7,229 matches
-
scriitorul îmi declarase că iubește marea și că ar dori să o vadă...A fost una din cele mai emoționante întîlniri literare, și aceasta începînd cu intervenția lui António Lobo Antunes la colocviu, cu discursul său despuiat de orice ornamente stilistice, dar avînd o aproape insuportabilă încărcătură afectivă. Am avut impresia că scriitorul s-a confesat în public. * Rodica Binder: În intervenția dumneavoastră ați evocat două amintiri antagonice: cea a experienței din timpul serviciului militar (de ofițer instruit să ucidă), cea
Cu Ismail Kadaré - Balcanii și literatura by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13466_a_14791]
-
respectă (de tipul: „generația X”, „postmodernismul literar românesc”, „poezia anilor...”), dar ale căror intervenții publice foarte acide și mereu la subiect se bucură de atenția respectuoasă și adesea temătoare a colegilor de breaslă. Este un scriitor anti-establishment, inteligent, lucid, novator stilistic și tematic, fără odihnă, mereu în răspăr cu locurile comune și ideile de-a gata care bîntuie prin viața literară a timpului nostru. În buna tradiție a poeților cu un grăunte de nebunie din secolul trecut (Guillaume Apollinaire, Boris Vian
Ucigaș fără simbrie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13506_a_14831]
-
traseul în noapte al criminalului nu se prea fac simțiți. Totul pare mai degrabă un pretext narativ, în parte parodic, menit să plimbe pașii personajului în medii diferite, prilej pentru autor de a da o probă de virtuozitate narativă și stilistică. Nu este însă mai puțin adevărat că fiecare episod morbid luat în parte se susține excelent din punct de vedere artistic, iar mica orgie de dinainte de uciderea Cordulei poate intra în cele mai selecte antologii de gen. Liviu Antonesei observă
Ucigaș fără simbrie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13506_a_14831]
-
o suită diacronică de mutații ale formelor romanești. Nici pe departe! Nu există critic mai lucid și mai sever al „proiectului Bahtin” de analiză romanescă (și, prin extensie, al proiectului Formaliștilor ruși) decît Toma Pavel (vezi p. 37-38). Perspectiva exclusiv stilistică i se pare, în cazul romanului, infructuoasă. Pentru a extrage cu profit semnificațiile fiecărei faze din evoluția romanului - de la romanul helenistic la cel contemporan - autorul cărții privilegiază perspectiva multiformă și plurifuncțională. Romanul este, poate, singura formă literară care - din momentul
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
timp au condus la interpretări și previziuni diferite, dar presupun cîteva date certe: tipul în -ez este perfect regulat, nu produce alternanțe și fixează neechivoc accentul; reprezintă deci tiparul normalității analogice, dar e mai modern și - din punct de vedere stilistic - mai „tehnic”; celalălt tip are mai multe conotații populare, arhaice, poetice sau regionale. Unele variații au produs chiar specializări semantice. Iorgu Iordan, în Limba română actuală (ediția a II-a, 1948), credea (pe baza unor exemple precum indignă, să invente
Vechi și nou by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13514_a_14839]
-
pare a confirma întru totul interpretarea dată fenomenului, acum 30 de ani, de Gr. Brîncuș, care a observat că în „perioada de acomodare” a neologismelor tiparul dominant este cel regulat (cu -ez), iar ulterior, în funcție de multe alte criterii formale și stilistice, tinde să reapară oscilația. Într-adevăr, anglicismele recente sînt azi masiv încadrate în tiparul -ez (accesez, formatez, printez), în vreme ce la împrumuturile mai vechi oscilația persistă și se înregistrează chiar tendințe de impunere a formelor (mai „elegante”) fără -ez. Aceste tendințe
Vechi și nou by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13514_a_14839]
-
a mutațiilor suferite de scrisul Magdei Cârneci în douăzeci de ani de carieră. Comparînd textele în succesiunea lor cronologică este evident faptul că, dincolo de fluctuația conjuncturală a ideilor, eseistica autoarei parcurge un foarte vizibil proces de maturizare, inclusiv la nivel stilistic. În textele de început tonul este ușor exaltat și se simte o certă prolixitate dublată de o anumită prețiozitate științifică (poate că aceasta a și fost cauza reală pentru care, în momentul apariției în revistele timpului o serie de articole
Pionierii postmodernismului românesc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13525_a_14850]
-
a făcut nimic, dar acuzatorul său public nici nu-l bănuie capabil de așa ceva (textual: „Chiar îl cred de bună credință”). Citesc și recitesc, însă nu pot accede la rădăcinile adâncii aserțiuni. Împart frazele în propoziții, le analizez gramatical și stilistic, le compar, le reordonez grafic. Nimic. Sensul continuă să-mi scape. Ardeleanul bănățenizat din mine mai primește o palmă de la ardeleanul bucureștenizat: știam eu că munca intelectuală e grea, trebuia să rămân, asemeni strămoșilor, la coarnele plugului, să lupt oblu
Dublu Dinescu și simplu Nistorescu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13540_a_14865]
-
Tudorel Urian Evelyn, cel mai recent „roman” („mozaicat”) al lui Nicolae Stan se dorește a fi o replică la celebra carte a lui James Joyce, Dubliners. Chiar dacă tehnic, stilistic și tematic nu prea există elemente apte să susțină comparația dintre cele două cărți, un punct comun totuși există și el nu este lipsit de importanță. Ambii scriitori reușesc să traseze profilul unei localități, prin prisma destinului individual al unor
Oameni din Slobozia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13544_a_14869]
-
aproximativ echivalente de circulație populară și regională (bună vremea, sănătate bună etc.; vezi Marica Pietreanu, Salutul în limba română, 1984), bună ziua are deja o pereche caracterizată printr-o permutare expresivă în formula ziua bună: folosită și în prezent, cu intenție stilistică arhaizantă și neoșistă („Ziua bună la România 1!”). O zi bună poate deveni așadar o simplă variație internă, intrînd în acceași serie cu bună ziua și ziua bună. De fapt, rolul reînnoirii e întotdeauna cel de a remotiva salutul, actualizînd conținutul
Saluturi noi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13550_a_14875]
-
nu pot să-i fac reproșuri serioase. În prezent, formula apare cu rol de inițiere sau de închidere a dialogului oral sau a mesajului scris („O zi bună tuturor. Aș dori un sfat...”; „... Mersi anticipat, o zi bună tuturor”). Registrul stilistic acoperă o zonă care se întinde între standard, colocvial elegant și ceremonios. Nu cred că formula funcționează (cel puțin deocamdată) și ca simplu salut de întîlnire, de recunoaștere, neînsoțit de conversație. Apare adesea în structuri sintactice mai ample - marcând explicit
Saluturi noi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13550_a_14875]
-
unui simbol ale cărui prezență și semnificație s-au putut vedea în toate volumele; apariția, în momentele tensionate ale „intrigii” din al doilea volum a trăsurii hîrbuite constituie cheia perspectivei romanești asupra faptelor care structurează firul epic al cărții, marca stilistică a romanului și marca istorică a epocii, cînd roșii spun „înainte”, iar conservatorii, „înapoi”, cupeul hîrbuit, calul costeliv și birjarul adormit reprezintă semnalele avertizoare ale imobilității, ale stopării unui proces istoric a cărui țintă este progresul. Există în Prințul Ghica
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
grafismului bizantin la tridimensional prin sugestia drapajelor și prin vibrația ritmică a suprafețelor, testînd chiar o punere în surdină a volumului prin efectul decorativ sau prin experiența reliefului, Brâncuși construiește atemporalitatea aproape abstractă și întregul hieratism al imaginii fără contaminări stilistice și fără transferuri de limbaj. Așadar, segmentul românesc al operei brâncușiene, aparent restrîns în relație cu ansamblul acesteia, este, paradoxal, infinit mai amplu decît ceea ce rezultă din simpla aritmetică. Pentru că aici nu este un singur Brâncuși, cel posedat de puritatea
Destine europene by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13577_a_14902]
-
cult, livresc. Numeroasele surse din registre stilistice diferite puse la dispoziție de Internet dovedesc că o parte din formele în -țiune nu sînt pur și simplu eliminate din limbă. Ele continuă să existe, tocmai pentru că variația terminațiilor are o încărcătură stilistică - ecou al istoriei lor culturale. Ca și alte forme arhaice (muzichie) sau populare (odraslă), variantele în -țiune alimentează în româna de azi un anume „registru ironic”. Un exemplu interesant este propozițiune : forma învechită a cuvîntului (în DEX: variantă literară, fără
„Propozițiune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13620_a_14945]
-
al istoriei lor culturale. Ca și alte forme arhaice (muzichie) sau populare (odraslă), variantele în -țiune alimentează în româna de azi un anume „registru ironic”. Un exemplu interesant este propozițiune : forma învechită a cuvîntului (în DEX: variantă literară, fără indicații stilistice) devine semnal suplimentar într-o expresie ironică - despre ce e vorba în propoziție (= „despre ce e vorba; care e problema; ce înseamnă...”) - o întrebare didactică, tipică pentru analiza gramaticală, folosită glumeț în contextul comunicării curente: „aprecierea ministrului de Externe potrivit
„Propozițiune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13620_a_14945]
-
de a închega romanul din monologurile alternative ale celor două personaje este ingenioasă și permite cititorului să tragă propriile concluzii din dubla focalizare (din unghiurile de vedere ale celor două personaje) a acelorași fapte. Partea mai complicată este de natură stilistică. Monologurile alternative nu conțin elemente suficient de clare de individualizare a celor două personaje. Ligia și Popeye se exprimă aproximativ la fel, iar instrumentele lor de percepție a lumii par comune. Ambele sînt preocupate aproximativ de aceleași chestiuni, judecățile lor
Discursul amoros al tranziției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13614_a_14939]
-
de mai multe ori în această rubrică, dar subiectul continuă să fie actual, ilustrat de noi mode, ticuri și tendințe. Formate cu mare ușurință, respinse de registrul înalt, devalorizate prin excesul afectiv, revenind prin ironie, diminutivele sînt aproape întotdeauna marcate stilistic. Cîte o formă se banalizează însă, prin exces de întrebuințare publicistică. În urmă cu cîteva luni, cu ocazia discutării unor proiecte de legi privind concediile de maternitate, a fost vehiculat în presă, cu mare insistență, diminutivul ( folosit mai ales la
Duioșia clișeelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13664_a_14989]
-
banalizează însă, prin exces de întrebuințare publicistică. În urmă cu cîteva luni, cu ocazia discutării unor proiecte de legi privind concediile de maternitate, a fost vehiculat în presă, cu mare insistență, diminutivul ( folosit mai ales la plural) mămică ( mămici). Abuzul stilistic a transformat cuvîntul într-un adevărat clișeu lexical. Diminutivul caracteristic limbajului familiar, mai exact celui copilăresc ( baby talk), ca tipică formă hipocoristică folosită de copii sau de adulți în adresarea către copii a apărut în cele mai variate contexte, inclusiv
Duioșia clișeelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13664_a_14989]
-
vizitatorii, tătici, mămici de mămici și alte rude ale celor internate au fost scoase din spital cu poliția" ( EZ, 17.04 2003; citat în care mămică e folosit, cu intenții ludice, și pentru a desemna mama unei persoane mature). Evoluția stilistică și semantică a diminutivelor mămică și tătic se înscrie în tendința mai generală de creștere a familiarității stilului publicistic și mai ales, fapt mai îngrijorător, a familiarității uneori vulgare a discursului politic. Nota de afectivitate e în acest caz strict
Duioșia clișeelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13664_a_14989]
-
mai îngrijorător, a familiarității uneori vulgare a discursului politic. Nota de afectivitate e în acest caz strict pozitivă de fundamentală și tradițională duioșie. Pentru că nu s-a ajuns încă în punctul neutralității strict denotative ( mămici = "mame cu copii mici"), hibridul stilistic pe care îl produc diminutivele mi se pare totuși supărător.
Duioșia clișeelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13664_a_14989]
-
din zona "celor șapte burguri a cultivat intens muzică, de la coralul protestant și practicarea orgii la muzică vocală, instrumentala de mari proporții. Spre deosebire de ortodoxie, care și-a supus reperele estetice istoriei duratelor lungi, aceasta a acceptat trendul timpurilor, adoptând formule stilistice în uz și acordandu-si imaginea sonoră la evoluția generală a artei sunetelor. Este adevărat că cercetarea muzicologica a semnalat moștenirea această bogată în sinteze sau studii punctuale despre tezaurul de muzică îngropat în arhive, sub formă de manuscrise; dar
Cultura vechilor cetati by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/13750_a_15075]
-
inumană expresie a dezumanizării artei, a râvnit-o Gheorghe Pituț, ci perenitatea învederată de geniul creștinismului, de la sonetele lui Dante și Eminescu, la siderala elegie blagiană. "Noblețe" nu este doar unul din sonetele demne de orice antologie, ci și marca stilistică a omului și poetului Gheorghe Pituț: Culoarea morți-i frumusețea/ frunzelor galbene ce cad/ de mii de ani pe-același vad/ dar fără ură, cu tandrețea/ timpului-gâdele nomad/ care ne-nvață ce-i noblețea/ de a te pierde cu suplețea
Sonetele lui Gheorghe Pituț by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13766_a_15091]
-
mitologică. Atrasă și concomitent respinsă de concret, poeta îl cultivă într-un registru dublu, cu scopul de a-l dezamorsa, o dată trecîndu-l prin grila parodică, apoi prin cea a unei rafinări, a unei "tescuiri" din care să rezulte o ținută stilistică. Spre deosebire, bunăoară, de Ion Alexandru care, devenit Ioan, a virat spre liturghia ortodoxă, ori de Ion Gheorghe care s-a rătăcit în meandrele unui tracism încrîncenat, Ileana Roman aduce în scenă un creștinism apocrif, cu granulații păgîne, care e
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
un alt interviu simulat, întrebarea "De ce crezi că îți va plăcea această muncă?" primește răspunsul stereotip ( și, bineînțeles, recomandat) "Știu că va fi o provocare reală și că îmi va permite să cresc profesional" ( jobsite.ro). Cea mai teribilă inadecvare stilistică mi se pare însă cea produsă de pătrunderea nestingherită a cuvîntului-clișeu în limbajul bisericesc. Cel puțin în cîteva texte noi arhivate în Internet putem citi fraze de genul: "Proximitatea Părintelui Teofil este o provocare și un îndemn. Părintele Teofil este
Provocare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13771_a_15096]
-
înscriu pe aceeași linie în regimul confruntărilor, atunci când vizează chiar pe N. A. Ursu, autorul ediției Dosoftei, el "greșind" atunci când îi atribuie poetului Cuvinte de jele la robia Ierusalimului și Stihuri la dumnezeiescul David, "în care nu se pot recunoaște mărci stilistice dosofteiene, ca și în "epigrama lui David", argumentele editorului, afirmat drept "eminent", pledând "mai degrabă pentru paternitatea Spătarului Milescu". Nici recunoscutului comparatist Ladislav Gáldi nu i se trece cu vederea că repetă "eroarea de optică" atunci când îl explică pe Dosoftei
Tensiunea lecturii by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13769_a_15094]