649 matches
-
trebui să mai stau patru sau cinci zile. - El nu știe Încă, a spus doctorul, dar de acum Încolo injecțiile se Întrerup. - Stă deja fără injecții de douăș’patru de ore, i-a spus soția mea. Doctorul s-a făcut stacojiu la față. CÎnd vocea i-a revenit, a zis: - Oricum, ar putea manifesta simpome de sevraj. - Nu e tocmai probabil după zece zile, nu? - Ar putea, a zis doctorul și s-a Îndepărtat Înainte ca ea să mai apuce să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
ocoleasc) pentru a ajunge În curte. Abia dup) „r)zboiul de șase zile” etiopienii au schimbat lac)tele și au putut folosi din nou ușile. Au dou) capele mici cu icoane - destul de primitive -, iar pe pereți sunt pictate niște dungi stacojii, verzi și galbene, portretele unor patriarhi cu b)rbi albe și priviri fixe. Din umbr), prind contur niște preoți cu p)l)rii mari, negre. Cu secole În urm), ei au pus st)pânire pe acest loc sacru și nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
se mai purtau must)ți mari, ca ale acestor soldați și oameni de stat. Le vedeai pe South Halsted Street, În apropiere de Hull House, În cafenele și magazine de dulciuri. Cei care conduceau furgoanele bogat ornate În alb și stacojiu ce transportau vafele și care-i anunțau pe copii prin sunete de goarn) purtau astfel de must)ți bogate. (Vafele, din aluat nedospit, cleioase și preș)rate cu zah)r pudr), un penny bucată.) Ne uit)m prin ilustrate, c
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Commentarius perpetuus (Parabole) (în colaborare cu Mircea Ivănescu), Cluj-Napoca, 1986; Maria, București, 1988; Împăratul-vrăjitor sau Poveste cu un lup alb, Sibiu, 1990; Ce povestesc icoanele, Sibiu, 1991; Fluturele negru, Sibiu, 1994; Neliniștea cuvintelor, Sibiu, 1995; A doua neliniște, Sibiu, 1997; Stacojiu, Sibiu, 2000; Și va fi ziua a opta..., Cluj-Napoca, 2001; Visul bufniței, Cluj-Napoca, 2003. Repere bibliografice: Constantin Cubleșan, „Sângele alb al pietrelor”, TR, 1973, 3; Ilie Guțan, „Nisipul memoriei”, „Tribuna Sibiului”, 1978, 6433; Titu Popescu, Fluență și introspecție, T, 1978
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285855_a_287184]
-
interpres (vv. 8‑18). Între cele două secțiuni există un verset de legătură. „Desfrânata cea mare”, replică, in negativo, a Femeii din capitolul 12, trăiește în deșert, „șezând pe o fiară roșie”. Ea este „îmbrăcată în purpură și în stofă stacojie, și împodobită cu aur și cu pietre scumpe și cu mărgăritare” (17,4) și ține în mâna sa „un pahar de aur, plin de urâciunile și de spurcăciunile desfrânării ei”. Pe fruntea sa stă scris: „Babilonul‑cel‑mare, mama desfrânatelor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
simbolizează cultul idolatru impus de Roma supușilor săi, autorul descriind simbolic realitatea istorică în care trăiește. Femeia este așezată pe fiara marină descrisă în capitolul 13. Precizările în legătură cu fiara sunt următoarele: are șapte capete și zece coarne; este de culoare stacojie; este acoperită de nume de hulă (17,3); vine din adâncuri; „ea era și nu este” (17,8) sau „ea era și nu este și va să se ridice” (17,8); ea „dă pieirii” pe cei care nu sunt scriși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
plantă cu rădăcini foarte adânci, care iubește solurile uscate și calcaroase. Ajută la amenajarea solului dacă o lăsați pe loc timp de un an întreg. O puteți semăna primăvara sau toamna pentru a o îngropa din toamna următoare. Trifoiul furajer (stacojiu) Îi priește foarte bine pământul ușor și acid. Florile sunt de un roșu intens foarte frumos, de unde și denumirea sa botanică. Din păcate, dacă îl folosiți ca îngrășământ verde, nu veți putea profita de el, pentru că trebuie cosit înainte de a
[Corola-publishinghouse/Science/2318_a_3643]
-
Händel, București, 1963, Richard Strauss, București, 1963; C. Günter, D. Bollenbach, Desenul. Pe scurt despre tehnici, București, 1964; A. J. Cronin, Drumul lui Shannon, București, 1964, Castelul pălărierului, București, 1967; M. V. Alpatov, Istoria artei, II, București, 1965; Nathaniel Hawthorne, Litera stacojie, București, 1967; Kurt Pahlen, În lumea minunată a muzicii, București, 1968; P.-É. Victor, Boreal. Bucurie în noapte, București, 1968; Frenchen Pipaluk, Ivik, București, 1969; Kenneth Clark, Arta peisajului, București, 1969; Charles Sterling, Natura moartă din Antichitate până în zilele noastre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287004_a_288333]
-
destul pentru toate lucrurile ce trebuiau făcute, ba mai și prisosea.” Rezultatul a fost că „toți cei cu minte iscusită, care se îndeletniceau cu facerea locașului Sfânt, au făcut pentru cort zece covoare de in răsucit și de mătase violetă, stacojie și vișinie ; și în țesătura lor au făcut chipuri de heruvimi, alese cu iscusință. Lungimea unui covor era de douăzeci și opt de coți, și lățimea unui covor era de patru coți. Toate covoarele aveau aceeași măsură” (Ieșirea, 36 : 7-9). Sursa utilizată
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
atragem chiar și mari demnitari (chiar șeful acelui stat!). Șeful care gestiona proiectul, un tinerel nou venit pe scenă, prezintă istoricul realizării. Domnul X a fost părintele și depozitarul succesului realizării acestui proiect. La auzul acestei aberații profesorul Giurăscu devine stacojiu la față. Toată lumea știa că domnul X, dovedit mare colaborator al securității, nu a contribuit cu nimic la realizarea proiectului. A fost ejectat și dintr-o funcție de diplomat la o ambasadă și se ascunsese prin buruieni de rușine, ieșind la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pribegie și rele cu marele boier Mihu; m-ați vrăjmășit cu sârguință, ați uneltit împotriva tatălui Bogdan, a fiului Ștefan... Eu n-am... n-am... Ce n-ai?!?!... Ai! Ai fost apropiat al lui Petru Aron, ucigașul tatălui meu! Stanciu, stacojiu, jurând cu mâna pe inimă: Eu n-am... n-am... Cum aș fi putut să lovesc în Bogdan, cel mai iubit frate al soției mele, Anastasia? Te cred, te cred, spune Ștefan împăciuitor. Am spus-o numai să dovedesc că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și știm ce zace-n gușa fiecăruia, se uită el lung la Isaia, măsurându-l din creștet în tălpi, și ploconindu-se, aruncă bomba. De pildă, cum ar suna: "Io Isaia Voievod și Domn a toată Țara Moldovei?!" Isaia tresare, stacojiu de plăcere. Cu bucurie reținută, cu modestie prefăcută, protestează: Aaa! Nuu! Nuu!... De ce "Nu"?! Negrilă, gata cu ploconeala, îi ține isonul: Sigur! "Io Isaia Voievod!" De ce nu?! De ce?! De ce nu?! insistă Alexa. Mare boier ești! Bogat ești! Vrednic ești! Uns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am întrebat: Acu, ce facem? rostește Luca Arbure. A tăcut, n-a ridicat ochii din pământ. Ștt!... Vine!... Boierii, cu capetele plecate, așteaptă într-o tăcere apăsătoare... Ștefan se apropie șchiopătând, gârbovit, urmat de câțiva boieri. Îi privește lung, crispat, stacojiu... Se răstește: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! Ați aflat și... și v-a căzut nasul în gură! Mă întreb și eu, ca prostu' fie-mi iertată obrăznicia -, replică Stanciu, unde o fi căzut nasul Măriei tale? Nasul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe cont propriu. Înfățișarea sa înspăimântătoare va fi atât o veritabilă și spectaculoasă armă de atac, cât și o cauză a renumelui : masiv, cu fața roșie și ochii bulbucați, cu barba neagră mare, revărsată peste piept și împletită, cu haină stacojie și o curea specială în care purta mai multe perechi de pistoale încărcate, cu sabie și pumnal la centură, cu fitile fumegânde ieșind de sub tricorn. Multora dintre cei atacați le părea că diavolul însuși, înarmat cât un pluton, le-a
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
Riga la Leningrad. Dacă totul era în regulă. Dar chiar și Moscova sau Leningrad fuseseră înconjurate pe hartă de o bandă roșie ostilă. Practic, orice loc în afara marginilor orașelor era interzis străinilor. În alte locuri, regiuni întregi erau colorate cu stacojiul oficial: Gorki, Sverdlovsk, cea mai mare parte a Kazahstanului și a statelor baltice. Și, peste întreaga țară, puncte ca de pojar, orașe colorate în roșu, unele faimoase, altele nu. Drumuri roșii, căi ferate roșii, fluvii roșii. Și de-a lungul
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
Și, peste întreaga țară, puncte ca de pojar, orașe colorate în roșu, unele faimoase, altele nu. Drumuri roșii, căi ferate roșii, fluvii roșii. Și de-a lungul vastelor întinderi ale granițelor exista o fâșie de teren roșu, un cordon sanitar stacojiu împotriva lumii din afară. Era o hartă a marelui Război Rece, o hartă a orașelor și regiunilor interzise ale Rusiei"122. Perspectiva se schimbă în această relatare. Dacă istoricul Hobsbawm punea instaurarea Cortinei de Fier pe seama Apusului, în special a
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
se schimbă în această relatare. Dacă istoricul Hobsbawm punea instaurarea Cortinei de Fier pe seama Apusului, în special a Americii, diplomatul Taplin conștientizează, din interiorul sistemului, autoclaustrarea în spațiul bine delimitat al imperiului sovietic, trasarea de frontiere colorate simbolic în nuanța stacojie a interdicției față de orice sau oricine venea din afara sistemului: idei, influențe, oameni etc. " Existența hărții nu era un mister, spune mai de-parte diplomatul american. Toată lumea știe că în locurile acelea se găseau mii și mii de închisori, lagăre de
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
înfurii, la televizor te înfurii. Românul de azi e, prin definiție, mânios. Euforia anihilării celuilalt, lovitura în moalele capului, discreditarea, calomnia, machiaverlâcul sunt gimnastica noastră cotidiană. Știu ce spun. Eu însumi am, frecvent, răbufniri isterice, precipitări spre răcnet, salturi spre stacojiu. Se vor găsi destui care să caute acestei epidemii de bilă galbenă justificări contextuale. Cum să nu fii mânios? țărișoara e enervantă la maximum. Totul, de la politică la presă, de la birocrație la prețuri, de la maniere la moravuri, te poate scoate
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
am văzut pe Robby încruntându-se.) Tot ce îmi amintesc e că eram undeva în casa aceea atunci când Sarah l-a adus pe oribilul Terby întrebându-ne de ce avea ghearele mânjite de ceva ce arăta ca un fel de vopsea stacojie și că am ajutat-o să-i spele ghearele în chiuveta de la bucătărie. („Sunt murdare, tati“, m-a atenționat Sarah, iar eu am dat din cap prostește. Da îmi amintesc acel dialog. Și îmi mai amintesc cât de urât mirosea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Zoe a pretins că e un „copac“, preț de cinci minute, iar fratele ei s-a dedat la unele exerciții de respirație impresionante, din poziția unui câine care se întinde. (Ashton arăta de parcă ar fi plâns - avea ochii roșii, fața stacojie și tumefiată - executând exercițiul cu obediență, de parcă ar fi fost forțat s-o facă, deși în clipa aceea suspectam că e din cauza infecției auriculare.) Amândoi au stat în mâini și s-au ghemuit în „poziția pietrei“. Iar pentru final Zoe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de steag!" Ajung în fața ușii grele de stejar, cu un singur batant deschis. Prins de subiect, se oprește: "I-am și zis: de ce nu culorile naționale dacă tot ai ajuns aici?" Și, curtenitor, își invită colegul să intre primul. Acesta, stacojiu tot, refuză onoarea. În spatele lor, studenții râd și se împing. Se vede silit să treacă pragul. Chiar atunci cineva iese în trombă, ca propulsat de o rachetă nucleară. Cade pe spate, într-o străfulgerare de stele verzi, și ceafa îi
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
învingătorul din rundele eliminatorii. Adversarul său este un ins dintr-o categorie mai mică de vârstă și greutate, dar acest detaliu nu-l stânjenește pe hirsut. Mai degrabă îl deranjează împotrivirea acestuia, destul de eficientă la început, care îi amenință autoritatea. Stacojiu la față, aproape roșie și barba, „managerul” luptă din răsputeri, ca apucat de un acces de infantilism întârziat. Câștigă duelul grație unor eforturi supraomenești, care îl lasă lac de sudoare. Lumea urmărește totul din picioare, uitând de mâncare, absorbită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ar gândi nimeni să tragă cu pistoale cu cremene. Plâng însă pe d. locotenent care în uniforma germană face o astfel de meserie“. „Nu-l plânge, îl întrerupsei, este mult mai bine aici, la percheziții, decât pe frontul francez.“ Din stacojiu deveni violet, dar nu răspunse nimic.](Ibidem, p. 171.) Fu ultima percheziție și cea mai strașnică. Ea fusese provocată de guvern, prin instigația Mariei-Nicole Darvari, cu care avusesem o scenă violentă două zile înainte. Ne convocase Societatea Amicii Orbilor pentru
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
părul buclat. Oricum, aduc mâine pantofiorii, să-i vezi! — Nu pot să pricep ce naiba găsești la pisicoasa asta! am mormăit eu în loc de bună ziua. „Stai un picuț“, „scumpico“, „pantofiori“... Treanca fleanca! Georgiana se uită la mine perplexă. Pistruii de pe față sunt stacojii de-a binelea. — That’s it! declară ea, țâșnind din scaun. Mă mut din ban că. Oricum mă chemase Leni să stau cu ea zilele astea, cât e Ani bolnavă. Pistruii Georgianei au luat o tentă albăstrie. Mă uit cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
i se dusese pe apa sâmbetei. Se plictisea îngrozitor și nici nu se simțea prea bine. Unde este Clara? o întrebă el brusc pe Georgiana. Ce mai știi de ea? Georgiana îl privi ciudat. Pistruii de pe obraji căpătară o nuanță stacojie, devenind tot mai proeminenți. — Și Bobo m-a întrebat de ea acum câteva zile. Habar n-aveam că o tipă ca ea ar putea preocupa atâta lume, zău așa! Și tu mă întrebi atât de serios, aproape că mă sperii
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]