465 matches
-
ideea recognoscibilității textului de origine în opera literară parodică. Tot Tînianov face referire la același factor comic de care uzase și Tomașevski și care, ulterior, își va adjudeca tipuri de discurs diferite, subsumând ironia, ludicul etc. Comicul asigură glisarea dinspre stilizare spre parodie, căci "stilizarea, motivată sau subliniată în plan comic (s.n.), devine parodie". Așa se face că, spre exemplu, parodiind o tragedie vom obține o comedie, posibil fiind și reversul, din parodierea comediei să se ajungă la o tragedie prin
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
origine în opera literară parodică. Tot Tînianov face referire la același factor comic de care uzase și Tomașevski și care, ulterior, își va adjudeca tipuri de discurs diferite, subsumând ironia, ludicul etc. Comicul asigură glisarea dinspre stilizare spre parodie, căci "stilizarea, motivată sau subliniată în plan comic (s.n.), devine parodie". Așa se face că, spre exemplu, parodiind o tragedie vom obține o comedie, posibil fiind și reversul, din parodierea comediei să se ajungă la o tragedie prin ancorarea într-un tip
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sau subliniată în plan comic (s.n.), devine parodie". Așa se face că, spre exemplu, parodiind o tragedie vom obține o comedie, posibil fiind și reversul, din parodierea comediei să se ajungă la o tragedie prin ancorarea într-un tip de stilizare asemănător. Parodiind motive ale literaturii epopeice, dar și, conform altor criterii, ale realismului, scrierea urmuziană de dimensiunile unei proze scurte se transformă într-un roman, care împinge, e adevărat, comicul spre absurd. Esența parodiei o constituie, la fel ca și
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
să nu intre într-un dialog activ cu ele. Oricât de tentantă, afirmația nu are în schimb mereu acoperire în practică, unde plagiatul reprezintă adesea un precedent periculos. Din acest motiv, o distincție precum cea făcută de Mihail Bahtin între stilizarea (înțeleasă ca parodie pură, nedublată de ironie) și parodia ironică se impunea pentru a explica și în ce mod se raportează parodistul la modelul său. Atunci când stilizează pur și simplu un text, glosând pe marginea unui subiect arhicunoscut, un romancier
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fie înțeleasă și practicată ca un gen în sine, ale cărui trăsături trebuie delimitate cu precizie și reprezentate cu talent. Dintre acestea, câteva sunt general valabile: prezența unor aluzii intertextuale prin care hipertextul trimite evident la hipotext, plăcerea ludică a stilizării, existența unor similarități notabile între model și textul produs prin parodiere, dublată de semnalarea, prin procedee specifice, a distanței ideologice și artistice între "copie" și "original". A vorbi deschis despre "denudarea" procedeului folosit în parodie nu mai miră astăzi pe
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
solide a argumentației, pe de alta, la manifestarea unei stereotipii ce a marcat nu doar forma logică a discursului lor, ci și substanța gândirii. Tendința culturii înalte din secolele XII-XV de a schematiza imaginea puterii, dar și de a exagera stilizarea textului scris a fost compensată, din fericire, de un imaginar hagiografic foarte bogat, sursă importantă pentru iconografia religioasă și pentru literatura post-bizantină din țările ortodoxe. Pentru imaginarul medieval al puterii, formalismul s-a dovedit un factor pozitiv, pentru că a impus
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
1945) - s-au aflat în atenția criticii. Volumul de debut este premiat de Societatea Scriitorilor Români, iar manuscrisul „romanului” Cucoana Olimpia primește un controversat premiu la un concurs al ziarului „Dimineața”. În ultimii ei ani de viață se îndeletnicește cu stilizarea unor traduceri din rusă (Serile în sat la Dikanka de N.V. Gogol, O poveste obișnuită de I.A. Goncearov, Jurnalul unui om de prisos și Desțelenire de I.S. Turgheniev) și din cehă (Oameni la răscruce și Jocul cu focul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287993_a_289322]
-
băieți!... evoe!..., alaiului/ cu cununi de iederă/ mergând pe asini și/ cu ciorchini copți în palme, bețivi/ cu figuri cunoscute, muncitori/ la linie, la întreținere...”. Dimensiunea mitologică se estompează în Inima de raze (1982), unde euforia lasă locul depresiei, iar stilizarea viziunii nu se mai face în direcția euforiei edenice, ci în sensul infernaliilor expresioniste: „dâra asta de sânge dusă până/ la maximum va răci, fericiților, nisipul să/ îl puteți traversa, feriți, cu/ parfumurile voastre de mosc în bășici/ ermetice,/ închise
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
domnișoare care-și cheamă iubitul din lumea cealaltă, rostind un descântec: "Buhuhu la luna șuie,/ Pe gutuie să mi-l suie,/ Ori de-o fi pe rodie:/ Buhuhu la Zodie" (Domișoara Hus); 7. Experiența inițiatică în tainele naturii, relevată prin stilizarea unor motive folclorice (După melci); 8. Erosul universal din perspectiva incompatibilității dintre regnuri (Riga Crypto și lapona Enigel); ființa "umbrei păduratice" s-a îndrăgostit de solara Enigel. Nebunia regelui Crypto se sublimează prin focul iubirii. În forme ermetice, această sublimare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lemn", striviți de greutatea aripilor, iar "porumbelul Sfântului Duh" stinge cu pliscul luminile sacralității ultime. "Goi, zgribuliți", îngerii se culcă în fân, păianjenii umplu apa vie, amenințați cu "putrezirea", odată cu "secarea poveștilor" la apariția civilizației mașinilor. Paradis în destrămare este stilizarea unei povești biblice, dar și o proiecție către o lume imemorială. O lume, altădată sacralizată, se demitizează, pierde relația, direcția cu cosmicul. Drumul spre "pomul vieții" nu mai e calea spre cunoaștere, ci adevărul refuzat: "Pretutindeni pe pajiști și pe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora dar și suveica". I. Creangă are o mare putere de a reprezenta vizual oamenii (N. Iorga). Realismul picturii e robust, atitudinile, gesturile, tipurile sunt individualizate și recompun universul țărănesc, stilizarea joacă un rol important. Referindu-se la universalitatea timpului prezentat, naratorul mărturisește: "Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea și pământul, măcar să zică cine ce-a zice". Autocaracterizarea, cu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
dezvăluie tipul eroului de excepție, al titanului și al geniului absolut. Luceafărul își are izvoarele într-un basm cules de Richard Kunisch din Oltenia, basm care a trecut prin cinci variante în gândirea eminesciană, până s-a ajuns la o stilizare și amplificare a simbolurilor. Din basm, M. Eminescu a păstrat cadrul și din cultura europeană a preluat câteva aspecte legate de filosofia geniului: motivul frumuseții unice, alegoria relațiilor dintre un nepământean și o pământeancă, căutarea idealului; Luceafărul îl înlocuiește pe
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
anume fel, condiția umană: urcă spre Luceafăr și coboară spre Cătălin, într-un joc permanent de umbre și lumini. Pentru a sugera ideea de absolut, poetul a schițat un portret în linie clasică, în expresii simple, concise, limpezi, tinzând spre stilizare: "O prea frumoasă fată". Amintirea mării și a cerului reprezintă polaritatea spațială. Cea de-a doua întrupare a Luceafărului trimite la foc semnificând spațiul nemărginit al dorului, al neliniștii și suferinței. El este cuprins de patimă și se orientează spre
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
similare producții ale lui Stephan Roll: Te invit, agricultor al măduvei și nervilor mei, Ară-mă, treieră-mă, seamănă-mă, plouă-mă, Deschide-mi supapă de siguranță aorta, Iată: noaptea intră În odaie cu toată stima... La fel, „pastelul” comportă stilizări conforme noului univers imaginar, printr-o ostentativă transcriere În cod modernist: Drum dinam bandajat excepțional Casele se Îmbrățișează În visul de var Tinctură de iod acest amurg cu rădăcini și amnar, CÎt miresmele se Împart ca afiș electoral. Sau lirica
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
adesea În ecuația imaginii, ilustrînd registrul dinamic al imaginarului. Îi regăsim dimpotrivă În modelarea spațiului exterior (În ultimă instanță universul Întreg e văzut ca o imensă scenă) și În aproximarea unor stări de spirit individualizate, În structurarea decorului sau În stilizarea gesticulației. Titlul micului volum din 1931 spune deja mult despre culoarea spectaculară a viziunii „integralistului” Voronca. „Invitație la bal” e Întîi de toate o chemare la sărbătoare, la libera expresie de sine și la o Încrezătoare Întîmpinare a lumii prin
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Voi trece cu-anotimpul"...), ființă neliniștită, străină, solitară În veghea ei: "Neliniștea mea crește sau se retrage undă / Străin sînt. Singur și treaz ca alte ori". CÎnd Își intitulează un sonet al șaptelea din ciclu Fuga poetului, Voronca procedează la stilizări similare: imaginea Poetului e și aici modelată după cea a călărețului-oștean, prinsă Într-o efigie tratată la modul decorativ: Viu mînzul. Plajă. Spumă și zăbală Și-apusurile prinse de oblînc Un soare pal În brațul stîng În brațul drept o
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
avut o rară conștiință de artist ce nu i-a alterat „poporanitatea”; „Poveștile și Amintirile sunt (...Ă ale unui artist superior deopotrivă categoriei poporane ca și dealtminteri celei culte...”3; atenției critice se impune mereu „același rapsodism, pe care o stilizare încăpățânată l-a rafinat, fără să-l denatureze.” 4 Streinu observă la un moment dat cu subtilitate discrepanța ce s-a creat între portretul biografic și portretul literar al scriitorului: „... biografia dă un personaj, care a dispărut pentru totdeauna, în timp ce
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
a textelor creștine despre corporalitate, introducând argumentele lui Michel Henry în favoarea unei mai juste comprehensiuni, filozofice și teologice, a relației dintre trup, revelația sinelui și dilemele alterității. Ambiguitatea erosului păgântc "Ambiguitatea erosului păgân" Dorința sexuală este o constantă biologică universală. Stilizarea acestei dorințe (fie prin eroism ascetic, fie prin rafinament estetic) ține de specificul uman al abordării erosului. Genealogia lui Foucault pleacă de la constatarea caracterului problematic al sexualității pentru subiectul european. Fie inhibate, fie exhibate, plăcerile erosului sunt mereu însoțite de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
probabil de inspirație alexandrină). Revelația Sineluitc "Revelația Sinelui" În lumina acestor precizări, vom putea spune că analiza lui Michel Foucault rămâne opacă față de un dublu fenomen. Mai întâi, este vorba despre relativismul moderat al tradiției creștine primare cu privire la tehnicile de „stilizare personală”. Variind de la un om la altul, asceza în sens creștin nu are ca temelie individualismul subtil al gândirii clasice. Modul de constituire a subiectivității este mediat de transformarea ascetică a corporalității (echivalând cu ceea ce Dumitru Stăniloae numea „plasticizarea rațiunilor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în „teatrul ostășesc și sătesc”, dar și în cele trei volume de proză. În acestea, totuși, fac notă distinctă unele pagini de jurnal intim și câteva tablete lirice, nu lipsite de o anume sensibilitate și dovedind chiar un efort de stilizare, precum și o serie de schițe din mediul cazon. SCRIERI: Teatru ostășesc și sătesc, pref. A. Saegiu, București, 1906; Minorii, București, [1909]; Din virtuțile neamului, București, 1913; Sclipiri patriotice, Focșani, 1914; Spre lumină!, pref. D. V. Țoni, București, [1939]. Repere bibliografice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285522_a_286851]
-
Poe, ca și celelalte varietăți de fantastic romantic, este vizionar, construiește un univers care concurează cotidianul sau i se substituie cu ușurință acestuia. Atmosfera rarefiată, lumina scăzută îl fac să aparțină unei alte ordini, în care formele și culorile au stilizări și intensități bizare. Iraționalul raționaliștilor se păstrează mereu între claritate și ipotetic. Chiar în cazul în care nu intervine într-o transcriere de fapte de fapte cotidiene, ca la Mérimée, neobișnuitul are tonul și savoarea unui joc intelectual. Sunt foarte
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
din copilărie cu specific local, transilvan, valorificând inedit procedee din folclor. Cu toată lunga tradiție a poetizării unor obiceiuri, poetul care a scris versurile din Ritualuri (1987) imprimă icoanelor construite de el un ce inedit, un inefabil individualizant, printr-o stilizare proprie. Noutatea rezultă fie din tratarea unui motiv folcloric în vers liber și alb, cu formulări pe alocuri ușor prozaice, bunăoară, în Brad sau buhaș („Bradule, care stai la fereastra mea/ înăuntru sau afară/ să încercăm să găsim un limbaj
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
Există, de exemplu, numeroase redări ale elementelor realității de către primitivi sau de către diferiți artizani, redări care, datorită lipsei de precizie sau a neîndemînării, schimonosesc elementele respective, însă criticii le prezintă ca mari valori, ca rezultate ale abstractizării, ale esențializării, ale stilizării etc. Asemenea aprecieri nu pot avea, desigur, nici o relație cu adevărul, cu binele, cu frumosul sau cu alte categorii de valorizare pozitivă, fiind lipsite de orice întemeiere. În mod evident, cine nu a ajuns la posibilitatea de a reda cu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pelerinajelor memoriei (Rondelul trecutului, O umbră de dincolo de Styx). Grațioase sau hieratice gravuri pe motive antichizante evocă un timp legendar, al omului semizeu, pretext de abandonare în ficțiune a convențiilor lumii moderne, de exaltare a unei vitalități fruste, estetizată prin stilizarea mitologic-idilică sau prin sculpturalitate parnasiană: „Pe-armăsarul meu de stepă, ca nălucă orbitoare,/ Trec, vârtej de aur roșu, de nesip înfășurat/ Și când luna stoarce lapte peste iarba șoptitoare,/ Stele clare priveghează cortul meu nemăsurat”. Ca în Naiada, Avatar, Stepa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
satirice, atrasă de mitul trecutului paradisiac și de un naturism păgân, tonifiant, ispitită și de spațiile imaginarului exotic, ea se distanțează de tiparele romantismului prin absența aproape totală a strunei elegiace, prin intuiția sugestiei muzical-simboliste, prin „magia” senzitivă și vocația stilizării parnasiene. În reușitele sale M. este marele poet al epocii, alături de Eminescu, de care se distinge fundamental prin fondul tonic, de „încredere în absolut”, și prin sinteza dintre romantism și prefigurări ale simbolismului, parnasianismului, ale modernismului poetic de după 1900. Simboliști
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]