1,185 matches
-
a luat vioara și, pe o anticipată pauză de-a mea, a început să-mi dea replica. Abia atunci am văzut că în jurul nostru erau deja mai mulți oameni. Milică nu cânta; se juca pur și simplu cu arcușul pe strune. Aveai impresia că-l aruncă, îl prinde iar, îl mângâie, îl trimite din nou pe un portativ virtual, îl recheamă pentru îmbrățișări, îl povățuiește și-i mulțumește în același timp... Când i-am simțit privirea, ca unui dirijor înnăscut, știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
amândoi. Ne priveam și știam că ne vom reîntâlni. Și ne reîntâlneam ca doi nebuni îndrăgostiți de arcuș. Niciodată n-am mai vorbit cu Milică din ziua aceea în care mă întrebase simplu: "De când cânți?..." Ne priveam, purtam dialogul pe strune și tăceam. Cu Milică am învățat să vorbesc prin tăceri. Prin cuvinte niciodată nu m-am înțeles cu oamenii. De câte ori deschideam gura, izbucnea un război. Nu voiam să deschid frontul și cu Milică. Dar nici el. Se zvârcoleau însă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
măcar ai pe cineva în preajmă, nu ești singur... Milică nu-mi vorbește despre singurătăți. Milică îmi cântă. L-am ascultat ore în șir cântând. Parcă vrea să alunge depărtările și singurătățile, parcă te cheamă să-i răspunzi tot pe strune. Parcă ar vrea să fii aici... Într-o zi, pașii m-au purtat spre micul port, așa cum îl poartă pe El-Zorab atunci când sunt plecată pentru mai mult timp din Little Cayman. M-am trezit și eu scrutând orizonturile mării, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mă sâcâi, don Francisco, răspunse căpitanul, prost dispus. Ne-om bate cu cine-o trebui, dar nu mă bârâi la cap. — Așa vorbesc, hâc, bărbații, spuse poetul, vizibil Încântat de Încurcătura În care se băgase. Restul asistenței Îi cânta În strună, renunțând, ca Dómine Pérez, la Încercările Împăciuitoriste, În fond savurând dinainte spectacolul, fiindcă dacă don Francisco de Quevedo, chiar abțiguit fiind, era un spadasin de temut, intervenția lui Diego Alatriste ca partener de dans nu lăsa umbră de Îndoială asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
dușmanilor ei o face să tacă și să dispară. Dar cît cîntă, te poți apropia. Atunci întinde gîtul, închizînd ochii și astupîndu-și urechile. Cît tresare chemarea ei, n-aude și nu vede: cîteva clipe, cît sună cele cîteva bătăi de strună." (Olanda) Concertul auroral al păsării are culminări și răgazuri bine delimitate, pe care vînătorii le cunosc și le exploatează, nevoiți uneori să-și asume pentru izbîndă riscul umorului involuntar: Ca să ajungem la brad sub cîntec, trebuie să stăm cu urechea
Epistolă către Odobescu (IX) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7874_a_9199]
-
țin după mine / (În vise surpat). Regula nu e o autenticitate nudă, ci coeziunea fizionomiei literare: "A nu trișa, a nu forța travestiul". Pentru ca "să iasă totul cum o cunună / de iridiu sub lună, / strună din brici și brici din strună", într-o dublă accepție a disimulării actoricești: "domnule Talma, ești mască moartă, ești mască vie, / ești geniu și nebunie, geniu și nebunie, // cred și eu, dacă așa va fi fiind să fie..." (Domnul Talma). Poezia lui Ion Davideanu ilustrează prin
Un Stan Pățitul liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7953_a_9278]
-
Recoltă). Sînt, așadar, rosturi despre care nu băgăm de știre, praguri peste care ne trece pasul nostru de defilare, dar de care, odată și-odată, ne lovim. Credința că micile chibzuințe apără de marile pierderi, face împăcarea domoală ivită de pe strune abia ciupite: "Furnici de aur, clipele zilelor mici,/ le ștergem pe picioare, le strivim în pulbere.// La pragul zilelor mari,/ greu ajungem; niciodată/ pe cele treisprezece drumuri ale norocului.// Cumpăna se'nclină la ivirea proorocului,/ sus; apele rămîn jos,/ pentru
Nerostitele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7533_a_8858]
-
Grete Tartler Poezia lui Gellu Dorian e un exercițiu de virtuozitate pe o singură strună - de unde și titlul ("Alungând tristețea ca Pagannini"). E povestea celui care trebuie să-și ducă la capăt concertul, deși s-au rupt, pe rând, celelalte strune. Construcția e vizibilă: 12 cicluri de câte trei poeme în versuri lungi, ritmate și
Elegiile risipirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7087_a_8412]
-
Grete Tartler Poezia lui Gellu Dorian e un exercițiu de virtuozitate pe o singură strună - de unde și titlul ("Alungând tristețea ca Pagannini"). E povestea celui care trebuie să-și ducă la capăt concertul, deși s-au rupt, pe rând, celelalte strune. Construcția e vizibilă: 12 cicluri de câte trei poeme în versuri lungi, ritmate și ritmate "astmatic" (cum spune în prefață Șerban Foarță, care a observat "tahicardia" lor), cu câte trei strofe fiecare, majoritatea pornind de la un leitmotiv în mijlocul poemului (strofa
Elegiile risipirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7087_a_8412]
-
în tinerețe) are drept leitmotiv versul "rozioare buze moi am tot iubit cât a fost să mă mai țină vlaga", cu care începe fiecare strofă de mijloc. Tema rătăcirii, a risipirii se conturează prin "sângele din vene ca viori cu strune plânse..." și, pentru a o ilustra, voi cita în întregime unul din poemele emblematice ale volumului: "o să-mi fie teamă să-mi aduc în casă trupul obosit și plin de răni / ca fâneața toamna de brândușe scoase ca mânuțele la
Elegiile risipirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7087_a_8412]
-
mai sus, Esenin. Dar ele sunt atât de îndepărtate, atât de pierdute în construcția extrem de personală a cărții, încât rămân doar ca un abur ușor asupra unor pământuri imaginare. Savanta montură pe care Gellu Dorian o conferă drept sprijin "unicei strune" face din cartea sa un căluș cizelat cu finețe și totodată puternic: suportul menit să susțină până la capăt concertul.
Elegiile risipirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7087_a_8412]
-
orizont plat numai Care-i orașul de dincolo de munți Fisuri și reforme și-explozii în aer violet Turnuri ce cad Ierusalim Atena Alexandria Viena, Londra Ireal O femeie-și întinse părul lung și negru Și cântă muzică șoptită pe cele strune Și lilieci cu fețe de copii-n lumina violetă Fluierară, și dădură din aripi Și se târâră cu capu-n jos, pe un perete innegrit Și cu susu-n jos în aer erau turnuri Bătând clopote măsurând ceasurile-n vagă amintire
Tărâmul pustiirii, 1922 by T.S. Eliot () [Corola-journal/Journalistic/7094_a_8419]
-
Gheorghe Grigurcu Aparent anacronică, lira lui Miron Kiropol, una dintre cele mai importante pe care le avem azi, se întoarce cutezător spre un glorios moment poetic, cel al romantismului german. Pe strunele ei prind ființă nu o dată imagini muzicale ce sintetizează energia creatoare la modul unei voluptuos-dureroase eliberări de materie, a producerii unei atmosfere a spiritului (Jean Paul numea muzica o "poezie a aerului"). Principiul melic, conținînd vagul sugestiv, indefinitul propice reveriei
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
la moșie, lăutarii erau datori să fie nelipsiți la curte. Căci dacă boierii erau cheflii, trebuia să veselească casa cu cîntecele lor; cocoana daca era tănără, trebuia s-o deștepte dimineața un cîntec de inimă albastră, executat numai pe o strună, după placul boierului; în unele case erau cîte două tarafuri de lăutari: unul cînta în permanență la masă, iar altul, cînd se căra bucatele de la cuhne, le acompania pînă la masa boierească, anunțîndu-le cu cîntece combinate după felul bucatelor, mai
Povestitor în secolul romantic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7272_a_8597]
-
-i să doarmă și-ascundeți-i, ierburi, de sinceritățile zilei suspecte; // De adevărul uscat și zadarnic / Ferească-i al rouăi prea limpede domn / Și tot ce nu reușesc să trăiască / Întâmplă-li-se-n somn, // Lăsați-i să doarmă legați de coșmare, / Cântând ca din strune din propriile funii, / Subțiri prinți de țipăt jertfiți ascuțit / Singurătăților lunii" (În somn). Aici inserțiile barbiene se lasă la vedere. Dar transcendența coboară declarativ. Nu mai e nici "țipătul", nici orația ritualică, ci doar metafizica în impas. Poeta a obosit
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
la imaginea lui în ochii președinților și reginelor lumii. Dar „angajat politic", în condițiile existenței unui singur partid dictatorial, însemna în continuare, în sens strict tehnic, un singur lucru: să te alături regimului politic existent și să-i cânți în strună pentru a obține privilegii și avantaje. Angajarea politică însemna, în acest sens, ticăloșie pe față. Mai apoi, din clipa în care Soljenițîn și disidenții sovietici au dat tonul, angajamentul politic a ajuns să îmbrace și forma opoziției fățișe: scrisori deschise
Pornind de la Herta Müller despre tăcere, cărți, frică și „opoziție deschisă“ în comunism - Dialog cu Gabriel Liiceanu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6000_a_7325]
-
-l privi cu dispreț pe credincios, ca pe un naiv căruia slăbiciunea îl silește să ia drogul consolator al himerei divine, cum și credinciosul îl privește cu compasiune pe ateu, ca pe un mutilat căruia îi lipsește o coardă în strunele emotive. În plan cognitiv, ateul e convins că o cunoaștere cu rădăcină în credință este o aventură alterată în chiar esența ei, în vreme ce credinciosul vede în cunoașterea lipsită de credință o zbatere absurdă îndreptată spre nimic. Ateul deplînge superstiția și
Gustul fideist by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5283_a_6608]
-
-n fulgurații eterul fulgerelor. În grădini supra-stelare - zângănit de lire. Nervi-jonglori - plutiți în volnicie, Lucrați în stele - dar al iluziilor... Bucurați-vă, oameni, - reîntoarce-se-vor nervii. Se-mpurpurează mate rune fermecate. Lumea Futuristului în luminile Minervei. Nervi-jongleri - constelații de strune! (1913) Vladimir NARBUT (1888-1938 sau 1944) * * * Lipsa de acțiune nu deranjează: au nu eu (în lături, inamici!) sunt spermatozoidul neobosit în propria mea noapte tolănit? De la existență, Darnice Creator, nu râvnesc mai mult decât acel care din cauza catedrei ce-a
Avangarda rusească – jertfa gulagului () [Corola-journal/Journalistic/5156_a_6481]
-
cele mai prețioase lucrări din colecția Metropolitan-ului reprezintă un actor îmbrăcat în costumul de mătase cu dungi verticale al lui Mezzetin, „jumătate de măsură”, soțul când înșelat, când înșelând, servitorul devotat sau infidel. Singur pe scenă, cu mâna pe strunele unei ghitare, cu privirea pierdută, modelul imaginar al lui Watteau este o perfectă ilustrare a diferențelor dintre percepție, adevăr și reprezentare, a esenței actorului. Alături de picturi în ulei, expoziția de la Metropolitan, dedicată lui Philippe de Montebello, fostul director al instituției
Watteau, poetul by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6564_a_7889]
-
lacrimi, e figura, stilizată, a patimilor retrăite pe cât de disciplinat și de senin, pe-atât de frenetic. O anume visceralitate, exact aceea a trupului care suferă pentru mărinimia spiritului, se ascunde în pliurile unei muzici rafinate, intelectuale: „Bună dimineața în struna ta - cine poate înțelege/ Călătoria cu valuri la subsoară?/ Ce lege neștiută va culege/ Struna ușoară?" Un must de sânge hrănește finețea unei arte care bucură neliniștitor. Și e ceva mai mult decât sacrificiul unui șir de artiști în vibrația
Patimile viorii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6405_a_7730]
-
de frenetic. O anume visceralitate, exact aceea a trupului care suferă pentru mărinimia spiritului, se ascunde în pliurile unei muzici rafinate, intelectuale: „Bună dimineața în struna ta - cine poate înțelege/ Călătoria cu valuri la subsoară?/ Ce lege neștiută va culege/ Struna ușoară?" Un must de sânge hrănește finețea unei arte care bucură neliniștitor. Și e ceva mai mult decât sacrificiul unui șir de artiști în vibrația unui lemn cu ținere de minte. Sacrificiul întemeietor e cel pe care-l recheamă melodia
Patimile viorii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6405_a_7730]
-
de calculator, dar mai ales la mijloacele de transport, în primul rând la automobile („băiețașii care rulează cu 130-140 de km la oră", monitorulsv.ro). Astfel, rulează a putut fi perceput ca o „înnoire" a aprecierilor de tipul merge!, merge strună! etc. Remotivarea a produs și o modificare de sens: rulează se folosește uneori și ca aprobare moderată, nesuperlativă (= „OK", „merge", „se acceptă" etc.). Construcția cu verbul a rula a căpătat și o dezvoltare, destinată să recupereze valoarea superlativă: a rula
Rulează by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6111_a_7436]
-
dai seama că Hal era genul care prefera duritatea băncii, care avea mereu o duzină de creioane ascuțite, cu vârfurile ca niște ace, pe birou, care credea în forța vitală a pantofilor lustruiți cu scuipat și a motorului clasic, mergînd strună datorită uleiului proaspăt de culoarea chihlimbarului. - Înainte să moară el, eram ca tine, spuse Hal, uitându-se la mine, mă sculam când puteam, închiriam avioane când mergeam în vacanță, știi, ca să rezum totul în câteva cuvinte. - Exact. - Aș fi dus
Chang-rae Lee - Zbor peste Long Island by Carmen Pațac () [Corola-journal/Journalistic/6427_a_7752]
-
a ieșit și a atacat puternic de la stânga, arătând că Partidul Social Democrat, deși e o stângă foarte marxistă și comunistă, a aflat domnul Cristi Diaconescu acum, care a trădat oricum valorile stângii alunecând la dreapta și cântându-ne în strună nouă, hiene capitaliste ce suntem. Domnul Boc povestește pe unde stă de vorbă cu oamenii și bate lovituri de la 11 metri, mai și zice ceva, zice că se desumflă gogoașa, gogoașa fiind Alianța Socialistă, adică noi. Deși se desumflă gogoașa
Antonescu: Liiceanu şi Pleşu sunt laşi, nu au curaj să protesteze la mitocăniile lui Băsescu - Citeşte aici discursul INTEGRAL al liderului PNL () [Corola-journal/Journalistic/47215_a_48540]
-
intrarea Alexe Marin se desprinde din intrarea Hașdeu care se desprinde din strada Hașdeu. Bine de știut! N-am niciun ban. Așteptați-mă câteva minute, zic. Așteaptă, pun mâna pe bani, și mă întorc. De-acuma până acasă totul merge strună, în jumătate de ceas. Desprind o fracțiune bunicică din suma primită și plătesc. Înăuntru, doamna T, pe ghimpi. Unde ai stat atâta, pe drumul drept? De-ai ști tu!... Începusem, zice, să înnebunesc. Îi duc Alexandrei ceva de-ale gurii
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/5005_a_6330]