220 matches
-
era deloc sigură că-i așa. — Da. Iau Îmbucătură de keks și punci puțin, poate. Apoi simt mă mult mai bine. Ea Îl pofti să ia. Singura persoană la care chiar nu se aștepta să vină era Nigel. Intră destul de spășit - probabil din cauză că știa că Sylvia spusese familiei despre mica lor ceartă. O salută pe Ruby făcându-i cu mâna puțin stânjenit și se duse țintă la mătușa Sylvia. Chiar atunci un copilaș a Început să se joace Învârtind de butonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
se temea să nu se dea de gol. De altfel, nu știa ce să creadă. I se părea de necrezut ce i s-a întâmplat și, destul de orgolios, nu ar fi vrut să fie luat în râs. S-a apropiat spășit, încet, cu cea mai potrivită expresie de nevinovăție pe care o putea înfățișa. Bunicule, te superi dacă te întreb ceva? Nu, tataie! Despre ce este vorba? i-a vorbit bunicul mângâindu-i fruntea. Vino lângă mine, aici, pe bancă! Bunicule
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
cerut lui Helen numărul de telefon al lui Adam, m-am felicitat singură ușurată. M-aș fi trădat iremediabil, iar acum nu mai era nevoie să fac asta. Alo, am spus încercând să-mi iau un ton plăcut, rațional și spășit în același timp. Iartă-mă, Adam, n-o să mai fiu niciodată rea cu tine. Da, bună, pot să vorbesc cu Jack Walsh? a spus o voce. Primul meu gând a fost: de ce naiba voia Adam să stea de vorbă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
sunt urâte, a spus mama indignată. —Mersi, mamă, am spus eu rânjindu-i satisfăcută lui Helen. Da, mersi, mamă, a zis și Anna. Nu voi, a sărit mama enervată. Mă refeream la surorile lui Brian Keenan. A, am spus eu spășită. Helen îi dădea înainte cu posibilitatea de a fi răpită. Mie mi se strângea inima de mila imaginarului răpitor. Oricine ar fi răpit-o pe Helen ar fi fost convins că a fost victima unei înscenări. Că Helen era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fac copiii, i-am răspuns clătinând din cap cu înțelepciune. Subtextul fiind desigur: „Dac-ai fi fost prin preajmă, ticălosule, ai fi văzut-o crescând.“ Dar n-am spus nimic. Nu era nevoie. James știa. Se vedea pe fața lui spășită și rușinată. —Și o cheamă Kate? m-a întrebat. Valul de furie care a urcat în mine a fost așa de puternic, c-am crezut c-o să-l omor. Nici măcar nu aflase cum o cheamă. Erau atâția oameni pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ceva, a zis mama puțin stânjenită. —Ce? — Nu știu dacă ar trebui să-ți spun. —Ce? Ce nu știi dacă ar trebui să-mi spui? Spune-mi, pentru numele lui Dumnezeu, am strigat. — Păi, a spus ea cu o privire spășită, Adam ăla te-a căutat la telefon. Adam! Mi s-a strâns inima. Sau poate c-a fost stomacul. În orice caz, ceva mi s-a strâns. — Când? am întrebat cu răsuflarea tăiată. Eram încântată, amețită, fericită. Înțelegeți? Așa cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
orice caz, ceva mi s-a strâns. — Când? am întrebat cu răsuflarea tăiată. Eram încântată, amețită, fericită. Înțelegeți? Așa cum ar fi trebuit să mă facă James să mă simt. —De mai multe ori, a recunoscut mama cu o figură foarte spășită. Ieri dimineață. Ieri după-amiază când dormeai. Aseară când ai fost plecată. De ce nu mi-ai spus? — Am considerat că nu aveai nevoie să-ți fie distrasă atenția în timp ce-ți limpezeai problemele cu James, mi-a răspuns ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
tine de-am rămas. - Și tu ești cât se poate de norocos, bărbate, Că n-ai să știi și câte-ncercări mi-au fost ratate! Neconcordanță la vârsta a treia - Nu mai merge cum mergea, S-a plâns moșul cam spășit. Baba scurt l-a repezit: - Dar tu la fel tragi la măsea! Cum apreciază bărbații femeia C-ar fi un înger, mai cred unii; Alții socot că-i dracul gol. Toți , datorită goliciunii, I-apreciem al doilea rol. Un Don
ADRIAN GR?JDEANU by ADRIAN GR?JDEANU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83924_a_85249]
-
audiență. La Monica, la Iartă-mă, la Teo. Silă! Ne era silă de cei care otrăviseră mințile părinților noștri, de patriotismul fotbalistic, de naționalismul bisericos, dar și de ungurii mereu la guvernare, silă de cumințenia nespălaților, de sfioșenia de târfă spășită a patriei, dar și de Înalta prestanță a unor Pleșu ori Rrrrăzvan Theodorescu. La ce bun? Li s-a tot dat ocazia, n-au făcut nimic! Pudoarea foștilor deținuți politici! La ce bun? Atâția ani de foame! La ce bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
tipurile de puteri ale ochilor. A lor se dovedea fragilă și dezlânată, fără nici un efect asupra mea. Notele tot eu le puneam, era suficient să le vântur foile de catalog, ca pe-un dosar de Securitate. Ieșeau primii din sală, spășiți, îngrijorați de ce încercaseră. Eu nu plecam nicăieri. Aveam micul meu univers, pulsând în ritmul isteț al gândurilor. Toți studenții mei figurau acolo, pălmuiți și îngenuncheați. Îi studiam fugind, înghesuindu-se să scape din sală ca balerinele după o scenă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Artă: o aduseseră de curând din Turcia, păzită de doi haidamaci. După o săptămână, o încărcaseră înapoi pe TIR, cu tot cu vitrină. Priveam scenele de pe monitor nemulțumit, aproape supărat. Dincolo de incendii și coliziuni, se petreceau lucruri serioase, mai grave decât vocea spășită a comentatorului. Bănuiam că, în spatele pleoapei, cu fiecare clipire, ochiul înregistra niște secvențe infime, invizibile, pe care le transmitea minții fără ca eu să-mi dau seama. Cineva îmi virusa creierul, descărcând datele, ca de pe-un calculator sănătos. Întâmplările strecurate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o ușiță minusculă, care se deschidea într-un fel de depozit. Ușa fusese plasată intenționat, la un capăt al sălii, lipită de perete: nu vedeai, dar erai imediat văzut. Holul de etaj se scufunda în beznă, așa că apăreai în cadru spășit, fantomatic, cu neoanele sălii sărindu-ți în ochi. Dacă nu-ți plesnea inima până urcai cele șase rânduri de câte patruzeci de trepte, clacai înăuntru, împiedicându-te de-o scară enormă de zugrav rezemată de perete, pe lungime. Treptat, oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sau vreun unchi alcoolic, vorbind puternic, muncitorește; la ora patru, când ieșeau părinții de la serviciu, fugeau să-și facă temele la „Citire“ sau „Aritmetică“. Intrau la apă monstruos, se micșorau în drumul dinspre maidan spre casă și pășeau pe ușă spășiți, pregătiți s-o încaseze. În mod ciudat (de asta mi-am dat seama puțin mai târziu), creierele lor fuseseră deja atașate la bucățile de carne din pantalon: prematur, inutil, zgândărindu-le ca pe niște gângănii adormite. Se stabilise o relație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și i-am răspuns că asta era părerea mea, nu trebuia să se supere atât de mult. El, impecabil, sictirit mi-a întors spatele pentru ca umilința să fie deplină și a continuat să converseze cu un alt distins domn. Eu, spășit, i-am mulțumit augustei sale persoane pentru că m-a lăsat să-i public articolul acela în care avut bunăvoința să mă combată în ,,Dilema“, acum 3 ani. Scârbit, a dat din mână... Codruț 15 februarie 2006 Am citit abia acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
despre ele, gară internațională în mijlocul Iașului, în raza kilometrului 0 al Moldovei pe care o cutreier! primul tramvai de linia 11, vagonul 223. Ora 5,18, în acceleratul Iași Ungheni-Moldova, în stația Nicolina, cînd a intrat Constantin Stere, toți stătuseră spășiți, armeanul și care mai era cu el, dar a sărit fiecare văzîndu-se în România, am fost deghizați anti-Ohrana! vagon-salon în lungul săgeții albastre Iași București, reportaj că tramvai interregional pe 407 km, acceleratul de 20 km pînă în Ungheni, liturghia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
parcă ne mustra: „Pe unde umblați nebunelor? Ați uitat că ați făcut atâta drum ca să fiți aici lângă mine? V-ați lăsat marea voastră de-acasă ca să mă întâlniți și eu v-aștept, v-aștept... pe unde ați umblat?” Noi spășite ne întoarcem și pe o parte și pe alta căutând să recuperăm timpul pierdut, întârziind pe plajă până când soarele aproape se pierdea după Olimp. Ne-apucase o foame nebună. Ne-am dus la fata noastră de pe plajă care ne-a
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
un timp, întoarcerea acasă îi venea peste mână și o amâna cât putea de mult. Spre seară, dădea târcoale casei până când găsea un moment prielnic, iar dacă tatăl său nu era în pridvor, uneori chiar cu biciușca în mână, intra spășit, cu ochii strălucind de fericirea trecută, și Raluca îl ocrotea, poate ușor dojenitoare, dându-i să mănânce sau ferindu-l de ochii pătrunzători ai soțului și de vajnicele metode pedagogice folosite adesea de căminar, mai ales dacă treburile nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și Koffler) îngropate chiar la... locul crimei, în Valea Piersicilor. Probabil că variantele au apărut prin contaminare cu ecourile târzii ale uciderii lui Foriș (cu ranga, pe la spate). Anchetarea anchetatorilor lui Pătrășcanu a condus, cum era de așteptat, la recunoașteri spășite, toate cu aceeași motivație: ordinul de sus și presiunea malefică a consilierilor sovietici, care, potrivit declarației lui Teohari Georgescu, "făceau să iasă apă din piatră". Cu toate acestea, în faza finală a procesului, sovieticii au refuzat să se implice. Miron
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
a plecat în Austria la mătușa ei în realitate ea ar fi fugit cu un ofițer însurat de la Liceul Militar din Câmpulung și că s-ar fi destrăbălat cu el până când amândoi s-au plictisit. Și s-ar fi întors spășită, acasă... Eu nu pot ști ce-a fost adevărat din tot ce s-a discutat. Dar scriu ceea ce știu. Bițu a iubit-o mult și necontenit. Chiar dac-au mai fost vorbe între ei, nu s-au despărțit. Și nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
aceea angajat al unei case de discuri, nu aveam timpul pentru asta, așa că abandonasem. Femeia asta trecuse prin tot calvarul așteptării, al interviului, câștigase postul după mult efort, după multă muncă. O respectam. Și mă miram de atitudinea ei cumva spășită, vinovată, de parcă ar fi dorit să treacă neobservată. Cum oare, când ai un asemenea job, să vrei să pari invizibilă? Apoi a intrat șeful cel mare și a început să o apostrofeze. În acea clipă s-a prăbușit un mit
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
de ce am avut nevoie de această autolegitimare a statutului meu în confruntarea cu cei doi. Ceea ce este sigur este că efectul spuselor mele a fost unul neașteptat. Tânăra s-a oprit și a mai spus doar atât, pe un ton spășit „a, da, pe teren, dacă sunteți de la Jandarmerie sau de la SRI, faceți-vă treaba, mă scuzați”. Ceea ce am și făcut, am fost acceptat să dau o mână de ajutor într-o altă distribuție de sarmale condusă de un oarecare Sorin
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
sau te poți întreba, dacă-ți dă prin cap, care este baza tehnico-materială a capitalismului? Aud că se vrea să se construiască Catedrala Neamului, mai înaltă decât casa poporului, și se va face, dar nu cu banii văduvei, cum spun spășiții din sutane și nici cu materiale din țară, pentru că noi nu mai producem decât ifose. E de prisos, cred, să reamintesc tuturor că acea uriașă clădire, care stă în gât proștilor, a fost înălțată cu materiale toate, absolut toate, tot
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
întâlnit cu prieteni care erau deja acolo și am lucrat undeva mai ușor. Da’ și acolo era foamea care era istovitoare, groaznică și frigul... De Borcea vă mai amintiți ceva? Am văzut la „Memorialul Durerii” pe Borcea, de la Capu’ Midia, spășit și cu regrete. Că la el în colonie veneau distroficii este și asta... dar și el provoca distrofia. Cum? Erau oameni de 60 de ani, oameni în vârstă... Dacă vedea că nu mor destui, le punea în mâncare să provoace
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
răi, negrii și așa mai departe, și s-a comportat așa cum s-a comportat. După ce-a murit Stalin a venit Procuratura Militară, i-au rupt galoanele și l-au dat afară. Și acum l-am văzut la televizor ce spășit era... Măcar bine că regretă. Cum a fost eliberarea? M-au chemat la grefă, prin decembrie, prin ianuarie, nu mai știu exact, și mi-o’ spus: Ar trebui să te punem în libertate. M-am uitat așa la ei, nu
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
tensiunea spiritului (tot via Cioran). Îmi amintesc bine că citisem „ilustrele” afirmații aristotelice, tomiste, rousseauiste, kantiene chiar, despre relația femeilor cu natura, distanța lor ontică față de spirit, apropierea de umanitate pe la jumătatea distanței de animalitate. Sau că, uneori, ceva mai spășiți, scriau că, deși nu este așa și suntem egali de la natură totuși așa trebuie să fie după ce ne naștem din nou întru cultură (Rousseau, în Emile sau despre educație). Se împotmoleau în argumente când să extindă umanitatea rațională asupra tuturor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]