318 matches
-
la ființă în calitate de Unu"410, ceea ce impune ca ființa lui să fie diferită de el însuși 411. Constantin Noica desprinde din cuprinsul dialogului platonician cele zece criterii prin care poate fi argumentată teza existenței în filosofia antică: "alcătuire, măsură, configurație, spațialitate, mișcare, apoi identitate, asemănare, egalitate, temporalitate, ființă cu un ultim criteriu care le totalizează pe celelalte, anume criteriul de a avea ori nu un nume"412. Noica se întreabă dacă acest tablou categorial al lui Unu poate fi folosit și
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
demonică elimină contradicția pozitiv-negativ, bine-rău, întrucât nu poate fi abordată din perspectiva acestor dualități, fiind "o energie primară, adesea tenebroasă și participând la un gen de veșnică pulsație a celor din care provin toate"448. Alteritatea demonică transcende antinomiile specifice spațialității și temporalității lumii umane și reprezintă o ființă intermediară, explicată de Afloroaei prin apel la filosofia antică, care mediază relația dintre divinitate și oameni, având în același timp un statut privilegiat în raport cu sacrul. Studiul lui Afloroaei despre alteritate pendulează între
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
mi-au permis să rămân mai multe zile la locul de pelerinaj. Aș fi vrut să întreprind mai multe „pelerinaje de autocar” pentru a pătrunde mai adânc în secretele acestei noi forme de pelerinaj. Sunt încă multe de spus despre spațialitatea și geografia locului de pelerinaj, corpul pelerinului, sistemul de obiecte ale acestuia, modul lor de a se ruga. M-am ferit să construiesc tipologii pelerine, dar îmi dau seama cât de necesară era totuși o astfel de tentativă în încercarea
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
de privirile celor din jur. O zi obișnuită la raclă. Într-o zi „obișnuită” a săptămânii, așa cum este aceasta, așteptarea la rând durează cam 15-20 de minute, cu un număr de circa 50-60 de persoane care stau la coadă. Forma, spațialitatea rândului este dată de un cordon greu de catifea roșie, susținut de piloni de alamă. Cei prezenți acolo ridică cordonul de protecție cu un gest firesc, natural, intră și ies din rând după dorință, dar se păstrează o ordine autoimpusă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
a „acțiunii social-educative”, după cum este denumit pelerinajul în jargonul administrativ curent al Jandarmeriei. Traseul rândului nu este unul liber, ales de pelerini, ci este călăuzit în mediul urban din jur cu ajutorul barierelor metalice. Jandarmii joacă deci un rol esențial în „spațialitatea” și designul rândului, în gestiunea timpului de așteptare. Înclin să cred că teoriile turneriene ale liminalității și spațiului liminal aplicate pelerinajelor ortodoxe sunt de fapt comprimate și se manifestă efectiv doar între gardurile metalice ale Jandarmeriei, și nu în ansamblul
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
și-au pierdut în bună măsură memoria, standardele, altitudinea, profunzimea. Iată de ce e tot mai greu să scrii despre marile experiențe ale umanității. Iar pelerinajele se numără printre acestea. Un pelerin la pelerinaje Pelerinajele sunt drumuri prin excelență, numai că spațialitatea lor nu e topologică, ci simbolică, teritorialitatea lor nu e cantitativă, ci calitativă, direcția și sensul lor nu se articulează în plan orizontal, ci caută verticala locului, azimutul, zenitul, „Nordul”, transcendentul, iar măsura reușitei lor (vezi cel puțin o sintagmă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
eterogene, eventual de experiențe heterodoxe care lasă uneori urme persistente, conștientizate și recuperate sau nu, în tradiții ulterioare. Mai mult, ca într-o „grădină a potecilor care se bifurcă” (cine poate uita fascinanta scriere borgesiană ?), traseele pelerinilor nu străbat doar spațialități diverse, ci și temporalități diferite, cronotopi feluriți (în cel mai tehnic sens bahtinian). De aceea, e la fel de greșit să socotim că pelerinul parcurge spațiul nostru (teritorial, modern, structurat, rațional, omogen etc.) pe cât este să credem că pelerinul trăiește cu adevărat
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
și durată". De cealaltă parte, ființele astrale au nemurirea, sunt neschimbătoare, dar nu cunosc fericirea pentru că "nu cunosc iubirea", nu cunosc "variata desfășurare de stări ale simțirii proprii sufletului omenesc". Eseistul își propune să urmărească astfel raportul dintre cele două spațialități umană și astrală în Luceafărul. Drama hyperionică rezultă din neputința schimbării unui "neconținut etern" într-un "conținut pământesc, dar extatic". De aici se ajunge la impasul de natură ontologică a timpului însuși: "impas în înțelesul că nici una dintre cele două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
evita infiltrarea apelor la ziduri și tavane, s-a recurs la Învelitori de tablă pesteizolatoarele lor― (Traianescu). Acoperișul-terasă Își are originile tot la Paris, la Începutul secolului al XX-lea, când acest tip de rezolvare permite acoperișului să participe la spațialitatea locuinței, devenind un adevărat salon. Prețul mare al terenului și necesitatea densificării fondului construit sunt factorii care au dus la acest tip deinversare a raporturilor. Totuși, problema etanșeizării acestor acoperișuri, i-a descurajat pe beneficiari În folosirea acestui tip de
Polarităţile arhitecturi by Sibila Gabriela Popovici () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92981]
-
3. În opinia autorului, disciplina geografiei a câștigat "credibilitate" în primul rând datorită conceptului de "spațiu viu" elaborat de Henri Lefebvre, prin care spațiul nu este un obiect gol sau un obiect fizic, ci "un alt spațiu (...), de fapt o spațialitate trăită și creată în plan social"4. În al doilea rând, este evidențiat interesul constant al lui Michel Foucault pentru o istorie spațializată. "Rămâne de scris o întreagă istorie a spațiilor", afirma Foucault, "care ar fi în același timp istoria
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
curând deschise spre modelele intelectuale apusene, precum România, ideile care stau la baza constituirii geografiei simbolice în domeniu al cercetării interdisciplinare și comparatiste se cer cunoscute, dat fiind impactul lor în lumea academică de pretutindeni. Indiferent dacă regândirea conceptului de spațialitate se face din direcție predominant ideologică (pe structura teoriei foucaul-diene a relației cunoaștere-putere, pe care se fundamentează studiile culturale și postcoloniale anglo-americane), imaginară sau imagologică (în cercetările europene), asemenea abordări au câștigat și interesul unor cercetători români, fie ei comparatiști
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
noi etici favorabile deschiderii și diferenței. Operele lui Levinas și Derrida fixează trei dimensiuni ale noii etici: o teorie a subiectivității bazată pe responsabilitatea față de Celălalt, o politică a deconstrucției în cadrul căreia această responsabilitate este implicită și o teorie a spațialității articulată pe participarea comunității. Totul face trimitere către o etică a ospitalității în care spațiul comunității este oferit ca dar în contextul responsabilității totale față de ceilalți. Actul de ospitalitate este asimilat de Jacques Derrida cu actul poetic, greu de sesizat
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
Larry Wolff (Inventing Eastern Europe), Maria Todorova (Inventing the Balkans) sau Vesna Goldsworthy (Inventing Ruritania: The Imperialism of the Imagination). Geografia este un motiv recurent în opera lui Said50, diferiții analiști ai săi recunoscând interesul lui profund pentru spațiu și spațialitate. Dintre aceștia, antropologii observă că crearea geografiilor recunoașterea și înțelegerea teritoriilor simbolice este centrală în opera saidiană și că acesta este părintele geografiilor imaginate (imaginare). Termenul "imaginate" nu înseamnă aici "false" sau "inventate", ci "percepute" și se referă la percepția
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
a obiectiza spațiile și comunitățile umane pe care și le imaginează. Sociologii îi recunosc contribuția la construirea unei "cartografii a identităților" și dezvăluirea formării unui imaginar geografic care suplimentează interesul modernist european pentru timp cu înțelegerea echivalentă a spațiului și spațialității. Opera lui Said desenează constelațiile schimbătoare ale puterii, cunoașterii și geografiei înscrise în cadrul imperialismelor apusene. "La baza spațiilor sociale se află teritoriile, regiunile, domeniile geografice, pietrele de hotar propriu zise ale conflictelor imperiale și culturale în același timp, meditează Edward
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
unor adevăruri absolute, geopolitice, culturale, istorice, de către Apusul care le-a creat, își poate avea însă contrabalansarea într-un posibil discurs antitotalitar dirijat împotriva unor alte centre de putere, precum cel sovietic. Tot ce susțin majoritatea abordărilor de stânga ale spațialității și teritorialității, având în general ținta deconstruirii fixată asupra Occidentului, se poate aplica și în deconstruirea pretențiilor de adevăr absolut ale teoriilor marxiste care au stat la baza construirii geografiilor marcate cu roșu pe harta simbolică a divizării ideologice a
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
ca expresie a experienței umane de natură temporală, spre un construct mental complex care să implice toate cele patru dimensiuni ale continuumului spațio temporal. Pentru Ryan dimensiunea temporală a narațiunii nu se manifestă în formă pură ci în conexiune cu spațialitatea. Lectorul ar fi incapabil să-și imagineze întâmplările narate fără să le asocieze cu actorii care participă la aceste întâmplări și fără să plaseze acești participanți într-un context spațiotemporal. Procesarea cognitivă a narațiunii presupune crearea unei imagini mentale a
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]
-
Ryan despre naratologia vizuală, atentă și la descrieri verbale ale narațiunii vizuale, și la asocieri ale imaginii cu textul, și la relațiile între hărți, texte și narațiuni, implică o extensie a definiției narațiunii ca dimensiune temporală spre conexiunea ei cu spațialitatea și spre o mentalizare a lumii ca dispunere, aranjare, ca mapping . Această extensie care poate oferi audienței un suport vizual suplimentar în înțelegerea relațiilor spațiale se reflectă într-un fel inedit în comentariul din Narrative Cartography. Aici A Humument: A
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]
-
proces de individuație, deci de „luare în posesie a sinelui”, a diferențierii nete de natură și natural, de „ceilalți”, oricare și oricine ar fi, o a „doua ridicare în stațiune bipedă”, cu temeritatea dobândită astfel de a contempla firmamentul și spațialitatea infinită a cosmosului și a creației divine. Deoarece omul, furnica-umană ce poate trăi umilința nespusă a micimii și fragilității persoanei sale, aflată pe o minusculă planetă trecătoare ea însăși, poate arunca sfidarea sa calmă spațiului infinit cosmic și maselor enorme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
cu care s-ar opera, organicitatea operei rămâne aceeași. Singur timpul constituie proba de foc a conținutului esenței sale și este acela care o face (sau nu) să dăinuie ori să dispară. Eminescu și-a arhitecturat universul poetic pe categoria spațialității [...]: considerându-se entitate ontică centrală a lumii, iar acesta va converti orizontul din afară în spații ale sufletului 5. Analiza aceastei categorii a spațialității dorește scoaterea în evidență a laitmotivelor eminesciene (aici topoi esențiali), proces care va ajuta focalizarea acelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
face (sau nu) să dăinuie ori să dispară. Eminescu și-a arhitecturat universul poetic pe categoria spațialității [...]: considerându-se entitate ontică centrală a lumii, iar acesta va converti orizontul din afară în spații ale sufletului 5. Analiza aceastei categorii a spațialității dorește scoaterea în evidență a laitmotivelor eminesciene (aici topoi esențiali), proces care va ajuta focalizarea acelor Ipotești (reali) ai copilăriei lui Eminescu și, apoi, reliefarea a ceea ce au devenit ei în opera eminesciană. Istoria spiritului omenesc reprezintă istoria concepțiilor privind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
disting două aspecte: corpul fizic propriu-zis, reprezentând structurile anatomice, și trupul, având semnificația de „corp însuflețit”. Corpul reprezintă aspectul material, anatomic al omului, pe când trupul însuflețit exprimă prezența fizică a persoanei respective. Trei elemente se discută în cazul corpului omenesc: spațialitatea, conștiința și experiențele. Corpul reprezintă spațiul fizic al persoanei, prin care ea se obiectivează ca prezență și aspect, ca mișcare și privire, ca vorbire. Conștiința corpului se manifestă prin faptul că acesta se autopercepe. El se „desprinde” de lume, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
aici și diferența ce apare între „suferință” și „boală”. Suferința are în primul rând un sens ontologic, moral, și ea ține de planul conștiinței (M. Scheler, M. Florian). Boala, dimpotrivă, are în primul rând semnificația unui accident individual, raportat la spațialitatea psihică sau somatică a persoanei. Boala aparține patologiei medicale, pe când suferința o depășește, deschizând „aspectul patic”, dar nepatologic, al existenței, vizând în primul rând dimensiunea moral-umană a vieții și nu individul sau „persoana în stare de boală”. Ocupându-se de
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
te mănânc!”) 3. nu înțeleg fraze lungi deși cunosc sensul fiecărui cuvânt ce o alcătuiește. 4. nu văd ansamblul, întregul. 5. răspund greșit la întrebări. (i se arată un cățel: “Ce este acesta?”, răspunde: “Ham, ham!”) * întâmpina probleme în învățarea spațialității (pe/sub, în/lângă, fașă/spate, stânga/dreapta) * folosesc asocieri, legături absolute între: persoane si obiecte, o sarcina și un moment fix, cuvinte și o persoana/o situație. Aceasta legătura este, în ochii noștri de persoane non-autiste, rigidă și ciudată
AUTISMUL ÎNTRE TEORIE ȘI PRACTICĂ by BURGHELEA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/345_a_870]
-
lor prin apoptoză, acestea sunt probabil de o amețitoare varietate și multe dintre ele încă nedescoperite. Ne mărginim doar să sistematizăm câteva dintre acestea. 7. Unele aspecte ale proceselor imunitare implicate în oncogeneza virală A) MODIFICĂRI OPeRAte În StRUCtURA șI SPAȚIAlItAteA MAteRIAlUlUI genetIC Se știe că proteina p53, sub influența unor stimuli apoptotici, intervine decisiv în declanșarea distrugerii celulare. Absorbită pe suprafața peretelui mitocondriei, p53 formează complexe active cu proteine de tipul BCL-XL și BCL-2. Aceste complexe permeabilizează membrana mitocondrială, permițând
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
totalmente neglijat, cu toate tribulațiile noastre pe seama importanței educației informaleă Ce se întâmplă acum? Elevii dezvoltă parteneriate de învățare și cu alții, din alte cercuri decât propria școală sau universul proxim, pe bază de predilecții personale față de anumite valori. 6. Spațialitatea și obiectualitatea situației de învățare sunt și ele puse în chestiune. Nu mai e obligatorie întâlnirea fizică dintre protagoniștii educației, iar mijloacele didactice au devenit mult mai evanescente, dar mai complexe, generând mai multă înțelegere. Întâlnirile didactice se pot realiza
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]