1,274 matches
-
Gheorghe Grigurcu Credem a nu greși văzînd în poezia actuală a lui Ion Cristofor o partitură a solitudinii. Chiar încercînd să (re)stabilească raporturile cu lumea, d-sa se izbește de limitele eului refractar la ceea ce ar putea depăși propria-i experiență, transmutată într-o mărturie la rîndu-i fatalmente restrictivă. Problema pe care și-o pune sub unghiul
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4270_a_5595]
-
al gării o fetiță cu o plasă de fluturi/ ne anunță că vaporul cu aburi va porni imediat la drum” ( Cînd tocmai te pregăteai). Un interes al autorului e cel de a-și lărgi alonja discursului pentru a testa „rezistența” solitudinii în diverse ipostaze. Critica mediului socio-politic reprezintă o astfel de probă a izolării individului interiorizat, o izolare ce-și răspunde prin epoci: „închide dracului televizorul/ și culcă-te îmi strigă/ o voce din umbră/ nu te-ai săturat de minciunile
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4270_a_5595]
-
om învins. Lamentațiile inițiale și finale ale memorialistului, care, de fapt, și încadrează volumul, nu trebuie să convingă pe nimeni. Am spune, mai mult, că această carte este o mică victorie a autorului, cu funcție de scuturare cathartică a pesimismului datorat solitudinii. Iar ultimele cincizeci de pagini ale volumului, dedicate prietenilor apropiați (printre ei și Leon Volovici, Vladimir Tismăneanu, Dan Pavel, Stelian Tănase, Iordan Chimet, Sorin Antohi etc.), merită a fi reținute. Cartea se încheie, totuși, sub semnul prieteniei de dincolo de ideologii
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
Gheorghe Grigurcu Credem a nu greși vă- zînd în poezia actuală a lui Ion Cristofor o partitură a solitudinii. Chiar încercînd să (re)stabilească raporturile cu lumea, d-sa se izbește de limitele eului refractar la ceea ce ar putea depăși propria experiență, transmutată într-o mărturie la rîndu-i restrictivă. Problema pe care și-o pune sub unghiul tehnicii lirice
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
de cearșafuri curate, de fructe proaspete, de băuturi tari și de stări fine. Am avut parte și de lucruri negre, dar încă nu simt nevoia să le rememorez. Eu și pisica, singuri, călătorind. Viețile de pisică și sufletele mele dialogând. Solitudine. O poveste de crescut copii pe genunchi, la căldura focului. Am ajuns în Sibiu într-o seară de iarnă. Ploua ușor. Am luat-o pe jos de la gară, cu pisica în rucsac. Am intrat într-un bar din Piața Mică
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
se realizează un transfer calitativ: ruga este înaltă și hotărâtă precum muntele. Această formă de relief devine simbolul unui gest încremenit de rugăciune. Dumnezeu, prea "obosit" ca să dea un răspuns, dezamăgește orice așteptare. Ironia amară, care exaltă, de astă dată, solitudinea cosmică și melancolia fără sfârșit, provine dintr-o disperare nedisimulată. Versurile "Râuri, nu vă mai prosternați" și "lemnele varsă lacrimi pentru voi" pun în evidență "un aspect secundar al apei nocturne și care poate juca rolul de motivație subalternă: lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
autoarei. Precum în alte scrieri din prima etapă, în Femeia în fața oglinzii introspecția stă în primul plan, devenind uneori obositoare prin insistență. Tânăra Manuela, o alta Adriana, percepe și relfectă cu toată puterea urâtul zile, retrăgându-se în propria-i solitudine. Stările sufletești traduc, într-un paralelism mobil, ritmuri ale naturii și invers. Gândirea pentru eroină înseamnă privire în afară și mai ales înăuntrul ei, apelând la oglinda pe care o purta cu ea permanent. În privirile tinerei solitare se întretaie
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
primul plan, devenind apăsătoare prin amănuntul reflexiv relatat, prin densitatea obsedantă a trăirii de a trăi. Manuela, o altă proiecție a Adrianei, percepe și reflectă cu toată trăirea urâtul zilei prin sine, cu sine, de la sine, retrăgându-se în propria solitudine. În ritmul naturii eroina își deschide stările sufletești, reflectându-se reciproc: “Între ea și Fire era o armonie aproape perfectă, fie ca lumea exterioară se răsfrângea în oglinda ei, fie că ea era o oglindă a acesteia” . Memoria involuntară este
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
apoi de suferința unei realizări imperfecte, astfel că "doar el și-aude plânsu-și". Or, Eminescu optează pentru prima hipostază a demiurgului. Poezia Lacul se transformă în prezentul etern cosmic al neînceputului: apa, albastrul originar, și nuferii primi născători nedesfăcuți, petrec solitudinea pregenezică viețuită de poet. Așteptarea rămâne în prag. Un prag dincolo de care ar fi putut începe, dar a fost evitată, o fenomenologie a "vremuirii". Această ambiguitate a Spiritului Timpului, o regăsim în poemul lui Hölderlin cu acest titlu: Oamenii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
omul este Sein zum Tode ființă întru moarte. Când homo faber a evoluat către homo cogitans, a apărut conștiința tragicului și a singurătății. A tragicului în fața morții, final funest condus implacabil de suferință și de răul imanent lumii, și neliniștea solitudinii în fața infinitului necunoscut din jur și din noi înșine. De observat că sentimentul cel mai purificat, mai profund al neliniștii existențiale aparține omului arhaic, aflat în raport nemijlocit cu marile dimensiuni al universului și cu marile întrebări. De aici, sublimitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
supăra amintindu-le, să le scoată la vreun fir de lumină. S-a întâmplat, e drept, de câteva ori totuși, dacă e să străbatem cu piciorul de-a lungul și de-a latul vremurilor, însă cazurile au avut loc în solitudine ori au fost percepute ca o izbândă indi viduală. Astfel încât însăși istoria nu s a priceput să le transcrie. Și chiar cele cuprinse în vreo notă de subsol zac, după cum le arată și numele, prin cine știe ce colț uitat de lume
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
diferite, În func?ie de contextul poetic În care este circumscris. Peisajul selenar, poate exprima ideea armoniei lumii, dar ?i sentimentul sfâr?ițului, al spaimei În fă?a pierderii sensului lumii, a c? derii Într-un univers al destr???rii; solitudinea poetului configureaz? un peisaj selenar cu accente expresioniste (În poezia ,Melancolie" de exemplu); În alte crea?îi Ins?, peisajul selenar uime?te prin frumuse?ea izvorât? din aeel tainic sentiment al armoniz?rii sufletului omenesc cu ritmurile cosmice. Atributele peisajului
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
crea?ia eminescian?, aceasta reprezint? mai mult decât un sentiment, e un concept, de o natur? mult mai subtil?, n?scut din con?tiin?a pierderii lumii paradisiace (a „mitelor albastre" ce defineau vârstă de aur) Într-un anotimp al solitudinii, al Înstr? în?rii de ideea credin?ei ce premerge propriului sfâr?it: „P?rea c? printre nouri s afost deschis o poart? Prin care trece alb? regina nop?îi moart?. O dormi, o dormi În pace printre f?clii
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
un peisaj expresionist, golit de via??, Înv?luit de „promoroac?": „ Bogat? În Întinderi st? lumea n promoroac?, Ce sate ?i câmpie c-un luciu v?l Îmbrac?; ??zduhul scânteiaz???i că unse cu văr Lucesc zidiri, ruine, pe câmpul solitar". Solitudinea, retr?it? acut de fiin?a poetului, configureaz? liric Întregul peisaj. „Stare a propriului suflet", elementele ce-1 compun: „Întinderile" f??? de sfâr?it, aride, Înv?luite În „promoroac?", satele, câmpia Înve?mântat? cu „un luciu v?l" că Într-
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
contemplându-le ?i egalizându-le ochiul cosmic al lunii, la a c?rui perspectiv? revine, simetric, discursul liric final". Privit din aceast? perspectiv? metafizic?, spa? iul terestru se desf??oar?, sub ochiul impasibil al lunii, ca o imensitate dominant? de solitudine: „mii pustiuri scânteiaz?", „mi??? toarea m? rilor singur?țațe". De aceea, aceast? „neclintire" superioar? a spa?iului selenar este idealul spre care se Îndreapt? gândurile poetului, aspiră?ia să c? tre absolutul cunoa?terii. Identificându-se cu ochiul lunar, de la
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Poleindu-l, Îl str?bate; El, aprins de-a ei lumin?, Simte-a lui singur? țațe. " („ Las???i lumea... ") Este receptacul al durerilor, nelini? tilor, fr?mânt?rilor sufletului omenesc, este „oglindă lucie În care se r?sfrânge Ins??i solitudinea lumii"; asemenea poetului, „visând o ntreag? lume", tr?ie?te acelea?i nelini?ți: Tremurând cu unde-n spume Între trestie le fărm? ?i visând o-ntreag? lume Tot nu poate s? adoarm?. " Imagine simbolic? a unei naturi eterne, lacul „se
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
mi-s totuși dragi, dar ineficienți, la o bere. Dacă nu agită un joc secund al gîndurilor în tine, tot ceea ce îți spune celălalt rămîne în el. Ploaie care cade pe piatră, nu pe pămînt să-l rodească". Ori această solitudine, în patetică formulă: "Seara, la întoarcerea de la spectacol,m-am zbuciumat singur, încercînd să-mi rup lanțurile destinului pămîntesc, apoi m-am întors în împietrirea trupului meu. Dor de cei morți, aproape de lumea lor". Starea declinantă se manifestă pe un
Analogii existențiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8726_a_10051]
-
mirajul inovației radicale, declarându-se de la bun început adeptul unei scriituri "diverse, rebele, inovatoare", a cunoscut de timpuriu gloria literară (în 1923, la Paris, se bucura de succes, fiind comparat de critici cu Giraudoux și Max Jacob), dar și dezamăgirea, solitudinea, boala, exilul. Autobigrafia a constituit pentru el, întocmai ca pentru Max Blecher, dacă ar fi să căutăm analogii în spațiul nostru cultural, mai mult decât un substrat. Literatura lui Ramón ni se înfățișează ca o colecție de întâmplări în (i
Un picaro al lumii dezvrăjite by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/8825_a_10150]
-
rătăciri, în proză și în teatru readuce motivul vechilor incapacități, drogurile, femeile, iluziile pierdute. Încă în romanul Gilles, reproduce spovedania unui înger căzut pe care o proclamă grandilovent noaptea în mijlocul unui spațiu pustiu, în Place de la Concorde: "Sunt născut pentru solitudine, orfan, bastard, fără familie și mă voi returna tot la solitudine." Ceea ce rostește cu emfază e de fapt o autoamăgire. Lepădarea de fascism nu-l mai poate scăpa de catastrofe. Are un sfârșit lamentabil. La 16 martie 1945, în bucătăria
Dincolo de baricade by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8849_a_10174]
-
femeile, iluziile pierdute. Încă în romanul Gilles, reproduce spovedania unui înger căzut pe care o proclamă grandilovent noaptea în mijlocul unui spațiu pustiu, în Place de la Concorde: "Sunt născut pentru solitudine, orfan, bastard, fără familie și mă voi returna tot la solitudine." Ceea ce rostește cu emfază e de fapt o autoamăgire. Lepădarea de fascism nu-l mai poate scăpa de catastrofe. Are un sfârșit lamentabil. La 16 martie 1945, în bucătăria unui imobil pe strada Saint Ferdinand e găsit cadavrul unui sinucigaș
Dincolo de baricade by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8849_a_10174]
-
morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită.
Radiografii în posteritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9298_a_10623]
-
scaune, o lumină palidă, totul evoca un loc de reuniune din alte timpuri. Modest și neimpunător, el are forța concretă a unui mediu evocator unde trei actori excepționali comunică între ei rămînînd în același timp singuri. Monologul transcende fără încetare solitudinea, el e un apel lansat către camarazii de demult. Văzînd acest spectacol, mi s-a reconfirmat justețea frazei lui Antoine Vitez care afirma că "se poate face teatru din tot". Dar pentru aceasta e necesar de mult talent, poate mai
Avignon, 60 de ani by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/9408_a_10733]
-
în gândire și acțiune. Îți plac activitățile intelectuale, artistice, provocările și jocurile mentale. În ceea ce privește relația cu cei din jur, ești mai degrab/bă rezervat/tă și interesat/tă de propriile gânduri și trăiri decât de oameni, preferând mai degrabă liniștea, solitudinea. Preocupările intelectuale și imaginația bogată te îndeamnă să te orientezi mai degrabă către propria lume interioară, în timpul liber preferând să te relaxezi cu o carte interesantă decât să te alături adunărilor zgomotoase. În legătură cu modul de a munci și a învăța
Al treilea instrument de consiliere: Consilierea online prin “Centrul on-line de informare și comunicare elev – consilier: Întreabăne la orice oră”. In: Ghid de bune practici in orientare si consiliere profesionala by Ana Maria Hojbota () [Corola-publishinghouse/Administrative/1125_a_2377]
-
Cuvîntul", anul VII, nr. 2179, din 18 mai 1931, reprodus în Mențiuni critice, vol IV, București, Fundația Regele Carol II, 1938, p. 89-91. 24 Contra domo, în "Cuvîntul", anul VIII, nr. 2176, din 14 mai 1931, p. 1. 25 In solitudine chordis, în "Cuvîntul", anul VIII, nr. 2275, din 21 august 1931. 26 Precum în deseori citatele: "da! dumnezeu vreau/ dumnezeu, dumnezeu/ dumnezeu senzație tare/ dumnezeu dinamită/ dumnezeu ghilotină/ dumnezeu fără hotare" sau "mă-mbăt mereu/ cu vin amețitor și greu
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
aceasta din nou de iluzie, într-o serie nesfîrșită. Un mijloc "pragmatic" de-a combate drama lăuntrică este tendința de-a ieși în lume, de-a avea confirmarea tonifiantă a lumii, aspirație nelipsită de riscuri. "Eminescu fusese un mare însingurat. Solitudinea devine la el temă fundamentală a operei, temă-cadru a reflexivității sale Ťmetafiziceť. Macedonski, dimpotrivă, are nevoie de lume, de spectacol, de piața publică, ceea ce înseamnă Ťdramăť și Ťsuferințăť: ŤUnde încetează singurătatea, începe piața publică, și unde începe piața publică începe
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]