12,878 matches
-
puterile ființei umane diverse obiecte de recuzită, creând din ele și din propriile trupuri un decor de o cinetică extrem de energică, inundă scena. Arhitecturări în spațiu și orchestrări coloristice exuberante, călăuzite de fantezia luxuriantă a regizorului se plămădesc sub ochii spectatorului căruia aproape că-i este imposibil să ajungă pentru moment la semnificațiile de substanță, o atare operație transformându-se într-o temă pentru acasă sui-generis. Din când în când, Hamlet, un tânăr cu o frumusețe de efeb, interpretat de Andryi
Andryi Zholdak sau dinamitarea convențiilor by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/15093_a_16418]
-
care este foarte greu să pășească cineva. Și cu trecerea timpului, devenim tot mai conștienți de ce anume a însemnat Vlad Mugur pentru teatrul românesc, pentru actorii din București, Cluj, Craiova, Piatra-Neamț, pentru scenografii lui Helmuth Stürmer și Lia Manțoc, pentru spectatori, pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit. Mulți am visat să adunăm în același loc, într-un interval anume, spectacolele lui Vlad Mugur din toată țara. Cîte se mai joacă. Mincinosul de la Teatrul Odeon, prima montare
Loialitate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15115_a_16440]
-
a secolului trecut - Ivona, principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz. Dacă e să-i recunosc vreun merit Alinei Hiristea e că, deși a operat drastice reduceri în text, a izbutit să-l expună scenic clar, așa încât până și cel mai indiferent spectator pleacă din sala de teatru apt să relateze momentele esențiale ale acțiunii. Fără să resemantizeze textul, spectacolul înfățișează ceea ce era mai simplu, mai evident în piesa lui Gombrowicz. Se lasă deoparte însă exploatarea acelor ambiguități ale scriiturii din valorificarea cărora
Premiere orădene by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/15136_a_16461]
-
tocmai convingătoare. Ca să ne încredințeze că și francezii au corupții lor, cei doi autori se chinuie din răsputeri să inventeze situații comice care, la lectură, stârnesc doar zâmbete timide. Leneșă, leșioasă, fără nerv, fără invenție comică, montarea orădeană își scutește spectatorii de efortul de a râde, rezervându-le în schimb două ore și ceva de plictis zdravăn. Se vede cu ochiul liber că lui Ion Cibotaru nu i-a făcut deloc plăcere să monteze textul, că și-a privit munca drept
Premiere orădene by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/15136_a_16461]
-
în casa omului și îi cenzurează toate aspirațiile, oricât de banale. Aluzia literară funcționează așadar ca o "metaasemănare", ca o "metașopârlă", ca o critică a similitudinilor absurde, cu deschidere înspre interpretări-poantă, interpretări alternative, eliberatoare. Secretul subversivității literare stă în atragerea spectatorului într-un scenariu de interpretare a interpretării. Scenariul se poate complica oricât, până la jocul ieșirii din cadrul comunicațional, ca în Tușiți, prin care aluzia se lasă pe sine în urmă, ca titlu autoreferențial. Sunt frecvente în teatrul lui Sorescu referirile ironice
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
sună astfel: Începe cu dărâmarea statuii. Vânt. Soclul dinamitat. Rafale de aer par să facă să fâlfâie pulpanele mantalei de bronz. Trupul care nu cedează. Muncitorii așarnați cu pickamerele lor, tocmai ei, care... (șters energic). Piața măturată de vijelie. Singurul, spectator... nimeni decât volgile negre care gonesc prin piață... troleibuzele... toți se fac că nu văd... Abia acum văd clar și rogojinele zbătându-se în vânt și care încearcă să acopere trupul decapitat al statuii... brațul ridicat, îndreptat înainte și asupra
Carnetul roșu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15197_a_16522]
-
cu bretonul meu... că arăt ca nu știu ce telenovelistă urâtă" (dbrom.ro/ Negru); "jurnaliștii au aflat cu emoție că frumușica telenovelistă a încercat să învețe un cântec în românește, dar n-a reușit" (Cotidianul = C, arhivă 12-18.03.2001) - sau pe spectatorii pasionați de respectivul gen: "Dacă ai ghinionul să nimerești într-un birou de "telenoveliste", te-ai ars" (myjob.ro); "avea în România, până la sosire, admiratoare îndârjite printre telenoveliste" (Jurnalul Național, 14.03.2001). Lipsește dintre atestările actuale un alt sens
"Telenovelist", "telenovelic", "telenovelistic" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15196_a_16521]
-
este, mai întîi de orice, o provocare spirituală ce nu trebuie ocolită sau ratată. O provocare din familia lui Eugène Ionesco: nu foarte ușor digerabilă, nu agreată de toată lumea, parțial, fragmentar sau integral, un exercițiu care te solicită pe tine, spectatorule, și nu te lasă să lenevești în scaun. Cuvintele nu-ți dau pace și, imediat în trena lor, tot ce nasc, ce se petrece în spațiul construit la propriu de Adriana Grand, în descifrarea propusă de regizorul Victor Ioan Frunză
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
cel mai adecvat mizanscenei, cel mai fidel viziunii artiștilor Frunză-Grand? Mă întreb dacă nu cumva o sală tradițională rejectează istoria neobișnuit tratată a măririi și decăderii unui rege cînd totul în jur este cuminte și bine pus la punct, fotoliile spectatorilor, așezarea lor regulată și numerotată. (Mi-am amintit, nu doar pentru că am văzut-o la reprezentație pe Cătălina Buzoianu, de spectacolul ei cu Pelicanul și de locul formidabil de la Sala Dalles "organizat" de scenografa Lia Manțoc. Nu mai există nici o
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
memorie. Așadar, ne aflăm în sala tronului majestății sale, Bérenger I. O "sală oarecum ruinată, oarecum gotică", indică autorul. Nimic nu e prea vesel pe-aici. Mai degrabă straniu. Oricum, auster. Pereții vopsiți în negru, cu golurile pentru ferești zidite. Spectatorii, distribuiți neregulat, printre coloane, în șiruri scurte sau lungi, cocoțați la balcon pot fi oricînd asimilați ca făcînd parte din Curtea lui Bérenger I. Undeva în spate, sus, pe scena propriu-zisă, o mică orchestră cîntă live "o muzică regală derizorie
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
un mic podium. De regulă, aici stau tronurile. Acum, funcția îi este amplificată: marchează și procedeul de "teatru în teatru" la care Ionesco a apelat; poate fi, totodată, un soi de oglindă neagră în care imaginea Curții, a martorilor, a spectatorilor a împietrit. Chipuri ciudate - bărbați cu joben și monoclu, femei în rochii cu dantelă - sînt pictate de Adriana Grand, iar pictura îmbracă, în loc de covor roșu, podiumul-scenă. Acest element de decor, desfășurat pe orizontală este pandantul cortinelor pictate de scenografă și
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
care "se află dincolo de lecții" cum spune Ionesco. Și subscrie Frunză. Premiera și angoasele ei Se pot vedea spectacole în București și în afara spațiilor tradiționale sau, cum spune Peter Brook, oficiale. Circuitul acestor locuri a intrat în conștiința și reflexul spectatorilor: Teatrul Act, Green Hours, Toaca, Muzeul Literaturii. Cu excepția Teatrului Act, singurul particular din România, restul spațiilor sînt populate de și cu artiști tineri, mai mult sau mai puțin afirmați. De cele mai multe ori, regizorii care lucrează nu sînt angrenați și într-
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
care fricile, angoasele, frustrările, invidiile, orgoliile se adună și macină. Ora în care ai siguranța că ești cel mai bun, inegalabil, incomparabil sau, dimpotrivă, suma nereușitelor tuturor actorilor din lume. Este un interval chinuitor, la care prea puțini dintre noi, spectatorii ne gîndim. Așa cum poate nu ne gîndim la truda și spaimele scriitorului care însoțesc nașterea operei. Mi se pare însă că în cazul acestui spectacol contribuția regizorului este minimă, că textul este lăsat să curgă de la sine, ca la o
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
a intrat, deocamdată, pe mîna unui regizor care să modeleze, să o curețe de prea plinul pe care îl are și îl pune la dispoziția personajelor. Fără fanatism și angoase nu există creație. Și nici performanță. E bine însă ca spectatorul să și le imagineze și nu să-i fie arătat de-a dreptul.
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
elitist și nu suport concesiile făcute gustului majoritar, modei ori standardelor la orice fel. Cînd mă hotărăsc să văd un film comic, vreau să fie bun. Comediile cinematografice de la t.v. sînt de obicei lamentabile. Ca să atragă cît mai mulți spectatori. Dacă vreau muzică, mă duc la Ateneu sau acolo unde cred eu că este o formație ca lumea de muzică bună. Să le ascult pe fetele de la Spice ori pe Andree este peste putința mea. Nu mă dau în lături
De ce nu mă uit la t.v. by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15205_a_16530]
-
nimic din ce vorbeau sau gîndeau cei trei ci numai cu exigențele probabile ale publicului privitor. Deși studiat în oglindă, surîsul, printr-o intuiție a cochetăriei, reușea să fie grațios și nesilit". Coerent ca personaj, dandy-ul presupune așadar public spectator, iar existența și-o regăsește în chipul celorlalți, care sînt oglinda". Iată încă o dovadă a întîlnirii autorului Florilor Răului cu discursul naturalist! Să relevăm, în final, și un fapt cu deosebire interesant. Examenul penetrant, cu tendință demoniacă, dezvăluind o
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
pentru a ajunge mai întâi la adevărul elevului, fiindcă, la început, acest adevăr poate să nu fie vizibil pentru cineva dinafară. Și prefer să nu-i cer elevului să-i dea o formă... lucru posibil doar datorită absenței totale a spectatorilor. În școala noastră, la Malmö, la examenele din primul an, nu asistă nici măcar elevii din clasele superioare. Ca să nu existe nici o privire dinafară. Contextul debutului trebuie să asigure, grație celei mai stricte intimități, o libertate absolută. * Într-o zi, pe la
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
mai plictisitor în teatru decât un actor "artistic", care ține să se remarce printr-un savoir faire "artistic". Jean Gabin nu a fost niciodată "artistic", mulți actori de la Comedia Franceză sunt. * Ca pedagog, caut adevărul elevului și mă dezinteresez de spectator. Spectacolul reclamă un efort pentru a face vizibil rezultatul muncii și acesta riscă să ascundă adevărul elevului, greu perceptibil la început. * Îmi place să înaintez cu pași mărunți. * Pedagogia constă în a însoți pe cineva pentru descoperirea propriului adevăr. În
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
Costumul tradițional a dispărut, cum brâul faja, cu podoaba de păr cachirulo și cu pantalonii strânși pe corp. Străzile sunt asfaltate și luminate electric. Există apă curentă, canalizare, cinematografe și baruri. Ca pretutindeni în lume, televiziunea contribuie eficient la depersonalizarea spectatorului. Există mașini, motociclete, frigidere, o bunăstare bine și sârguincios elaborată de societatea asta a noastră, în care progresul științific și tehnologic au exilat pe un teritoriu îndepărtat morala și sensibilitatea omului. Entropia, haosul au luat forma din ce în ce mai înspăimântătoare a exploziei
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
săptămînă, filmul lui Peter Jackson își lasă, la rîndul lui, publicul în coadă de pește. Frustrați de un final în care Frodo Baggins și prietenul său devotat, Samwise Gamgee, privesc în zare spre Ținutul Umbrei, fără a pătrunde în acesta, spectatorii vor trebui să aștepte luna decembrie 2002 pentru a vedea a doua parte (The Two Towers) și decembrie 2003 pentru cel de-a treilea segment al peliculei (The Return of the King). Supărarea lor și a noastră, a cititorilor nemulțumiți
O POVESTE CU UN TOLKIEN by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15252_a_16577]
-
aplaudată. Viitorul nu mai e în ouă, zace de-a dreptul în maculatură. O Dacie ponosită, decorată pe ici, pe colo cu steagul tricolor, emanînd toxine cît pentru un cincinal, aiurită și grăbită, a trecut prin fața teatrului mai să calce spectatorii pe bombeu, păsîndu-i prea puțin că mai există și altcineva pe pămînt decît ea și pasagerii ei. Să fi făcut parte din spectacol sau piesa lui Zografi din frusta realitate? Teatrul Mic - Viitorul e maculatură de Vlad Zografi. Regia: Nona
Dracul vorbește românește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15250_a_16575]
-
copilul, care devine astfel simbolul nașterii unei noi generații în Japonia. Nu se știe ce fel de viitor va avea acest copil, unul frumos sau unul cumplit, fiindcă ororile trecutului se pot oricând repeta. Am vrut să-l fac pe spectator să reflecteze la această posibilitate, copilul va putea alege orice cale, nu neapărat cea mai fericită... L.V.R.: Am citit de curând cartea prozatorului german Bernhard Schlink, Cititorul. Se vorbea acolo despre o problemă mereu actuală, vina părinților, a bunicilor care
Un japonez la București by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15251_a_16576]
-
Knipper. El s-a transformat într-o piesă ce-mi amintește un vechi, foarte vechi spectacol de la Teatrul Bulandra, Dragă mincinosule, unde Jerôme Kittly restituia corespondența dintre Bernard Shaw și una dintre actrițele sale preferate. Teatru burghez. Teatru seducător unde spectatorul nu vede, ca într-o expoziție, actul scrisului ci aude conținutul scrisorii. Nu e oare puțin impudică această exploatare publică a unui dialog privat? Ea satisface perversitatea gustului pentru secretele de alcov și intrigile posterior dezvăluite, gust de „voyeur”. După-amiaza
O zi la Dublin by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13403_a_14728]
-
opuse care se reunesc ca și cum sfîrșitul și începutul au nevoie, la un moment dat, să comunice. Ele își sunt în mod reciproc necesare. Cortina se ridică, Ion Caramitru, cărunt, în costum din anii ’30, de nerecunoscut, intră pe scenă. Relația spectatorului ce sunt cu actorul de pe platou mă izolează de sală (aflu după aceea că Andrei, fiul său, era și el acolo. Nu eram, deci, singur.). Comunicare personalizată. Caramitru, distrat și lejer, fluieră din vîrful buzelor, încearcă pianul, se plimbă într-
O zi la Dublin by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13403_a_14728]
-
și de muzică vocală, cîștigătorii fiind premiați cu bani sau diverse obiecte, iar locul întîi fiind grațiat. Din 1000 de deținuți care au mușcat din momeală, 23 au ajuns pe scena unui teatru moscovit plin ochi de familiile polițiștilor deveniți spectatori. Un condamnat pentru jaf armat a fost desemnat cîștigător și eliberat. Alți cîțiva, la fel de buni, se vede, ca poeți sau cantautori, au fost și ei grațiați. Își vor putea începe noua carieră artistică. Dar dacă vor prefera să se întoarcă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13407_a_14732]