824 matches
-
unui înger aducător al cîtorva „picături care vindecă”. Inadaptarea se vindecă prin ingenuitatea ce-a generat-o. Urma acesteia rămîne totuși înscrisă în pasta unor metafore înfăptuite cu o grijă orgolioasă și concomitent sfioasă de către artizanul care se delimitează de stihiile cosmice prin nobila sa trudă. Gabriel Chifu, Însemnări din ținutul misterios, Ed. Cartea Românească, 2011, 120 pag.
Aventura inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4971_a_6296]
-
fără predilecție pentru trăiri ominoase. Fără această dramă subiacentă, cartea ar fi rămas în ton minor, de peripeție bufă. Cartea e sprințară, dar nu e înaripată. E zemoasă sub unghi lexical, dar iremediabil plată sub unghi duhovnicesc, inapetența autorului pentru stihii obscure blocîndu-i ochiul lăuntric și încărcîndu-l cu tenta mată a unui turist ocazional, atins de clasica miopie a intelectului școlit sub coerciția lui esse est percipi. Cititorul reține un spirit ludic care face haz de nevoințele prin care trece, de
Pe drumuri de schit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5000_a_6325]
-
prea mult în spete povara ucigătoare a sublimului, și cum puterile întunericului, în urgia răzvrătirii lor, izbise, pe toate glasurile, clapele imense ale claviaturilor făptuirii, aș fi ajuns în cele din urmă să găsesc banală și monotonă această rodomontadă a stihiilor, dacă ele nu și-ar fi tras măsurile tocmai la timp (257-258). După ce a zugrăvit tablouri grandioase, presărate cu referințe la lumea antică spre a accentua sublimul, scriitorul revine, singur sau la îndemnul unor amici mai puțin înclinați spre emfază
Un călător „anacronic” by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4403_a_5728]
-
să-l distrugă (Ai trecut măsura!/ Pe cine vor să piardă, zeii-i dau/ delirul înțelegerii și-al forței/ nemăsurate! - 9). Înspăimântată de tentativa soțului ei de a-și impune zeilor voința (cât de puțin/ te mai socotești un om! Stihiilor și-atotputerilor de sus și din infern/ vrei să le dai porunci? - 1), Iocasta îl îndemnă să accepte sfatul lui Tiresias de a nu forța limitele cunoașterii umane (De ce să vrei/ să fii mai mult decât un om? - 8) și îl
Orbire și cunoaștere by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4670_a_5995]
-
cărora rigoarea unei terminologii abstracte le-a fost fatală sub unghiul expresiei proprii: limbajul filosofiei i-a deformat în așa hal, încît au încetat să-și mai aparțină, devenind gazdele pasive ale unui vector de contaminație verbală, un fel de stihie care îi domină, îi maltratează și, în final, îi batjocorește. Volumul Conștiința de sine e un exemplu de cum poate terminologia să schilodească un spirit imatur, înghițindu-l pînă la dispariția vreunei tresăriri de fibră personală. Tema cărții e anunțată chiar
Cabotinism lexical by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4544_a_5869]
-
variate, de interesante, care au fost aduse acum în discuție. Nu cred însă că putem ocoli, prin măsuri simplu tehnice sau prin angajamente simplu tehnice, teribilitatea unei atari perspective. Site-urile atracțioase nu vor putea îmblînzi pandemonia ce amenință în stihia dezlănțuită a crizei. Și despre asta este vorba în ideea de a învăța nu numai pașii curenți pe care-i putem face pentru a ieși mai bine sau mai repede din această încercare, dar și pentru a învăța ce se
O flacără, dincolo de proza reușitei pragmatice by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4545_a_5870]
-
Paștina fără Ciucurencu ar fi fost un pictor cu talent, dar fără simț numinos. În fine, scopul picturii e numenul, numai că numenul nu-l vezi direct, dar vezi răsfrîngerea lui în lume, adică vezi văzduhul, aerul prin care transpare stihia. Nu materia lumii se arată într-un tablou, ci aura de spirit care o însuflețește. Din acest unghi de vedere, un tablou autentic are imboldul de a fi icoană, chiar dacă, neglijînd dogmatica, el rămîne în stadiul de planșă profană. Dar
Schema flerului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4353_a_5678]
-
Înfățișate în racursi, idelile lui Heidegger, așa cum reies din carte, sunt următoarele: în istoria filozofiei, omul a gîndit rar și numai atunci cînd a primit un imbold venit din afara lui. Sursa acestui imbold a fost mereu divinul. Divinul este o stihie care se manifestă și totodată se retrage, și din acest joc de „du-te vino“ se naște logosul grecesc. Iar filozofia nu apare decît atunci cînd elementul divin îl atinge pe om în adîncul ființei sale, provocîndu-i un sentiment de
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
în lume, ci divinul trezește în om gîndirea, grație uimirii pe care i-o provoacă. Cînd un filozof gîndește, Dumnezeu se folosește de el ca să se gîndească pe sine. De aceea, subiectul gîndirii nu e filozoful, ci divinul. Iar la stihia divină omenirea nu a ajuns decît rar, în cîteva momente privilegiate ale istoriei: la greci și la germani. Impresia pe care o capeți citind Scufundătorii din Delos este că fiecare concept al lui Heidegger este un plastron semantic, adică un
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
cu care se exprimă inclusiv „alcoolicii tineri”, vorbind despre „viață, așa, în general”, atestă o mirabilă substituție a experienței prin inspirația potatorică. Grație băuturii ia naștere o sapiență orgiastică, cvasimaterială precum o metaforă. Stîngăciile, bîlbîielile, poticnirile se mistuie în fața acestei stihii sufletești, care e o iluminare: „Ea îl vedea stînd cu capul în jos în lumină. / Cu capul în jos pe jumătate digerat, / în lumina ca într-un stomac nesătul. / Și nici noi, Doamne, noi, bătrînii, noi, înțelepții, nu am înțeles
O fenomenologie a alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5543_a_6868]
-
de cârpă în brațele care-l țin înlănțuit ca pentru sugrumare. Trebuie ca Golybin să rămână singur pe insula care-i va fi probabil și mormânt, îmbrățișat de fâșiile de negură și ceață, înconjurat de lumina neverosimilă a nordului, în mijlocul stihiei care se face ecoul propriei furtuni interioare. Modul de a construi tragicul fără nicio retorică, în absența evenimentelor, dincolo de cuvinte, dă măsura filmului lui Popogrebsky. Laconismul, ca și în filmul lui Zviaghințev, este purtătorul unor tensiuni tectonice, la suprafață apa
Tristețea de sfârșit a verii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5671_a_6996]
-
Noica, părintele Galeriu sau Î.P.S. Serafim al Germaniei. Va muri pe 6 decembrie 1995, încredințat că a dus o viață fericită. A avut cîteva certitudini de care nu s-a îndoit defel: 1) dacă îți privești suferința ca o stihie venind de la Hristos, atunci crucea vieții e curată bucurie; 2) orice piedică poate fi înfrîntă cu rugăciune și post; 3) cele mai fericite clipe și le-a petrecut în închisoare. Bejan se exprimă clar, fățiș, fără pudori ideologice. Și cum
Crucea de la Oranki by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5679_a_7004]
-
a o reduce printr-o retorică facilă, o așează pe talgerele sufletești care-i pot regla ponderea, o pot echilibra. Starea confuză, panica obscură, angoasa recurg la instrumentul gnoseologic. Poezia cată a deveni meditativă pentru a face față impactului cu stihia existențială din care-și extrage sevele. Cel mai amenințător factor care planează asupră-i e socotit a fi incognoscibilul, echivalat cu Infernul. Destinul nostru pare a fi astfel oniric, realitatea însăși are o înfățișare onirică, „În care visează fiecare un
Relațiile cu transcendența by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5684_a_7009]
-
Stroescu s-a maturizat dureros și precoce, sub presiunea ostilității din jur. Atunci a intuit că, fără un reazem irațional menit a-i susține zilele, un reazem căruia îi putea spune oricum - șansă, noroc, providență, solidaritate sau, pur și simplu, stihie divină, - fără un asemenea reazem viața i-ar fi fost o cursă absurdă lipsită de fabulă însoțitoare. O agitație făcută în numele a nimic, la capătul căreia n-ar fi putut spune unde e morala. Căci eșecul în viață stă în
Fabula finală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5696_a_7021]
-
fiind motivul pentru care, în locul revelației iscate în istorie de apariția lui Hristos, Blaga pune ideea dezonorantă a unui deus absconditus. Un zeu care nu-și iubește făpturile și care se străduiește temător să păstreze distanța față de ele este o stihie dubioasă a cărui principală grijă e să nu fie detronat de puhoaiele hominide. Și atunci cum să te rogi unui Dumnezeu care fuge de tine, luîndu-și toate măsurile ca să te păcălească? În al doilea rînd, Blaga împărtășește prejudecata tipic filozofică
Între taină și mister by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5823_a_7148]
-
poezia, și recentul roman reprezintă erupția aceluiași vulcan clocotitor și exploziv. Din lavă fierbinte și vălătuci de cenușă se încheagă și Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, o narațiune confesivă, la persoana întâi, străbătută de suflul poetic sanguinar, arzător și aspru, de stihie întunecată, al autoarei Cărții mâniei. Citit în paralelă anamnetică - inevitabilă, de altfel, datorită identității de imaginar și de stil - cu volumele de poeme, debutul în proză al Martei Petreu pare un roman de inspirație autobiografică. Însă acest lucru e nesemnificativ
La Judecata de acum by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5594_a_6919]
-
pășind în țara stampelor, koanelor și a pieselor kabuki, o țară în care, cu doi ani înaintea venirii lui Strauss, scriitorul Yukio Mishima săvîrșea ritualul sepukului în semn de devoțiune față de împăratul abdicat, în această țară francezul se molipsește de stihia locului și devine radical, descoperind rădăcinile unei culturi ce nu poate fi redusă la tipare occidentale. Lévi-Strauss face o reverență în fața gîndirii organiciste, acceptînd că o cultură, precum cea niponă, e un organism de sine stătător, al cărei spirit nu
Țîrîitul insectelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3444_a_4769]
-
străină ca și îngăduința față de un teatru de persoane, în dauna celui cu măști. Ideea că artiștii trebuie să apară pe scenă cu propria înfățișare spre a fi adulați pentru talentul lor e o erezie pe care japonezul, dornic de stihii care trec prin măștile actorului, nu o poate înțelege. În al treilea rînd, „munca“ în accepția niponă nu înseamnă intervenție agresivă asupra naturii, ci dezvăluirea unei relații tandre ce leagă omul de natură, așa explicîndu-se o artă precum ikebana sau
Țîrîitul insectelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3444_a_4769]
-
e aversiunea față de rațiunea omului ca măsură a toate. Pentru un japonez vorba carteziană: „cuget, deci exist“ nu are sens în coordonatele minții sale, căci subiectul nu e punct de plecare în cunoașterea lumii, ci stație terminus. Ce contează sînt stihiile impersonale, și abia apoi insul care rezultă din îmbinarea lor. De aceea japonezul e simplu și rafinat în sens riguros: iubește esențele dezvăluite în forma lor curată, fără ingerința aducătoare de vulgaritate a omului. Muzica japoneză e liniară, fără armonicele
Țîrîitul insectelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3444_a_4769]
-
care, asemenea unui greier, poate vibra într-o tresărire sonoră. Pentru japonez, în natură nu există zgomote, ci numai sunete, iar palma singură, dacă ascultă de o rațiune a lumii, emite o melodie. Căci subiectul lumii nu e omul, ci stihiile pe care le întîlnim în mituri, arte și știință. O carte lapidară și totuși consistentă, pe care o citești cu plăcere contrariată, avînd impresia că ești inițiat într-o mentalitate aparținînd altui univers. Gîndirea orientală există, și ea nu poate
Țîrîitul insectelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3444_a_4769]
-
pe gînditor, ce rămîne de pe urma lui fiind stilul, acea „gheară a leului“ ce însuflețește cuvintele prin viteza asociațiilor și prin ritmul alert. Nietzsche e copios în figuri de stil și precar în argumente. În schimb, ingratitudinea îi vine din acea stihie care, împingîndu-l în prăpastie, îi insuflă sentimentul apoteozei. La o privire sumară, ingratitudinea e forma de nerecunoș- tință pe care o arăți binefăcătorilor, dintr-un impuls de a răsplăti sprijinul prin răceală sarcastică. La o privire mai minuțioasă, ingrat e
Gheara leului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3836_a_5161]
-
unui „ventriloc al lui Dumnezeu“, după fericita expresie a lui Nietzsche. Replica lui Thomas Mann: la Wagner perseverența lucidă a elaborării depășește spontaneitatea obscură a inspirației, autorul lui Tristan și Isoldafiind un creator cult, nu un posedat mefistofelic, măcinat de stihii oculte. Creația și filosofia. Ce definește posteritatea lui Wagner e că lumea muzicală îi venerează opera și îi respinge viziunea filosofică. Cu alte cuvinte, creatorul e admirat și teoreticianul e repudiat, ideea wagneriană a „operei de artă totale“ (Gesamtkunstwerk), în
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]
-
sub unghiul experimentelor. La mijloc e o logică „prin ricoșeu“, ca o privire aruncată după colț sub constrîngerea observațiilor: telescopul nu poate detecta direct forța, dar vede că lucrurile se petrec de parcă nu ar fi singure, ci însoțite de o stihie aflată după colț, care le impune un anumit curs. Dovada supremă în favoarea „cameleonului cosmic“ a fost oferită de observarea telescopică a coliziunii a două roiuri de galaxii în 2006, a căror parte vizibilă era deformată de presiunea unui halou întunecat
Cameleonul cosmic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3417_a_4742]
-
acolo moare mistica. Cine are răgazul să parcurgă în paralel textele ediției bilingve, urmărind metamorfoza pe care accentele latinești o suferă odată cu trecerea în tipar românesc, va constata schimbarea izbitoare a temperaturii estetice. Deși neoromanică, româna are căldura senzuală a stihiei slave, de aici însuflețirea aproape viscerală pe care o capătă sunetele cristaline, de boltă luminoasă, a vocabulelor latinești. E uimitor contrastul dintre ecoul de mausoleu al originalului și colcăiala de șerpi a românei. Noțiunea latinească își îndulcește muchiile, iar cristalul
Magistrul turingian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3137_a_4462]
-
lui Alexandru Ivasiuc, Dan Deaca, doctorul Eusebiu Munteanu sau Vlad Burssescu -, dar în aceeași măsură figurile odioase ale caraliilor (paznicii) au parte de o evocare ce persistă în amintire. Cum tot memorabile sunt paginile despre nămolul din Balta Brăilei, veritabilă stihie cu viața de sine stătătoare, sau cele despre roiurile de țînțari din Delta Dunării, atacînd nemilos deținuții. Apropiații pe care îi cunoaște în detenție îi dau prilejul unor pagini de elogiu (Andrei Ciurunga, Sergiu Al-George) sau de dispreț (Max Bănuș
Hiperbola cruzimii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3347_a_4672]