223 matches
-
doi. I-ar place de tine. Ar zice: „Hei, băiete, ești taman un negru prost ca pe vremuri, cum am cătat eu toată viața.“ Ar zice: „Hei, ce drăguț ești, ce-ai zice să-mi freci podelele și să-mi spoiești pereții? Ești așa de treabă, ce zici să-mi cureți closetu’ și să-mi lustruiești pantofii?“ Și tu ai zice: „Da, doamna, da, doamna. S’t cuminte.“ Și ți-ai rupe fundu’ căzân’ cân’ ștergi prafu’ de p-o lustră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
se va lămuri Însă chiar din seara aceea asupra viitorului său discipol, că avea toate Însușirile pentru care, dacă era să-și asculte glasul rațiunii, n-ar fi trebuit să se Încumete a-l lua sub oblăduirea sa, căci prostia spoită cu fudulie este mai păgubitoare decît orice altă țicneală. Își vor da Însă Întîlnire peste trei luni În aceeași crîșmă, după care Îl va abandona nu Înainte de a-i dicta o listă cu douăzeci și șapte de cărți pe tema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
un talmeș-balmeș, fiindcă descoperise dintr-o dată că nu citise mai nimic de ani de zile. La Început, Tom D’Invilliers a fost mai curând o șansă decât un prieten. Amory se Întâlnea cu el cam o dată pe săptămână. Împreună, au spoit cu auriu tavanul camerei lui Tom și au decorat pereții cu reproduceri după tapiserii celebre, cumpărate la o licitație, cu sfeșnice Înalte și draperii imprimate. Lui Amory Îi plăcea Tom, fiindcă era deștept și cultivat, lipsit de efeminare sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
închise. Danny puse receptorul în furcă, își șterse sudoarea de pe gât și se gândi la niște apă cu gheață. Văzu frigiderul, se întinse și îi deschise ușa, apoi, când văzu ce era înăuntru, se aruncă spre chiuvetă. Doi globi oculari spoiți cu un jeleu transparent într-o scrumieră. Un deget uman retezat deasupra unui pachet de fasole verde. Danny vomită până ce începu să-l doară pieptul și stomacul i se goli de tot. Deschise robinetul, se spălă până când apa începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
de cuvinte? Un astfel de scriitor este după părerea mea acel scriitor înzestrat cu talent literar care n-are nimic de spus și care face cuvinte pe toate temele date, cu predilecție însă pentru natură și dragoste. Firește că el spoiește cu cuvinte și restul realității, dar asta o face cam plictisit și cu o dispoziție evidentă, pe care nu și-o ascunde, că îi displace această îndeletnicire de a face "analiză", sau alte mofturi de același gen, cu atât mai
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
două șiraguri de dinți de un alb fără egal. Flăcăul alergă în calea musafirului fluturându și pletele în vânt, și-l întrebă din mers: - Domnul vrea să comande ceva? Avem cazane de țuică, tingiri pentru fript cârnați, ibrice de aramă spoite pentru cafea, ce zice domnul? - Domnul zice, tinere, că vrea să vorbească cu bulibașa. Se poate? - Cum să nu, e ceva mai încolo, la cortul lui. Tocmai își aprinde pipa. Vă duc eu până la el. - Mulțumesc, flăcăule, dar unde sunt
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
lui Ciontu: - Eu am hotărât, îmi duc șatra la marginea satului Bălășești, unde oamenii ne așteaptă. Nu am a mă teme de nimic! Toamna bate la ușă și sătenii au mare nevoie fie de noi cazane de țuică, fie de spoit cele vechi, de tingiri și câte și mai câte. Este de lucru berechet! Zis și făcut. Aflând pricina alergării lor, bulibașa Iorgu Stănescu porunci să se oprească la întâmplare, pentru noaptea aceea, la marginea unei păduri, să-și instaleze tabăra
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Bălășești, în dimineața aceea, de la sfârșitul lui Cuptor, toate ulițele erau pline de zarva țiganilor. Sătenii se bucurară. Șătrarii erau așteptați, fiind mai mult decât trebuitori în sezonul care se apropia văzând cu ochii, când se umplu pivnițele și cămările. - Spoim cazane, tingiri! strigau ei cât îi țineau puterile, și oamenii ieșeau pe la porți, îi chemau în curțile lor, le ofereau mai întâi hrană și băutură, ca apoi să le solicite meșterirea unor obiecte de trebuință imediată. Nu se îndoiau de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
îi era nespus de drag acest flăcăiandru isteț, ai cărui ochi îl umpleau de albastru. Când primi rămurica înflorită de jar, îl apucă de mână și-l reținu un timp lângă el. - Ce mai faci tu, Vișinel mo, știi să spoiești un cazan? - Cum să nu, bunule, ba încă cum! - Ei, bravo, bravo! înseamnă că am scăpat de toate grijile la bătrânețe, glumi el. Să deprinzi și meșteșugul spoitului, dar să știi că alămitul e adevărata noastră meserie. - Mă învață tata
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
se va lămuri Însă chiar din seara aceea asupra viitorului său discipol, că avea toate Însușirile pentru care, dacă era să‑și asculte glasul rațiunii, n‑ar fi trebuit să se Încumete a‑l lua sub oblăduirea sa, căci prostia spoită cu fudulie este mai păgubitoare decât orice altă țicneală. Își vor da Însă Întâlnire peste trei luni În aceeași crâșmă, după care Îl va abandona nu Înainte de a‑i dicta o listă cu douăzeci și șapte de cărți pe tema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dughenile să le fac pe această măsură și să le fac ferestri după cum îi va plăcea și cu ușile lor și paturi, laviți, tot eu să le fac după plăcere și să le lipescu, însă bîrnuit să fie, să le spoiesc și să fac sobe, hogecuri după plăcere, și să le lipescu, atît pe gios, cît și în pod tot eu. Și toate fiarăle ce ar trebui la uși, la ferestri, tot eu să aibu a le face. Și, între dugheni
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
anii de singurătate". Când a considerat că i-a fost de ajuns și lui Mihai, aceasta s-a așezat turcește în fața lui și i-a spus hotărâtă: "Acum să trecem la lucruri serioase. Vom scoate toate putreziciunile astea din casă, spoim, vopsim, facem totul ca nou și cumpărăm mobilă nouă". Mihai s-a uitat uluit la ea și a întrebat: "Ai tu bani pentru asta?" "Nu, nu am, a răspuns Silvia, dar băgăm mâna în contul tău, numai așa cu vârful
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
desenam numa’ natură, numa’ natură desenam, pe cuvântul meu, murmurase Gore de cum se așezase la masă, Înainte de a comanda o păstrămioară și-un must... Da’ n-am fost pictor, nici măcar zugrav n-am ajuns, din păcate sau din fericire, iam spoit pereții lu’ nevastă-mea odată și a zis că dacă mă mai risc va divorța În doi timpi și trei mișcări... Că ea și-a luat tinichigiu, nu pensular, așa a spus, pensular, n-o mai auzisem pe-asta, dar
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
mijloace de direcționare e destule, să priceapă și unul ca Ioachim că gata, a căzut comunismu, am dat jos ateismul, ce mă tot freacă cu Duminica Domnului? Io să nu respect Duminica Domnului?! La câți bani ți-am dat să spoiești catedrala și să-ți faci și casa aia de rugăciune și odihnă de la Obancea, unde-i pădurea mai pădure, să-mi zică popa ăsta că nu respect Dumninica Domnului?“ Irineu nici nu apucase să se așeze. Se trase mai spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de cultură și educație în toate domeniile, încât celor trecuți spre masterate străine și masteranzilor în științe li se vedea inutilitatea creierelor afumate în flacăra cunoașterii, își conștientizau micimea și concluzionau socratic: Știu că nu știu nimic. Iubiții noștri concitadini, spoiți din țărani în mârlani de oraș, dominau cu prezența lor în maieu și blugi bufanți, trotuarele din fața blocurilor. Vorbeau tare, pentru că auzul lor era deformat de spațiul zărilor bărăganice, aici educația milenară trebuia impusă prin deschiderea largă a ferestrelor către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pentru dive un libret, o epopee Și-orice galeșă duduie voi o faceți semizee! Tot ce puneți pe hârtie vă citiți, ca-ntre colegi, Și așterneți în prefață bibliografii întregi, Rumegând cuvinte care ocolesc sinonimia, Propunând eseuri, teze care vă spoiesc mândria! Voi gustați doar poezie care nu se adresează Decât celor de-o anume pregătire și de-o vază; Ne impuneți în manuale ce să credem, ce să știm - Fără voi, cu siguranță, nu am ști cum să iubim! Voi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pat de fier, un scaun vopsit în alb, un dulap fără perdele și, în spatele unui paravan de trestie, un spălător cu ligheanul acoperit de o pulbere fină de nisip. De cum plecă patronul, Janine simți frigul ce răzbătea din zidurile goale, spoite cu var. Nu știa unde să-și pună poșeta, unde să se așeze. Nu-i rămânea decât să se întindă pe pat sau să stea în picioare și să tremure de frig. Încremenise în mijlocul camerei, cu poșeta în mână, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și ajunseră într-o mică piață plantată cu aceiași arbori minerali. În fund, pe latura cea mai mare, se vedea un șir de arcade și nenumărate dughene. Se opriră chiar în mijlocul pieței, în fața unei mici construcții în formă de ghiulea, spoită cu albastru. Înăuntru, în singura încăpere a casei, luminată doar prin ușa de la intrare, ședea, în spatele unei tejghele de lemn lustruit, un bătrân arab cu mustață albă. Tocmai turna ceaiul, ridicând și coborând ceainicul deasupra a trei păhăruțe colorate. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Iguape puțin. - Dacă nu ni se termină benzina, spuse d'Arrast. Și adormi din nou, liniștit. În zori, d'Arrast, abia trezit din somn, privea cu uimire din patul lui la încăperea în care se afla. Pereții mari erau proaspăt spoiți până la jumătate cu o vopsea întunecată. În partea de sus fuseseră cândva albi, dar acum erau acoperiți până în tavan cu un strat de var gălbui și scorojit. Paturile erau așezate pe două rânduri, câte șase de fiecare parte. Numai unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lutul roșu mai păstra încă urme de cauciucuri, de roți de căruță și de copite. De jur-împrejurul pieței se vedeau case scunde, cu tencuiala felurit colorată, iar în spatele lor se înălțau cele două clopotnițe rotunde ale unei biserici în stil colonial, spoită în alb și'ân albastru. Peste acest decor sărac plutea, venind dinspre estuar, un miros de sare. Prin mijlocul pieței rătăceau câteva siluete, ude leoarcă. Pe lângă case umbla, cu pași mărunți, cu mișcări încete, o mulțime pestriță de gau-chos, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se revărsa din cer în valuri aproape vizibile. Numai copiii alergau în jurul pieței, oprindu-se din când în când și aprinzând pocnitori, ale căror detunături se țineau lanț. Văzută din balcon, cu zidurile-i tencuite, cu scara cu zece trepte spoite în albastru, cu cele două turnuri albastre și aurii, biserica părea mai mică. Deodată, din biserică se auzi orga. Mulțimea, întoarsă cu fața către intrare, se rândui pe cele două laturi ale pieței. Bărbații se descoperiră, femeile îngenuncheară. Orga îndepărtată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lângă care, dacă nu manifestai destulă mlădiere de spirit, o dată îți deschiau burta și-ți înădeau, din măruntaie, coadă de zmeu? Nu lângă cei care, pricepîndu-se să-ți ridice tot Bucureștiul- ntr-o mână, ți-l țineau acolo și ți-l spoiau în aceleași culori 161 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Plesnitorile, târfele, obligate prin natura profesiei lor să colinde și să bucure la client, navighează acum doar la ore școlărești, pictate în culorile vii ale fricii. Agenții de filaj se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
unitate de muncă. În iarna aceea, la Mociornița ninsese pe sponci, iar curțile sanatoriului se înfățișau sărăcite și văduvite de zăpadă. Fiecare Gogo pornea înarmat cu cîte-o bidinea cheală și-o căldărușă de apă cu var, cu care trebuia să spoiască (pe jumătate da, pe jumătate ba) fiecare copăcel. Fiecare bordură. Fiecare pietricică. Fiecare tulpină de brusture înghețat ce i se ivea înainte. Pe pajiști, supraviețuiseră mustăți de ierburi scrumite. Preschimbate în țurțuri. Pe care aceiași Gogo trebuiau să le pieptene
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
atârnau, nu cârpe, ci garnituri gălbui de tramvai, paralele cu terenul chelbos al Parcului Tineretului. Și, din pișcătura cu pricina, Doru se desprinse să zboare mai cumpănit, pe la vreo 16 metri deasupra solului, cam prin dreptul etajului patru al blocurilor spoite în gri, verzui, bej și cărămiziu. De jos, oamenii de treabă chiuiau, căutând probabil să-l avertizeze cu privire la harta curenților ascendenți (pe care el însuși, cu pielița sa subțire, îi palpa, săltîndu-se cu toracele asupra lifturilor lor de aer, troncănind
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și descrieri Noi abuzăm sărmanii de mîna-ne de crieri... Căci plumbu-n veci nu-i aur... și-n noi se simte izul Acelei meserie ce-o-nlocuim cu scrisul... În loc să mânui plugul, sau teasla și ciocanul Cu aurul fals al vorbii spoiesc zădarnic banul Cel rău al minții mele... și vremea este vama Unde a mea viață și-a arăta arama. "Să reproduci frumosul în forme" ne înveți: De-aceea poezia-mi mă împle de dispreț... Dator e-omul să fie a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]