681 matches
-
dă drumul, strigând „Nu!“ și băgându-și degetele în gură. Mona se dă înapoi, cu mâinile apăsate pe urechi. Cu ochii strâns închiși. În patru labe, din rigolă, de lângă familiile cuprinse de flăcări, Helen se uită în sus la Stridie. Stridie e un om mort. Coafura lui Helen e distrusă; șuvițele roz i-au intrat în ochi. Ciorapii i s-au rupt. Genunchii îi sunt plini de sânge. — Nu-l omorî! strigă Mona. Nu-l omorî, te rog! Nu-l omorî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
e un om mort. Coafura lui Helen e distrusă; șuvițele roz i-au intrat în ochi. Ciorapii i s-au rupt. Genunchii îi sunt plini de sânge. — Nu-l omorî! strigă Mona. Nu-l omorî, te rog! Nu-l omorî! Stridie se aruncă în genunchi și înhață hârtia arsă de pe trotuar. Și încet, încet ca limba unui ceas, Helen se ridică în picioare. Fața-i este roșie. Nu roșul acela al rubinului de Birmania. Mai degrabă roșul sângelui care-i șiroiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în genunchi și înhață hârtia arsă de pe trotuar. Și încet, încet ca limba unui ceas, Helen se ridică în picioare. Fața-i este roșie. Nu roșul acela al rubinului de Birmania. Mai degrabă roșul sângelui care-i șiroiește din genunchi. Stridie în genunchi. Helen în picioare, deasupra lui. Mona cu amândouă mâinile apăsate pe urechi, cu ochii strâns închiși. Stridie răscolește prin cenușă. Helen sângerează. Eu, unul, continui să privesc din cabina de telefon, și un stol de sturzi își ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
picioare. Fața-i este roșie. Nu roșul acela al rubinului de Birmania. Mai degrabă roșul sângelui care-i șiroiește din genunchi. Stridie în genunchi. Helen în picioare, deasupra lui. Mona cu amândouă mâinile apăsate pe urechi, cu ochii strâns închiși. Stridie răscolește prin cenușă. Helen sângerează. Eu, unul, continui să privesc din cabina de telefon, și un stol de sturzi își ia zborul de pe acoperișul bibliotecii. Stridie, fiul cel rău, resentimentar, violent pe care l-ar fi putut avea Helen. Aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
picioare, deasupra lui. Mona cu amândouă mâinile apăsate pe urechi, cu ochii strâns închiși. Stridie răscolește prin cenușă. Helen sângerează. Eu, unul, continui să privesc din cabina de telefon, și un stol de sturzi își ia zborul de pe acoperișul bibliotecii. Stridie, fiul cel rău, resentimentar, violent pe care l-ar fi putut avea Helen. Aceeași luptă pentru putere, veche de când lumea. Haide, n-ai decât, zice Stridie, și-și ridică privirea din pământ, uitându-se în ochii lui Helen. Zâmbește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cabina de telefon, și un stol de sturzi își ia zborul de pe acoperișul bibliotecii. Stridie, fiul cel rău, resentimentar, violent pe care l-ar fi putut avea Helen. Aceeași luptă pentru putere, veche de când lumea. Haide, n-ai decât, zice Stridie, și-și ridică privirea din pământ, uitându-se în ochii lui Helen. Zâmbește cu jumătate de gură și zice: — L-ai omorât pe copilul tău adevărat. N-ai decât să mă omori și pe mine. Și apoi, cât ai clipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
față cu toată puterea, scrijelindu-i amândoi obrajii cu mănunchiul de chei. O clipă mai târziu, încă un șuvoi de sânge. Încă un parazit sfârtecat. Încă un gândac de bucătărie mutilat. Și privirea lui Helen se ridică de la sângele lui Stridie către sturzii care se învârt deasupra noastră; cad unul câte unul. Penele negre scânteiază în irizații albastre. Ochii lor negri nu mai sunt decât niște mărgele împietrite. Stridie își ține fața în palmele pline de sânge. Helen privește în adâncul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de bucătărie mutilat. Și privirea lui Helen se ridică de la sângele lui Stridie către sturzii care se învârt deasupra noastră; cad unul câte unul. Penele negre scânteiază în irizații albastre. Ochii lor negri nu mai sunt decât niște mărgele împietrite. Stridie își ține fața în palmele pline de sânge. Helen privește în adâncul cerului, iar trupurile negre și lucioase șuieră în cădere și se rostogolesc în jurul nostru pe ciment, unul câte unul. Distrugere constructivă. Capitolul 31 Când am ieșit din oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Helen trage pe dreapta. Aprinde luminile de avarie. Privindu-și fix mâinile de pe volan, în mănușile din piele de vițel mulate perfect, zice: — Dă-te jos. Pe parbriz se văd mici lentile de apă. Începe să plouă. Foarte bine, zice Stridie, și deschide portiera smucind-o. Așa faci cu un câine pe care n-ai reușit să-l dresezi, nu-i așa? zice. Chipul și mâinile-i sunt mânjite de sânge. Chipul diavolului. Șuvițele blonde de pe frunte îi stau în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ochi-i sunt albi. Nu acel alb al steagurilor albe, al abandonului. E albul ouălor fierte tari, al puilor ghemuiți în cuști suprapuse, al durerii, suferinței și morții din fermele industriale. — Ca Adam și Eva izgoniți din Grădina Raiului, zice. Stridie stă pe terasamentul de pietriș al șoselei și se apleacă spre Mona, care a rămas pe banchetă: — Vii și tu, Eva? Nu e vorba despre dragoste, ci despre putere. În spatele lui Stridie apune soarele. În spatele lui sunt scaieți rusești, mătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Adam și Eva izgoniți din Grădina Raiului, zice. Stridie stă pe terasamentul de pietriș al șoselei și se apleacă spre Mona, care a rămas pe banchetă: — Vii și tu, Eva? Nu e vorba despre dragoste, ci despre putere. În spatele lui Stridie apune soarele. În spatele lui sunt scaieți rusești, mătură scoțiană și iederă japoneză. În spatele lui, lumea întreagă este cu susul în jos. Și Mona, cu ruinele civilizației occidentale împletite în păr, cu piesele plasei de prins visele și cu pietrele chinezești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
În spatele lui, lumea întreagă este cu susul în jos. Și Mona, cu ruinele civilizației occidentale împletite în păr, cu piesele plasei de prins visele și cu pietrele chinezești de ghicit, se uită în poală la unghiile ei negre și zice: — Stridie, să știi că nu e bine ce-ai făcut. Stridie își vâră mâna în mașină, întinzând-o spre ea, peste banchetă - mâna lui roșie de sânge închegat -, și zice: — Coacăză, cu toate bunele intenții și cu toate buruienile tale, călătoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Mona, cu ruinele civilizației occidentale împletite în păr, cu piesele plasei de prins visele și cu pietrele chinezești de ghicit, se uită în poală la unghiile ei negre și zice: — Stridie, să știi că nu e bine ce-ai făcut. Stridie își vâră mâna în mașină, întinzând-o spre ea, peste banchetă - mâna lui roșie de sânge închegat -, și zice: — Coacăză, cu toate bunele intenții și cu toate buruienile tale, călătoria asta nu are cum să iasă bine. Vino cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Mona strânge din dinți și-l privește cu o figură fermă, zicând: — Mi-ai aruncat cartea de artizanat indigen. Cartea aia era foarte importantă pentru mine, zice. Unii încă mai cred că puterea stă în cunoaștere. — Coacăză, iubita mea, zice Stridie, mângâindu-i părul, care i se lipește de mâna însângerată. Îi dă o buclă după ureche și-i zice: Cartea aia era un rahat. — Bine, zice Mona, trăgându-se înapoi, cu brațele încrucișate pe piept. Și Stridie zice „Bine“. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
iubita mea, zice Stridie, mângâindu-i părul, care i se lipește de mâna însângerată. Îi dă o buclă după ureche și-i zice: Cartea aia era un rahat. — Bine, zice Mona, trăgându-se înapoi, cu brațele încrucișate pe piept. Și Stridie zice „Bine“. Și trântește portiera, lăsând pe geam o amprentă de sânge. Cu mâinile roșii ridicate în lături, Stridie se dă înapoi. Zice, scuturând din cap: Nu vă mai bateți capul cu mine. Eu nu sunt decât un pui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ureche și-i zice: Cartea aia era un rahat. — Bine, zice Mona, trăgându-se înapoi, cu brațele încrucișate pe piept. Și Stridie zice „Bine“. Și trântește portiera, lăsând pe geam o amprentă de sânge. Cu mâinile roșii ridicate în lături, Stridie se dă înapoi. Zice, scuturând din cap: Nu vă mai bateți capul cu mine. Eu nu sunt decât un pui de aligator pe care îl aruncați în veceu când nu mai puteți să-l țineți. Helen bagă mașina în viteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cap: Nu vă mai bateți capul cu mine. Eu nu sunt decât un pui de aligator pe care îl aruncați în veceu când nu mai puteți să-l țineți. Helen bagă mașina în viteză. Apasă un buton, și portiera lui Stridie se blochează. Și, din afara mașinii încuiate, înfundat și în surdină, Stridie strigă: N-aveți decât să mă aruncați în veceu, că tot niște oameni de rahat o să rămâneți. Și eu o să tot cresc! Helen semnalizează și începe să se încadreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
decât un pui de aligator pe care îl aruncați în veceu când nu mai puteți să-l țineți. Helen bagă mașina în viteză. Apasă un buton, și portiera lui Stridie se blochează. Și, din afara mașinii încuiate, înfundat și în surdină, Stridie strigă: N-aveți decât să mă aruncați în veceu, că tot niște oameni de rahat o să rămâneți. Și eu o să tot cresc! Helen semnalizează și începe să se încadreze în trafic — N-aveți decât să uitați de mine, zbiară Stridie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Stridie strigă: N-aveți decât să mă aruncați în veceu, că tot niște oameni de rahat o să rămâneți. Și eu o să tot cresc! Helen semnalizează și începe să se încadreze în trafic — N-aveți decât să uitați de mine, zbiară Stridie. Cu chipul lui de diavol, roșu și schimonosit, arătându-și dinții mari și albi, zbiară: Dar asta nu-nseamnă că eu nu mai exist! Nu știu de ce, dar îmi vine în minte prima molie de stejar care a zburat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
imobiliare Helen Boyle „Ați cumpărat o casă bântuită? În acest caz“, zice anunțul, „vă rugăm să sunați la următorul număr de telefon pentru a vă constitui ca parte civilă într-o acțiune juridică colectivă“. Urmează numărul de mobil al lui Stridie. Apoi zic: Helen, de ce-a trebuit să-i spui de chestiile astea? Helen se uită la anunțul din ziar. Îl strivește în noroi cu pantoful roz, zicând: — Din același motiv pentru care nu l-am omorât. Putea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
prin rumeguș până sub noi, fluturând din mâini. Sare în sus și țipă: — Uhuuuuu! Haide, Helen! Roata se smucește, pornind din nou. Scaunul se înclină, iar poșeta lui Helen alunecă, dar o prinde. Piatra cenușie e tot acolo. Darul de la Stridie. Îi alunecă în schimb agenda, care se deschide în aer și se rostogolește prin aer până jos, în rumeguș; Mona aleargă și o ridică. Mona lovește agenda de coapsă, ca să scuture rumegușul, apoi o flutură ca să ne arate că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ar trebui să ne gândim mai bine. Ești sigură că vrei să-i faci așa ceva Monei? îi zic lui Helen. Vraja asta aproape că ne-a distrus viețile. Ca să nu mai zic că, orice-ar ști Mona, o să afle și Stridie. Helen își potrivește mai bine degetele în mănușile ei albe. Își încheie manșetele și întinde mâna spe Mona, zicând: — Dă-mi cartea. — Pot s-o fac, zice Mona. Helen dă din mână spre Mona și zice: — Nu, așa e cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu ei de aproape douăzeci de ani. Și Mona înfige un ac de siguranță în pagina în care sunt împăturite smocurile noastre de păr. Telefonul lui Helen sună din nou, și de data asta e un bărbat. Un tânăr. E Stridie. Și, până să apuc să-i închid, zice: Auzi, tati, vezi să nu scapi ziarul de mâine. Ți-am pregătit o mică surpriză, zice. Acum dă-mi-o pe Coacăză. Îi zic că o cheamă Mona. Mona Sabbat. — O cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
am pregătit o mică surpriză, zice. Acum dă-mi-o pe Coacăză. Îi zic că o cheamă Mona. Mona Sabbat. — O cheamă Mona Steinner, zice Helen, ținând o pagină din ceaslov în lumină și încercând să citească scrierea secretă. — E Stridie? zice Mona. De pe bancheta din spate, întinde mâinile de-o parte și de alta a capului meu, încercănd să apuce telefonul și zicând: — Vreau să vorbesc! Stridie, Stridie, urlă Mona, au ceaslovul! Și, în timp ce încerc să controlez mașina, care șerpuiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o pagină din ceaslov în lumină și încercând să citească scrierea secretă. — E Stridie? zice Mona. De pe bancheta din spate, întinde mâinile de-o parte și de alta a capului meu, încercănd să apuce telefonul și zicând: — Vreau să vorbesc! Stridie, Stridie, urlă Mona, au ceaslovul! Și, în timp ce încerc să controlez mașina, care șerpuiește cât e șoseaua de lată, închid clapa telefonului. Capitolul 36 În loc de pata de pe tavanul apartamentului meu e o zugrăveală albă. Pe ușă e o înștiințare de la proprietar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]