1,031 matches
-
senină senectute, cântecul de iubire și de speranță al unui pământean care a crezut și mai departe crede în capacitatea omului de a trăi întru frumusețile și roadele vieții, fără a deveni agresor, înconjurat de prieteni pe măsură, eliberați din strânsoarea cotidianului, de chemările neantului, de ispitele crasei materialități: Nicu Steinhardt, G. Tomaziu, Margareta Sterian, de acasă, apoi alții, numeroși, din Lumea Veche, din Lumea Nouă, scriitori, artiști plastici, filosofi, prieteni de toată ziua sau doar în Imaginaria, precum Eugen Ionescu
Prietenia ca destin by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10720_a_12045]
-
parcă altarul Porumbelul Păcii Tale A turnat în cupe harul! Mielul se jerfeste iar Pentru clipele cu jar, În potir se scurge sânge Când genunchiul minții plânge! Serafimi cu aripi multe Sunt de veghe printre noi Să ne scape de strânsoare Și de cerul plin de ploi... Taina s-a păstrat de veacuri Și-a rămas atât de vie, Pentru cei ce nu o știu Este Sfânta Liturghie! foto sursa internet Camelia Cristea Referință Bibliografică: Sfânta Liturghie / Camelia Cristea : Confluențe Literare
SFÂNTA LITURGHIE de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1768 din 03 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373732_a_375061]
-
mai apăsătoare consistență mixată cu multă, multă inerție. Autorul întrebării zbierate se dovedise a fi un polițist de-o șchioapă, tare sfarogit, pesemne de multele misiuni îndeplinite. Își făcuse loc luat de valul călătorilor ce-și propuseseră să scape din strânsoare într-o stație. Dar ți-ai găsit! Nu le permise evadarea, nu! Se poziționă restrictiv dinaintea ușilor deschise la mijloc, scoase din centură pistolul din dotare și simulă că trage. Le mai făcu o concesie repetând cu disperare întrebarea răcnită
AM TRĂIT SĂ VĂD ŞI ASTA! de ANGELA DINA în ediţia nr. 2235 din 12 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384784_a_386113]
-
că tot te-ai descurca ,dar te-ai învățat așa ,să te duc eu,să te aduc eu ,ți-e mai comod să umbli cu picioarele altuia ! Și dacă ți-aș da puțin drumul ? Ce- o să pățesti ? Îl slăbește din strânsoare punând în aplicare gândul de eliberare. Bătrânul pășește oarecum nesigur,dar pășește totuși. „ Ei vezi că te descurci ,cum naiba să nu te descurci ? Te poți lipsi de mine ! ” A uitat de prag. Intotdeauna există câte un prag pe care
VIATA LA PLUS INFINIT (1) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1772 din 07 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382281_a_383610]
-
între picioarele mele și a început să-mi mângâie pieptul peste cămașă. Tremuram de dorință... mâinile ei s-au urcat în sus, pe gâtul meu și-au început să-mi descheie nasturii de la cămașă, depunând sub fiecare nasture scăpat din strânsoarea butonierei, câte un sărut fierbinte, pe pielea mea... Când ea a terminat, terminasem și eu de scos rochița, jupa și sutienul de pe ea, așa că a urmat o îmbrățișare înflăcărată și pentru prima dată, trupurile noastre goale s-au atins.... Rămăsese
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382213_a_383542]
-
frig va fi! Dar curând avea să știe; Către seară, prin chindie A-nceput din nou să cadă O grămadă de zăpadă, Iar apoi din sfântul cer S-a lăsat năprasnic ger, Încât turma de mioare Cum să scape din strânsoare? Dochia, îndurerată, De cojoace dezbrăcată, A văzut cum turma-ngheață, Iar apoi, spre dimineață, Stană s-a făcut și ea Și s-a-mpodobit cu nea; Dochia, biata bătrână, A rămas aici stăpână, Și în ceasul bun, ori rău, Pe vecie, în
BABA DOCHIA de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1514 din 22 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382410_a_383739]
-
tot sfatul, Pentru omul cel căzut. Ce mai zbucium, ce mai clocot Se aude din văzduh Împresoară într-un tropot, Și coboar-apoi în duh! Și-ntr-un strop nemărginit Ce scoboară-n fulgerare O lumină-n infinit Îl ridică din strânsoare! Vin copiii toți în fugă Și ajung dintr-o suflare, Plânsul lor cândva o rugă, Azi credință ce nu moare! Referință Bibliografică: RUGĂCIUNEA UNUI COPIL / Daniel Dac : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2081, Anul VI, 11 septembrie 2016. Drepturi
RUGĂCIUNEA UNUI COPIL de DANIEL DAC în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382488_a_383817]
-
spre zenit, împleteam vânturi reci, în iubire răniți sufeream anonimi, mai am dor de clintit, mai alini tu poteci! Un arcuș de viori ne-ascundea sub un cântec, frunze moarte strângeam, pe sub lacrimi de fum, ne-nveleam cu ninsori în strânsori de descântec, sub un ger înghețam agonii cu parfum! Vânturi reci schilodeau pe sub genele plânse, o iubire țipa, prin tăcerea din noi, norii grei atârnau felinare apuse, eu te chem prin zăpezi, tu m-aștepți pe sub ploi! Autor Doina Bezea
AGONII CU PARFUM de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383982_a_385311]
-
Nu are rost să te mai zbați, Învață și Negrul să-l accepți! -Ciudat ,își spuse el mândru Albul meu să-l împart cu Negru? Voi face totuși compromisu-acesta, E singura mea șansă-n astă viață! Eliberat de-a minții strânsoare Năucit încă,ezită către soare, Prin el își văzu noua culoare De Negru, îngemănat cu a Albului candoare! Gândea-n sine :este același oare,sau acum-i altul ? De-atunci lui nu-i mai este teamă, C-a înțeles că
SUFLET DE FLUTURE ALB de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384021_a_385350]
-
tremurau povești ce în suflet mureau. strigau în desișuri de nori furând dintre raze, doar flori, iertări ce cărări au făcut în ochi-mi răniți de trecut, și ploaia, gemând, ne spăla cu tălpi din șerpoaice de stea arzând în strânsori de venin tăcerea-mbrăcată în chin! Goi...amăgindu-ne-n ploi furam dintr-un mic calendar, o urmă nestinsă, într-un capăt de jar, când ploaia căde-va, ruginită și grea să-i pună căpăstru și s-o lege de-o șea
GOI...AMĂGINDU-NE-N PLOI de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1998 din 20 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383608_a_384937]
-
saturi Adict să devii, să nu cauți scăpare, Nici chiar de-i moartea la pândă, prin paturi, Să ne curme uimirea fără-ndurare... Noi știm că iubirea ce-acum se aprinde, O mare de flăcări prin mine-agitată, În dulcea-i strânsoare letal mă cuprinde Mă pierde năucă, prin vis alb de fată... Răvășită în templu, dar imaculat, Ofrandă mă vrea zeitatea păgână Când îmi săruți cu-ardoare, trup pontificat Cânt, lut albastru, modelat de-a ta mână... Zidindu-mă-n taină
ZIDEȘTE-MĂ ÎN TINE de ANTONELA STOICA în ediţia nr. 2232 din 09 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382992_a_384321]
-
sâsâind ușurel, agitând limba - fâșie de neagră turbalină, despicată în două la vârf. Fac un gest retractil și aștept. Micuța reptilă se-nnoadă ca prin farmec la loc. Repet iar mișcarea de tâlhar, fixând avid păzitorul gingaș. Se desface din strânsoare, se-nalță mai sus... Limba-i, o furcă abilă, agită amenințător imnul peltic. Încerc o cutremurare! Mă tem! Speriat, vreau să fug, să scap de pedeapsă! Dar nu am răgazul, că-n ușa deschisă apare chiar năluca dorită și glasul
CASETA CU BIJUTERII de ANGELA DINA în ediţia nr. 1997 din 19 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385328_a_386657]
-
am venit, să-ți mulțumesc, pentru ajutorul dat într-un moment de răscruce. Olga s-a apropiat de Emilia și a sărutat-o pe obraji. S-a lăsat strânsă la piept de madam Oprescu, apoi delicat s-a eliberat din strânsoare și fără grabă a plecat spre ușă. -Nu mai stai? Fac două cafele și mai povestim. -Nu Emilia, am treabă, de luni am un nou loc de muncă conform cu pregătirea mea și am multe lucruri de rezolvat. A intrat în
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU VI de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385350_a_386679]
-
mult? Asta până când, dintr-o dată și pe nepusă masă, ne lovește o întâmplare. Când vreun eveniment sau accident nedorit ne prinde în vârtejul lui pe negândite. Și atunci încercăm să căutăm în jur o soluție providențială, pentru a scăpa din strânsoarea în care ne aflăm. Dar, din păcate, aflăm că odată porniți pe un asemenea drum, nu există cale de întoarcere, și trebuie să urmăm pas cu pas drumul refacerii, al revenirii la starea de normalitate. Aflăm, în aceste împrejurări, că
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93345_a_94637]
-
crăpătura În formă de cruce se Întrezăreau un nas pronunțat și doi ochi mici și apropiați, ca de șobolan. Acum Îl recunoștea. Era, Într-adevăr, Bargello, șeful forțelor de poliție ale Comunei. Un tâlhar În fruntea altor tâlhari. Își slăbi strânsoarea pe mânerul dăgii. — Și prin care vrăjitorie s-ar putea asemui Îndatoririle noastre? — În biserica San Giuda, lângă zidurile cele noi, s-a consumat o crimă. Dintr-o dată, bărbatul se arătă șovăielnic, dinaintea priorului. — O crimă care... probabil că reclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de ceață gălbuie care se ridica din pajiștile ierboase, părea să alunece pe lângă car, Întrupându-se pe măsură ce se adânceau În acel cartier periferic. Era răul. Acel rău venit din afară, care se Îndesase În jurul orașului, iar acum Îl sufoca În strânsoare. — Cine e mortul? Întrebă el deodată. Abia În clipa aceea Își dădu seama că identitatea acestuia nu Îi fusese dezvăluită. Cineva coborâse În neant și nici măcar numele nu Îi era pomenit cu o vorbă de milostenie. Făcu pe furiș un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
voia să fie sigur că nici măcar un vrăjitor nu-i va putea șterge cu buretele lucrarea, se gândi poetul. De acum, ceafa era descoperită aproape În Întregime. Mai trase Încă o smucitură hotărâtă și simți sub degete o mișcare, atunci când strânsoarea cea puternică Începu să cedeze. Apoi, masca se desprinse dintr-o dată, scoțând la iveală, În lumina torțelor, chipul mortului. În spatele poetului se Înălță un murmur de groază, provenit de la oamenii ce se apropiaseră pentru a-i pândi mișcările. Îi simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
răzbuna. Profitând de adăpostul provizoriu oferit de tejgheaua unui schimbător de valută, se ridică pe vârfurile picioarelor, uitându-se după polițai. Dar nătărăii se vede treaba că dispăruseră. Tresări. Cineva Îl apucase de o mână. Căută să se elibereze din strânsoare smucindu-se, dar cel ce i-o strângea rezistă cu o forță nebănuită. Un bănuț! Ce naiba vrei de la mine, babo? Îi strigă poetul femeii care Îl reținuse. Acoperită de zdrențe, cu părul lung și alb despletit peste spatele cocârjat, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
descoperi chipul. Dante era deconcertat. Bătrâna se exprima Într-un fel obscur, ca toți ghicitorii. Dar avea aerul că știa ceva despre drama din noaptea precedentă. — De ce Îmi spui asta? — Pentru ca durerea să te lovească. Deodată, femeia Îl slobozi din strânsoare și făcu un pas Înapoi, fiind imediat Înghițită de masele În mișcare. Luat prin surprindere, Dante șovăi o clipă În plus până când se hotărî să o urmărească, dar orice efort al său fu spulberat de bariera de trupuri, devenită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se opri rezemându-și singurul braț de masă și Îl fixă pe poet În ochi, semeț. Mâna sa, acoperită cu o mănușă grea din postav verde, strângea suprafața de stejar. — Mi s-a spus că vrei să-mi vorbești, messere. Strânsoarea de pe masă părea să se accentueze, iar Dante avu cu adevărat impresia că lemnul plângea. Toată forța omului părea concentrată În brațul care supraviețuise, ca și când natura ar fi voit să Îi compenseze pierderea pe care oamenii i-o produseseră. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prada cu mâna dreaptă, bâjbâind pe birou după o sfeșnic cu care să Îl lovească. Între timp, Acquasparta Îl prinsese de talie cu brațele, Încercând la rândul lui să Îl târască spre ușă, pentru a se pune În siguranță. Sub strânsoare, mânerul dăgii ascunse Îi apăsa coastele. Dante o Înșfăcă și o apăsă pe beregata adversarului său. — Ai cuteza... așa ceva! În casa vicarului lui Dumnezeu! Să Însângerezi pragul casei lui Petru! murmură cardinalul cu glasul Întretăiat de gâfâială și cu vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un vicar al lui Dumnezeu. Și apoi, să reteze un cap Hidrei nu ar fi folosit la nimic, când alte o sută erau deja pregătite, cu fălcile căscate. Îi dădu drumul Încetișor, făcând un pas Îndărăt. Celălalt, de cum simți slăbind strânsoarea, Își reluă respirația Îngreunată, frecându-și grumazul pe care rămăseseră pe deplin vizibile urmele degetelor. Își dădu drumul greoi pe unul din micile tronuri din Încăpere, nespus de palid. După o clipă, poetul șezu și el În fața sa. — Căiește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să ceară. — Însă, chiar dacă scrinul rămâne Închis, căile apelor poartă către Împărățiile bogăției. Și cine altcineva dacă nu un marinar ca domnia ta le-a putut străbate și culege roadele? stărui. Veniero se opri, apucându-l de un braț. Poetul simțea strânsoarea fermă prin mânecă. — Pentru Dumnezeu, priorule! Nu neg că aș fi luat cu asalt câteva bogate corăbii sarazine, la vremea mea, și chiar și genovezii m-au primit nu o dată În vizită, Înainte ca faptele vieții mele să mă Împotmolească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
scoțând la iveală, pentru o clipă, o suprafață Întunecată și compactă, probabil din piele sau din bronz. Se pare că omul purta o platoșă. Voia să verifice, dar văzându-l cum se apropia, milogul se grăbi să se desprindă din strânsoarea potrivnicului, care continua să mugească de durere. Îndreptându-se brusc din șale, cu o iuțeală nebănuită pentru Înfățișarea sa masivă, se ridică În picioare și o zbughi de partea cealaltă a străzii, strecurându-se printre trecătorii care se apropiau curioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iar la luptă cu pânza udă, spre a se descâlci din Învălmășeala căreia Îi căzuse prizonier și Încercă să se repună pe picioare. Percepu din nou o prezență alături de el și două mâini care Îl Înșfăcau. De cum se eliberă din strânsoare, Înțelese că erau soldații ce dăduseră fuga În ajutorul său. Lângă ei se afla Bargello, cu aerul lui nătâng. Părea amuzat. — Era aici acum o clipă! strigă priorul. Nu-l lăsați să fugă! — Cine? Noi n-am văzut pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]