260 matches
-
dragostea de neam și țară" atât de cântată și de fasciști, și de comuniști, până la Armaggeddonul actual. Gropi comune în paradis - iată cum a fost percepută, în țara mea, tragedia balcanică. Iată de ce compatrioților 236 mei cele petrecute în spațiul sud-dunărean li se par o nebunie inexplicabilă. Războaiele televizate în direct din post-istorie spun însă altceva. Din ele se vede legătura directă dintre utopia protoistorică, delirul de grandoare istoric și distopia catastrofală la care asistăm în prezent. Căci oameni politici ca
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
uniformizare a culturii materiale central-europene a perioadei, ca urmare a contactului direct pe care Banatul l-a avut cu realitățile din Europa Centrală. Banatul și-a păstrat legăturile comerciale cu Imperiul Bizantin, dovadă fi ind legăturile de comerț cu lumea sud-dunăreană, precum și schimburile interne efectuate pe bază de monedă, întreținute de populația autohtonă. Necropolele cercetate sunt și ele mărturia prezenței populației românești de religie creștină, ortodoxă în zonă, ca populație majoritară. În sprijinul demonstrării acestei teze vin o serie de fapte
Moldova Nouă şi împrejurimi : monografie by Apostu Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Administrative/91821_a_93184]
-
care Roma s-a mutat în Bizanț și până să fie ea repusă în drepturi, au venit turcii, popor mai practic. De toate acestea mi-am dat seama în haremul de încercări. Fără falsă modestie, nu cunosc în toată aria sud-dunăreană incluzând, după unii, și Cetatea Albă, o fată care să fi trecut mai repede decât mine din haremul de tranzit în cel de încercări. N-aveam, ce-i drept, ochi verzi, dar Coranul îl știam ca pe Tatăl nostru, la gimnastică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
neglijat de cercetători, în care se vorbește despre practici similare cu cele deja comentate, e cuprins în cartea De fluviorum et montium nominibus (circa secolul al II-lea e.n.), atribuită lui Plutarh. Pasajul care mă interesează se referă la tracii sud-dunăreni, foarte probabil la odrizi, localizați în preajma râului Hebrus. Odrysium pariter Getico foedavimus Hebrum // sanguine... („Am pătat cu sânge getic Hebrul odrizic”), la poetul Claudianus Claudius (Panegyricus de Tertio Consulatu Honorii Augusti, 147-148) (239). Pseudo-Plutarh relatează următoarele : Lângă fluviul [Hebrus] despre
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
peninsulei traco-ilirice era de limbă latină. Din această populație se coboară Vlahiile la nordul și sudul Dunării. În nordul Dunării, a supraviețuit, în Muntenia și Moldova, un rest de populație romanică". În această vreme, se produce și mișcarea indigenilor romanici sud-dunăreni, care tindea să preia conducerea Imperiului împăratul Marcian este un roman din Tracia, iar urmașul său, Leon, este un bess. Vitalian stăpânește câțiva ani Sciția, cu o armată de 60.000 de oameni, învinge mai mulți generali și a bătut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
intensificarea circulației monetare bizantine în regiunile extra-carpatice are loc în prima jumătate a secolului al VI-lea, sub domnia lui Justinian. Folosirea monedelor bizantine era firească la populația romanică din nordul Dunării, care întreținea legături comerciale și etno-lingvistice cu romanitatea sud-dunăreană. S-au descoperit tezaure monetare din secolul al VI-lea, la Hotin (Basarabia), Trebiscăuți (Edineț Basarabia), Cudalbi și Movileni (județul Galați), Horgești (județul Bacău). Pentru cunoașterea societăți autohtone din regiunile extra-carpatice, în secolele V-VI, importante sunt și necropolele sau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Constantin (306-337), în prima jumătate a secolului al IV-lea, ca rezultat al misionarismului inițiat și susținut de comunitățile și episcopatele din sudul Dunării. În concluzie, creștinismul daco-roman își are începutul pe pământ dacic în secolele II-III, iar creștinismul sud-dunărean a potențat apoi răspândirea noii credințe în rândurile autohtonilor, în secolele IV-VI. Ulterior, în perioada interbelică, Constantin Daicoviciu a publicat un studiu important, în care ajungea la concluzia că, în Dacia, nu există monumente și obiecte creștine sigure din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Dacia, rămasă în afara frontierelor Imperiului, religia creștină se putea manifesta liber, fără a mai fi îngrădită sau prigonită de oficialitățile romane. Mai mult, la începutul secolului al IV-lea, în nordul Dunării, își puteau găsi refugiu și mulți creștini sud-dunăreni persecutați. Concret, prezența unor comunități creștine în Dacia romană se adeverește prin vestigii neîndoielnice de această factură. Creștinismul daco-roman din secolul al IV-lea își are începutul în veacul precedent, baza pentru apariția și răspândirea noii religii în nordul Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
zeități păgâne.12 I. Creștinismul daco-roman (secolele IV-VI) Despre originea apostolică a creștinismului românesc O problemă controversată este aceea privitoare la apostolatul Sf. Andrei în Scythia (Dobrogea). Cum s-a născut această tradiție? După cum rezultă din cuprinsul epistolelor, regiunile sud-dunărene învecinate au fost evanghelizate direct de Sf. Apostol Pavel și ucenicii săi. În ceea ce privește ținuturile noastre, Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu arată că, după o tradiție consemnată de Sf. Ipolit (170-226), Sf. Apostol Andrei a vestit evanghelia "sciților și tracilor". Ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Liciniu. În provincia Dacia Ripensis, sunt amintiți martirii Agheu, Gaius și Hermes din Bononia (Vidin-Bulgaria), în Dacia Mediterranea, avem moaște ale martirilor la Naissus (Niș-Serbia), iar în Dardania, sunt cunoscuți martirii Flor și Laur. În Moesia Inferior, o altă provincie sud-dunăreană, pe malul drept, este amintit martirul Lupus la Novae (Sviștov-Bulgaria), iar la Durostorum (Silistra-Bulgaria), au fost martirizați soldații Pasicrat și Valention (frați), decapitați la 24 aprilie 298, Marcian și Nicandru, uciși la 8 iunie, veteranul Iuliu, la 27 mai, Hesichius
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și a Oltului până la "Brazda lui Novac"). Structurile bisericești din sudul Dunării s-au extins și asupra ținuturilor din nordul ei, astfel încât bisericile daco-romane din așezările situate în sudul Daciei s-au aflat în directă și continuă legătură cu creștinătatea sud-dunăreană. Consecințele acestei situații au fost stimulative pentru comunitățile din nordul Dunării, ale Daciei postaureliene, înlesnite de similitudinea culturii și limbii. În plus, trecerea unor creștini în "ținuturile barbare", din cauza măsurilor excesive luate de statul roman, a contribuit la reușita noii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Creștinismul românesc în epoca invaziilor, ajungea la concluzia că strămoșii românilor au păstrat constant simbolul niceo-constantinopolitan (325-381). Pe parcursul secolului al IV-lea, în sudul Dunării, s-au afirmat mai multe erezii, mai ales cea ariană, încât aceasta a divizat episcopiile sud-dunărene: cele de Sirmium, Singidunum (Moesia Prima), de Ratiaria (Dacia Ripensis) au fost luate de arieni, iar altele ( de Viminacium, Oescus, Aquae) au păstrat comuniunea cu Athanasie de Alexandria și alți apărători ai ortodoxiei. Abia la conciliul de la Aquileia (381), la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ripensis) au fost luate de arieni, iar altele ( de Viminacium, Oescus, Aquae) au păstrat comuniunea cu Athanasie de Alexandria și alți apărători ai ortodoxiei. Abia la conciliul de la Aquileia (381), la care a participat episcopul Ambrosius de Mediolanum, arianismul illyric (sud-dunărean) a fost învins definitiv, prin condamnarea ultimilor săi susținători. Controversele doctrinare din Imperiu (spațiul sud-dunărean) au avut efecte și în spațiul daco-roman, deoarece episcopii sud-dunăreni ce-și exercitau jurisdicția și în stânga Dunării erau divizați, dar se pare că aceste dispute
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu Athanasie de Alexandria și alți apărători ai ortodoxiei. Abia la conciliul de la Aquileia (381), la care a participat episcopul Ambrosius de Mediolanum, arianismul illyric (sud-dunărean) a fost învins definitiv, prin condamnarea ultimilor săi susținători. Controversele doctrinare din Imperiu (spațiul sud-dunărean) au avut efecte și în spațiul daco-roman, deoarece episcopii sud-dunăreni ce-și exercitau jurisdicția și în stânga Dunării erau divizați, dar se pare că aceste dispute au atins prea puțin pe credincioșii simpli daco-romani. Însă o influență a venit de la instalarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la conciliul de la Aquileia (381), la care a participat episcopul Ambrosius de Mediolanum, arianismul illyric (sud-dunărean) a fost învins definitiv, prin condamnarea ultimilor săi susținători. Controversele doctrinare din Imperiu (spațiul sud-dunărean) au avut efecte și în spațiul daco-roman, deoarece episcopii sud-dunăreni ce-și exercitau jurisdicția și în stânga Dunării erau divizați, dar se pare că aceste dispute au atins prea puțin pe credincioșii simpli daco-romani. Însă o influență a venit de la instalarea, după 275, a dacilor liberi, infiltrați din teritoriile de nord-vest
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a fost puțin probabil, dimpotrivă, putem presupune, intuitiv, că n-a fost teritoriu mai propice conviețuirii păgâno-creștine ca cel din nordul Dunării. Este adevărat, limba română conservă cuvântul "zănatic"-dianaticus, adorator al Dianei, "drac" ș.a., dar zelul eroic al apostolilor sud-dunăreni contra "zănaticilor" (de la zână), de care vorbea Pârvan, nu este verosimil, dar nici idilică n-a fost impunerea creștinismului, cum susținea Panaitescu. În sfârșit, originea cuvântului "păgân", adică necreștin, necredincios, după Pârvan, termenul paganus a fost introdus de noua credință
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în teritoriile necucerite de Imperiu, dar factorul decisiv al progresului noii credințe, la sud și est de Carpați, a fost contactul permanent, sub diferite forme (circulație internă, acțiuni politice, stăpâniri periodice, relații economice) al populației din stânga (nordul) Dunării cu romanitatea sud-dunăreană. Pentru autohtoni, răspândirea creștinismului a reprezentat continuarea însușirii unor elemente de civilizație romană, noua credință a fost un mijloc de integrare a etnosului getic (dacic) într-o lume ale cărei valori nu-i erau străine. În secolul al IV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
evanghelizatoare s-a desfășurat într-o zonă populată cu daco-romani, pentru ei predica și scria în latinește. Paulin de Nola scrie în poemele sale: "aleargă la tine geții și amândouă felurile de daci"-referire la locuitorii din cele două Dacii sud-dunărene. În ceea ce privește originea sa, Sf. Niceta poate fi considerat daco-roman, episcopul Paulin numește Remesiana drept "patria" sa. Pe lângă predicile orale, de la el au rămas și lucrări scrise, îndeosebi catahetice, precum Libelli instructionis (Cărticele de învățătură) și Catehismul, ca și lucrări dogmatice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
episcopii, în Dacia Ripensis, patru, în Dacia Mediteranea, încă trei, în Moesia Inferior, alte șapte, iar în Scythia Inferior, una, așadar 19 episcopii, în valea Dunării de Jos. Comunitățile și episcopiile creștine din Moesia Superior și din cele două Dacii sud-dunărene erau latine. În secolul acesta, creștinismul latin era adânc înrădăcinat în zonă, iar slujba (liturghia) se făcea în limba latină, limba majorității locuitorilor de la Dunăre. Cele 19 episcopii din valea Dunării s-au aflat până în vremea lui Justinian (527-565) sub
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
foarte redus de materiale creștine, din prima jumătate a secolului al V-lea, datorită incompatibilității dintre păgânismul barbarilor și creștinismul autohtonilor, dar și contextului istoric nefericit, dominația hunilor. Asistăm acum la dispersarea comunităților citadine din stânga Dunării, încetarea existenței unor episcopii sud-dunărene, distrugerea bisericilor (lăcașurilor), diminuarea legăturilor cu centrele creștine din sud-vest, prin instalarea vizigoților în Illyricum și a controlului teritoriilor din zonă de către huni. Reculul creștinismului în nordul Dunării (375-453) nu înseamnă o întoarcere la păgânism, ci o bulversare a organizării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la Dunărea mijlocie și de jos. Refacerea așezărilor de pe malul drept, restaurarea fortificațiilor și altor cetăți de pe malul stâng, instalarea unor garnizoane, stăpânirea unor puncte nordice, reluarea schimburilor comerciale, circulația monetară și cea umană, legăturile între creștinismul nordic și cel sud-dunărean au dus la pătrunderea masivă a creștinismului în nordul Dunării, în regiuni încă păgâne până atunci. Restaurarea scaunelor episcopale pe malul drept, înființarea altora în Scythia Minor (Dobrogea), reorganizarea bisericească a Illyricumului, prin înființarea, în 535, a arhiepiscopiei Justiniana Prima
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-a răspândit treptat de la o comunitate la alta, din om în om, prin preoți ori predicatori locali, rămași anonimi. Impulsul și potențarea creștinismului au venit direct din sudul Dunării, prin contactul cu populația creștină și prin misionari ai episcopiilor sud-dunărene. Mai ales Oltenia și Banatul, alipite la Imperiu sub Constantin și Justinian, au constituit zone puternice de impuls și sprijin pentru creștinii din nordul Dunării. Creștinismul românesc nu poate fi asociat cu numele unui mare misionar sau predicator, care să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
adică spre Italia, Dalmația. Illyricum. Predicatorii creștinismului ne-au venit din Illyricul latin și din Moesia Superioară cu multele ei episcopate plantate la Dunăre. Organizarea bisericii creștine latine din nordul Dunării este în directă dependență de biserica-mamă, misionară, din Dacia sud-dunăreană și Moesia superioară, episcopii din dreapta fluviului și-au extins jurisdicția și în stânga acestuia. Concluzia fundamentală este că romanitatea și creștinismul sunt născute și crescute în chip firesc, încet și tainic în Dacia nord-dunăreană și nu aduse mai târziu din alte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și a bulgarilor, și de organizarea structurilor bisericești în teritoriile controlate de aceștia, precum și de recunoașterea limbii slave ca limbă liturgică, introducerea alfabetului chirilic și dezvoltarea literaturii religioase sub țarul Simeon (893-927). În acest context, lexicul religios al limbii române sud-dunărene a început, poate mai timpuriu decât în stânga Dunării, să primească o serie de termeni vechi slavi (bulgari) ce desemnau aspecte ale vieții religioase creștine: vlădică (sl. vladika), popă (sl. popu), călugăr (gr. kalogeru), stareț (sl. starci), duh (sl. duhu), rai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
recunoscută ca limbă liturgică, s-a răspândit alfabetul chirilic, s-a dezvoltat literatura religioasă sud-slavă, mai ales sub țarul Simeon (893-927). Apoi închegarea raporturilor între bisericile bulgară și rusă, integrarea spațiului din nordul Dunării în contextul politic și spiritual (religios) sud-dunărean, presiunea statală catolică (ungurească), închegarea structurilor politice și bisericești superioare ale românilor. 66 Definitivarea creștinismului nostru (secolele IX-X). Ritul bizantino-slav la români În anul 864, hanul Boris (852-889), acest "Clovis al Bulgariei", sub presiunea bizantinilor, înfrânt de ei, se botează
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]