324 matches
-
fie religios. Dar, în schimb, începe să fie religios orașul. Din agricol, creștinismul devine urban; or, este caracteristică tuturor religiilor urbane - și, prin urmare, și elitelor claselor dominante - substituirea (creștină) a întoarcerii cu sfârșitul, a acelei pietas rustice cu misticismul soteriologic. Așadar, o religie urbană, ca schemă, este infinit mai capabilă să accepte modelul lui Hristos decât orice religie țărănească. În Italia, consumismul și proliferarea industriilor terțiare au distrus lumea bucolică și o distrug peste tot pe Glob (viitorul agriculturii este
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și anume rolul izbăvitor al celui Drept („alesul“, „unsul“, „neîntinatul“, „trimisul“) pe care îl asimila însă cu proletarul 127. În plus, el îmbogățea acest mit străvechi cu o întreagă ideologie mesianică, iudeo-creștină: pe de o parte, rolul profetic și funcția soteriologică pe care i le recunoaște proletariatului, pe de altă parte, lupta finală dintre Bine și Rău, asemuită fără greutate cu înfruntarea apocaliptică dintre Cristos și Anticrist 128. Nu este lipsit de importanță faptul că Marx preia speranța eshatologică iudeo-creștină într-
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
lui Leontie este influențată mai mult de cristologia marilor Capadocieni decât de Chiril. Pe de altă parte, respingerea doctrinei conform căreia trupul lui Cristos înainte de înviere este nedegradabil are, ca și în polemica antiiulianistă a lui Sever de Antiohia, motivații soteriologice: Logosul nu și-ar fi însușit trupul lui Adam așa cum era înainte de păcat pentru că a venit să-l izbăvească tocmai pe Adam păcătosul. Chiar dacă nu și-a însușit păcatul, și-a însușit totuși, prin urmare, trupul celui care a păcătuit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
morți. Autorul încheagă o pseudofilosofie întemeiată pe ideea că cei vii sunt prelungiri ale celor dispăruți, iar atrofierea acestei relații este sursa vidului existențial al umanității. Piramida (I-II, 1995) focalizează narațiunea în zona mitului creației. Fundamentat pe o teză soteriologică utopică și pe ideea permanentei metamorfoze, G. scrie o parabolă despre distrugerea apocaliptică a întregii umanități, în urma căreia rămâne un singur supraviețuitor, noul Adam. Acesta întemeiază o nouă civilizație care funcționează prin anihilarea durerii și atotputernicia binelui. Versurile din volumul
GHILIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287263_a_288592]
-
2003) investighează nu numai poetica prozei, ci și aspecte adesea ignorate privind poezia, memorialistica și corespondența. Textele adunate în volumul Dimensiuni ale romanului contemporan (1998) reiau ca atare „prolegomenele” la tipologia romanului modern. Un prim studiu se ocupă de funcția „soteriologică” a romanului postum al lui Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, reacție compensatoare la impunerea noii mitologii fără zei a comunismului. Pentru grija benefică arătată de Catrina Moromete mezinului Niculae, studiul dedicat romanului Moromeții al lui Marin Preda este intitulat, fără
GLODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287299_a_288628]
-
spre spirit”, cum formulează un personaj central din Domnul clipei. Finalitatea acestui gen de fantastic reprezintă de fapt finalitatea întregului demers al romancierului, care este aceea de a oferi o soluție de salvare. Paralel cu genul de fantastic paradisiac și soteriologic, și la fel de bine reprezentat, este fantasticul dizolvant, sumbru și terifiant: un măgar pătrunde în biserică și preotul vede în asta semnul că „biserica va deveni, dacă nu a și devenit, un coșmar pentru lume”, apa unei ploi, care de fapt
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
lui Leonțiu este influențată mai mult de cristologia marilor Capadocieni decît de Chiril. Pe de altă parte, respingerea doctrinei conform căreia trupul lui Cristos înainte de înviere este nedegradabil are, ca și în polemica antiiulianistă a lui Sever de Antiohia, motivații soteriologice: Logosul nu și-ar fi însușit trupul lui Adam așa cum era înainte de păcat, pentru că a venit să-l izbăvească tocmai pe Adam păcătosul. Chiar dacă nu și-a însușit păcatul, și-a însușit totuși, prin urmare, trupul celui care a păcătuit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mentalități și cutume, de bestiare și tipologii ori galerii de personaje etc., scrierea prilejuiește un festin de intertextualitate. Monte Negro e un falanster concentraționar, iar cartea se rânduiește în seria distopiilor. Alăturându-se relativ numeroaselor romane apocaliptice, postapocaliptice, catastrofice, postmodern-eshatologice, soteriologice, carnavalesc-grave, cu sugestii de model mundan alternativ etc. ale deceniului românesc 1993-2003, scrierea se distinge prin marea deschidere către trecut, prin poeticitate, în fine, prin textualismul definitoriu. Textele de la Monte Negro poartă o mare încărcătură culturală și, în același timp
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
modelele filozofice păgâne (mai ales cel platonician), cu cel iudeo‑creștin. Credința într‑un adevăr unic și salvator este definitorie pentru cele două atitudini spirituale. În consecință, Iustin, convertindu‑se la creștinism, nu a făcut decât să‑și convertească ambiția soteriologică de tip platonic - filozofie a revelației finale, epoptice - la creștinism - religie a revelației inițiale. Această conversație este marcată de renunțarea la Satan, adică la „principele acestei lumi” și, în același timp, zeul suprem al cultelor păgâne. Dumnezeu (ΔΔ0ϑ≅Η, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cazul persecuțiilor de la Lyon, rolul esențial l‑au jucat tocmai aceste populații locale, și nu puterea centrală, care și‑a păstrat o neutralitate pacifică până la un anumit punct. În al doilea rând, pentru teologul Irineu, persecuțiile au o valoare pozitivă, soteriologică, în sensul că ele pot ajuta sufletele să atingă maturitatea spirituală: „Chinurile sunt necesare credincioșilor, pentru ca ei, fiind oarecum măcinați, apoi frământați prin răbdare împreună cu Cuvântul lui Dumnezeu, în sfârșit, copți în cuptor (quodammodo contriti et attenuati et conspersi per
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
poem. Pe de o parte, păgânii atrași de iudaism sunt avertizați împotriva riscurilor unei atare „mezalianțe”. În același timp, ei sunt somați să părăsească neîntârziat religia lor idolatră. Cititorul are în față trei opțiuni: păgânismul idolatru, iudaismul înșelător și creștinismul soteriologic. Primele două sunt opțiunile anticristologice exprimate simbolic prin două personaje malefice: Nero, „Anticristul” păgân și regele persan, Anticristul oriental, Anticristul în sensul teologic al cuvântului. Nu rămâne decât cea din urmă, singura salvatoare, fiind singura cristologică. Instructiones 41 În acrostihul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
confundat cu Anticristul (așa cum se întâmplă la Hipolit). Dimpotrivă, el este prezentat (cap. 25) ca încarnare providențială a katechonului de la 2Tes. 2,6. În fine, întreaga secvență eshatologică - și, implicit, cea referitoare la Anticrist - își relevă funcția reală în context soteriologic. Lactanțiu se lansează în descrierea evenimentelor de la sfârșitului istoriei pentru a demonstra un anumit lucru, anume că va exista un moment în care oamenii vor primi nemurirea de la Dumnezeu: unii pentru a merge către o viață veșnică, iar alții către
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
concepția polemistului, Cristos închipuit de Marcion, Cristos care nu s‑a născut dintr‑o femeie reală, ci a apărut pe neașteptate, care nu a suferit pe cruce și care nu a înviat în mod real, este lipsit de orice valoare soteriologică, și prin aceasta nu diferă cu nimic de Mesia așteptat de iudei (3, 8): Anticristul Marcion (antichristus Marcion) nu a făcut decât să se grăbească să‑și însușească presupunerea [refuzul întrupării], el care era cu atât mai înclinat să respingă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a fost în chip mincinos: [de la] întâlnirile sale, contactele, relațiile sociale, până la minunile sale. Cristosul‑fantomă al lui Marcion nu există pentru Tertulian. El nu este decât o abstracțiune imposibil de identificat istoric și material, o teorie lipsită de eficacitate soteriologică. În consecință, cristologia eretică se întâlnește cu cea iudaică, și ea în afara planului mântuitor al lui Dumnezeu. Schema dublului Cristos se reduce astfel la simpla prezență a lui Dumnezeu și a omului, unul în fața celuilalt, fără vreo comunicare reală între
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Individul își asumă existențial datele scenariului tradițional, actualizând, la nivelul conștiinței, vechile mituri, al căror conținut semantic rămâne intact. Odată cu Augustin, anticristologia devine practic o cufundare a individului în adâncul propriului său inconștient, o psihanaliză avant la lettre, o introspecție soteriologică, un exercițiu spiritual, o mistagogie cristică. Toți credincioșii pot să devină anticriști - formând marea armată a Anticristului - în măsura în care faptele lor negative contrazic flagrant învățătura Mântuitorului. Din această perspectivă, noțiunea de „schismă” suferă o extindere semantică semnificativă. „Schismatic” (sinonim cu anticrist
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și complex, care este mitul eshatologic creștin, construit în jurul celei de‑a doua veniri a lui Cristos. Numai prin raportarea la cea de‑a doua parusie apariția ultimului tiran anti‑mesia poate avea un sens, în același timp opresiv și soteriologic. Nu există mântuire decât prin suferință iar Anticristul este un nume al suferinței. A trece încercarea suferinței înseamnă a se iniția în viața cerească, în bucuria Împărăției veșnice. Părinții Bisericii insistă asupra ideii că etapa cea mai dureroasă și cea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
produsă de către rău, printr-o rezistență instinctivă și automată, cu efect superior. Biserica susține că suferința este consecința răului din lume. Ea nu poate fi Învinsă decât Îndurând răul care a produs-o, dar nutrind totodată speranța mântuirii, ca perspectivă soteriologică. Suferința este considerată fie pedeapsă pentru păcate, fie mântuire. În orice situație, ea are semnificația unui act de trecere către mântuire, considerată drept catharsis. Suferința mai poate fi Învinsă și prin eroism. Eroismul are două modalități de a se manifesta
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
independent de suprapunerea budismului peste religia bon a populațiilor tibetane autohtone 4. Chiar dacă nu complet asociată ideii de reechilibrare, există totuși o karma grupată, a comunității budiste (p³. saòghakamma), care are mai curând un aspect organizatoric decât unul etic sau soteriologic. Elaborarea budistă a unei realități holistice panindiene reunește, dintr-un unghi diferit, consecințele dizolvării persoanei În ciclul transmigrărilor și ale disoluției independenței individului 1. Autorii considerați esențiali pentru o astfel de temă sunt foarte diverși: Tucci, Stein (combinând cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
dificilă, chiar dacă Eliade Însuși a scris suficient despre experiența acelui „mort-În-viață”, eliberat Încă din timpul vieții (jivanmukti), a călugărilor și asceților care, În India, asimilează complet fructul experienței și totuși trăiesc aidoma tuturor celorlalți, Îmbinând În persoana lor un paradox soteriologic fundamental. Nu voi recurge la exemplele și nici măcar la textele utilizate de Eliade, ci la altele, al căror ecou cred că l-ar fi surprins. Ele se aflau oricum În afara interesului lui teoretic pentru coincidența perfectă Între „participarea” la o
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
unei ecranizări a nuvelei Așteptare, făcută de un regizor identificat cu autorul. Punând în abis mai multe paliere de ficțiune, subminând convențiile narațiunii realiste tradiționale, scriitorul sondează puterea, marginile iluziei referențiale și explorează totodată motive și teme predilecte, precum năzuința soteriologică, nuntirea cosmică, mitul cristic și cel mioritic. În general, în prozele scurte și în majoritatea romanelor se pot remarca micromotive recurente, aparent obscure sau opace, cu rost esențial în articularea unui edificiu metaforic personal, conferind unitate operei în pofida frecventelor primeniri
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
1970 - decembrie 1971) și câteva pagini din țară, intitulate Însemnări grăbite (ianuarie-februarie 1972), care în ediția augmentată (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor) sunt însoțite de consistente însemnări pariziene din 1973-1974 și din 1977-1978. Bestiarul și imagistica proprii perioadei onirice, preocuparea metafizică, soteriologică și escatologică, revizitarea miturilor (Miorița, Graalul), textualismul și autospecularitatea, viziunea postmodernă și recursul la intertextualitate, cărora li se adaugă, pentru prima oară în beletristica lui Ț., o componentă realistă și alta ținând de meditația pe teme civice și geopolitice, se
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
infernul / din momentul când ai început să-ndrugi primele cuvinte / rimate / cazanele cu smoală au devenit îngrozitor de banale” - Către Orfeu). La fel ca în cazul sonetiștilor italieni ai Evului Mediu și ai Renașterii, în versurile lui U. iubirea devine soluție soteriologică, numeroasele poeme construite în jurul acestui nucleu tematic venind să reducă anxietatea provocată de excesul imaginilor centrate pe reflectări ale cataclismelor (Stele albe se-aprind, Visul de aur, Atât de suavă, Bântuiam universul). Poezia Unde ești, glorie, rezultat al sintezei influențelor
ULMEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290330_a_291659]
-
A unor veritabile „conduite de refugiu” prin care persoana sau grupele social-umane, vor cauta să se pună la adăpost, să evite pericolul. De regulă acestea sunt veritabile manifestări care configurează psihozele colective, manifestate prin apariția unor noi forme religioase, ideologii soteriologice, forme de protest, sinucideri colective, grupări marginale, migrații în masă, toxicomanii și alcoolism, psihoze pasionale, ideologii social-politice, mișcări revendicative de masă etc. Și prima și cea de-a doua etapă, sunt momentele obligatorii care contribuie la configurarea unor manifestări psihopatologice
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
extins stăpânirea acestui tărâm. Ca și macedonenii, romanii au fost cuceriți de cultura și educația eline și au rămas astfel cel puțin până la sfârșitul Republicii romane. Aceasta este perioada în care enkyklios paideia a devenit aproape o religie, o soluție soteriologică remarcabilă folosită cu succes cel puțin un mileniu. Între 336 î.Hr. (data urcării pe tron a lui Alexandru) și 529 d.Hr. (data închiderii Școlii de filosofie de la Atena de către împăratul Iustinian), enkyklios paideia era, de fapt, o dogmă pedagogică
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
zadarnică, episod înrudit poate cu nuvela lui Gh. Brăescu Vine doamna și domnul gheneral, dar trasat în tonuri mult mai tari, grotești, márqueziene parcă, poate fi citit și ca o parabolă a așteptării Zilei de Apoi. Dar tema escatologică și soteriologică e, în chipul cel mai vădit, invocată aici prin recursul mai mult decât aluziv - la fel ca în romanele lui Petru Cimpoeșu, Dan Stanca, Liviu Ioan Stoiciu - la mitul cristic. Există un personaj potențial mesianic, un pandant sau o nouă
POPESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]