413 matches
-
opoziția” verb/substantiv este relativă. Este adevărat că verbul numește acțiuni (în general vorbind) iar substantivul substanțe, dar, dacă se poate vorbi de substantive cărora nu le corespund verbe: corabie, codru, fântână etc., marea majoritate a verbelor au și corespondent substantival: a călători - călătorie, a exista - existență, a muri - moarte, a visa - vis. În sensul comentariilor lui S. Pușcariu 2, în cea de-a doua categorie de unități lexicale, dezvoltând corelația verb-substantiv, se înscrie exprimarea lingvistică a unei aceleiași idei prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramatical al limbii, pe de alta, prezintă caracteristici reflectând situarea lui specifică la primul nivel al identității claselor lexico-gramaticale: infinitivul este forma (formă a expresiei și formă a substanței deopotrivă) în care verbul se interferează cu substantivul. Caracteristici substantivaletc "Caracteristici substantivale" În plan semantic, infinitivul numește acțiunea verbală prin raportul cuvânt-noțiune; prin infinitiv, verbul este, alături de substantiv, cea de-a doua clasă lexico-gramaticală (parte de vorbire) noțională. În plan sintactic, infinitivul realizează toate funcțiile sintactice ale substantivului: • subiect: „E ușor a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sub negrele lor camelauce.” (C. Hogaș) Realizează aceste funcții sintactice întocmai ca substantivul: fără prepoziție, complementul direct, sau cu prepoziții, atributul și circumstanțialele. În realizarea funcției de atribut cea mai mare frecvență o are, ca și în cazul atributului prepozițional substantival, prepoziția de: „Metafora este modul de a visa al umanității.” (G. Călinescu) Circumstanțialul de timp are ca element de relație mai ales locuțiunea prepozițională înainte de (comună și atributului substantival prepozițional): „El singur zeu stătut-a-nainte de-a fi zeii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai mare frecvență o are, ca și în cazul atributului prepozițional substantival, prepoziția de: „Metafora este modul de a visa al umanității.” (G. Călinescu) Circumstanțialul de timp are ca element de relație mai ales locuțiunea prepozițională înainte de (comună și atributului substantival prepozițional): „El singur zeu stătut-a-nainte de-a fi zeii.” (M. Eminescu) Doar la exprimarea circumstanțialului de scop intervine o prepoziție relativ specifică: spre (precede substantivul în cazuri rare și, în general, în alte condiții sintactice): „Spre a ajunge
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de a se spăla cu apă rece./ Îl amuza ideea de a se spăla unul pe altul./ Un singur lucru îl deranja: ideea de a fi spălat de altcineva. „A se tăcea! A se asculta!” (I.L. Caragiale) Refuză opoziții categoriale substantivale: gen, număr, caz, determinare. În enunțuri specifice, își poate asuma funcția fundamentală a verbului - predicația: „A nu se lipi afișe și orice alte necurățenii.” (I.L. Caragiale) Intră ca regent în relații și construcții sintactice specifice verbului; poate avea, de exemplu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fără de care s-ar confunda cu participiul: „Mai este de mers, nu glumă.” Supinul substantiv se încadrează, ca orice alt substantiv, în flexiunea nominală și nu mai interesează flexiunea verbului: Răsăritul soarelui. Supinul verb prezintă deopotrivă caracteristici verbale și caracteristici substantivale. Caracteristici substantivaletc "Caracteristici substantivale" Supinul poate realiza funcții sintactice specifice substantivului: • nume predicativ: „Multe sunt de făcut și puține de vorbit dacă ai cu cine te înțelege...” (I. Creangă) • atribut: „Nu e, însă, mai puțin adevărat, că se găsesc și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
confunda cu participiul: „Mai este de mers, nu glumă.” Supinul substantiv se încadrează, ca orice alt substantiv, în flexiunea nominală și nu mai interesează flexiunea verbului: Răsăritul soarelui. Supinul verb prezintă deopotrivă caracteristici verbale și caracteristici substantivale. Caracteristici substantivaletc "Caracteristici substantivale" Supinul poate realiza funcții sintactice specifice substantivului: • nume predicativ: „Multe sunt de făcut și puține de vorbit dacă ai cu cine te înțelege...” (I. Creangă) • atribut: „Nu e, însă, mai puțin adevărat, că se găsesc și destule frânghii de legat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactic - cu excepția enunțurilor infinitivale, a infinitivului, a structurilor speciale întemeiate pe supin și participiu și a unor construcții sintactice în care intră infinitivul și gerunziul - și depind în realizarea lor de specificul lexico-gramatical al fiecăreia dintre ele (cu predominarea dimensiunii substantivale, adjectivale, verbale): • subiect: „Înc-odată iar și iară / A iubi e primăvară.” (L. Blaga) • complement: „Nu credeam să-nvăț a muri vrodată” (M. Eminescu) • atribut: „Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în semantica sa și a auxiliarului de diateză a structurilor în care intră: aceste enunțuri - enunțuri participiale - sunt o alternativă la enunțurile infinitivale: Fumatul interzis! - A nu se fuma! Staționarea interzisă! - A nu se staționa! SINTAXA SUPINULUITC "SINTAXA SUPINULUI" Dimensiunea substantivală din planul semantic al supinului ca formă absolută îl apropie de infinitiv; prin aceasta, supinul realizează cele mai multe funcții sintactice în alternativă cu infinitivul și totodată cu substantivul sau cu propoziții având ca predicat verbe la conjunctiv. Planul semantic al regentului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acolo.” - „El doarme în patul acela.”, „El vorbește acum.” - „El vorbește în momentul acesta.” Dezvoltând, în esență, un conținut semantic echivalent sau chiar identic, adverbul și adjectivul (calificativ sau determinativ) se disting prin natura sferei semantice pe care o particularizează: substantivală, în cazul adjectivului, verbală în cazul adverbului. Cele două întrebuințări pot fi fixate în planul paradigmatic al limbii prin termeni cu semnificanți deosebiți: bine (adverb - bun (adjectiv) sau pot fi actualizări diferite în planul sintagmatic al textului al unor acelorași
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acțiunii verbale cu manifestare negativă: nicicând, niciodată, niciunde, nicăieri, nicicum: „Și fost-ar fi mai bine/ Ca niciodată-n viață să nu te văd pe tine.” (M.Eminescu, I, p. 92) • adverbe pronominale interogative; conținutul lor semantic stă în legătură cu termenul (substantival, pronominal, adverbial) care ar putea interveni ca răspuns: când?, unde?, cât?, cum?, încotro?, dincotro?, de câte ori?, a câta oară?: „Unde te duci? Când o să vii?” (Ibidem, p. 118) • adverbe pronominale relative: adverbe care funcționează ca elemente de relație în frază; conținutul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
răspuns: când?, unde?, cât?, cum?, încotro?, dincotro?, de câte ori?, a câta oară?: „Unde te duci? Când o să vii?” (Ibidem, p. 118) • adverbe pronominale relative: adverbe care funcționează ca elemente de relație în frază; conținutul lor semantic concret este dat de termenul substantival sau adverbial cu care se află în raport de substituție: „Nu știu unde să mă duc...” $unde = la munte/la mare/ân Italia/ân Spania$$ sau de întreaga propoziție pe care o introduce: „Plec unde vreau.”: $unde = unde vreau = în Italia$$. În
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
una lexicală - sensul lexical, cu originea în procesul de numire a componentelor lumii - ca existențe - și una gramaticală - sensul gramatical de gradul I, cu originea în perspectiva din care se fixează identitatea componentelor lumii - ca existențe determinante: sensul lexical este substantival sau verbal (vis/a visa; cântec/a cânta; somn/a dormi etc.), adjectival sau adverbial (vis frumos/a visa frumos; somn bun, profund/a dormi bine, profund etc.). Această complementaritate asigură claselor lexico-gramaticale (părți de vorbire) autonomie în sistemul lexical
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a începe lucrul. - sintagme: (oamenii) cei din stradă „Cei cu toporul dau jos brazii din pădure și-i duc la apa Bistriței. Cei mai vrednici întemeiază stâni.” (M. Sadoveanu) Unele sintagme substantivizate prin articol demonstrativ au devenit, prin întrebuințare, locuțiuni substantivale: cel de pe comoară, Cel de sus. Articolul nehotărât este folosit mai rar ca morfem al substantivizării: Ea prefera un roșu (o culoare roșie) mai aprins. CONSTITUENT LEXICO-GRAMATICALTC "CONSTITUENT LEXICO‑GRAMATICAL" Articolul hotărât intră în structura unor pronume personale, nehotărâte etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
face parte din structura pronumelui posesiv și a pronumelui ordinal (în termenii gramaticii curente, numeralul ordinal). În structura primei sintagme, articolul asigură, ca substitut al obiectului posedat, identitatea specifică de pronume: ai mei etc. Absența articolului posesiv, determinată de exprimarea substantivală a „obiectului” raportului de posesie, caracterizează întrebuințarea adjectivală a pronumelui: prietenii mei. În sintagma pronumelui (numeralului) ordinal, al face parte din morfemul discontinuu al...le (a), variabil în funcție de gen: a...a, prin care s-a format pronumele ordinal de la pronumele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas, Abia contura triste și umbre au rămas.” (M. Eminescu) „Mâna ce te va trezi înăuntrul tău sunt eu.” (M. Eminescu) • dativ; prepozițiile de proveniență verbală sau cu semnificant nepurtând marca „determinării” de tip substantival: conform, contrar, grație, datorită, mulțumită, potrivit; • acuzativ; cele mai multe prepoziții: către, de, de la, despre, în, între, întru, pe, pentru, spre etc. În limba română, spre deosebire de celelalte limbi romanice, la nominativ și acuzativ prepozițiile nu impun substantivului marca determinării maxime (definite) - articolul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cauzalitate, finalitate etc. Se adaugă asociativitatea, în diferitele ei variante sintactice. În interiorul acestor câmpuri semantico-sintactice, descrise, adesea la un nivel general, de termenii prin care se realizează funcțiile sintactice (mai ales termeni adverbiali: acasă, aici, acum, acolo etc., dar și substantivali): Mă duc acasă., Plec acolo chiar acum. etc., prepozițiile descriu, prin trăsăturile lor semantice proprii, diferite aspecte ale spațialității, temporalității etc. Aceste aspecte condiționează compatibilitatea (sau continuitatea) regent-prepoziție - termen dependent. Termenul caracterizat prin autonomie lexicală poate introduce în câmpul sintactic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se realizează prin: • adjectiv (locuțiune adjectivală): „Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpânitor de ape.” (M. Eminescu) „Împrejurările sunt, însă, vitrege în țara noastră și vremurile sunt șugubețe.” (N.D. Cocea) • substantiv (locuțiune substantivală): „A cunoaște-nseamnă iarnă / A iubi e primăvară.” (L. Blaga) • pronume: „El nu mai era el.” (M. Eminescu) „Cine ești / De vii mut și nevăzut ca-n povești?” (T. Arghezi) • adverb: „Iar noi locului ne ținem, / Cum am fost așa
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
toți muriră, parcă toți au înviat.” (G. Bacovia) sau ca predicate descriptive: „Tălăngile trist, / Tot sună dogit... Și tare-i târziu, / Și n-am mai murit.” (G. Bacovia) Nucleul lexical al planului semantic al unor expresii verbale, reprezentat de termenul substantival (sau adjectival), poate fi actualizat din perspectivă statică sau din perspectivă dinamică (eventivă), în același mod în care se realizează aceeași opoziție prin cele două variante semantice ale predicatului analitic, adică la nivelul verbului: Predicat descriptiv Predicat narativ Este seară
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
terminologia gramaticii curente): Este târziu / mai târziu/foarte târziu. Pare târziu / foarte târziu. Caracteristicile semantico-sintactice comune cu predicatul analitic nu fac din predicatul stării o variantă de realizare a acestei categorii structurale de predicat; fără a fi subiect sintactic, termenul substantival din structura acestor expresii - unități lexicale verbale (verbe de stare) - ocupă poziția subiectului: mi-e dor, mi-e teamă. Situarea între esența semantică verbală și expresia nominală a acestor structuri, cu subiectul în ele înseși, un subiect specific fără a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În funcție de realizarea sa concretă în enunț, subiectul poate fi: a. simplu; într-o relativă dependență de sfera semantică (lexicală sau gramaticală) a verbului-predicat și de apartenența acestuia la una din subcategoriile de mai sus, subiectul se realizează prin: • substantiv (locuțiuni substantivale), alte unități lexico-gramaticale sau elemente lingvistice (foneme, silabe etc.) întrebuințate substantival, sintagme substantivizate prin articolul demonstrativ cel, cea sau prin articolul posesiv-genitival a, al: „Dar legea ni-i deșartă și străină / Când viața-n noi cu greu se mai anină
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
într-o relativă dependență de sfera semantică (lexicală sau gramaticală) a verbului-predicat și de apartenența acestuia la una din subcategoriile de mai sus, subiectul se realizează prin: • substantiv (locuțiuni substantivale), alte unități lexico-gramaticale sau elemente lingvistice (foneme, silabe etc.) întrebuințate substantival, sintagme substantivizate prin articolul demonstrativ cel, cea sau prin articolul posesiv-genitival a, al: „Dar legea ni-i deșartă și străină / Când viața-n noi cu greu se mai anină.” (N. Labiș) „Jupânul, negustor vechi, care cunoștea cât se-ntinde poimânele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau propozițional): Subiectul simplu, realizat prin substantive sau pronume nepersonale (cel mai adesea, pronume demonstrative), este reluat printr-un pronume personal: „...Atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie.” (M. Eminescu) Observații: Mai ales în limbajul popular, subiectul substantival este anticipat printr-un subiect pronominal, acesta din urmă fiind expresie a încărcăturii stilistice a enunțului: „Stăi măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuș!” (I. Creangă) Subiectele propoziționale introduse în frază prin pronume relative care, cine, ce sau câți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este la imperativ, subiectul rămâne totdeauna inclus: „Încearcă acum, dacă zici că nu ți-e frică, reluă cea dintâi. Ghicește. Care-i țiganca?” (M. Eliade) Identitatea sa concret-lexicală poate fi transferată unui vocativ, pronominal, de persoana a II-a, sau substantival, care rămâne în afara unei funcții sintactice propriu-zise: „Tu, iartă-mă, fecioară, tu, căprioara mea!” (N. Labiș) Subiectul subînțelestc "Subiectul subîn]eles" Când verbul-predicat (sau component al predicatului) se află la persoana a III-a, pentru realizarea fără echivoc a înțelesului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
n-are dincolo, căci morți sunt cei muriți (M. Eminescu, I, 59) „Ai mei pierduți sunt, pașă, toți.” (G. Coșbuc, I 180) Prin această restricție, cazul nominativ devine marcă distinctivă a funcției de subiect. Când subiectul se realizează prin sintagme substantivale, articolul posesiv-genitival sau adjectival-demonstrativ, factor al substantivizării, poartă și marca de caz, care rămâne unica pentru întreaga sintagmă: „Când însera, soseau cei de la rampă.” (E. Barbu, 15), „Cei dinăuntru priveau speriați la mulțimea acestor muieri, pe fețele cărora se citeau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]