630 matches
-
al raportării frecvente la marile realități și probleme ale vieții. Cei ce învață sunt centrați pe „lucrurile importante”, au capacitatea de a abstractiza și de a conceptualiza. Predarea poate face apel la punerea în situații reale de viață, la dialog socratic/întrebări filosofice și la reflecție personală. Așa cum am mai arătat, inteligențele sunt potențialități a căror realizare depinde de jocul dintre factorii genetici și cei de mediu. Chiar dacă din punct de vedere biologic ele sunt independente (cercetările realizate asupra unor persoane
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
Paris, în vreme ce eu nu mă duc nicăieri. În orele pierdute în ultimii ani cu conversații insipide aș fi putut învăța chineza sau sanscrita” (28 august 1972 Ă 439). Nu-i vorbă, lui Cioran îi place flecăreala, conversația, cazuistica. E un socratic, preocupat nu de adevăr, ci de plăcerile asigurate de vocația sa malițioasă. Ajuns în Scoția, regretă, ce-i drept, cu vreo douăzeci de ani mai devreme, locul în care putea flecări: „Scoția e o țară minunată. Însă stilul de viață
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
prin demersul metodic și deductiv. „Trei chestiuni rezultă din cele spuse de Țugurlan”: iată o pauză recapitulativă a dialogului, punctarea unui stadiu al argumentării și punerea în față a concluziilor provizorii cu principiile, adică cu postulatele admise. Atitudinea e perfect socratică. Un critic de prestigiu râdea nu demult de alți critici care-l comparaseră pe Ilie Moromete cu Socrate. Noi să fim politicoși și să respectăm opinia acelui critic, nerâzând de el. MOLIERE, SAU COMICUL ABSOLUT Gogol spune undeva, în Suflete
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Luther îl consideră epicurian? Nicio problemă, Erasmus revendică acest epitet sus și tare, iar apoi depășește locul comun al discipolului lui Epicur asimilabil cu purcelul pentru a reabilita o figură filosofică defăimată pe nedrept. Colocviile propun niște dialoguri după modelul socratic. Aceste exerciții servesc mai întâi la învățarea limbii latine după o metodă pedagogică revoluționară stabilind o relație plăcută și statornică între magistru și discipol. Uneori textul este pus în scenă pe principiul reprezentării teatrale. Această formă filosofică dispune de mai
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
latină, nu dobândește noi cunoștințe, se plictisește, e incapabil să lege relații afective cu vreun coleg de vârsta lui și devine protejatul unui profesor al școlii îunii susțin că în acea vreme, în comunitatea pedagogică a colegiului se practicau iubirile socratice, dar nu există nici o dovadă în acest sens). Acesta îl întreține în ficțiunea lui și îi recomandă lecturi din Vergiliu, Ovidiu, Horațiu și din poeții elegiaci, din Terențiu și Plaut iar mai apoi comedii italiene - câtuși de puțin pioase pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nu era cinic, nici Aristip hedonist, dacă ne limităm la neînțelegerile și aproximările asociate cel mai adesea cuvintelor și numelor proprii reduse la niște caricaturi. Astfel încât greșesc cei care-i cantonează pe Diogene și pe Aristip în rolul de mici socratici, sau chiar de socratici minori. Ca și Socrate, și în aceeași măsură ca el, cei doi concentrează o putere de foc considerabilă dacă sunt luați așa cum sunt. Este inutil să fie asociați altei cauze decât a lor: faptul divers provocator
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Aristip hedonist, dacă ne limităm la neînțelegerile și aproximările asociate cel mai adesea cuvintelor și numelor proprii reduse la niște caricaturi. Astfel încât greșesc cei care-i cantonează pe Diogene și pe Aristip în rolul de mici socratici, sau chiar de socratici minori. Ca și Socrate, și în aceeași măsură ca el, cei doi concentrează o putere de foc considerabilă dacă sunt luați așa cum sunt. Este inutil să fie asociați altei cauze decât a lor: faptul divers provocator, vorba de duh, poanta
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
măsură din filosofia presocratică ca și sofiștii sau materialismul abderitan: contemporani ai lui Socrate, formând o școală, o sensibilitate coerentă, ei ar putea figura alături de filosofii certificați de doctori și de păzitorii templului ca fiind în regulă. în loc de asta, mici socratici, ei mucegăiesc în subsolul istoriei ideilor, unde trebuie să-i căutăm și să-i găsim pentru a-i scoate la lumină. Ansamblul anecdotelor referitoare la Aristip din Cirene are aceeași semnificație: ele constituie o formidabilă mașină de război antiplatoniciană. într-
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
scris și nu a gândit decât pentru a combate aceste două gândiri niciodată citate, dar care-l preocupă, după câte se pare, tot timpul? Pentru că Aristip din Cirene nu e citat niciodată în opera completă a filosofului, ca să zicem așa, socratic, decât o singură dată, și atunci cu perfidie... Platon povestește sfârșitul lui Socrate, îi descrie ultimele clipe, subliniază absența filosofului din Cirene, care locuia nu departe, la Egina, și lasă deci să se înțeleagă că ar fi putut fi prezent
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Această caricatură îi amuză pe cei care vor să se dispenseze astfel de o analiză, de o critică și de un real efort de reflecție asupra unui corpus căruia îi refuză până și dreptul de a fi așa ceva. Pe scena socratică se joacă o piesă la fel de serioasă ca în tratate, disertații, expuneri și alte forme recunoscute în cadrul profesiei... -5Proxenet al înțelepciunii? Banii, iată primul casus belli! Pentru că, asemenea sofiștilor, contemporanii săi, Aristip lua bani pentru lecțiile sale... Ceea ce un platonician n-
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
simplul fapt de a fi. Ulise este credincios promisiunilor pe care și le face lui însuși, el dă dovadă de niște virtuți subline: putere de a îndura, obstinație, curaj, capacitate de a suporta singurătatea, stăpânire de sine, tot atâtea calități socratice... Tot așa, Ulise nu se lasă prins în mrejele iubirii, ale dorinței, ale sexului ori ale femeilor: el refuză avansurile nimfei Calypso, care-i promite eternitatea dacă acceptă să rămână cu ea pe insula Ogygia, apoi construiește în câteva zile
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mai pregnant decât cel a lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și termină făcând din plăcere cea mai mare impostoare. între extreme, el oscilează, evoluând în voia valurilor, legănat de verbul socratic - sau cel puțin platonician. Filosoful idealului ascetic își alege cel mai bun rol pentru a evita comunicarea, dialogul și dezbaterea. Alegând un personaj sărac conceptual, teza sa va suferi de aceleași lipsuri. Dar procedeul își arată limitele! Socrate evoluează într-
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
trăsăturile pe care le reproșează lui Gorgias, lui Protagoras și alor săi: o pasiune maladivă pentru formă, o obsesie a retoricii de dragul retoricii, o manie a subtilităților dialectice, o evitare a subiectului și o concentrare asupra unor probleme adiacente. Confiscarea socratică a cuvântului se efectuează în detrimentul subiectului: plăcerea. Socrate pierde efectiv enorm de mult timp disertând asupra unor digresiuni inutile pentru avansarea unei reflecții asupra subiectului. Atâtea pagini despre ceea ce este asemănător și neasemănător, finit și infinit, limitat și nelimitat, atâtea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nivel, care să îi asigure o reevaluare de către o nouă comisie. Foarte repede observă că nu are unde să depună o altă contestație, regulamentul desfășurării examenului stipulând faptul că a doua decizie a aceleiași comisii rămâne definitivă. Din perspectiva iluziei socratice totul este întemeiat, pentru că membrii comisei nu puteau greși decât neintenționat. Contestația le arăta însă că au greșit, iar ei știind acum că ceea ce făcuseră nu a fost bine, vor săvârși fără zăbavă binele. Din perspectiva unei abordări realiste a
Inerţie socială în spaţiul românesc. Deschideri pentru o analiză funcţională a comunităţilor / Social inertia in Romania. Contributions for a functional analysis of the communities by Tudor Pitulac () [Corola-publishinghouse/Science/511_a_1258]
-
semnul polemicii. Studiul său diacronic este centrat pe avatarurile "discordiei", așa cum a fost ea gândită din Antichitatea greco-romană spre timpurile moderne. Fie că este conceptualizată ca "instanță cosmologică" (Polemos la Heraclit, Neikos la Empedocle), fie că este intim asociată viziunii socratice prin care "dialogul nu e niciodată o diatribă, nici victoria unui protagonist, ci a adevărului"17, fie că e privită deopotrivă ca metodă și artă, fiindu-i atașat un "cod aristocratic prin care se acordă adversarului un rol retoric"18
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
24, se relevă deopotrivă ca principiu metafizic și estetic inefabil. Orice teoretizare a spiritului ironic în filosofie începe, neîndoielnic, cu Socrate și cu aventura euristică a cunoașterii de sine. Privind lucrurile din perspectiva lui Jankélévitch, am putea vedea, în dialogurile socratice, starea ideală a disputei de idei cu funcție paideică sau, poate, doar aspirația lăuntrică a oricărui intelect veritabil de a-și manifesta constructiv propensiunea interogativă, dubitativă, a conștiinței. "Ironia socratică observă Jankélévitch este prin natura ei un mic spectacol de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
lucrurile din perspectiva lui Jankélévitch, am putea vedea, în dialogurile socratice, starea ideală a disputei de idei cu funcție paideică sau, poate, doar aspirația lăuntrică a oricărui intelect veritabil de a-și manifesta constructiv propensiunea interogativă, dubitativă, a conștiinței. "Ironia socratică observă Jankélévitch este prin natura ei un mic spectacol de înfruntare liberă a opiniilor; fie că miza disputei stă în anularea unei false evidențe, fie că se dialoghează spre a se contura un adevăr, regula ironiei constă în dezmorțirea minților
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
adevăr, care va să zică, pesemne, ce credeți? etc., specifici retoricii discursului polemic, prin excelență, argumentativ. Marc Angenot operează o distincție funcțională între "forma dialogată" și "dialogism", prima fiind proprie dezbaterii filosofice autentice, în care se confruntă două moduri de a gândi (dialogurile socratice ar fi modelul), iar a doua reprezentând o dimensiune a textului polemic în care emergența interlocutorilor ar funcționa ca un artificiu al scriiturii, destinat să pună în relief discursul autorului. 2.6.2. Discursul argumentativ. Fiind un discurs argumentativ, discursul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ironic arghezian, bazat pe acumulare, întâlnit, mai ales, în polemica antiiorghistă. Până la final, regimul ficțional al apologului suspendă orice legătură directă cu sensul veritabil. Chiar și retoricul uz al prozopopeei, prin care cititorul, ca interlocutor virtual, ar solicita, în manieră socratică, din partea autorului, un răspuns concis la întrebarea " Ce este un intelectual?", nu face decât să justifice, abil, introducerea definiției polemice, aici pseudoargument cu pretenții științifice: "Omul care disprețuiește orice ocupație de imediată utilitate și pentru el și pentru lume și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
durează de la începuturi până la mijlocul secolului al XVII-lea Și gândirea economică din perioada Științifică, începând cu mijlocul secolului al XVII-lea Și până în zilele noastre” (Sută-Selejan, 1994). Aceste periodizări sunt importante pentru a putea fi „contemporani” cu sofiștii Și socraticii, cu mercantiliștii, fiziocrații, liberalii Și neoliberalii; am abuzat intenționat de ultimele două curente, în încercarea de a evidenția că, pe cât sunt de actuale unele „învățături ale primelor”, pe atât pot fi de depărtate adevărurile astăzi acceptate în raport de năzuințele
Evaluarea în contabilitate : teorie Și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
raport de năzuințele umane. Progresul este alimentat istoric, este condiționat de prezent, dar este produs de vizionari Și certificat de viitor. Sofiștii erau individualiști Și cosmopoliți, atacau sclavia Și statul, militau pentru emanciparea individului Și dezvoltarea comerțului cu alte popoare. Socraticii erau tradiționaliști, conservatori Și adepți ai intervenției statului în reglementarea unor probleme controversate Și puneau accentul pe latura universală a problemelor economice abordate. Sofiștii Și Socrate au pus bazele teoriei noțiunilor, deducției Și inducției, iar Platon (427-347 î.H.), un
Evaluarea în contabilitate : teorie Și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
erau tradiționaliști, conservatori Și adepți ai intervenției statului în reglementarea unor probleme controversate Și puneau accentul pe latura universală a problemelor economice abordate. Sofiștii Și Socrate au pus bazele teoriei noțiunilor, deducției Și inducției, iar Platon (427-347 î.H.), un socratic, a dus lucrurile ceva mai departe în teoria deducției Și demonstrației, dar nu atât de departe precum un alt mare socratic, Aristotel (384-322 î.H.), creditat cu rolul de părinte al logicii ca Știință a demonstrației. Sunt binecunoscute abordările sale
Evaluarea în contabilitate : teorie Și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
economice abordate. Sofiștii Și Socrate au pus bazele teoriei noțiunilor, deducției Și inducției, iar Platon (427-347 î.H.), un socratic, a dus lucrurile ceva mai departe în teoria deducției Și demonstrației, dar nu atât de departe precum un alt mare socratic, Aristotel (384-322 î.H.), creditat cu rolul de părinte al logicii ca Știință a demonstrației. Sunt binecunoscute abordările sale privitoare la deducție - pe baza metodei deductive, din propoziții adevărate se deduc, după anumite reguli ale logicii, alte propoziții adevărate, dar
Evaluarea în contabilitate : teorie Și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
ori baladă; fluxul liric direct, firesc spontan, se vede concurat de pulsiuni cogitative, de reacții abstractizante. În chipul acesta, surprizele se țin lanț: "reveriile alchimistului Abstractor" tind spre o anumită filozofie a Ființei; o primăvară (cu "extatice sofisme") e Primăvară socratică: "Tot ce există, există de-a pururi. Moartea nu are viață"; un Oraș metafizic e "construit din idei / fiecare din cărămizile sale e o noțiune"; un Megalopolis și Cetatea Putreziciunii, Pythagora și sclavul său divin Zamolxis invită la reflecție, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și accente retorice cosmicizante amintesc de nostalgiile philippidiene; umbra neîmpăcatului Emil Botta e pe alături. Absurdului peren i se opune o ironie de tip filozofic, rece, casantă: Ironia ontologică; în volumul cu acest titlu (postum, 2004), eseistul nuanțează astfel: "Ironia socratică este metodologică; ironia romantică este gnoseologică; ironia radicală este ontologică, pentru că Ființa este ontologică, pentru că ființa este ironică". Detaliere clarificatoare: "Socrate se preface a accepta teza adversarului, pentru a ajuta astfel la Facerea adevărului; poetul ironic se face pe sine
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]