683 matches
-
porc“; un altul, pomenit de Hakluyt, folosește următorul limbaj elegant: „Aproape două sute și cincizeci de fire cresc pe fiece parte a mandibulei sale superioare, deasupra și de jur-împrejurul limbii“. După cum se știe, aceleași „fire“ sau „favoriți“ sau „păr de porc“ sau „storuri“, ori cum vreți să le ziceți, furnizează doamnelor oasele de balenă pentru corsete. Dar cererea pentru aceste articole e în scădere de multă vreme. Oasele de balenă au cunoscut apogeul gloriei lor pe vremea reginei Ana, cînd era la modă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fălcile balenei, ca să spunem așa, obișnuim noi să ne ferim capetele de ploaie, vîrîndu-le, cu aceeași nepăsare, sub o umbrelă, care, nu-i altceva decît un cort întins peste pomenitele oase de balenă. Să dăm uitării, o clipă, toate aceste storuri și, stînd în gura balenei normale, să privim în jur cu atenție. Văzînd toate aceste coloane de os, rînduite atît de riguros, n-am putea oare să ne credem în interiorul uriașei orgi din Harlem, în fața miilor de tuburi? în locul scoarței
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
balenă normală“. Așadar să rezumăm: capul acesteia din urmă nu conține un rezervor prea mare de spermanțet, nu are nici un dinte de fildeș și nici o mandibulă inferioară lungă și fină, ca aceea a cașalotului. La rîndul lui, cașalotul n-are storurile acelea de os, după cum n-are nici o buză inferioară groasă și nici o limbă care să merite acest nume. în afară de asta, balena normală are două răsuflători exterioare, pe cînd cașalotul are numai una. O ultimă privire asupra acestor capete venerabile, cît
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fie spus, cașalotul este mai puțin expus decît celelalte specii acestui accident. La douăzeci de balene normale, un singur cașalot se scufundă în felul acesta. Deosebirea se datorește fără doar și poate cantității superioare de oase a balenei normale, numai „storurile venețiene“ ale acesteia cîntăresc cîteodată peste o tonă, pe cînd cașalotul nu e apăsat de o asemenea povară. în unele cazuri, însă, balena scufundată se ridică din nou la suprafață, după multe ore sau chiar după zile, plutind mai ușoară
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de sânge aparțin lumii tradiționale, epuizată de propria lipsă de imaginație. Universul doctorului Bonsentir e un Eden aseptic, o grădină a splendorilor de suprafață, dar și al subteranelor în care bogătașii „pot să-și stocheze partea rușinoasă a biografiei” (could store their embarrassments). Este un paradis negru, în care funcția vindecării a fost înlocuită de cea a ascunderii. Astfel de clinici depozitează deșeurile psihice ale umanității, lăsând eforturile vindecării pe seama unui zeu mai bun. Carmen Sternwood nimerește, inevitabil, într-o astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
colegii săi de apartament au avut permisiunea să redecoreze. Nu e nevoie să spunem că n-au făcut nimic, cu excepția lui Ben. Ben și-a pictat pereții dormitorului într-o nuanță de verde mai închisă decât cea a unei sticle. Storurile sunt în bleumarin, verde și carouri vișinii, iar pătura și fețele de pernă se asortează. Peste tot pe perete sunt agățate desene originale, pe care Ben le colecționează. O parte dintre ele au apărut în ziarele naționale, și toate au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Întins pe patul din camera sa, doctorul văzu un maldăr de reviste medicale pe podea, lângă birou. Învelitorile erau Încă nedesfăcute. Asta-l irita. — Nu te-ntorci la lucru, dragă? Îl Întrebă soția, care stătea Întinsă În camera sa, cu storurile trase. — Nu! — S-a-ntâmplat ceva? — M-am certat cu Dick Boulton. — O, sper că nu ți-ai ieșit din fire, Henry. — Nu, răspunse doctorul. — Ia aminte că acel ce mintea-și stăpânește e mai puternic decât cel ce stăpânește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vezi cumva pe Nick, dragă, te-aș ruga să-l trimiți până la mine. Doctorul ieși pe verandă. Ușa batantă se trânti În urma lui. O auzi pe soție răsuflând zgomotos când ușa se trânti. — Iartă-mă, Îi zise prin fereastra cu storurile trase. — Nu-i nimic, dragă. Ieși pe poartă În zăpușeala de afară, apoi o luă pe cărarea care ducea la pădurea de brazi. În pădure era răcoare chiar și pe vremea asta. Îl găsi pe Nick citind la rădăcina unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
până în fundul camerei noastre, și multă vreme întîrziam să ne apropiem unul de celălalt - lungeam o discuție ce nu ne interesa, când de fapt ne era dor să ne strângem - numai din pricină că nici unul din noi nu avea curajul să tragă storul. Eu i l-am prezentat Ioanei. În ultimul timp scenele dintre noi deveniseră intolerabile. Urile, deznădejdile, patima se succedau neîntrerupt, fără nici o zi de liniște. Nu știam ce hotărâre să iau, prea slab ca să fug, prea nenorocit ca să rămân. Ca
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ea nu știe ce voluptate este a dărui unei femei, a-i da, a o face, prin actul acesta simbolic, puțin a ta. Adinioarea, când rătăceam în dreptul casei ei ca să fiu mai aproape de dânsa, a închis geamurile și a dat storul în jos, ca să se culce... Există în univers imagine mai încîntătoare decât o femeie înaltă și zveltă, frumoasă și elegantă, care se dezbracă încet, alene, cu gândul aiurea, zâmbind unei amintiri, unei așteptări? Adela era în cerdac cu doamna M
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
un om! Insomnie. Imaginație rebelă... Au început să ciripească rîn-dunelele, în secret: se face ziuă... Peste trei ceasuri o văd, tânără, înaltă. Plecăm la Văratic. Dimineață am așteptat-o în cerdacul ei să se îmbrace. Știam că e în dosul storului dat în jos, la un metru de mine. Zgomote, la răstimpuri, produse de saltarele scrinului, de ușa garderobei, anunțau etapele toaletei. O vedeam, prin auz, îmbrăcîndu-se. A apărut peste un sfert de oră. - Ah, ce leneșă sunt! Aștepți de mult
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
știi! - Nu există așa ceva, se rățoia la el toașu senator. La un moment dat, de lehamite, m-am retras la pupa să văd Dunărea la Cazane. Un rai pustiu pe malul sârbesc, plin cu șosele goale și mici vile cu storurile trase. Un rai pustiu pe malul românesc: doar sălbăticie în toată splendoarea ei. M-am întors la masă în colțul meu de lângă lăutar. Din partea opusă, cu scaunul dat pe spate și capul cu bărbia sus, ca al unui leu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
unde ai fost. — Da? De ce nu ai zis nimic? — Erai cu familia ta, n-am vrut să deranjez. Dar și tu faci parte din familie acum. Tu ești familia mea. Când m-am trezit din nou era cinci dimineața. Dincolo de storuri, o lumină gălbuie vestea deja dimineața, dar străzile erau pustii. Trebuia să vorbesc cu Rachel. Era singura persoană care mă putea ajuta. Scuze că te-am trezit. —Eram trează oricum. Probabil că mințea, dar exista o șansă să fi spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nu era marți, ci miercuri. Sau poate că totuși era Încă marți. Ziua nu se sfârșise, ci abia Începea. Sau dacă se sfârșise, Începutul ei era la fel de năclăit ca și Începutul zilei precedente. Același miros stătut stăruia În aer. Prin storurile trase se strecura o dâră de lumină care-i scrijelea ochii. Era ca și cum cineva i-ar fi apropiat globii oculari de polizor și În contact cu piatra dură de pe suprafața lor ar fi sărit scântei, Înfigându-se În direct În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
câmpii, alergând Încotro vedea cu ochii. Halucinațiile trăite-n casă aveau un anumit ritm, cele de pe stradă, alt ritm și altă măsură... Omul Negru Îi făcu cu ochiul și se topi În raza tulbure de lumină ce se strecura printre storurile trase... Nu era prima dată când Îi apărea În fața ochilor, luând mereu o altă Înfățișare. Bărbia Însă Îl trăda. Chiar dacă ar fi tăiat-o cu foarfeca, stomatologul tot l-ar fi recunoscut. Noimann era bucuros că reușise să scape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
transforme În ceasuri, bătând asurzitor mereu aceeași oră: șase... După care mahmureala avea să se risipească pentru câteva clipe și, odată cu ea, și durerea și senzația de teamă ce-i răscolea viscerele... Lumina pătrundea În cameră, strecurându-se anevoie prin storurile trase. Păianjenii Începură să devină tot mai activi, cărând dintr-o cameră În alta tot felul de haine și obiecte, Începând cu halatul, sutienele și lenjeria Mathildei, aruncată de luni de zile pe sub pat, și terminând cu sticlele de bere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
hol, confundându-l cu closetul. Câteva minute mai târziu, vădit ușurat, se duce să-și caute șoferul. Ziua următoare, Flowers raportează că maiorul nu-și amintește nimic concret din seara trecută. Oricum, a doua zi a stat toată ziua cu storurile trase și a ieșit din birou doar pentru a-l invita pe Flowers la o discuție mai lungă, în care i-a amintit că trebuie să păstreze secretul față de soția lui. Flowers consideră că starea de spirit a maiorului este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
au refugiat în el... paisprezece pisici moarte a numărat... și câini uscați... și ploșnițe care îți cad în cap ziua în amiaza mare de pe plafon. Și în plină vară caloriferele ard, și instalația electrică complet deteriorată, clanțele de la uși, ferestrele, storurile, putrezite, parchetul, o cocină... Întrerup șuvoiul de cuvinte. Cum se poate, cine a locuit acolo? I s-a repartizat o casă părăsită, pustie? Nu, nu, nu! Un director de la cutare minister a locuit în apartamentul principal, în restul odăilor niște
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
Am intrat înăuntru. Plafonul, într-un loc parcă era din paiantă din chirpici. Fusese construit un zid despărțitor care tăia holul, să separe familiile în trecere, apoi zidul fusese dărâmat, dar cum!... Ferestrele cu feroneria distrusă... jumate din cele zece storuri, rupte, instalațiile sanitare deteriorate, nefuncționând sau scoțând bolboroseli groaznice și împroșcînd cu apă pe pereții sordizi, înțesați cu fire electrice de culori diferite, care duceau fiecare la alt bec. În baie, de pildă, fiecare locatar își avea becul lui, dar
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
doua zi dimineață. Mesagerul venise să raporteze acest lucru, precum și informația că Tokugawa Ieyasu călătorise de la Osaka la Sakai. Nobunaga întoarse capul spre cer, ca și cum abia atunci i-ar fi observat culoarea, și îi spuse unui paj: — Se înserează. Ridicați storurile din partea de apus. Apoi, îl întrebă pe Nobutada: — Nu acolo stai și tu? Nobutada venise în capitală cu puțin timp înaintea tatălui său și se cazase în apropiere, la Templul Myokaku. Fusese postat acolo în seara intrării tatălui său în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
m-a întrebat aproape cu timiditate: — Asta e tot ce bei acum? Apă? — Da. — Doamne, cât te-ai schimbat! a spus el zâmbind. Da, m-am schimbat, am recunoscut eu serioasă. Apoi ne-am privit, ne-am privit cu-adevărat. Storurile de pe chipul lui Luke se ridicaseră și, acum, pentru prima dată, puteam să-l văd realmente pe el, pe vechiul Luke, pe vechiul meu Luke. Ne-am uitat așa, unul la celălalt, mult timp. Iar eu eram foarte confuză fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în felul acesta încrederea în sine. Capitolul nouătc "Capitolul nouă" Asemenea șopârlei primordiale, rămășiță fosilă a începutului lumii, dintr-o specie dispărută, el zace nemișcat în dormitorul întunecat, între el și soarele pe care îl iubea atât de mult stau storurile grele, pielea lui a început să se albească, firicele de praf îl acoperă, parcă ar fi un exponat de muzeu care nu are vizitatori, doar Noga îi mai aruncă o privire când se întoarce după-amiaza de la școală, flămândă și îngrijorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
galben-strălucitoare, cu mii și mii de colțuri ascuțite. Din stradă, pe atunci pietruită și mărginită de case ca și a noastră, zugrăvite în tot felul de rozuri și cărămiziuri, decorate în calcio vecchio, cu tencuiala dusă, cu geamurile acoperite cu storuri prăfoase, se auzeau ecourile dulcege ale cântecelor de pe atunci, care și azi îmi stârnesc o nostalgie idioată: "Intră luna pe fereastră / Intră-n odăița noastră..." Dacă urcam în podul casei și priveam prin luminator (de fapt, un fel de lunetă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a azvârlita cu panerul de trandafiri păliți, să bat din picior și să țip, să țip și să urlu chiar, și apoi să leșin. Să mă trezesc după mult-mult timp, între draperii răcoroase, mirosind a sulfină, într-o cameră cu storurile lăsate, cu fruntea și tâmplele legate într-un tulpan muiat în oțet aromatic. Și chiar lângă pat să găsesc o sorbetieră plină cu înghețată de cafea, pusă într-un hârdău plin de gheață, de care să-mi răcesc mâna înfierbântată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fi putut media o asemenea transformare. Era cu neputință. Alex avea să se împotrivească până la ultima-i suflare. Înspăimântată de ferestrele întunecate, lucioase, ale Papucului, prin care făpturi străine puteau furișa priviri din afară înăuntru, Alex începu să tragă toate storurile pe care, cu multă vreme în urmă, tânărul artist ennistonian Ned Larkin, o descoperire a lui Geoffrey Stillowen, pictase scene de grădină estompate, în culori pastel. Picturile reprezentau vag grădina Belmont. arborele ginkgo, bradul, fagul arămiu, mestecenii care căpătaseră acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]