284 matches
-
Așa am spus. — Păi, sunt sigur că astăzi am văzut vulturi, hiene și șacali. Asta pare o grădină zoologică, nu ultimul colț din Tenere. — Da, am văzut și eu, dar se pare că îi atrage mirosul stârvurilor. Ce fel de stârvuri? Bănuiesc că cele ale cadavrelor ostaticilor. — Păi, dacă ostaticii sunt deja stârvuri... noi ce dracu’ mai căutăm aici? Încercăm să-i eliberăm pe cei care mai sunt în viață. Dacă a mai rămas vreunul. După părerea mea, nu cred să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și șacali. Asta pare o grădină zoologică, nu ultimul colț din Tenere. — Da, am văzut și eu, dar se pare că îi atrage mirosul stârvurilor. Ce fel de stârvuri? Bănuiesc că cele ale cadavrelor ostaticilor. — Păi, dacă ostaticii sunt deja stârvuri... noi ce dracu’ mai căutăm aici? Încercăm să-i eliberăm pe cei care mai sunt în viață. Dacă a mai rămas vreunul. După părerea mea, nu cred să mai fi rămas vreunul, fiindcă vulturii ăștia zboară peste patru locuri diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de nimerit, dar apoi scoase o înjurătură, când își dădu seama că fiecare rănit ce sângera din abundență sau avea febră consuma mai multă apă decât dacă ar fi murit. — Mizerabili! Când se lumină de ziuă, descoperiră, de asemenea, că stârvurile ce atrăseseră atenția vulturilor, hienelor și șacalilor nu erau ale prizonierilor în căutarea cărora veniseră, așa cum își imaginaseră, ci a patru capre prăpădite puse cu pricepere în locuri unde cu greu se putea ajunge, ceea ce le întări încă o dată ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
elaborat. Beduinii îi lăsaseră să le cucerească fortăreața, dar prețul li se părea excesiv, ținând cont mai ales că așa-zisa fortăreață nu era decât o grămadă de pietre calcinate de soare și infestate de o numeroase lighioane ce mâncau stârvuri și mișunau peste tot. — Băga-i-aș în mă-sa! — Acum ce mai e? — Încep să bănuiesc că păduchioșii ăștia vor să ne facă să ne petrecem ziua urcând și coborând prin văgăunile astea, scotocind pas cu pas toate coclaurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
surplus de război. Cumpărând cu un dolar o trusă de prim-ajutor surplus de război, am intrat și în posesia unei cantități de morfină. Indivizii băgați în afacerea asta cu surplusul de război erau așa de ghiftuiți cu carne de stârvuri că o scăpaseră din vedere. Am fost tentat să iau morfina, gândindu-mă că dacă mă făcea fericit, aș fi avut la urma urmelor destui bani ca să-mi păstrez obiceiul. Dar am înțeles că de fapt eu eram deja drogat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
jur împrejur, o cuprindere fără părți. Un chinez, cu sute de ani în urmă, descoperise, zice-se, un fel de înțelepciune a mișcării privind lupta dintre o pasăre și un șarpe. Frig și foamete. Anii douăzeci în Rusia. În fața casei, stârvul costeliv al unui cal. Din cauza frigului, calul nu pute. Din carnea lui se înfruptă disperat un câine. Mai înainte, un om a trecut pe acolo și a tăiat din cal întreg piciorul, până sus de tot, atât cât putea duce
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
își pierde calitatea organicului atunci când nu-și poate dirija dezvoltarea pe baza "selecției naturale", ceea ce aici înseamnă în primul rând recunoașterea spontană a valorilor culturale în imanența lor. Așa cum natura devine bolnavă atunci când nu mai e capabilă să-și evacueze stârvurile, tot astfel, în lumea culturii, patologia se declanșează prin inhibarea din exterior a funcției de eliminare sau devorare a "stîrvurilor" culturale, a nonvalorilor. Cultura respectivă devine un soi de organism pestilențial, în care ceea ce este bolnav și putred elimină tot
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
recunoașterea spontană a valorilor culturale în imanența lor. Așa cum natura devine bolnavă atunci când nu mai e capabilă să-și evacueze stârvurile, tot astfel, în lumea culturii, patologia se declanșează prin inhibarea din exterior a funcției de eliminare sau devorare a "stîrvurilor" culturale, a nonvalorilor. Cultura respectivă devine un soi de organism pestilențial, în care ceea ce este bolnav și putred elimină tot ce este valoare autentică. Inhibarea selecției naturale pătrunde în universul culturii din clipa în care este afectat actul prin care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
des, cei din jur insinuează că ar fi nebună. Dida apreciază că rivala ei se află într-un fel de agonie, că e o muribundă care aude voci de inși ce vor s-o otrăvească și s-o omoare, un stârv intrat nu atât în putrefacție fizică... da, da, cât mai ales mintală (I, p. 615). Romanița îi prezintă mamei avantajele unui sanatoriu unde ar primi zilnic rufe curate, i s-ar aduce mâncarea în cameră și nu ar fi deranjată
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
după ce omul s-a copt în noi și a leșinat, ceva străin presimțirii celor rămași în urmă, pe la mijlocul umanității. Să ți se descompună Dumnezeu în vine, să-l îngropi împreună cu resturile tale, ce le vei aduna prin amintiri, și cu stârvuri umane și divine să-ți îngrași verdețuri de nădejde, și lumini de putregai să sprijine timiditatea atâtor zori! Dar pentru a te purifica de moștenirea omenescului tău, învață a obosi, a dizolva, a corupe moartea din tine, de la răspântiile tale
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unui trandafir? Așa trebuie să fie amintirea neantului într-o floare veștejită-n Dumnezeu. Doamne, m-am născut sfârșit în tine, în tine Prea-sfîrșitule. - Și uneori ți-am jertfit atâta viață, c-am fost fântână săritoare prin restriștea ta. Sânt stârv sau vulcan în tine? Sau nici tu nu știi, Părăginitule?! - Freamătul demiurgic când strigi: ajutor! ca viața să nu moară de infinitul ei... Caut astrul cel mai departe de pământ; în el să-mi fac un leagăn și un sicriu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
s-o-ndura pământul să-și deschidă văgăunile și-nghițindu-mă, să-mi sfarme oasele și să-mi sugă sîngele? Doar numai așa s-ar împlini visul de groază care mă așază sub greul munților și mărilor. Nu sânt un stârv care zărește din fundul lumilor cum se zdrobesc tării și bolți, spre a se rostogoli pe el și a-l turti? Sub ce stea n-am murit, sub ce mare și sub ce uscat? Ah! totul a murit, în frunte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a cerului și o teologie a pământului. Cum mi-aș vrea lipiți obrajii de un albastru senin ca acele frunze ce par crescute-n cer când le privești, în după-amieze, din umbra unui pom! În inima lui Diogene florile deveneau stârvuri și pietrele râdeau. Nimic nu rămânea neschimonosit; omul își pocea fața și obiectele tăcerea. Natura, atinsă de obrăznicie, își expunea generos impudoarea, în care se desfăta nebunia clarvăzătoare a celui mai lucid muritor. Lucrurile își pierdeau virginitatea în ochiul lui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
negativă a eului sau eul o prelungire negativă a lumii; iar în extaz, nu poți să califici o plinătate, în așa măsură confuzia unică absoarbe diferențele ființei. O lume de urzici altruiste și de bolovani invitîndu-se la menuet... sau de stârvuri ce-și surâd ca-n vodevil... Realitatea trebuie chemată la viață sau interzisă. Prezența spiritului devenită colectivă anemiază creșterea unui popor și-l apropie de decadență prin tulburarea rafinamentului. Finalul unei țări este în genere un surmenaj istoric, o istovire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a nu te sfârși supraviețuit de viața ce n-ai trăit-o. Frica de a nu fi murit de tot face moartea atât de îngrozitoare. Lâncezim după veșnicia în Dumnezeu, din teama de a nu fi vii când sîntem exterior stârvuri. Dac-am așteptat pentru a ne naște o eternitate, trebuie s-așteptăm alta pentru a muri. Cum sub ochiul melancolic și pietrele par a visa, zadarnic am căuta fără el noblețe în fire. Melancolia exprimă toate posibilitățile de cer ale
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și murmurând „Tâgâdâm, Tâgâdâm, Pam, Pam“. O luă razna într-o zi de bombardamente crâncene. Geamurile se zgâlțâiau la fiecare cinci secunde precum suprafața apei la un viscol puternic. Aerul era plin de mirosul de praf de pușcă și de stârvuri. Puțea până și în case. Astupam crăpăturile ferestrelor cu cârpe umede. Puștii povesteau mai târziu că Împotrivă stătuse cu capul în mîini timp de aproape o oră până ce era pe cale să explodeze, înainte de a se urca în picioare pe catedră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pungă de gheață roșie păstrînd doar forma de inimă. Drum asfaltat bătătorit. Mingea veche de cauciuc, spartă și abandonată, arăta ca o pată mică, albă, pe spațiul verde. Pantofii mei plini de praf păreau auriți În lumina felinarelor care iluminau stîrvul de drum crăpat. Nu te puteai aștepta la nimic bun pe un astfel de drum. Deci cu vreo șase luni În urmă... Era august și căldura insuportabilă, asfaltul cleios precum cauciucul și roiuri de insecte se Îngrămădeau În jurul lămpilor. Iarba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
se transformă Într-o pungă de gheață. Doar forma i-a mai rămas de inimă. Trotuarul distrus... și, normal, aceeași minge albă de cauciuc abandonată pe pajiște... și pantofii mei prăfuiți, ce sclipeau la lumina străzii de parcă erau auriți... și stîrvul străzii plin de fisuri.... și gura de canal de sub iarba veștejită, abandonată ca și mine. Mi-am prezentat demisia În aceeași zi. Dacă, din Întîmplare, Tashiro a lăsat pe undeva vreo mărturie că eu am fost ultima persoană cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
altă limbă existentă. Se purtau și vorbeau de parcă, indiferent ce ar fi spus sau cum ar fi spus lucrul ăla, nimeni nu putea exprima Într-adevăr și deplin eul cel mai tainic și, la urma urmei, limbajul era doar un stârv urât mirositor de cuvinte mincinoase, putrede de mult pe dinăuntru. Armanoush a mai observat de asemenea că marea majoritate a tablourilor Înrămate de drumuri Înfățișau fie țări din vest, fie locuri exotice; puține aveau vreo legătură cu altceva. Deși făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Baudelaire (și o traducere a acestuia de Șerban Bascovici). Am uitat de Portretele lirice ale domnului Pillat și am citit din Baudelaire, întîi din original, apoi tălmăcirea lui Șerban Bascovici. Nu citisem până atunci nimic din. poetul francez și auzind Stârvul, Spleen, Albatrosul, Corespondențele, am avut un șoc. Citisem Villon, cu dicționarul în mână și după ce îl descifrasem îl recitisem luni de zile, prizonier total al celebrelor Balade. După Eminescu era al doilea poet care mă făcea să simt că poezia
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
anului și adesea repeta aceste versuri, a căror imagine simplă îl făcură să aibă o idee a ceea ce înseamnă un om în mijlocul omenirii. Și acum, iată, un altul care putuse scoate astfel de accente contemplând cu iubita de braț un stârv plin de viermi. Iluminarea din final în care poetul afirmă că deși iubita lui va ajunge ca acel stârv, el va păstra în suflet spiritul descompusei sale iubiri, m-a făcut să tresar. Da, iată ideea genială care salvează o
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
un om în mijlocul omenirii. Și acum, iată, un altul care putuse scoate astfel de accente contemplând cu iubita de braț un stârv plin de viermi. Iluminarea din final în care poetul afirmă că deși iubita lui va ajunge ca acel stârv, el va păstra în suflet spiritul descompusei sale iubiri, m-a făcut să tresar. Da, iată ideea genială care salvează o formidabilă descripție care nu promitea nimic bun și cum nu există un univers deosebit al poeziei, iar altul separat
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
în suflet spiritul descompusei sale iubiri, m-a făcut să tresar. Da, iată ideea genială care salvează o formidabilă descripție care nu promitea nimic bun și cum nu există un univers deosebit al poeziei, iar altul separat, nepoetic, vulgar... Un stîrv! Și cum a țâșnit scânteia divină din sufletul poetului! Atunci am înțeles și n-am uitat că se poate scrie despre orice, că un om, un animal, un mediu social, un lucru au în conștiința artistului o importanță egală. Să
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
eu primul, nici ultimul impostor. Era o crimă ca un cârpaci să se atingă de acele stînci? Dar nu pentru o crimă venisem acolo? Vroiam să-mi ucid trecutul; să-l ucid amintire cu amintire, să-l transform într-un stârv și să-l înmormîntez într-un cimitir de marmură. Fiecare piatră funerară putea să fie un prilej ca să-mi obțin definitiv acea memorie ușoară pe care o simțisem câteva clipe, mai devreme, bătând din aripi înlăuntrul meu, gata să zboare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
plăcere putusem să găsesc în niște vânători în care un om normal și-ar fi vărsat și inima, nu numai mațele? Cerul limpede, strălucitor, tot atât de limpede pe cât era mlaștina de murdară, miasmele rele, infecte, care ardeau în lumină, duhorile de stârv putrezit, pe care dimineața le mirosea ca o hienă scârbită, îmi arătau ce erau de fapt ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]