195 matches
-
mai sever -/ Cetatea siderală în stricta-i descărnare/ Își dezvelește-n Număr vertebra ei de fier..." (Pytagora). Nu e totuși discordie între cele două planuri; ceea ce pulsează jos, în adâncul ascunderii, se reflectă sus, în deschiderea formelor. Dacă, în lumea sublunară, asistăm la o geneză incendiară, spasmodică, "peste tot în trupuri, în roci fierbinți - orgie/ De ritmuri vii, de lavă, de freamăt infinit" (Panteism), în cea supralunară, a solarității ființei, ne întâmpină armonia legănată "în ritmuri largi și grave, de corul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
noștri n-ajung,/ Sub bolțile marelui azur fierbinte", "zei limpezi,/ Hopliți ai frumosului veșnic"26, frumosul pe care îl insuflă în creații îi face pe ei înșiși cu putință ("din frumusețea noastră nasc îngerii din cer"), reflectarea lor în lumea sublunară proiectându-le imaginea pe fondul înaltului de jos al sufletului, în "vaste ceruri interioare"27. Prin urmare, a urca spre cerul sfânt e totuna cu a coborî spre cerul interior, în sufletul frumos care, ca răsfrângere speculară a înălțimii celeste
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
exagerat. După care, moralizator: "Nu vă e puțin rușine să fiți așa majoritari?" Politica unională era calul lui favorit de bătaie în materie de zeflemea; socotea că numai luată viguros peste picior, izbită cu toată greutatea propriei infatuări de realitatea sublunară și trezită la viață în acest fel traumatic, ideea spectrală de corectitudine politică ar fi putut fi împiedicată să degenereze în corecționism căprăresc, birocratic. "Ei, cum așa? Asta-i bună! The whole world is a Disneyland...," răsună o proclamație bășcălios-metafizică
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
încremeni. La chemarea etorki, tot sângele i se refugie din prezent în amonte, înspre primii ani ai copilăriei petrecuți în Navarra natală cu familia lui adevărată. Rămase în urma lui, pe scaun, doar un strigoi exsanguu și stingher, rătăcit penibil în sublunar. Auzise cuvântul când mama lui îi povestea isprăvile cavalerilor medievali. Nu rămăseseră, după invazia maurilor, decât o mână de rezistenți neînduplecați, retrași în munți și atât de gata de ieșirea din turbulenta lume a viilor că moartea s-ar fi
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
o anumită dificultate. ,,E vorba de altceva, de senzația cumva stranie Însă de nezdruncinat că, odată cu Alexandru Malin Tăcu, poezia mai moare și ea odată, Isi risipește una din marele ei șanse de izbândă În această lume, În această realitate sublunara În care ne este dat să trăim. Mie - spune Antonesei - nu-mi plac și, deci nu obișnuiesc să spun vorbe mari. Am citit sute, poate chiar mii de ,,tineri poeți”, fie În volume tipărite, fie În reviste, fie În manuscris
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
prin poezie? Mă îndoiesc că vom asista, în viitorul apropiat sau îndepărtat, la echilibrul și armonia de care vorbiți. Acestea sunt deziderate eterne, către care spiritul poate doar tinde, dar nu-i e dat a le atinge în această lume sublunară. Iisus însuși, perfect fiind, s-a îndoit o clipă doar (pe cruce), semn de imperfecțiune. Deși poate că însăși imperfecțiunea este unul din atributele perfecțiunii... Rolul poeziei în această sarabandă eternă? Același ca al oricărui efort spiritual: atingerea perfecțiunii, adică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
suie pe-orbita lumii anii vitejești pe soclu stă-n lumini ca o statuie o fiică a conștiinței românești.“ („Fiică a conștiinței românești“, Contemporanul, 8 ianuarie 1982) „Fără de ea nici cântec, nici floare, nici rod Nici grâu să germineze în sublunara glie Credința comunistă e-arcada unui pod Sub care-și împlinește întreaga Românie Mărețul vis, în frunte cu-al ei Conducător care i-a pus pe frunte a gloriei cunună credința comunistă ne proiectează-n zbor în patria luminii cu
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
dă comicul și caricatura. „Această lume a perturbației, a amestecului și a deformării ia la Caragiale forma caricaturii și a comicului. Comicul este aici expresia necesară pe care o îmbracă contrastul dintre cele două lumi. Pentru că într-o lume provincială, „sublunară”, cultura devine o comicărie, Caragiale a ales comicul, deci expresia artistică cea mai adecvată pentru dezvăluirea acestei comicării.” Există două derogări, prima deja discutată ține de faptul că intră în discuție numai lumea românească, nicio altă periferie cu expunere este-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
variabilă care exprimă În mod obiectiv niște senzații subiective, diferite individual, dar nu Într-atît Încît să nu ralieze, În interpretarea datelor ei, majoritatea oamenilor. Canonul temperaturii n-a căzut Încă, și existența unor asemenea valori deocamdată imuabile În lumea noastră sublunară Îmi dă Încredere. Încrederea să transfer, din lumea empirică În cea empireică a literaturii, cu rezervele și ghilimelele de rigoare, o mărime investită hermeneutic. Texte bocnă, texte reci, texte călîi, calde, fierbinți și incandescente - În funcție, desigur, de „contactul de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
odată cu Galilei și Johannes Kepler. Ambii fac dovada că matematica este necesară înțelegerii fenomenelor lumii materiale, atât pe pământ, cât și în ceruri. Galilei susține că legile fizicii sunt valide în orice punct al universului, nu numai pe Terra noastră "sublunară" și adaugă că Pământul se învârte motiv pentru care este condamnat de Inchiziție. Kepler ilustrează în al său Somnium (1634) legile astrofizicii, stabilite în urma studiilor lui Copernic, care le înfățișa drept niște ipoteze. Situându-și observatorul pe Lună, el descrie
Genul Science Fiction by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
un exercițiu al providenței cu privire la lucrurile pământești. Ceea ce se întâmplă pe pământ este rezultatul unei serii de cauze intermediare necesare, coeterne lui Dumnezeu. Totul este guvernat de un determinism cosmic și fizic. Fenomenele cerești și conjuncțiile planetelor controlează succesiunea evenimentelor sublunare deci și destinul fiecărui individ. În consecință, omul nu este un agent liber. Există chiar o reversibilitate eternă a civilizațiilor și religiilor, guvernată de reversibilitatea ciclurilor stelare. Pentru a-și întări doctrina și mai ales pentru a se justifica din
Siger din Brabant () [Corola-website/Science/305545_a_306874]
-
lui” ." Un act de prudență, după cum se vede, în care se invocă excomunicarea. Efectul este sigur și, odată cu acest rotul, teologii latini din Paris nu vor mai putea specula în legătură cu probleme cum ar fi medierea celestă între Dumnezeu și lumea sublunară, sub toate formele sale („mecanica” planetară, universaliile, cunoașterea indirectă sau chiar imposibilă a lumii de către Dumnezeu, caracterul necesar al evenimentelor particulare), unitatea intelectului universal și imposibilitatea multiplicării inteligențelor, eternitatea lumii create. Una dintre consecințele cele mai importante ale condamnării este
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
particulare), unitatea intelectului universal și imposibilitatea multiplicării inteligențelor, eternitatea lumii create. Una dintre consecințele cele mai importante ale condamnării este reafirmarea omnipotenței divine, a doctrinei creației purificată de elementele neoplatonice și arabe care conțineau tema intermedierii între Dumnezeu și lumea sublunară. Astfel, eliminarea din discuție sau „slăbirea” semnificației cauzelor intermediare a constituit unul din motivele răspândirii ulterioare a nominalismului și, cu toate probabilitățile, a spiritului raționalist modern. De pildă, propoziția cu numărul 63 condamnă teza: "„Că Dumnezeu nu are putere în
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
lui Dumnezeu, altfel spus, a acelei „mecanici” celeste cu care avusese destule dificultăți Albert cel Mare în tratatul său despre destin. O eventuală rezistență a acestei teze ar fi condus la concluzia imposibilității intervenției nemijlocite a lui Dumnezeu în lumea sublunară sau, eventual, explicarea tuturor miracolelor divine prin intermediul cauzelor secunde. Odată negată necesitatea acestor cauze, devin posibile problematizări de tipul celor nominaliste, cum ar fi semnificația pur mentală a universaliilor și, mai ales, interogări de tip modern: dacă Dumnezeu poate interveni
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
erau înțelese numai ca „esențe” sau poate Idei în mintea lui Dumnezeu, în sensul doctrinei Verbului; pentru arabi, ele aveau o existență reală, de sine stătătoare, nu numai de natură intelectuală, ci funcționau în calitate de cauze intermediare între Dumnezeu și lumea sublunară, cauze înțelese ca sfere astrale care determină, prin intermediul unei mecanici subtile, inclusiv destinul uman. Ceea ce va fi nevoit Albert să înțeleagă de aici se poate vedea în tratatul său "Despre destin". El va adopta, în încercarea de asimilare a acestui
Albertus Magnus () [Corola-website/Science/305391_a_306720]
-
său "Despre destin". El va adopta, în încercarea de asimilare a acestui peripatetism, mai degrabă o arhitectură neoplatonică. Astfel, problema destinului depinde de patru mari presupoziții , primele trei neoplatonice iar cea din urmă boetiană. a) există o guvernare celestă a sublunarului, intermediară între lume și Dumnezeu, care determină astral destinul realităților corporale. În legătură cu aceasta, Albert se întreabă dacă raportul cer-pământ este de tip cauză-efect sau unul de tipul relației semnificant-semnificat. Va opta pentru a doua variantă, adică pentru o relație de
Albertus Magnus () [Corola-website/Science/305391_a_306720]
-
tip cauză-efect sau unul de tipul relației semnificant-semnificat. Va opta pentru a doua variantă, adică pentru o relație de semnificare, încercând să evite o soluție care ar anula problema responsabilității. În plus, va încerca mai mult: faptul că relația dintre sublunar și astral este una semiotică nu legitimează, totuși, posibilitatea unei hermeneutici a semnelor cerești. Semnele cerești nu dezvăluie destinul sub forma unui sistem de predicții, ele spun cel mult că există o măsură originară a destinului dar, în calitate de cauză extrinsecă
Albertus Magnus () [Corola-website/Science/305391_a_306720]
-
mult că există o măsură originară a destinului dar, în calitate de cauză extrinsecă, este incomprehensibilă. b) astrele nu impun o necesitate lucrurilor datorită capacității imperfecte a acestora din urmă de a participa la ordinea superioară a sferelor celeste; altfel spus, lumea sublunară nu se ridică întotdeauna la demnitatea de a avea un destin. Aceasta este teza participării quantum potest („potrivit putinței”). Cu alte cuvinte, chiar dacă evenimentele cerului sunt cauze externe ale evenimentelor lumii sublunare, acestea din urmă, inferioare fiind, nu se ridică
Albertus Magnus () [Corola-website/Science/305391_a_306720]
-
ordinea superioară a sferelor celeste; altfel spus, lumea sublunară nu se ridică întotdeauna la demnitatea de a avea un destin. Aceasta este teza participării quantum potest („potrivit putinței”). Cu alte cuvinte, chiar dacă evenimentele cerului sunt cauze externe ale evenimentelor lumii sublunare, acestea din urmă, inferioare fiind, nu se ridică la măsura posibilității de a recepta în mod perfect aceste cauze. Tot o teză de inspirație neoplatonică, pe care Albert o însușește, postulând, pe baza ei, destinul ca un nou gen al
Albertus Magnus () [Corola-website/Science/305391_a_306720]
-
ʼilhăm). Lumile prin care spiritul trebuie să transceandă sunt : lumea luminilor dominatoare ( qăhira), a doua este aceea a sufletelor celeste ( mudabbira), a treia este lumea corpurilor (mulk), care surprinde dihotomia unor sfere corporale (barzaḫiyya) și anume sfere celeste și elemente sublunare. Ultima lume este cea imaginală, unde spiritul va cunoaște formele suspendate luminoase și tenebroase (șuwar muʻallaqa zulmăniyya wa mustanīra) unde apare fericirea estimativă. ( as-saʻăda al-wahmiyya, lume la care au acces doar cei ce au dobândit puritatea morală. Totul depinde și
Sohrawardi () [Corola-website/Science/331119_a_332448]