1,605 matches
-
pe o cameră de lucru. Apoi am văzut-o pe ea stând la birou înconjurată de cărți. Apoi m-am văzut pe mine alături de ea. M-am apropiat de ușă și m-am sprijinit de zid. Nu era decât o sonerie. Până în clipa aceea nu mă gândisem că ar putea avea chiriași. Dar, cum nu era decât o singură sonerie, am apăsat. Din interior nu s-a auzit nici un sunet și, după câteva momente, am sunat din nou. Tot nimic. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am văzut pe mine alături de ea. M-am apropiat de ușă și m-am sprijinit de zid. Nu era decât o sonerie. Până în clipa aceea nu mă gândisem că ar putea avea chiriași. Dar, cum nu era decât o singură sonerie, am apăsat. Din interior nu s-a auzit nici un sunet și, după câteva momente, am sunat din nou. Tot nimic. Am făcut un pas înapoi și am privit în sus la fereastra luminată și acoperită de perdea. M-am apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și am împins-o încet, dar era încuiată. Am privit prin fanta pentru scrisori. Holul era cufundat în întuneric și nu se auzea zgomot de pași care se apropie. Privind prin fantă am sunat din nou. Am tras concluzia că soneria e defectă și m-am întrebat ce e de făcut. Aș fi putut să strig, să bat tare în ușă sau să arunc pietricele în geam. Am cântărit toate aceste soluții și le-am considerat absolut imposibile. Nu eram convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Parcă se auzea din mai multe părți deodată. Am tresărit, inima mi-a zvâcnit cu putere și am înțepenit ascultând liniștea și întrebându-mă ce auzisem. Sunetul se repetă. După câteva clipe de groază mi-am dat seama că era soneria de la ușă, pe care n-o mai auzisem până atunci. Mi-am aranjat halatul și am ieșit în holul de la intrare, lăsând ușa deschisă în urma mea ca să am puțină lumină. Am bâjbâit până să deschid ușa - îmi tremurau mâinile - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
e cu voi, am spus. — O urăsc pe femeia asta, spuse Antonia. Urma să se întoarcă la Cambridge, dar în momentul de față e încă aici, practic locuiește cu noi. Pur și simplu îmi dă fiori. — Și mie, am spus. Soneria de la intrare a sunat și am tresărit amândoi. M-am uitat la Antonia și ochii ei mari m-au urmărit până la ușă. Am traversat holul și am deschis brusc ușa. Erau oamenii care se ocupau de mutarea mobilei. Le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
se crispă, dădu din cap și încercă să vorbească. Apoi spuse: Ah, sunt atât de amărâtă, Martin! Se lăsă greoi pe pat, începu să se legene încolo și încoace scâncind jalnic. Am privit-o un timp. Se auzi din nou soneria de la intrare. Antonia se opri brusc din plâns, de parcă ar fi întors un comutator, și, pe când treceam pe lângă ea, îmi întinse mâna pentru o clipă. I-am răspuns strângându-i mâna încurajator și am ieșit în hol. În cadrul ușii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
legați unul de altul. — N-a fost rău deloc, am răspuns. Iar asta numai datorită ție. Oricum, planșele de Audubon nu vor mai fi o problemă. — Iubitule! Își lipi fața de genunchii mei, plângând și râzând. Se auzi din nou soneria. N-aveam nici un chef să mai primesc oaspeți, dar m-am dus totuși să deschid. Mi-a trecut prin minte gândul nebunesc că s-ar putea să fie Honor. Era Rosemary. — Dragă Martin, rosti Rosemary în stilul ei precis și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
citea ura. Apoi ieși din cameră trântind ușa cu putere în urma ei. I-am auzit pașii urcând apăsat pe scări. Am așteptat, încercând să-mi stăpânesc un val de gelozie atât de dureroasă încât aproape că mă frângea. Se auzi soneria. M-am dus la ușă. Înfășurați în paltoane groase pentru a se proteja de gerul umed a cărui adiere parfumată pătrunse prin ușa deschisă, cei doi stăteau unul lângă altul, amândoi înalți, aproape de nedistins în noaptea albastră. Haideți înăuntru, ticăloșilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
s-a spus că doamna Lynch-Gibbon n-a mai trecut pe acolo de ceva vreme. Am dedus de aici că Antonia își schimbase coaforul, sau că mințise. N-am avut tăria să-l sun pe Palmer. La ora zece sună soneria de la intrare dar erau muncitorii care aduceau înapoi mobila care mai rămăsese în Lowndes Square. Au cărat-o în casă și, în timp ce intrau pe ușă, au reușit să ciobească biroul Carlton House. După ce au plecat, am rămas privind trist obiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
timp, copleșit de tristețe și de durere fizică, semnul sigur al unei stări emoționale reale. Apoi am auzit, parcă înlăuntrul capului meu, un sunet straniu. Am ridicat ochii, dezmeticit deodată. Când sunetul s-a auzit a doua oară, am recunoscut soneria de la intrare. Răsuna ciudat în încăperile goale. Eram aproape hotărât să nu deschid. Simțeam că nu pot da ochii cu nimeni. Rosemary era la Rembers și nu exista în Londra nici o ființă pe care aș fi putut să o suport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Apoi deschise șifonierul mare și Începu să bată nerăbdător cu unghia vopsită a indexului În furnirul de stejar. Am dat câteva umerașe la o parte și am intrat. Ca să fiu sigur, am verificat dacă ușa se poate deschide dinăuntru. Dar soneria de la ușă suna atât de insistent, Încât Dora, care considera că explicațiile sunt de prisos, m-a bătut pe obraz și mi-a spus cu privirea În pământ și pe un ton echivoc: Fii fată cuminte și nu ieși până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-și Întrerupă demonstrația. Îmi Întinse bluza galbenă cu calm și mă rugă să mă ascund În șifonier. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mi se părea mai evident că vizitatorul era cineva cunoscut. Dora nu părea surprinsă de sonerie. Dacă ce spuse Manetti era adevărat, și anume că singura Însemnare pentru vineri era un „AK. La 6 p.m.“, ceea ce desemna cu siguranță Întâlnirea noastră, Dora trebuie să fi așteptat o persoană a cărei vizită nu i se părea atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
era vineri iar, ca pe vremuri. Ceea ce mi-a mai făcut să am o intuiție: Dora nu se aștepta să mă Îmbrac așa cum o făceam În camera 202. Ceea ce Înseamnă că nu pe „Anton“ Îl aștepta. Atunci pe cine? Oare soneria Însemna că acum primea clienți chiar și acasă? Dacă era adevărat ce spunea Lakritz, atunci cei de la moravuri percheziționaseră recent Hotelul Kreuzer. Și totuși, mi-era greu să cred că Dora Își mutase treburile În locuința ei de pe Otto-LudwigStraße. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
trebuie, ca să-mi fie clar că relația de soră era ceva temporar. Nu mai era o minette, așa cum nici eu nu mai eram un client. Cu toate acestea, vinerea trecută Dora a fost vizitată de doi „AK“. Când a auzit soneria pentru a doua oară, n-a avut de ales și a trebuit să mă ascundă În dulap, ca să poată deschide ușa de la intrare. Dacă e să gândim la plăcinta din bucătărie, Dora avea de gând să sărbătorească ceva. Dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
a murit subit ziua următoare, aproape pe prag la mine? Stiloul domnișoarei Warren sfârși scrisoarea cu un iaz mare de cerneală. Îl Înconjură cu o linie groasă și scrise Pardon. Apoi Își șterse stiloul de fustă și trase de cordonul soneriei, chemând un chelner. Gura Îi era teribil de uscată. Coral Musker rămase pentru câtva timp pe culoar, privindu-l pe Myatt și Întrebându-se dacă ceea ce sugerase Mabel Warren era adevărat. El stătea cu capul aplecat peste un teanc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
din spatele lui Herr Kolber, de stiva de cărți și de seiful expus. Totuși neliniștea nu-l paraliză. Mai devreme sau mai târziu, Herr Kolber va descoperi ce-l adusese În apartament și deja observase aproape de mâna șefului de gară o sonerie care probabil că suna În apartamentul portarului. — Pot să las mâinile jos, Herr Superintendent? — Da, dar să nu miști un deget! bătu din picior Herr Kolber. Voi afla adevărul chiar de va fi să te țin aici toată noaptea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
scurgă pe sub ei. Puteau vedea Sfânta Sofia și Turnul Pompierilor și un canal lung, care trecea prin partea de apus a Cornului de Aur, spre Eyub. — Excelent plasat, spuse domnul Stein. Nu există apartament mai bun În Constantinopol. Sună la sonerie, dar Myatt se gândea cât o fi costat și cu cât contribuise firma la panorama domnului Eckman. Ușa se deschise. Domnul Stein nu se deranjă să-și spună numele fetei În casă, ci o luă Înainte printr-un pasaj alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
simt un pic avangardistă și sexy. „Phoebe are dreptate“, mă gândeam În sinea mea, În timp ce-mi puneam rochia pe mine. Să fii soție era infinit mai plăcut atunci când erai Îmbrăcată frumos. Exact când Începeam să toc ceapa, sună soneria: cu siguranță erau cei de la curățătorie. Am scotocit În geantă după niște bani și m-am dus să deschid ușa. Jim, chinezul de la curățătoria World Class Cleaners de pe 9th Street, care făcea livrările la domiciliu, stătea În fața ușii turtit sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
de dramă... Alergici la calm... Cu unghiile ei negre, Mona apucă paharul gol de vin, cu buza mânjită de rujul roz al lui Helen, și se duce desculță în bucătărie, îmbrăcată într-un halat de baie alb, flaușat. Se aude soneria. Mona se întoarce, traversând salonul. Așezând un alt pahar de vin roșu pe consolă, zice: — Nu mă face de râs de față cu ceilalți vrăjitori! Și deschide ușa. În prag stă o femeie scundă, care poartă ochelari cu ramă groasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Vrabie dă din cap. Și Mona zice: — Și șefa mea... — Șinșila, zice Helen. Cuptorul cu microunde începe să țiuie, și Mona o conduce pe Vrabie în bucătărie. Helen se duce la consolă și ia o gură de vin. Se aude soneria. Și Mona ne strigă din bucătărie să deschidem noi. Acum e un puști cu plete blonde și cu țăcălie roșcată, care poartă pantaloni gri de trening și tricou. Are o oală sub presiune cu capac de sticlă. Peste buză a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
publice. Poate că putem să le dăm de urmă și să eliminăm pagina 27 și în timpul ăsta să căutăm și sursa originală. — Cartea umbrelor, zice Helen. Ceaslovul, cum îi spun vrăjitoarele. Cartea de vrăji. Toate puterile de pe lume. Se aude soneria, și apare încă un bărbat care își dă jos pantalonii rufoși, se dezbracă de tricou și ne spune că-l cheamă Arici. În legătură cu Arici, detaliile ar fi că-i tremură pielea care-i atârnă pe brațe, pe piept și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
atîta minte șoferul să-mi lase geamantanele la bagaje. Salut! Vlad face un gest de salut și se întoarce spre sala de așteptare, în timp ce Mihai încearcă să răzbată prin urma lăsată de Radu de-a curmezișul sulurilor de zăpadă. *** Cînd soneria se aude pentru a treia oară, prelung, Paula strigă un "da" nervos și imediat se ridică din fotoliul în care a adormit ascultînd muzică. Tu erai... șoptește deschizîndu-i larg ușa lui Radu. Am degerat de-a binelea. Dă-mi, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu degetul și o pornesc împreună, de braț, prin zăpada care, pe alocuri, trece cu mult de genunchi, înfruntînd amîndoi cu greu viscolul, mai mult tîrîndu-se spre blocul indicat de Muraru. Ajunși în fața unei uși, cînd Muraru înfige degetul în sonerie, Mihai vrea să-l lase, dar nu-și poate elibera brațul. Dincolo de ușă se aude o mișcare, cineva se uită pe vizor mult timp și-abia cînd Muraru înfige din nou pumnul în butonul soneriei, pentru că degetul nimerește mereu alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cînd Muraru înfige degetul în sonerie, Mihai vrea să-l lase, dar nu-și poate elibera brațul. Dincolo de ușă se aude o mișcare, cineva se uită pe vizor mult timp și-abia cînd Muraru înfige din nou pumnul în butonul soneriei, pentru că degetul nimerește mereu alături, ușa se crapă încet, cu frică. Tu n-ai ce căuta! hotărăște Muraru cînd se vede intrat, cu brațul prins de mîna femeii, care stă încă după ușă. Cum ți-ai putut închipui că aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bărbatul, un flăcău înalt, îmbrăcat în haine din șiac negru, cizme negre, cu un guler mare la palton, dintr-o piele brumărie, scînteind ca argintul topit, în valuri, și o căciulă tot brumărie, înfiptă bine pe cap. La oraș există sonerie, bade îi rîde în nas femeia, recunoscînd în cel din fața sa pe elevul de la seral, tînărul cu care s-a certat zilele trecute. Ei nu, că asta-i culmea! Ce cauți la mine acasă? Am venit să-mi cer... s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]