare a societății socialiste". Lista acestor analize e foarte lungă. Intrusul, de pildă, supus unei radiografii postdecembriste, prezintă un "om nou" privat de dreptul la demnitate, la individualitate și la opțiune, pasiv și supus bunului-plac al partidului. Scriitorul nu numai că nu ia distanță
Jumătatea de măsură by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/11997_a_13322]
-
la Academia de Științe din Berlinul Răsăritean (Ostberliner Akademie der Wissenschaften). Deși, începînd din 1969 a scris numeroase lucrări literare, publicarea acestora i-a fost interzisă în RDG cu argumentul tipic folosit de cenzura politică în mai toate țările lagărului socialist: Nu e pe linie. De altfel el nu a ezitat să-și exprime, chiar și sub dictatura comunistă opțiunile politice. A semnat, împreună cu alți scriitori și intelectuali de vază din RDG, așa-numita "Biermann-Petition" (Petiția Biermann), prostestînd împotriva metodelor de
Hans Joachim Schädlich - Musca e întreținuta mea by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/12013_a_13338]
-
Panait Cerna, sunt contabilizate la p. 22-23). Foarte interesantă e și observația despre prestigiul literar al anarhismului la început de secol XX, urmată de constatarea că "Bacovia avea fibră de anarhist" (p. 137). Ce implicații în operă au avut goana socialistă după ideal și criza acestui ideal vedem din alte contextualizări și raportări la Ibrăileanu, Vlahuță, Macedonski, Delavrancea, Iosif și mulți alții, din categoria minorilor scuturați de praf pentru a ține din nou companie lui Bacovia. Stăruitor în detalii, Constantin Călin
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
cît mai multă narațiune. Nemulțumit profund de acest peisaj artistico-academic, Ressu se transferă la atelierul de sculptură al profesorului Gh. Popovici. Întoarcerea lui Octav Băncilă de la München mai înviorează puțin atmosfera și redeșteaptă, cu subiectele sale sociologizante și militante, nostalgiile socialiste ale lui V.G. Morțun, trecut acum la liberali. O dată isprăvite studiile la Iași, Ressu își pregătește plecarea la München pentru că, după pilda junimistă și după tradiția de la Școala de Belle Arte, era inacceptabilă desăvîrșirea instrucției în altă parte decît în
Camil Ressu - 125 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12095_a_13420]
-
de la sfîrșit de secol, Ressu venea din viața reală și puțintel chiar din mediul promiscuu și suculent al proletariatului portuar. Iar acestui spectacol trist al lumpenului, cunoscut mai mult sau mai puțin direct, el îi adăuga și oleacă de propagandă socialistă, culeasă de prin broșurile care circulau prin aceste medii sau chiar direct de pe la diverși militanți de serviciu. In timpul îndelungatei sale șederi la Paris, în afara contactului inevitabil cu mediul academic, în general, și cu profesorul Laurens, prețuit profund și sincer
Camil Ressu - 125 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12095_a_13420]
-
întrețin în permanentă stare de funcționare tonusul expresiei și motivația de a picta: ideologia, perspectiva sociologică, vocația monografică. Încă de la Paris, Camil Ressu, ,,obsedat,, după cum singur o spune, ,, de vechile mele simpatii pentru lumea necăjită...,, frecventează cu oarecare consecvență întîlnirile socialiste la care ascultă verbul inflamat al lui Jaures și are chiar mici explicații cu soldații călare ai Gărzii Republicane. O dată întors acasă, în 1908, în climatul politic și moral încă marcat de răzvrătirile țăranilor din 1907 și de represaliile care
Camil Ressu - 125 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12095_a_13420]
-
de licență susținute de Luciano Mallozzi în anul universitar 2000-2001 la Istituto Universitario Orientale din Napoli, sub coordonarea profesorului Gheorghe Carageani. Acest titlu reprezintă însă mult mai bine decât Îl cinema romeno degli anni'60 tra realismo, censura e realismo socialistă - titlul ales de Editură NonSoloParole pentru tipărirea, în 2004, a tezei lui Luciano Mallozzi - scopul pe jumătate mărturisit al autorului, acela de a demonstra, fără exhibiții comparatiste, posibile influențe ale neorealismului italian în cinematografia românească. Aceasta inedită analiză a fenomenului
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
jumătate mărturisit al autorului, acela de a demonstra, fără exhibiții comparatiste, posibile influențe ale neorealismului italian în cinematografia românească. Aceasta inedită analiză a fenomenului cinematografic românesc debutează cu prezentarea celor două concepte cu care operează autorul: neorealismul (italian) și realismul (socialist), utilizate destul de rigid, însă cu o programatica eficientă didactica, dacă ținem seama de scopul inițial al lucrării. Fenomenul neorealismului cinematografic italian este prezentat cu programul său estetic, cu regizorii, scenariștii și filmele reprezentative, Luciano Mallozzi oferind inclusiv o listă a
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
cu regizorii, scenariștii și filmele reprezentative, Luciano Mallozzi oferind inclusiv o listă a tipologiilor și abordărilor neorealiste ale "cotidianului", fără a insista sau polemiza cu teoriile asupra conjuncturii istorice a apariției curentului. În mod similar, când este vorba de "realismul socialist", prezentarea contextului istoric este făcută mai mult decat sumar, în mai puțin de cinci pagini, Luciano Mallozzi luându-și revanșa însă printr-o foarte bună documentare și o prezentare minuțioasa a filmelor românești din anii �60, inclusiv prin expunerea la
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
inclusiv prin expunerea la finalul cărții a unei cronologii și a unor "schede" (fișe) tehnice a șaisprezece pelicule vizionate de autor însuși, cu sprijinul Arhivei Naționale de Film. Posibilă punte între cele două curente - în cazul în care acordăm "realismului socialist", împreună cu autorul, statutul de curent estetico-cinematografic, ignorând contextul sau istoric și mai ales politic - îl reprezintă scopul generic al acestora, de "exigenta a redescoperirii, a înțelegerii și apropierii de realitatea contemporană". Această perspectivă, evident discutabila, are însă și efectul de
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
efectul de a evidenția câteva elemente de certă originalitate ale filmelor românești ale vremii, în ciuda subordonării programatice a producției cinematografice "idealurilor construirii socialismului", si care au impus mari regizori și actori. Astfel, autorul italian încearcă să separe, din valurile deceniilor socialiste, generațiile regizorale și pe cele actoricești, marcând momentele de "abatere" de la standardele socialismului de partid și mai ales pe cele impuse de cenzură vremii, precum deceniul 1970-1980, în care apar, de pildă, }armul nu are sfârșit de Mircea Săucan, Reconstituirea
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
apar, de pildă, }armul nu are sfârșit de Mircea Săucan, Reconstituirea și De ce trag clopotele, Mitică? de Lucian Pintilie, Faleze de nisip de Dan Pita. Luciano Mallozzi susține, în fond, nu numai teza existenței unei cinematografii românești în perioada "realismului socialist" și a comunismului, numite generic de autorul italian "îl regime", dar și a unei originalități în diversitatea acestui capitol al culturii române. Teza propusă de autorul italian este teribil de ademenitoare, mai ales în contextul actualelor polemici generaționiste (și) în
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]