300 matches
-
ă Foarte bine, Ilia Petrovici, spuse Porfiri. Contrar așteptărilor sale, lauda aceasta îi provocă locotentului Salitov puțină plăcere. Însă imediat după, bineînțeles, fu supărat pe sine și îl urî pe Porfiri chiar și mai mult. ă Asta însemnând? întrebă porkuror-ul stingherit. ă Asta sugerează, îl corectă Porfiri, că era deja mort când a fost suspendat de copac. ă La un subiect în viață, leziunile sunt cauzate de sângele pompat către aria afectată a epidermei. Urme, asemănătoare zgârieturilor, pot fi văzute și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ani, imaginația se unduia În preajmă-i ca o sirenă Împodobită cu paiete și cu sexul de foc. Curînd Însă, trupuri și simțăminte adevărate au fost lipite peste fantenziile lui ca niște etichete și imaginația a Început să se simtă stingherită. Iar acum era ca și cînd i s-ar fi dat o lungă vacanță din viața pe care mult timp Își imaginase că o duce. E liber să exploreze vieți alternative. Decide să facă o listă de posibilități de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ci pe concluzia tuturor filozofiilor. Iată dar poziția spirituală a dadaismului în vreme. Pentru aceea, Jacques Rivière, această mare «inteligență inaplicată», cum se numește el însuși... s-a potrivit unei elogioase Réconnaissance à Dada”. Această distanță ironică, dublată de recunoașterea stingherită a succesului mișcării se va regăsi în mai toate luările de poziție ale criticii moderniste interbelice. Paragraful dedicat lui Tzara de către E. Lovinescu în Istoria literaturii române contimporane (1927) are o valoare simptomatică. Dadaismul este deja „legitimat extern” și - în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Dă-mi drumul! Gwen veni În fugă să Îi despartă pe cei doi, pentru ca Loïc să n-o mai scuture pe biata femeie care protesta că nu spune decît adevărul gol-goluț. - Gwen, spune-mi că nu e adevărat! Tăcerea ei stingherită era un răspuns. Loïc, alb la față și crispat, se Întoarse pe călcîie și urcă În mașină. - Loïc! Loïc, așteaptă! Demarase deja. Coșul de nuiele rămas deschis lăsă să scape plasele din care crabii se cărăbăniră pe dată. Marie Înțelesese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zări pe Pierric: acesta se apropiase În tăcere și, strîngîndu-și grămada de cîrpe la piept, se proțăpise la cîțiva metri de ei, ațintindu-i cu ochii lui ușor bulbucați. Privirea ciudată a mutului Îl făcu pe Lucas să se simtă stingherit, chiar și după ce Ryan Îl asigurase că În ciuda unei aparențe neliniștitoare, Pierric era tot ce putea fi mai inofensiv. - Crezi că ucigașul o previne pe Marie de crimele pe care se pregătește să le săvîrșească? Întrebă Fersen. - Dumneata ești polițistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să bată la ușă În biroul lui Lucas. Spune că o formă umană stă culcată pe dolmen și urlă... Poate că e un sacrificiu. - Oamenii dumitale păzesc situl, nu e așa? Să meargă să vadă! Morineau Începu să se fîțÎie, stingherit. - Vedeți că... E aproape beznă, Îngăimă el jalnic. Băieții sînt superstițioși, așa că poveștile cu menhirii din care picură sînge... Îi Înspăimîntă, ce mai. Lucas trînti o Înjurătură pricepînd că situl rămăsese nesupravegheat. Își Înșfăcă tocul armei atîrnat În cuier și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu dispreț. - Nu știi să-ți păstrezi cumpătul. Pentru un polițist, e păcat! zise ea, Întorcîndu-se către cei doi OPJ care se holbau la ea uluiți. Nu vedeți că deranjăm? Ce mai așteptați? - E adevărat, ce mai așteptați? mîrÎi Lucas, stingherit. În alte Împrejurări, s-ar fi arătat mai incisiv, dar acum simțea capul Mariei cum Îi atîrnă pe umăr, iar lacrimile ei Îi curgeau pe gît. Plînse cu sughițuri mult timp, lipită de el, lăsîndu-se fără opreliște În voia durerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că asta era viața lui. Ea ar fi zis mai curînd: modul lui de a supraviețui. Urcă scara care ducea la bord și păși pe punte, Înainte ca el s-o vadă. Vizita lui Jeanne Îl făcu să se simtă stingherit. Își dădu seama că nu se dusese s-o vadă după ce aflase de noile Îndolieri care Îi loviseră pe Milic și pe ea, măcar ca să fi Împărtășit cu ei durerea. Dar mama Mariei nu venise ca să stea să-și plîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vor reacționa fanii dumitale aflînd cine e cu adevărat eroul lor. Aluzia la naufragiul din 1968 stîrni o reacție imediată. - Eram un puștan pe vremea aia... - Dar nu și cînd ai agresat-o pe Marie la abație. Christian se agită stingherit. - Ea m-a iertat, lansă el nu prea convins. - Așa s-ar părea. Eu, nu. Pauză. Privire rece. - Un sfat: nu-mi testa limitele. Fără să mai adauge o vorbă, Bréhat făcu stînga-mprejur și se Îndepărtă repede. În clipa următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Lucas reperă pletele aurii, Îi văzu pe cei trei oprindu-se și Îmbrățișîndu-se. - Detest să-mi iau rămas-bun, Îi spusese ea chiar În dimineața respectivă. Milic și Jeanne aveau aceeași părere, În mod vizibil. Emoția Îi făcea să se simtă stingheriți. - Ai grijă de tine, fetițo, murmură simplu bătrînul pescar, legănîndu-se de pe un picior pe altul. Marie Încuviință și rămase surprinsă cînd Jeanne o cuprinse brusc În brațe și o strînse la piept. - Du-te repede, te așteaptă, Îi șopti ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
iar sfârșitul anului, inevitabil, avea să-i despartă. Michel se schimbase: acum asculta Jimi Hendrix și se tăvălea pe mochetă, era foarte pătruns; la mult timp după ceilalți, Începea să manifeste semne vădite de adolescență. Și el, și Annabelle păreau stingheriți, se luau de mână mai rar. Pe scurt, cum rezumase Bruno situația În discuțiile cu psihiatrul, „totul se bulibășea”. După povestea cu Annick, pe care, În amintirea lui, avea tendința s-o vadă mai frumoasă (de altfel, prudent, evitase s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Samantha ! spune Eddie când ajung jos în hol. Ai dormit bine ? — Foarte bine, mulțumesc, domnule Geigger, răspund foarte demnă. — Mă bucur ! Eddie se clatină în față și-napoi pe tălpile pantofilor. Pare ușor stânjenit. Adevărul e că amândoi par ușor stingheriți. Sub tot fardul, sub bronz, sub hainele scumpe, cei doi soți par ușor nesiguri pe ei. Mă duc la o banchetă și îndrept o pernă, încercând să par că știu precis ce fac. Bănuiesc că abia aștepți să-ți vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
totală și încordată, întreruptă doar de bâzâitul insectelor. Poate că n-ar trebui să te grăbești, spune Nathaniel. Se îndepărtează fără să mă privească și începe să se uite la frunzele unui arbust. Atitudinea lui sugerează clar că e ușor stingherit. Îmi vine tot sângele în față în clipa în care am revelația. Mă refuză, și încearcă să fie cât poate de blând. Nu vrea să iasă în oraș cu mine. Aaah. Ce oribil. Uite la mine cu fusta ridicată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
HAMALUL: E normal. Nu trebuie să vă simțiți jenat. Am să vă dau niște pâine. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Încă nu. Mai aștept. Poate că n-o să fie nevoie, poate că nu e decât o părere... HAMALUL: Poate... (Pauză, personajele ușor stingherite.) HAMALUL (Face câțiva pași, deschide o ușă, scoate câteva unelte, privește soarele.): S-a ridicat... acum o să se facă din ce în ce mai cald... La prânz o să fie cumplit de cald... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: În fiecare zi... e așa de cald? HAMALUL: În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
îi răspunde dintr-un colț o pasăre ținută în colivie, vietate pe care oaspetele abia acum o bagă de seamă. Închide cartea, o pune la loc pe raft, se apropie de pasărea care-l privește cu ochii ei perfect rotunzi. Stingherită, ea se foiește, dă din aripi și zburătăcește de pe stinghie pe cutia de semințe. Își apleacă puțin capul într-o parte și cotcodăcește. Ești prea aproape de mine, nu-ți dai seama că ești imens iar eu sunt numai de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
n-o să mai fii sigură de ce-ai văzut azi. Eu n-am să mai fiu ca să te-adeveresc. Ai să rămâi singură în fața istoriei. Și ce-ai să te faci?“ - Și nu avea dreptate? - Probabil, nu știu, zâmbi Magda stingherită. Dar mi-am amintit de povestea asta, într-adevăr, de câteva ori. Odată când l-am pierdut pe Iacob. Atunci, în timpul slujbei la biserică, în timp ce popii făceau toate alea ale lor, știu că dintr-o dată m-au năpădit, așa ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
adus cărțile. Și, așa cum îmi închipuisem, mi-a întins peste masă trei cărțulii cu coperți roase, Noica, Cioran și Țuțea. De Nae Ionescu uitase, nu i-am mai adus aminte. În timp ce mi le întindea, la noi se uita Pui, vădit stingherit, n-avea el ce căuta într-un mediu în care oamenii își trec unul altuia cărți. Se lăsa pe spate și-și tot cerceta haina. - Vă grăbiți? am întrebat. - A, nu, m-a adus Bogdan cu mașina, dar el trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nu cred că mai avea ce să vâneze. Acum că aflasem cum stăteau lucrurile îmi restructuram amintirile și zâmbeam. Când am privit-o pe Mama Mare părea din nou cufundată în meditație. Mișca imperceptibil maxilarul și iar m-am simțit stingherit. În mod normal lumea se scoate din astfel de situații împingând lucrurile către bășcălie, moment care reclamă izbucnirea în râs. Aici n-aveam ce să fac decât să-i zic „gata, Mama Mare, prinzi rădăcini, revino-ți”, sau o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
citesc această carte! zise Felix. - Vrei se citești Geschlecht und Charakter? Admirabil. Dă-mi un franc și ți-o procur eu. Felix îi dădu francul. Merseră câtăva vreme tăcuți unul lângă altul, fiindcă Felix, deși iubitor de discuții, se simțea stingherit să facă mărturisiri. I s-ar fi părut o necuviință să pomenească numele Otiliei, și chiar al Georgetei, față de un altul, și chiar să facă oricât de mici aluzii la existența lor. Ca să nu pară plictisit, întrebă pe Weissmann cum
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se înțepe tocmai la degetul ăla. Treceau suratele și funcționarii, tăbărau muieri și lucrători de la nouă străzi distanță să-i pipăie, cu palmele bătătorite, armăturile patului de internat și să se intereseze de debutul operei sale, așteptau oțărîți sau stingheriți, mutîndu-se de pe un picior pe altul, ridicîndu-și sprâncenele interogativ atunci când izbuteau să-i capteze privirea și obligîndu-l și pe el să salte a neputință din umeri, fluturîndu-le pe sub nasuri extremitatea respectivă, înmîloșită și împuțicită de muci, da' ce era nebun
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Văzu fețele luminate de lămpi, înveselite de chef, resturile de mâncare în farfuriile murdare, lăutarii osteniți, cântând din obișnuință și simți aerul rece al nopții înfrigurînd-o. Stere îi întinse mâna peste prag și o așteptă. Avea palmele calde și râdea stingherit. Soacra se strecură afară, plângând. Bărbatul încuie ușa în urma ei, ca și când ar fi fost de-al casei. Lina privi odaia. In mijloc, femeile așternuseră masa lor rotundă cu un singur picior. Patul alb, lat și înalt aștepta desfăcut. Lumina lămpii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bozoncea unde-i? - Pică și el acum. Aduce de băutură, își aminti de Paraschiv: - Da ăsta cine mai e? - Ucenicul nostru. -La adus Florea. Priceput. El i-a cărăbănit de sub nasul stăpânilor. Atinge-mă cu o țigare! Cel tânăr râse stingherit. Îl lăsară în mijlocul curții. Într-o parte era un șopron părăginit, sub care aprinsese focul o muiere între două vârste, cu șorț roșu dinainte. Tăinuitorul își cunoștea meseria. Aduse o căldare și fierse niște var. Gheorghe îi da ajutor. Ținea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe el ca doagele. "Neamul prost se cunoaște și când doarme", gândea în sine Sandu. Au răscolit vreun ceas magazinul să-i găsească pantofi. Când au terminat, pungașii s-au uitat într-o oglindă. Arătau ca niște fanți și călcau stingheriți. - Îndreaptă cocoașa! strigă Paraschiv la ăl bătrân. Gheorghe parcă ar fi pisat străchini. Pe ucenic îl încurcau cravata strânsă pe gât și nasturii cămășii de olandă. Făcea ce făcea, se mai potrivea cu degetele. Șutul îl zgornea: - Mă, lasă laba
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Avea acasă, cu a Iui, doi copii mari, dați la liceu, să învețe, și nu i se întîmplase niciodată ce-a pățit în noaptea aia. Bozoncea îl mirosise. I-a șoptit Didinei: - Ăsta e, ai grijă de el... Pungașii mestecau stingheriți și Sandu îl îmboldea pe sub masă pe ăl bătrin: - Nu așa, Gheorghe, că-mi vine jitia când te văd, parcă ești la noi în groapă. Ține ca lumea furculița, n-auzi? Codoșul înghițea cu noduri și nu mai vedea înaintea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de ele. 201 Paraschiv ținea în brațe pe una slabă și uscată pe care atârna rochia. O privea cu îndrăzneală drept în ochii osteniți și spunea: - Când te mai văd, cucoană, că tare mai ești șucară... - Glumești dumneata, râdea ea stingherită. - Ce vorbești?! Mie așa-mi plac femeile, mai obosite. Găina bătrână face zeama bună... - Fugi d-acilea, că râzi de mine... - Nu râd, mînca-ți-aș ocarina! Câțiva meseriași băteau cu conferi și deasupra lor căzu o ploaie de hârtii mici. Se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]