497 matches
-
103; doxograf 23, 25, 308; eudemonist 157-158; și Eudoxos 156-158, 308; și Liceul 295; naturalist 131; și prietenia 260-261 Aristoxene 52, 123 Boethius 163 Carneiscos 220 Cicero - contra epicurienilor 245, 311; și plăcerea 121, 205; salvator al unor texte 224; stoicul 118, 223; și Tetrapharmakon-ul 183 Cinicii - contrasens 48; corpus 133; doxografie 127, 307 Cirenaicii - contrasens 48; doxografie 102, 127, 205, 306; existența 122 Crates 132 Demetrius Lacon 220 Democrit - și adopția 68; și banii 55; și călătoriile 54-55; corpus important
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Platon 128-130; și plăcerea 136-137; râsul 70; trecut sub tăcere 53, 104; triunghiul subversiv 50, 103-104, 128; și trupul 133-135; și viața filosofică 16, 78, 110, 128-129; și viața solitară 132, 227 Dionisie Transfugul 123 Diotim din Tyr 80 Diotim stoicul 178 Empedocle 23-24, 50, 221 Epicur - aniversare 232; și algodiceea păgână 184, 194; și Aristip 103; ascet 178, 180, 199-200, 203, 208; și banii 197, 211; și blândețea 198, 200, 202, 217, 231; și cirenaicii 188-189; și clipa de față
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ignoranță. Pentru perfecțiune este necesară cunoașterea de sine. Fiind o ființă nobilă - raționalitatea Îi conferă această noblețe - omul poate distinge și opta Între bine și rău, Între scopurile bune și cele rele. Adept al stoicismului - publică chiar un decalog al stoicilor - Dimitrie Cantemir afirmă că oamenii, În lipsa Atât Grigore Ureche cât și Miron Costin sunt formați În climatul spiritual al școlilor din Polonia și a culturii și filosofiei occidentale. Ale stoicilor porunci zece, adăugate la sfârșitul Divanului sau gâlceava Înțeleptului cu
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
lui von Monakow. Eul moral, deși există ca virtualitate, se formează pe parcursul vieții prin educație, imitația sau interiorizarea modelelor educative, prin voința morală În sensul de autocontrol și de autoabținere. Revedem, În aceasta din urmă, principiile filosofiei morale ale ataraxiei stoicilor (Epictet, Marc Aureliu, Senecaă. Toate aceste aspecte fac ca Eul moral să fie concomitent instanța de legătură cu conștiința morală, instanța cenzurii și a responsabilității actelor persoanei umane, dar și cu presiunea exercitată de pulsiunile primare din care acesta Își
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și Socrate, că aceasta este un atribut al Înțelepciunii, Înțelegând prin Înțelepciune constanța spiritului. Această constanță este” rezultatul „educării dorințelor”. Liniștea sufletească se dobândește printr-un Îndelungat exercițiu de cunoaștere de sine, pentru Socrate, sau prin desprinderea de dorințe pentru stoici (Epictet, Marc Aureliu, Senecaă. Ea se dobândește prin exercițiul unui efort continuu de autocontrol. Rezultatul final al acestui efort va face ca omul să devină propriul său stăpân, sau, cum spuneau latinii: Maximum imperium, imperare simi est. Această stare de
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a nu fi singur. A te deschide și a primi În interiorul ființei tale ceva care te Îmbogățește, care te Înalță. A fi fericit este, pentru Socrate, același lucru cu a te descoperi pe tine Însuți, a te cunoaște. La aceasta, stoicii Seneca, Epictet, Marc Aureliu adăugau că fericirea Înseamnă a fi propriul tău stăpân: Maximum imperium, imperare simi est. Fericirea este mai mult decât eliberare. Ea este acel „a-fi-tu-Însuți”, a fi propriul tău stăpân, și astfel să nu mai depinzi de
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cale întoarsă, istoria putînd deveni astfel un bun învățător. Pe de altă parte, cu această credință se poate construi mult mai durabil, eliberați de angoasele efemerului, nemaitrăind în exteriorul nostru, cum spunea Bergson, ci regăsindu-ne arhetipul. Prezentul durabil al stoicilor se dovedește stimulativ și profund, inclusiv în plan economic. Așadar, spiritul timpului, acel Zeitgeist despre care vorbea Herder, poate hrăni inclusiv dezvoltarea economică, poate contribui la economia fericirii noastre. "Balsamul care cicatrizează rănile timpului se numește religie; știința care ne
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Faerie Queene (Crăiasa zânelor) rezolvă în favoarea unei ordini eterne, imuabile disputa dintre Mutabilitate și Natură. La Marlowe se percep reverberații ale ateismului și scepticismului italian contemporan. Chiar și la Shakespeare se găsesc, alături de ecouri din Montaigne și clișee împrumutate de la stoici, numeroase urme de platonism renascentist, de piMă, în vestitul discurs al lui Ulise din Troilus și Cresida. La Donne putem urmări studiul scrierilor Părinților bisericii și ale scolasticilor, precum și influența pe care a exercitat-o noua știință asupra sensibilității lui
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
ultimele vizează consecințele ei. În ceea ce privește (d) raportul dintre legea naturală și societate, Locke, spre deosebire de Hobbes, face din legea naturală condiția necesară pentru existența oricărei relații sociale și a oricărei asocieri dintre oameni. Reînnoind tradiția antică a lui Aristotel și a stoicilor, el prezintă sociabilitatea ca pe un element esențial al naturii umane, dar admite că nu există societate umană în afara instituirii unui stat și a unui guvern. Așa cum rezultă din Eseurile despre legea naturală, Locke restrânge viața socială la viața în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
integra în "prezent" relația cu sacrul, prin intermediul procesului de purificare (prin cremație) a corpului imperial, conferă comunității dreptul de a-și lega în mod indestructibil viața individuală și pe cea cotidiană de zeitatea care îi personifică profilul absolut 8. Teza stoicilor despre senzație ajunge, ca și cea a atomiștilor, la apărarea tuturor imaginilor, de orice fel, contrar atitudinii binecunoscute a lui Platon (la care vom reveni ulterior); căci fie și false, prin ele însele sau ca urmare a erorilor de judecată
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
la care vom reveni ulterior); căci fie și false, prin ele însele sau ca urmare a erorilor de judecată sau de identificare (iluzii mimetice etc.), imaginile au un substrat natural; țin, așadar, de datul existenței. Din acest punct de vedere, stoicii nu se despart de atomiști și chiar împărtășesc cu ei credința că imaginile senzoriale au și o componentă intelectuală. Nicio imagine a lumii exterioare nu ne este dată într-un mod nealterat, pentru că ea este însoțită de un travaliu de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
arheologia imaginarului, pe un amplu bazin conceptual, al formelor care susțin memoria și existența comunității: gestul întemeietor și faptul glorios, politicul, credințele și instituțiile, ideologia militară și civică, identitatea colectivă și virtuțile individuale, obligatorii pentru o bună guvernare (în viziunea stoicilor, de la Cicero, la Seneca și la Marcus Aurelius, dar și a puterii creștine). Nu aspectul fantezist sau fantastic în crearea imaginarului colectiv este aici "sememul" pe care îl căutăm prin sondarea "arheologică", ci un anumit sens definitoriu pentru comunitate, nederivat
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
umană, o figură făcută de mâna omului, este o necuviință și o blasfemie. (Besançon 27)43. Iată un dublu atac iconoclast - grec și vetero-testamentar − asupra reprezentării divinității, cu motivații contextuale diferite; tendința iconoclastă fusese deja contrazisă de Aristotel și de stoici, care "acceptau o interpretare morală a imaginilor, astfel încât doctrina lor nu se opunea religiei civice și nici manifestărilor sale plastice" (Besançon 7). Viziunea stoică asupra artei și, implicit, asupra imaginii se nuanțase deja în cazul romanilor influențați de stoicism și
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
mai nuanțate și mai prudente decât la Constantinopol. Augustus a urmat calea ideologică și cultul imperial al lui Alexandru Macedon, modelul de autocrat și reformator politic din estul european, dar, cum am subliniat deja, a urmat și gândirea morală a stoicilor. Urmașii lui Augustus însă au renunțat la viziunea moderată asupra autocrației și au impus treptat cultul nedisimulat al naturii lor divine, până acolo încât s-a născut o adevărată teologie imperială, copleșitoare retoric, imagistic și simbolic și așezată direct sub
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
vetero- și neo-testamentară sau patristică. Trăsăturile și valorile necesare guvernării sunt precizate încă de la primele teorii despre formele politice, fie cele din dialogurile platoniciene, fie cele din tratatele lui Aristotel. Ele sunt introduse mai târziu în vocabularul politic roman de către stoici, apoi sunt preluate în cel creștin (secolul XIII), unde configurează modelele și tipurile de comportament oglindite de imaginarul medieval: cumpătarea, prudența, simțul justiției, curajul. Forța modelelor nu s-a dovedit însă suficientă, doar ea, pentru a mobiliza umanitatea în slujba
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Pierre. Educație și cultură în Occidentul barbar. Secolele VI-VIII. București: Meridiane, 2001. [1962] Ricœur, Paul. Temps et récit. Paris: Seuil, 1983-1985. 3 vol. ---. Memoria, istoria, uitarea. Trad. Ilie Gyurcsik și Margareta Gyurcsik. Timișoara: Amarcord, 2001. [2000] Rist. J. M. Stoic Philosophy. Cambridge: Cambridge UP, 1969. Rizzeiro, Laura. "Plotin et la notion d'"imagination"". Lorries et Rizzeiro. 79-103. Runciman, Steven. La teocrazia bizantina. Firenze: Sansoni, 1988. [1977] ---. Le schisme d'Orient. La papauté et les Églises d'Orient XIe et XIIe
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Iov se spune că Dumnezeu a cauzat ploile, pe când nu exista încă omul pe Pământ, doar spre folosul plantelor. La întrebarea retorică a lui Pavel dacă Dumnezeu are grijă de boi, din perspectiva Vechiului Testament s-ar răspunde că da. Stoicii ar fi cei care au propus concepția opusă și au fost urmați de Origene, ceea ce ar fi creat impresia că ideea apare în Vechiul Testament. În al doilea rând, ideea că natura a fost creată pentru om nu implică logic ideea
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
care considera absurdă ideea că animalele pot simți sau ar putea fi inteligente. După Malebranche, suferința este o consecință a păcatului originar, iar animalele, întrucât nu au participat la acest păcat, nu au de ce să cunoască suferința. Malebranche reia ideea stoicilor, după care animalele se comportă ca și cum ar suferi, dar ele nu suferă cu adevărat. Omul este un unicat și nu avem nimic comun cu animalele nici ca rațiune nici ca simpatie. Pe de altă parte, cartesienii nu mai susțin că
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
companie și animale domestice O atitudine specifică față de animale, cel puțin față de cele de companie și cele domestic, poate fi întemeiată pornind de la filosofia stoică, de la luarea în considerare a situației acestor animale în relație cu societatea omenească 297. Desigur, stoicii nu spun nimic în mod explicit despre o asemenea atitudine față de animale, dar considerațiile lor despre înțelepciunea omenească și viața trăită armonios în acord cu propriile nevoi sufletești pot reprezenta o bază pentru extinderea sferei moralității. Oamenii au sentimente de
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
transpusă social, iar acesteia nu-i este proprie legea entropiei, cum greșit considera conaționalul nostru. Cred că adevărata știință trebuie să treacă dincolo de timp, care este doar o dimensiune a realității profane, și să se situeze în "prezentul durabil" al stoicilor, că viața este un continuum și că așa cum demonstrează științe dintre cele mai exacte, cum sunt fizica și matematicile, nu numai sistemele sau practicile religioase, ezoterice timpul nu are un sens unic, nu este continuu, iar adevărata realitate e regăsibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
și numeroase iar, uneori, foarte complexe aspecte sintactice, care solicită în multe cazuri apelul la structura de adîncime. V. inferență, inducție, silogism, definiție. VARO - LINARES 2004. IO DEFINIȚIE. Remarcată și folosită frecvent, definiția a fost atent analizată de Aristotel, de stoici și de alți logicieni antici, care i-au atribuit un rol important în organizarea și în comunicarea cunoștințelor, în construirea noțiunilor și în atribuirea numelor. O definiție exprimă în principiu egalitatea (sau echivalența) dintre un definit și un definitor, acesta
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
organizează elementele discrete într-un tot coerent, identificînd gîndirea cu expresia (cu exprimarea gîndirii prin cuvînt). Aceasta a permis ca, mai tîrziu, în Evanghelia după Ioan, logosul să-l desemneze pe Isus Cristos, în calitate de creator și de mîntuitor, conform cu opinia stoicilor despre divinitate ca sursă cosmică a ordinii și a raționalității din Univers. Ca atare, logosul permite înțelegerea principiilor și formelor lumii, devenind astfel un aspect al gîndirii umane. În epoca modernă, logosul revine, îndeosebi prin textele lui Hegel, cu accepțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
la transmiterea păcatului originar și la necesitatea botezării copiilor. Totodată, îi este trimisă lui Ieronim Epistola 167 (Privitor la o sentență a apostolului Iacov) în care, analizând Iac. 2, 11, contestă ideea că toate păcatele ar fi egale așa cum pretindeau stoicii. Pelagius mai scrisese, pe vremea când încă trăia la Roma, o carte Despre natură, în care susținea posibilitatea nevinovăției omului bazându-se, între alții, chiar pe Augustin, din care cita câteva fragmente preluate din precedentul tratat Despre liberul arbitru pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
divinitatea este transcendentă în mod absolut, însă în faza de proodos este imanentă universului; neoplatonismul se întâlnește aici cu doctrina puterii divine care ține la un loc părțile universului; e o concepție de origine stoică, însă trebuie amintit, că, pentru stoici, divinitatea este absolut imanentă lumii. Apoi, creația este echivalentă cu proodos care produce ființele făcându-le să iasă din divinitatea care le avea în sine (de ex. Numele divine 5, 9: 825A). Cristologia lui Dionisie nu se abate deloc de la
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
determinată de la început, irevocabilă, și orice rugăciuni sunt de prisos. Insă omul poate ghici decretele zeilor prin horoscoape și să-și impună voința cu forța prin magie. Aici trebuie căutată originea unor sisteme filosofice de mai târziu ca cea a stoicilor. Oamenii din alte timpuri au crezut (prof. Andre Lefevre: La Religion, 1892) în : 1-Zoolatrie (cultul direct al animalelor: foca, balena, la eschimoși; pisica, boul Apis, la egipteni); 2-Mitologie zoologică (fauna ideală: elefantul alb, caii lui Achile, licornul); 3-Fytologie (cultul lumii
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]