195 matches
-
sfinților”. Al treilea contraargument major se leagă tocmai de această „lume” sau „generație a sfinților” (p. 37). „Într-adevăr”, spune Isus, „nici o ființă ieșită din această generație nu va vedea generația aceea, nici o oaste de îngeri ai stelelor (din lumea sublunară) nu va domni peste generația aceea, nici o făptură născută din muritori nu-i va putea sta alături”. La p. 45, Iuda are altă viziune: el se vede pe sine însuși persecutat și lapidat de „cei doisprezece apostoli”. Apoi vede o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu acoperiș de verdeață, înconjurată de „lume bună”. Dar lui nu i se permite să intre. Isus îi explică: steaua l-a înșelat arătându-i Împărăția veșnică, locuită numai de sfinți, de gnosticii împliniți. Iuda, ca toate ființele din eonul sublunar, nu va avea niciodată acces în casa contemplată. El va trebui să se mulțumească, spune Isus, cu rolul de al treisprezecelea eon, căpetenie a lumii inferioare (p. 46). Concluzia se desprinde ușor. Din datele apocrifei rezultă că Iuda beneficiază, într-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se mulțumească, spune Isus, cu rolul de al treisprezecelea eon, căpetenie a lumii inferioare (p. 46). Concluzia se desprinde ușor. Din datele apocrifei rezultă că Iuda beneficiază, într-adevăr, de o poziție privilegiată, dar la un nivel inferior, în universul sublunar. De asemenea, el se află „mai presus” de ceilalți apostoli, dar, încă o dată, nu pentru că ar fi avut parte de o inițiere specială, ci pentru că-l va sacrifica pe Însuși Isus - altfel spus, va duce oroarea sacrificiului până la ultima consecință
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în ceruri din cauza păcatelor în care se afundaseră, îngerii căzură din nou pe pământ” (Inst. div. II, 15,3), astfel încât deveniră sateliții lui Satan, adică demoni. Copiii lor, născuți din legăturile cu fiicele oamenilor, s-au așezat în straturile atmosferei sublunare, formând aici categoria demonilor tereștri. Demonii își trag numele de la daimonas, „cei care înțeleg și știu esența lucrurilor”161. Dar, în ciuda imensei lor științe, „lor nu le este dat să cunoască exact planurile divine”, fapt care explică ambiguitatea oracolelor lor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
femeie cu formele ei feminine, sexuale evidențiate de strânsoarea halatului de lână (mai ales mai jos de mijloc, unde era un lucru care stârnea suspinele iubitului), această femeie matură nu trebuia să Îi ceară acum tatălui ei să facă obiectele sublunare remarcabile. În primul rând, el nu Încălecase nici o clipă lumea ca un Colos cu armate și corăbii, lăsând să-i cadă cununi din buzunare. Era doar un evreu bătrân pe care Îl maltrataseră, În care trăseseră, dar pe care cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
să reascult muzică de operă. N-o fac des. O noapte întreagă am schimbat discuri ce zăceau prăfuite în colțuri de bibliotecă. Și cu cât ascultam mai mult, cu atât mai mult coboram pe-o scară imaginară către zonele întunecate, sublunare, chiar tenebroase ale conștiinței mele. A fost noaptea unei revelații dureroase, un fel de oglindire în apele a două suprafețe argintate, cu proprietăți total opuse. Puritatea vocilor mă împingea, paradoxal, spre fapte nebuloase. O sticlă de JD mi-a deturnat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
a șoptit. „Zenobia“, am spus, „să nu mai faci asta niciodată, auzi ? Dacă se mai întâmplă o dată, să știi că mor și gata...“. VI Martorii 1. Fiecare poartă cu sine un neadevăr menit să-i deslușească mișcarea încâlcită a lumii sublunare. Acesta se numește adevăr și ține până când apare altul. Destinul său pare a fi ciocnirea, rând pe rând, atât cu adevărurile agresive ale celorlalți, luate în parte, cât și cu adevărul depresiv al tuturor, luați laolaltă. 2. În după-amiaza aceea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
astrului nopții nelipsind din pagoda oricărui dregător. Concentrând forța prin restrângere, luna era socotită matca germenilor acestei lumi. Același rol i-l atribuie cele mai diverse tradiții și nu în ultimul rând hermetismul medieval, care prin desele referințe la lumea sublunară înțelege tocmai tărâmul firii, supus istoriei. Multe culturi predominant agrare au divinizat luna și au utilizat-o ca pe o putere dictând ritmurile secrete ale vegetației. Dacă soarele cheamă toată lumea verde la viață, dând căldură și lumină, luna e cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
odată cu Galilei și Johannes Kepler. Ambii fac dovada că matematica este necesară înțelegerii fenomenelor lumii materiale, atât pe pământ, cât și în ceruri. Galilei susține că legile fizicii sunt valide în orice punct al universului, nu numai pe Terra noastră "sublunară" și adaugă că Pământul se învârte motiv pentru care este condamnat de Inchiziție. Kepler ilustrează în al său Somnium (1634) legile astrofizicii, stabilite în urma studiilor lui Copernic, care le înfățișa drept niște ipoteze. Situându-și observatorul pe Lună, el descrie
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
variabilă care exprimă În mod obiectiv niște senzații subiective, diferite individual, dar nu Într-atît Încît să nu ralieze, În interpretarea datelor ei, majoritatea oamenilor. Canonul temperaturii n-a căzut Încă, și existența unor asemenea valori deocamdată imuabile În lumea noastră sublunară Îmi dă Încredere. Încrederea să transfer, din lumea empirică În cea empireică a literaturii, cu rezervele și ghilimelele de rigoare, o mărime investită hermeneutic. Texte bocnă, texte reci, texte călîi, calde, fierbinți și incandescente - În funcție, desigur, de „contactul de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de constantă lumină însă, ivăr inferioarelor iaduri, Sufletul Cercetat se menținea neajuns 30. Pe calea urmată de autorul american, comentează Ion Barbu, poezia ("zarul de constantă lumină"), care neagă și, în același timp, ne protejează ("ivăr") de lumea fizică, materială, sublunara ("inferioarele iaduri"), nu reușește să asigure cunoaștere sufletului individual, ce vibrează la unison cu (eventual, în viziune poescă, disoluția acestuia în) cel cosmic ("Sufletul Cercetat se menținea neajuns"). Regăsim această idee în recenzia consacrată apariției volumului Laudă somnului de Lucian
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
a ajunge la stele. Nu este doar simplă apreciere a frumuseții din fața noastră. Este un efort frenetic de a atinge frumusețea transcendență. Este o anticipare a unei frumuseți viitoare [s.n.]. Este o pasiune ce nu poate fi satisfăcută de priveliști sublunare, de sunete, ori sentimente; sufletul, astfel însetat, se străduiește să iși aline febră, prin eforturi zădarnice de creație. Inspirat de un extaz vizionar generat de frumusețea de dincolo de mormânt, el se străduiește să anticipeze, prin noutatea multiforma a combinației dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
răsari apoi din nou în est), abisul oceanic, - adica tărâmul de "dincolo", invizibil, domeniul întunericului și, deci, al virtualului, pe care doar artistul, printr-o grație divină, îl poate percepe. Polul Sud - pe axa nord / sud - reprezintă nadirul, deci lumea sublunara, materială pe care doctrina "poeziei pure" o respinge ("având oroare")17. Știm, de asemenea, ca, în viziunea lui Ion Barbu - dar acest lucru este adevărat și pentru Edgar Poe - , travaliul poetului ("faptul cel mai stingher"), are ca punct liminar, tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
nța] poeziei și științei - , poetul poate să iasă din izolarea lui aristocratica și să își regăsească dispoziția vatică, drumul către "mulțime" ("înnodatel[e], geloasel[e] rase de jos"). Cuvântul scris ("semne de gudron") ce, în determinările lui obișnuite, aparține lumii sublunare ("iadul"), odată reinvestit cu puteri orfice ("complect"), devine locul unui miracol (corbi întorși în ghirlande), al unui transfer (al unei viziuni) spre un tărâm ideal - și, de aceea, acceptat "sub ceruri[le]" poeziei pure - , în care adevărul ultim se întrupează
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
ajunse; dar cu amîndouă, iacă,/ am a intra-n arena ce-a rămas". Dulcile lumini (ochii Beatricei) sînt călăuza prin Cerurile Paradisului. Din Paradisul Terestru - ultima platformă a Purgatoriului, urcă în Paradisul Ceresc unde-i permanent amiază. Urcă din lumea sublunară a celor văzute în lumea celestă a celor nevăzute. Primul Cer este al Lunii și adăpostește sufletele celor care nu și-au ținut promisiunile. În Cerul al doilea, al planetei Mercur aflăm sufletele active și ambițioase. Cerul al treilea, al
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
desfrânare, democratura haosului și legea junglei instaurate după asasinarea lui Ceaușescu le-au priit de minune. Acești bipezi necivilizați, mutanți toxici ai omului normal, ne-au invadat și ne otrăvesc zilnic, făcând ca țara noastră să fie asemuită unui ținut sublunar, atipic, înfricoșător. Să vedem de ce. Personajul uman respingător pe care ne chinuim aici să-l prindem în insectarul efemer al cuvintelor are multe denumiri. El a fost creativ și extrem de interesant surprins - în toată varietatea formelor sale de manifestare - în
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
se dă de trei ori peste cap și se transformă spectaculos...tot în broscoi! (Shit!) Din fericire, banii babacului îl ajută să-și mai domolească complexele. Și pune-te pe cheltuit, Muc. De poveste a rămas micul Muc în tărâmul sublunar, al fantomelor aurite din Dorobanți, cu numărul său de magie cu Rolls. Cum scotea de sub mantie Rolls Royce-ul, ciopor de dizeuze famelice, junici corp ansamblu, parașute cu sclipici sau supermanechine pentru tanga veneau, bâzâind din gene și clămpănind din silicoane
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
U.Însemnări”, „Actualități”, „Răvășind revistele”, „Sport”, „Note” etc. Sumarul general al fiecărui număr este dat în două părți, pe prima coperta și pe a patra. Cea mai firava rubrică este „U.Arta”. Aici publică poezii Ioanichie Olteanu (Balada înecaților, Imn sublunar, Nocturnă), Ștefan Aug. Doinaș (Poem, Sub stea de aur, Terminus, Oră târzie), Ilie Bâlea și traduceri Ion Oana (Le Sylphe, La Ceinture de Paul Valéry, Tête de faune, Sensation de Arthur Rimbaud). Mult mai extinsă și diversă este „U.Ideea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285137_a_286466]
-
într-o atmosferă de mister montan. Fragmentul a fost integrat în Icoane din Carpați. Ceață romantică de legendă, tălăngi sunând din „negre văi”, un toponim enigmatic - „Vadul Rău”, astfel se încheagă o atmosferă. Întoarcerea de la „făgădău”, în decor de argintărie sublunară, stă sub semnul unei tăceri de basm: „Se duc uitați/ Cei trei fârtați,/ Săltând în șa,/ Plutind, așa,/ Ca trei stafii...” Din nou în ceață, dintre stânci irumpe doina amplificată de „mii de guri”. Punerea în scenă sfârșește simbolic, haiducii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
le caracterizează astfel: „Din faza solarelor crâmpeie de vară, pur și simplu metaforică, o metaforă exterioară, plasticizantă, poezia lui, poposind un moment prin poetica conceptuală, a urcat la treapta de marmoră a stilului nou, zveltă și tristă ca o apă sublunară.” Sigur, în lirica de început se regăsesc toate stereotipiile verbale și imagistice specifice vârstei (aproape infantile), dar și climatului literar, matricelor formative ale anilor postbelici din Transilvania. Se practica atunci un neosămănătorism aproape agresiv, Lucian Blaga fiind (alături de câțiva, puțini
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285803_a_287132]