941 matches
-
confuzia morală și psihologică a celui ce le pune pe hârtie, Dimov construindu-și un model al dragostei absolute contrazis la tot pasul, și în primul rând de el. Tinută în frâu, reprimată, castrată, senzualitatea derapează în câte o aventură sordidă (fie ea și imaginară) neconsumată, și evocată apoi cu repulsie. Iar Lucia, adorata Lucia, este imaginată adesea în brațele altor bărbați, cu sadomasochismul "eroului" masculin din romanele lui Anton Holban. În 1948 (cam la jumătatea intervalului acoperit de corespondență), cei
Un vis alb by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9991_a_11316]
-
se dilată, este zburdalnic, spiriduș năzdrăvan care își uită atribuțiile. Se cheamă Joița. Iar pămîntul binecuvîntat a fost dăruit unor oameni care au știut să primească darul. Ciulini, praf, mizerie, uscăciune multă, bărbați cu burțile dezgolite adunați în fața unor cîrciumi sordide. E ora prînzului și soarele arde totul în jur. Pîrjolește și destinele. Cui îi pasă? Femeile, desculțe și cu basmale pe cap, țipînd între afuriseli la plozii îndopați cu cartofi și pîine, bîrfesc pe băncile din fața porților. Pîlcuri și pîlcuri
Legături primejdioase by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15050_a_16375]
-
cronică cvasidiaristică a culiselor vieții de jurnalist, privită deopotrivă dinăuntru, de la pupitrul de știri, dar și cu o amar- (auto)ironică detașare. Relatările despre numărul minim de morți cu care e obligatoriu să se deschidă orice jurnal de știri, inventarul sordid de crime pe care omenirea le săvîrșește zilnic împotriva ei înseși, rezultat la capătul fiecărei zile de muncă jurnalistică, dar și poeticele alunecări în sine ale naratorului sînt tot atîtea motive pentru care fragmentul publicat în „Vatra” promite ca romanul
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5011_a_6336]
-
fuseseră tânăra sau prințesa, iar eu fusesem pantofii. Cine poate ști? În orice caz, eram sigură că trebuia să fim împreună. Iar eu nu aveam acces imediat la fonduri. De aceea trebuia să-mi pretind banii din Anglia. Oricât de sordid și de neplăcut ar fi fost. Din cauza gândurilor ăstora mă cam luase amețeala. Așa cum mă luase amețeala cu o seară în urmă când mama începuse discuția despre Cher și Ike. Nu mă gândisem, în ziua caldă de aprilie din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
În sfârșit, m-am urcat în mașină și am condus până acasă la Adam. Capitolul douăzeci și doitc "Capitolul douăzeci și doi" Am parcat chiar în fața casei lui Adam și, cu capul plin de un amestec de nerăbdare și rușine sordidă, am mers până la intrare. Apoi mi-am adus aminte că lăsasem sticla de vin în mașină și am alergat înapoi s-o iau. N-aveam de gând să mă duc nicăieri fără ea. Știți cum se spune: nimic nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pe cineva să ni le trimită prin fax, a spus el lent. Dacă asta vrei cu-adevărat. —Păi, nu e chestia de ceea ce vreau eu, am spus ușor nedumerită. Ideea e să încercăm să stabilim cine ce are. —Dumnezeule, ce sordid! a exclamat el foarte dezgustat. Vrei să spui că „Prosopul ăla e al meu, tigaia aia e a ta“. — Da, cred că la asta mă refer, am zis. Ce naiba era în neregulă cu James? Chiar nu se gândise deloc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
așa de simplu pentru el? E ca o nenorocită de mașină! N-are nici un fel de sentimente! — N-a fost deloc supărat? Măcar puțin? m-a întrebat mama îngrijorată. Singurul lucru, singurul care-l îngrijorează pe nenorocit e cât de sordid o să fie să ne împărțim bunurile. — Dar asta nu e așa de rău, a zis Helen încercând să mă liniștească. În cazul ăsta poate c-o să-ți lase ție totul. O să-ți rămână ție. Bună încercare, Helen. Dar nu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
despre Mitch; ar putea să-și închipuie că era un soi de idilă, ceea ce era cu totul neadevărat. — Și-a pierdut soția. Noi doar... —Vă consolați reciproc. Știu. A spus-o în așa fel încât a sunat de-a dreptul sordid. Singura consolare pe care mi-o oferea Mitch era aceea că înțelegea cum mă simt. M-a năpădit un val de furie și îmi stătea pe limbă să-i spun vreo două. Am zbierat la Ornesto, dar într-un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
știa numai el, eu plecasem fără să las nici o adresă, iar Diotallevi era pe moarte), ori toate chesturile din Italia ar fi sărit să-l prindă. Dar era posibil ca Agliè să se fi coborât la un joc atât de sordid? Ce câștiga de aici? Trebuia luat de guler smintitul ăla bătrân, numai târâindu-l pe el la chestură ar fi putut ieși din istoria aceea. Luase un taxi și se dusese la micul hotel particular de lângă piața Piola. Ferestre Închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
seama. Toate, mai puțin una. Cercetarea periodică a tentativelor mele comice și serioase mă făcea să mă simt prost. De la fotoliul părintesc în care mă mângâiam cu poza Claudiei Cardinale în față (o decupasem din Almanahul Cinema), trecând prin paturile sordide și reci ale căminelor studențești din Grozăvești (unde, în întuneric, căutam sexul Feliciei și mi se dădea peste degete) și ajungând la doctorițele de la Policlinica 11 (pe care le supravegheam din bucătărie întinzându-și dresurile pe sub halat), nimic nu funcționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
făcea toți banii, iar pentru mine însemna dezlegarea unei probleme de-o viață. Până la urmă, am întocmit o listă cu nume și adrese. Omul meu nu figura pe ea, dar aveam totuși de unde începe. Mi-am deplasat detectivistica în cartierele sordide ale Bucureștilor. Am început reconstituirea, pe baza adreselor proprietarilor, copiate sau deduse de pe coperți din ce în ce mai vechi, chiar de Vaillant. Părea o muncă dementă, fără speranță. Mă întorceam în timp, răsucind anii, foile și scările de bloc. Uneori, paginile veneau pătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
confiscate a lepădăturilor tuturor țărilor. Și încai daca țara aceasta ar fi stăpânită de un neam istoric, cinstit, având spirit de adevăr și natură cât de cât omenească - treacă - meargă. Dar stăpânită de gunoaiele omenirii? De tot ce-a fost sordid și pehlivan, de tot ce-a fost prea rău pentru colțurile Țarigradului unde împărțeau culcușul cu cânii turcilor, prea rău pentru mocirlele Rusciucului și pentru cartierele jidovimii galițiene și rusești, de spuma pestiferă și de bubele tuturor popoarelor, de tot
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
cu un aer de superioritate. Căuta să nu asculte vocea neobrăzată a acelui ipochimen, care continua să trăncănească despre scadențe și despre riscuri. Încercă să Își alunge gândurile, Însă propunerea lui Cecco Îi săpa mereu În minte, ca o apă sordidă. În fond, oare nu putea cu adevărat să se alăture și el la Înșelăciunea cu cruciada? Pe cine ar fi păgubit, În afara unei gloate de negustori Îmbogățiți și de milogi și a unei Biserici corupte și simoniace? Oare aceea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
avea acel spectru mutilat de culori pe care îl regăsești în pântecele unei cărămizi. Sta proptit pe pietrele inegale din piață și din când în când în mijlocul admirației resimțite te făcea să fii străbătut de un soi de tristețe, amărăciune sordidă, îngrețoșătoare, atât de bine incorporat era în peisaj. Clopotele stăteau spânzurate asemeni unor vite bătrâne și schilave, verzi și tocite, iar ușile se deschideau spre pâcla densă în care se aflau altarele moarte și albe și imagini hăcuite și zgâriate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
însă alea pe care le avea erau mai mult decât evidente în acea ocazie - se sculase târziu, era buhăit, cu costumul lui la două rânduri în neordine, arătând exact ca acel bătrân pe care La Bruyere îl considerase atât de sordid, puțind a mahorcă, plin de scame și peri de pisică pe haine, folosind produse de doi lei de pe tarabe, precum aftershave-ul ieftin, ciorapii de poliester sau mătase artificială și așa mai departe, ca să nu mai pomenesc aerul ăla suveran de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
galopantă, pentru Bessie, siguranța, sub orice formă, prezenta o atracție fatală. Oricum, în primăvara anului 1925, la terminarea unei stagiuni așa-și-așa la Albee, în Brooklyn, cu cinci copii la pat cu pojar în cele trei camere și jumătate, sordide, din vechiul hotel Alamac din Manhattan, și cu spaima că e din nou însărcinată (care s-a dovedit a fi o alarmă falsă; mezinii familiei, Zooey și Franny, nu s-au născut decât, respectiv, în 1930 și 1935), Bessie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ameliorantă a unui interesant fundal psihologic. Simțea sau se prefăcea a simți că personalitatea lui haotică și dezlănțuită era, într-un anume fel important, mai reală decât personalitățile oamenilor perfect cuviincioși care-l înconjurau. George era mai apropiat de aspectele sordide ale vieții pe care alții preferau să le ignore și, prin aceasta, simpatiza, oarecum, cu cei oprimați și loviți. L-am auzit o dată spunând despre fratele său Brian: „El nici nu-și dă seama cât de îngrozitoare și de serioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o sursă de alienare în cadrul societății englezești. Iar alienarea lui George o percepuse, fără să o înțeleagă vreodată, la început ca o virtute, apoi ca un farmec. O fermecase în trecut și continua s-o farmece. Dar în ce încurcătură sordidă se băgase și ce blestem plana asupra ei! Își înălță capul frumos, evreiesc, și își netezi, dându-și spre spate, părul negru care-i creștea ca o coroană sau ca un turban deasupra frunții. Tatăl ei o făcuse întotdeauna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ciorapul maro. Îi săgetau mintea, laolaltă cu numeroase alte gânduri, cu imagini ale pârtiilor înzăpezite și ale plopilor liliachii, ale melancolicului lac din Texas, ale dragului ei tată, încruntându-se de îngrijorare în timp ce-și pregătea prelegerile, ale garsonierei sordide în care vărsase atâtea lacrimi înainte de a se fi ivit Pearl, ale feței nervoase, vinovate cu care o privea Margot Meynell, actualmente doamna Albert Marcovitz, și departe, departe, foarte estompat, ale chipului mamei ei, nefericita femeie moartă care fusese cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
poate să ningă oricând! Brian și Gabriel se întoarseră la măsuța de metal - cu tăblia pătată de urmele circulare, cafenii, ale ceștilor - la care băuseră până atunci ceai din pahare de plastic. Lumina alburie a ninsorii revela până în cele mai sordide detalii pereții verzui, murdari, răpciugoși ai culoarului de promenadă și alama rece, umedă a leului care vomita apa de Ennistone într-un fel de lighean. Zet, instalat pe un scaun, îi însoțise de astă-dată. Câinii erau admiși doar pe promenadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
situat în Biggins, lângă Crescent, și o cârciumă denumită La femeia nevorbăreață (reprezentată pe firmă prin portretul unei femei decapitate), lângă Bowcock. În Druidsdale avem La Șoarecele de Bibliotecă, iar în Westwold La Trei Șoareci Orbi. Mai sunt câteva bombe sordide și rău-famate, prin zona St.Olaf, și Dihorul din Țara Pustie, dincolo de canal. Așadar, Ennistone nu-i un oraș în care să poți găsi cu ușurință o băutură, și un număr surprinzător de mare de ennistonieni nu au pus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pentru care își căpătase acesta supranumele primar, de Vierme. Pe holul întunecat, în jurul becului suspendat și dintotdeauna defect, pluteau aburii înăbușitori, cu iz de lipie crudă și mucegăită, de la patiseria învecinată cu care prietenul lor împărțea același spațiu melancolic și sordid și care își vindea ieftin doritorilor puțina producția curentă, adică foi de plăcintă, foi waffé și cornete de înghețată, pe un gemuleț deschis, în partea opusă a fundației clădirii, direct în stradă. Cu pași siguri, trădând o îndelungată obișnuință, pe
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
să pun În plic și o listă cu ultimele dorințe: să mi se doneze scheletul Facultății de medicină... În cazul În care e găsit... Joncțiunea cu celelalte trupe se face pe un teren din apropiere, undeva Între blocurile unui cartier sordid. Curînd sîntem o turmă de stranii și posace animale ouătoare, stînd cuibăriți pe valize și cosîndu-ne fără Încetare uniformele. Treaba asta cu cusutul e mai degrabă o ocupație care ni se impune pentru a preveni plictisul și nemulțumirile - pentru că nu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
făcut rost de benzinăă, Îi zic și fac semn spre mașină. Nu răspunde, Își aruncă privirea spre mașină, apoi mă privește cu o expresie În care nu citesc decît oboseală. Uneori e mai bine să nu pui Întrebări, răspunsul e sordid, cine știe ce speculant a profitat de nevoia lui. E o duminică Însorită, dar bate un vînt tăios, așa că ne adăpostim În mașină. Mă Îndop la Întîmplare cu ce găsesc În coșul de pe bancheta din spate, În timp ce el fumează. Și-a luat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un gard de fier și sîrmă ghimpată. Natura umană e complexă, iar această societate nobilă scoate În evidență diferențele. Nu, În nici un caz nu sînt un personaj din ecranizarea propriei mele vieți. Ci sînt chiar eu, prins Într-o realitate sordidă, care nu poate fi ecranizată onest, fără mici Înflorituri cinematografice. Dar există realități, iar În miezul lor alte realități, și tot acest ghem e, de fapt, doar o parte din miezul altei realități. Iar Între ele există uși, unele deschise
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]