310 matches
-
vorbesc serios, dar măcar sunt cinstită. Niciodată nu mi-a dat prin cap că modul meu de a privi lucrurile diferă de al altora. Când vorbesc serios, toată lumea crede că glumesc sau fac pe nebuna și atunci mă simt foarte stingherită. — Și acum vrei să mori cuprinsă de flăcări? — Acum e vorba de curiozitate, pur și simplu. Adică ce fel de curiozitate? Vrei să experimentezi niște flăcări pe pielea ta? — Nu, spuse Midori. Voiam doar să văd cum reacționezi. Nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
învață de nevoie, după prima dezamăgire, și ar fi iubit-o toată viața. Nu știam însă pe atunci că asta e, la o fată, o armă fără greș, mai puternică decât sinceritatea totală și încrederea. Încât am tăcut mai departe stingherit. Ea reluă încăpățînată: - Zici că n-a mai putut să mă iubească. Dar la început cum a putut? Era om în toată firea. - Să nu crezi, îi răspunsei, că i-a făcut țiganca farmece. - Nu cred în farmece. Dar atunci
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
în pace. Interesante lucruri, secretele Bucureștiului, gândeam eu naiv. Nilă trebuie să știe multe. - Ascultă Nilă, zic, tu de ce nu te-ai făcut legionar? Se uită la mine surprins și deodată întunecat. Înghiți ce mai avea din debrețin și murmură stingherit: - Mănâncă acolo și nu mai vorbi prostii. Totuși se gândea la ceva. Își lăsă fruntea în jos și șopti: - Ăștia omoară lumea!... Într-o zi au venit și au luat un jidan de la noi din bloc, un doctor... I-au
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
a mâncat bine, s-a băut pe cinste, au fumat țigări fine, au ascultat muzică - Bach, Händel, Gershwin, apoi iar Bach, Ceaikovski, Glinka - iar când cheful începuse să-și pună amprenta asupra lor, au început să cânte trei voci, ușor stingherite, dar unite de forța magică a celor opt note. Apoi, fără să spună un cuvânt, Săndica a abandonat trio-ul și a început să mângâie clapele pianului, într-un cântec ce s-ar fi vrut confesiune și uitare, totodată. Petrecerea
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
ei cel mic și cealaltă femeie l-a privit câteva clipe, apoi interesul i-a pierit și a continuat să povestească despre un doctor care se îmbătase nu știu unde și-un cor de copii ce urma să câștige un premiu. Oarecum stingherit, Andrei Vlădescu a înaintat în parcul mai mult grădină, cu gutui și piersici amestecându-se printre arbori sălbatici, iarbă mare, în parte uscată, peste care începuseră să cadă frunze roase de galben și arămiu. A început să le adune cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
căutat într-un dulap și a adus o sticluță cu coniac din care a turnat în păhărele verzui așezate pe o tăviță portocalie de plastic. Încăperea se umpluse de aromă de cafea și de mirosul dulceag al coniacului. A râs stingherită, așezându-se pe pat, nu departe de Andrei Vlădescu, și-a întins puțin rochia peste pulpele strânse, dar genunchii albi îi rămâneau descoperiți. Au sorbit din băutură în tăcere. Andrei a întins mâna și i-a mângâiat părul umed. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu se înțelegeau. Dincolo de ușa mare și neagră era holul imens transformat într-o sufragerie foarte încăpătoare, de unde se auzeau muzica și glasurile filmului de la televizor și râsetele ascuțite ale mamei Ioanei. Zâmbeau amândoi când o auzeau, Ioana Sandi ușor stingherită. N-o moștenise. Era o femeie înaltă, solidă și energică, cu o voință de fier. De tânără știuse că va trebui să se mărite cu un bărbat care să aibă neapărat o situație socială strălucită, dar nu-i strica nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și râde fiindcă țin pe Rex în brațe. Înciudat că-i stârnesc buna dispoziție, dau drumul câinelui ca și cum aș fi fost prins cu mâna în buzunarul altuia. Gura mi se strâmbă într-un zâmbet de om neobișnuit să râdă și stingherit, privesc aiurea. „Prietenul” satisfăcut de ceea ce citește pe profilul meu de medalie feniciană, mă bate protector pe umăr și mă întreabă de sănătate și afaceri. Într-o zi va trebui să-i vorbesc deschis. Îi voi spune să se obișnuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
slujbă de negru ș-un salar de negru. Acu’ chiar că-s în rându’ oamenilor. Un cioroi adevărat. Nu vagabont. Numa’ cioroi.» Ăău! Ce mai schimbare am făcut!“ Femeia trase coarda ca sa sune clopoțelul și se ridică de pe scaun, încercând stingherită să evite orice atingere cu trupul lui Jones, care o privea cum se răsucește, cu detașarea pe care i-o ofereau ochelarii lui verzi. „Ie-te la ea. Crede că am siflus și TBC, că mi s-a sculat socoteala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Urmă o lungă tăcere, întreruptă doar de zgomotul violent pe care îl făcea doamna Reilly sorbind din pahar. — Vrei niște cartofi crocanți? întrebă în cele din urmă doamna Reilly, deoarece constatase că tăcerea o făcea să se simtă și mai stingherită. — Da, cred că da. — Sunt în pungă, chiar lângă dumneata. Doamna Reilly îl privi pe domnul Robichaux cum deschide punga din celofan. Chipul lui, ca și costumul cenușiu de gabardină, părea curat și proaspăt. Poate Santa are nevoie de ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-l calci pe coadă de două ori, da? Poate scapi prima dată, dar dac-o faci și-a doua oară, nu mai ai zile bune, Înțelegi ce-ți spun? — Am mai vorbit despre asta! — Mda, așa e. Miller părea din ce În ce mai stingherit. — Știi cum de-am ajuns În Aberdeenul cel Însorit? Arătă cu furculița spre vremea deprimantă de cealaltă parte a ferestrei. — Cum de-am renunțat la un post la The Sun ca să vin În văgăuna asta? Dar vorbi mai Încet, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
timpul zilei părea de neînchipuit. Trei bărbați stăteau de vorbă ghemuiți pe vine. Erau Yozō și ceilalți doi supuși ai săi. Yozō îi mustra cu asprime pe cei doi. Nu vă e somn? Cei trei supuși se ridicară în picioare stingheriți. Se uitară spășiți la stăpânul lor temându-se ca nu cumva acesta să fi auzit discuția dintre ei de adineauri. — Mireasma nopții îmi aduce aminte de valea noastră! zâmbi samuraiul dinadins ca să-i liniștească pe cei trei. Nopțile din vale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mitică și arhetipală". Așadar, și Eminescu este estompat! Terminologia aceasta cu preluarea sarcinilor, ce a "rîvnit" un scriitor și cine a venit pe urmă și a realizat, miroase a sociologism vulgar. Dar poate că mă înșel, poate că nu trebuie stingherită critica să oficieze în templul unei opere, mai ales că mulți dintre critici se apropie de ea fără prejudecățile amintite aici. Și, cine știe? Poate că cititorul nu asistă ca noi la aceste ceremonii cu o stare de spirit la
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
nimic împotrivă, răspunse Kent. Iar dacă nu mai exista obiecții, declar ședința... - Domnule Kent, îl întrerupse Grosvenor, ridicând mâna. - Declar ședința închisă! Stărui Kent. Oameni rămaseră pe locurile lor, iar directorul păru să șovăie, apoi spuse, pe un ton cam stingherit: - Domnule Grosvenor, ai cuvântul. - Deși e greu de crezut că ființa aceea ar putea fi în stare să ne interpreteze simbolurile, eu socot că ar trebui să distrugem hărțile noastre stelare zise Grosvenor. - Eram pe punctul de a propune același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
iscară murmure de protest. — Și dacă se arată a fi un porc de om, atunci cu atât mai rău. Pe pământurile mele nu-i loc pentru porci, de nici un fel. Jonas nu spuse nimic, dar se întoarse spre ceilalți, ținând stingherit pușca pe braț, cerându-le parcă să nu-l învinovățească. — Puteți pleca, spuse fermierul drept încheiere. După o clipă, spațiul din fața lui era gol, și nu se mai auzi decât lipăitul pașilor desculți dibuind prin întuneric drumul de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
ocazii se simțea răzbunat de stângăcia lui Karl, care nu găsea vorba potrivită, zâmbea stingher, tăcea, iar musafirii râdeau, se prefăceau că se amuză. Acum Adam pricepe că n-avusese dreptate să se poarte așa și se simte el Însuși stingherit când Își aduce aminte de perioada aceea dificilă din viața lui. Nu existau secrete de dezvăluit, acum știa. Învățase că viața trebuie trăită În prezent Tocmai asta Își spune acum, așezat pe o treaptă a verandei acestei case Întunecate și
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
atinsă, și una, și alta Îi făceau plăcere. Nu știa Însă de ce ei nu-i venea În chip firesc să facă așa ceva. Cu toate acestea, pe Adam Îl luase În brațe fără să ezite o clipă, fără să se simtă stingherită, nici măcar nu-și dăduse bine seama de ceea ce face decât mai apoi, când se desprinseseră din Îmbrățișare. — Eu n-am avut niciodată parte de așa ceva, i-a șoptit Mick când s-a strecurat pe lângă el În drum spre bucătărie. A
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Ceva mai apoi, după ce soldații intrați îl dezarmaseră, robotul se retrase. Și Jim Thorson intră în cameră. 27 Ambasadorul Ligii ateriză pe planeta sălbăticiunilor pe platforma superioară a unui bloc metalic. Fără grabă se apropie de parapetul imensei construcții și stingherit, contemplă jungla care se întindea zece kilometri mai jos. ― Presupun ― își zise ― că va trebui să particip la vânătoarea organizată de acești... (ezită o clipă în alegerea cuvântului, apoi își continuă gândul, ironic:) extrovertiți, în stare să construiască un conac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
urechile, presimțind că se vor amuza pe socoteala lui Marinescu, vădit în mare încurcătură. Dar răspunsul întîrzia să vină. Marinescu își îndreptă nodul la cravată, își împinse apoi maxilarul inferior în afară, scoțîndu-și mărul lui Adam din guler și spuse stingherit: ― Dacă dumneata ții chiar atât de mult..., hai să le numărăm! ― Să le numărăm, coane Fănică! nu se putu abține Dragu, amintindu-ni-l pe faimosul Pristanda. După ce-i aruncă o privire scrutătoare, Marinescu mi se adresă acru: ― Poftim, începe
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
amețelile. Ce putea să însemne asta? Ce să caute în orășelul meu un călău care servise pe eșafod la sfârșitul secolului al XVIII-lea? El se uita la mine iscoditor. Avea o căutătură vicleană. Și pentru prima oară îl simțeam stingherit. Mai repede decât în alte zile își bâigui obișnuitul "Mă iertați" și vru să plece. Eu însă nu mă mișcam din pragul casei. Rămăsesem cu ochii pironiți pe el, persecutat de aceeași întrebare: "Ce să caute...?" Mi se părea o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
prăvălesc în genunchi, dar gândul că Dumnezeu n-ar putea avea un ochi atât de noroios m-a oprit. Ar fi fost o blasfemie gestul meu, nu o umilință. Pe urmă, reacția mea a fost și mai stupidă. Mă simțeam stingherit și supravegheat de acel ochi uriaș. Mă privea fix. Numai pupila mișca încet, ca o omidă. În rest, ochiul părea înghețat, ațintit asupra mea ca un reflector rece. Iar imobilitatea lui devenea și mai înfricoșătoare din pricina mișcărilor pupilei, transformîndu-mă în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
care se revărsa din ea părea să se amplifice cu fiecare clipă. Avea părul negru, un cap în aparență puțin prea mare pentru corpul său și îi întorcea privirea cu un surâs palid, tulburat axios, dar distant. - Înțeleg, zise ea, stingherită, de ce s-a interesat Discipolul de dumneata. Ea ezită. - Poate că am putea scăpa împreună? - Să scăpăm? zise Gosseyn ca un ecou. O privi fix. Femeia suspină, apoi ridică din umeri. - Discipolul se teme de dumneata. Așadar, această celulă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Îți spun, nu ai de ales. La următoarea noastră întâlnire, dacă nu lucrezi împotriva lui fără condiții, te voi ucide. Jurig îl privea, neîncrezător. Îi era greu să creadă că un codeținut îi putea da cu adevărat un ordin. Râse stingherit. Apoi, enormitatea insultei păru să-l fi atins. Se înfurie teribil, jignit la culme. - Îți arăt eu ție ce aleg eu, urlă. Se năpusti. Înaintarea era rapidă, dar greoaie. Desfăcu brațele, hotărât, parcă, să strivească și fu năucit văzându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
am Întors, asta se numește coincidență, Așa este, Și vrei să-ți spun ce s-a petrecut, Dacă așa ți-e voia, Vino cu mine. Intrară În casă, vecinul le salută pe cele trei femei, Nu vreau să deranjez, spuse stingherit și așteptă. Vei fi primul care vei afla, spuse ginerele, și nu va trebui să păstrezi secretul pentru că nu ți-o vom cere, Nu spune decât ceea ce vrei cu adevărat să spui, Socrul și nepotul meu au murit În noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ATÂT DE PLICTISITĂ ÎNCÂT, DATORITĂ LOR, ÎNTREGUL ORAȘ SEMĂNA CU O SALĂ DE AȘTEPTARE. CEI CARE AVEAU O MESERIE O PRACTICAU ÎN RITMUL CIUMEI, METICULOS ȘI FĂRĂ STRĂLUCIRE. TOATĂ LUMEA ERA MODESTĂ. PENTRU PRIMA OARĂ, CEI DESPĂRȚIȚI NU SE MAI SIMȚEAU STINGHERIȚI SĂ VORBEASCĂ DESPRE CEL CARE ERA PLECAT, SĂ FOLOSEASCĂ LIMBAJUL TUTUROR, SĂ-ȘI CERCETEZE DESPĂRȚIREA SUB ACELAȘI UNGHI CA ȘI STATISTICILE EPIDEMIEI. DACĂ, PÂNĂ ATUNCI, ÎȘI SUSTRĂSESERĂ CU ÎNDÂRJIRE SUFERINȚA LOR DIN NEFERICIREA COLECTIVĂ, EI ACCEPTAU ACUM SĂ LE AMESTECE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]