611 matches
-
dăinuie Într-o epocă interbelică al cărei interval secund a asistat la succesul electoral al extremei drepte românești. Or, se știe, În ideologia legionară, mitul sacrificiului creator a avut o pondere Însemnată, fiind așezat la baza unui soi de morală stoică intrată În combinație cu elemente ideologice teroriste. Ulterior, În perioada dictaturilor postbelice (mai ales a ultimei, ceaușiste), și Miorița a oferit armătura mitologică defetismului românesc dispus să-și argumenteze paralizia printr-o structură antropologică (autoatribuită) conținând doze diverse de resemnare
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sau ficatul meu e fără rost", "Obez, inform... neânsemnat" și "Botul meu de javră"), două lucrări din volumul Comediile regale ("Ferestre deschise, morminte deschise" și "Piscul Schwab") și ultimul manuscris postum, rămas neterminat, publicat în volumul Drame III, "Anticlimax". Dan STOICA ȘEFELE Cuvânt înainte Teatrul AFURISIT defilează ca o AUTOPLĂSMUIRE prin tot și toate: CEEA CE REZULTĂ, concretizarea, fiind, până una alta, o descoperire, trebuie să se numească o piesă de teatru. Descoperitorul descoperirii, care este o persoană plină de imaginație, tot
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
în Cipru, în Grecia și la Roma, unde un mare număr de gnostici oficiază în forum. Să ne imaginăm - datele o permit - o întâlnire cu Epictet, sclav în casa lui Epaphroditos, eliberat din sclavie de Nero, și cu alți filosofi stoici, depozitari ai virtuții romane și ai tradiției antice, atât de precară și atât de amenințată în acea vreme de credințele venite din deșerturile orientale. Stilul său îl împinge către registrul intelectual. I se datorează crearea și dezvoltarea unui număr considerabil
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
originalitatea autorului este neglijată. în mod obișnuit, și greșit, Lorenzo Valla este plasat în categoria epicurienilor versiune purcei... Se obține acest gen de confuzie nepreluându-se din Despre plăcere - De voluptate - decât un singur text din trei. Or, primul este stoic, al doilea epicurian iar al treilea creștin. Totul în spiritul evolutiv și progresiv al unei dialectici marcate de trinitate, de ritmul ternar obișnuit în scolastica și în retorica clasice. Valla se manifestă în momentul al treilea, cel de-al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
autentic creștină... 8. Caracterul cinstit al voluptății, și retur. La fel ca Dante care trece prin Infern și apoi prin Purgatoriu înainte de a ajunge în Paradis - o dialectică subtilă... -, Lorenzo Valla își începe periplul cu Leonardo Bruni, purtător al stindardului stoic. Pentru el, binele suveran rezidă în virtute - care e un scop în sine. E cunoscută opțiunea austeră a școlii filosofice; Valla nu aderă la ea, ascetismul eroic nu-i convine deloc. Onoarea și gloria constituie tot atâtea false valori și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
plăcerii, eroismul contra seninătății, apatia contra ataraxiei. Ea străbate istoria ideilor timp de multe veacuri: Epicur sau Cicero, Seneca sau Lucrețiu, alegerea echivalează foarte adesea, în ochii adepților filosofiei oficiale cu o mărturisire a moralității sau a desfrâului... Binelui suveran stoic identificat cu virtutea, Antonio îi opune plăcutul și utilul. Poziția oficială a Magistrului Grădinii. Pentru că plăcerea este în acord cu natura. De unde și necesitatea de a-i înțelege lecțiile: animalele și copii se supun în mod firesc mișcării care-i
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
te simți în tihnă în epoca Grădinii, fericirea de a fi laolaltă cu Dumnezeu - adevăratul bine în cea de-a doua formulare din Despre voluptate - în perspectiva unui creștinism epicurian. Nu trebuie să-l iubești pe Dumnezeu într-un chip stoic, din obligație, în virtutea un fel de imperativ categoric, și nici să-l asculți pentru că el este Dumnezeu, ci pentru fericirea pe care o încerci atunci când ești în apropierea lui, de data asta ca prieten al lui Dumnezeu. Tehnicile de acces
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
luare de poziție personală în favoarea filosofului din Samos. Definiții platoniciene ale plăcerii, ale bucuriei și satisfacției care trec, în marea lor parte, printr-un comentariu al lui Philebos; trimiteri la criticile și obiecțiile lui Aristotel în Etica nicomahică: examinarea pozițiilor stoice, cirenaice, sceptice analiza tezelor lui Democrit, Eudoxin, Aristip, Epicur; ale frumoasei lucrări doxografice, utilă, între noi fie vorba, pentru că pune generos la dispoziție ideile hedoniste. Marsilio Ficino nu condamnă plăcerea în sine, ci numai în privința folosirii ei: moderată, se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în Grădină. Dialogul intitulat Epicurianul îi aduce în scenă pe Hedon și pe Spuden. Etimologia o dovedește: primul este în căutarea plăcerii, cel de-al doilea îl definește pe omul serios. Unul se revendică de la epicurism, celălalt pare mai degrabă stoic, de unde și confirmarea în exercițiul de stil care opune, clasic, Porticul Grădinii. Ca perfect discipol al lui Epicur, Hedon afirmă că el se identifică cu plăcerea și cu binele suveran. în ochii săi, viața fericită comportă minimum de tristețe și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
abordează în mai multe rânduri și problema sinuciderii. în vălmășagul expozeului în care putem citi tezele celor vechi, întâmplări cu eroi ai morții voluntare precum și poziția oficială a Bisericii, surprindem în cele din urmă și simpatia lui Montaigne pentru opțiunea stoică: a-ți decide sfârșitul este un lucru bun pentru că este vorba nu de a trăi ceea ce trebuie. Pentru a evita suferința, o moarte mai rea ori dezonoarea, acest expedient păgân oferă un adevărat întăritor. Chiar aceasta este ideea avansată de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ar fi lumea dacă n-am lăsa loc altora de după noi așa cum ni s-a lăsat și nouă locul? ; o viață de nemuritor ar fi o pedeapsă; și alte asemenea rețete filosofice... Nimic cu adevărat nou, un catalog de idei stoice și epicuriene. Este adevărat că, dat fiind că problema nu s-a schimbat, nu vedem de ce s-ar fi schimbat situațiile! Până atunci, interesul nu este să mori imediat, ai tot timpul, ci să trăiești știind aceasta. Filosofie tragică, da
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
nu întârzie să provoace o micșorare a suferinței. Așadar, chiar și infimă, orice tentativă de a îngrădi negativitatea merită să fie experimentat. Cu timpul, odată cu agravarea crizelor, a durerilor și a intensităților Montaigne și-a mai nuanțat elogiul adus eroismului stoic. Așa cum e prezentat în cărți, acesta are cele mai bune efecte: în realitate se întâmplă însă cu totul altceva. Căci problema ridicată ține de joncțiunea dintre activitatea filosofică din „librărie” și producerea unor efecte vizibile, constatabile, așa cum se notează progresele
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cum s-ar fi putut vorbi corect despre Aristip și ai săi dacă vreme de secole n-a existat o doxografie în limba franceză, până la cea stabilită de mine în 2002 în L’Invention du plaisir? Presocraticii, sofiștii, scepticii, epicurienii, stoicii și chiar cinicii dispun de ale lor, uneori încă de multă vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și voința de a face
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de exemplu; era, de asemenea, neîndurător, se zice, cu membrii corporației filosofice, însă aici este vorba de o practică agonică obișnuită în acest mediu în care școlile cunosc nu atât coexistența, cât competiția: faptul de a trăi ca platonician, cinic, stoic sau epicurian implică și alte interese decât cele ale simplelor practici teoretice... Proxenet, hoț, bețivan, mâncău, afemeiat, venetic, necioplit, oportunist, obscen, dezmățat, suferind de tulburări de caracter: cam multe defecte pentru un singur om! Prea multe pentru ca toate să se
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
orgiile demne de Trimalchio al lui Petroniu, Epicur afirmă teoretic și trăiește practic un hedonism ascetic care, luat în detaliu, li s-ar putea potrivi călugărilor din ordinele cele mai austere... Crima e folositoare pentru adepții idealului ascetic, platonicieni și stoici, nu peste multă vreme asociați în construirea creștinismului: ei vizează monopolul sectar asupra filosofiei și văd cu ochi foarte răi numărul important de noi elevi ai lui Epicur și ai școlilor sale, unde oamenii se îmbulzesc pentru a se angaja
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
epicurieni, Cicero, de exemplu, a contribuit la salvarea multor texte, idei sau fragmente din corpusul incriminat... Aceste polemici se desfășurau foarte posibil și pe alte terenuri, în special pe acela al societăților filosofice inspirate de modelele princeps: Academia platoniciană, Porticul stoic sau Grădina epicuriană... Arhitectura filosofică, sau războiul continuat cu alte mijloace! Epicurismul se răspândește foarte de timpuriu. încă din timpul vieții lui Epicur, comunitățile înfloresc mai peste tot: la Lampsakos, Mitilene, Apameea și Antiohia în Asia Mică, sau în Egipt
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și în cetate se află viața contemplativă a gânditorului preocupat să-și făurească existența ca pe o operă de artă echilibrată, armonioasă, autosuficientă. Alternativa Epicur/Zenon formulează, în spațiul filosofic chiar, alegerea între bucuria de a trăi epicuriană și austeritatea stoică, ataraxia individuală și sensul statului, gândirea greacă și rațiunea latină. Aceeași remarcă și în ceea ce privește cuplul Hermarh/Demostene, care permite punerea în scenă, față în față, a vieții private a înțeleptului și a vieții publice a oratorului implicat în viața cetății
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
particulare ale unui cler secular epicurian și gândește politica nu atât în termeni de refuz, cât de infiltrare: un om politic epicurian, iată o idee nouă, atât par de oximoronice politica și epicurismul încă de la început. Tradiția îi opune pe stoicii angajați în cetate epicurienilor aflați în total dezacord cu lumea reală. Se înșală, pentru că numeroase figuri angajate în politica politicianistă a Romei se reclamă de la epicurism sau suferă influența lui. Cicero, căruia îi datorăm acest gen de simplificare, avea numeroase
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
din tort... Și, în acest timp, cu laba întinsă a cerșetorie, cu râtul întins, un purceluș în carne și oase confirmă identitatea filosofului din Grădină. Exegeza clasică vede aici o piesă pseudo-epicuriană. O putem interpreta și ca pe o lecție stoică, cele două opțiuni sunt echivalente. Oricum, scena pare emblematică pentru epocă și pentru lupta pe care o duc cele două școli pentru a-și asigura dominația în câmpul filosofic. Adepții Porticului și ai Grădinii împărtășesc această idee a morții ca
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
terapie a sufletului și a trupului, înțelepciunea soteriologică, mântuirea prin gândirea dublată de o practică filosofică a vieții. La ora trecerii de cealaltă parte, Diogene își celebrează starea, bătrânețea, precizând că aceasta oferă și avantaje. Nu foarte îndepărtată de medicina stoică, logica epicuriană exaltă meritele stării în care se află omul în vârstă: s-a sfârșit cu tirania dorințelor, au dispărut inconvenientele asociate căutării plăcerii, s-a terminat cu chinurile pasiunii, afectele s-au dus, trupul trăiește „la ralanti”, desigur, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
consulta scrisorile pseudoepigrafe târzii, Les Cyniques grecs. Lettres de Diogène et Cratès, traduse din greaca veche de către Georges Rombi la editura Babel, 1998. Ele datează din secolul al II-lea î.Hr. până în secolul I d.Hr. și trădează o netă înclinație stoică, vizibilă prin critica radicală a plăcerii aproape la fiecare pagină. A se vedea și Michel Onfray, Cynismes. Portrait du Philosophe en chien, Grasset, 1990, Livre de Poche. * ** Platon, un luptător rău intenționat. Nici vorbă să examinăm statutul plăcerii în filosofia
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
moarte, originar păgânism, Părinții Bisericii, sfântul Augustin, bibliografie, sfântul Ciprian, Clement din Alexandria, difuzarea scrierilor lor sfântul Epifanie, Evagrie, Ponticul, Grigorie din Nazians Grigore din Nysa sfântul Ioan Gură de Aur, sfântul Ipolit, sfântul Irineu, sfântul Iustin, Origene, platonicieni și stoici, salvatori de texte, Tertulian, penitență, și plăcere, și rugăciune, taine, teism, Toma d’Aquino, zei -Venus SPIRITUL LIBER adversarii săi, și clandestinitate, coerență, Frați și Surori, gândire dispărută, și gnosticism, și grația, și hedonism, influențe, Ioachim din Flora, metamorfoze, și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și mitul (un mister „metafizic”, nu „estetic”, ca la alți poeți moderni); sentimentul tragic al vieții („tragism psihic” ca „spaimă de neant și de moarte”), nu însă și nihilism (de la care îl salvează, în opinia autoarei, „echilibrul moral de esență stoică, simțul estetic, forța mitică, puntea solidă cu sursele preclasice, convingerea unității și armoniei ei cosmice, ingenuumul în forța lucrurilor și capacitatea de a înțelege”); panteismul (Dumnezeu e în lume, însă inactiv, prin contrast cu prezența păgânului Zamolxe); copilăria și satul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287841_a_289170]
-
de gesturi, din împărtășirea unor valori se creează, aproape de la sine, un triunghi de personaje care, oricât de diferite ar fi între ele, răspund unui cod asemănător. A-l defini drept cod al onoarei e, probabil, exagerat. Dar un cod stoic este cu siguranță. Inflexibilitatea lui Marlowe găsește ecou în nostalgiile lui Sternwood după o lume perfect așezată. La cealaltă extremă, istoriile despre revoluția irlandeză, în care Sean „Rusty” Regan participase activ, răspund melancoliei războinicului pentru care șansa de a mai
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ani datează și primele încercări poetice, tot în limba germană. Meditații adolescentine, poeziile trădează aspirația către prietenie și dragoste, însoțită de un pesimism ușor melodramatic, specific vârstei. În versurile scrise mai târziu, la maturitate, acest pesimism dispare, făcând loc introspecției stoice. Calități literare au discursurile parlamentare, reunite în cinci volume, apărute între 1897 și 1915. Oratorul se dovedește un priceput mânuitor al procedeelor retorice, are știința de a folosi o limbă transparentă și precisă, o frază amplă și echilibrată. Aceste însușiri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]