205 matches
-
Islamice în 1992, iar mai apoi printr-o campanie viguroasă împotriva islamului paralel. Evenimentele au ajuns la apogeu în momentul în care guvernul a ordonat arestarea musulmanilor independenți, închiderea bărbaților cu barbă, precum și harțuirea femeilor care purtau voal. În Uzbekistan, sufismul este reprezentat de mai multe ordine cu o tradiție îndelungată în ceea ce înseamnă mistica islamică. Unul dintre cele mai importante dintre acestea este ordinul "Naqshabandiyya-Khafiyya" sau "Naqshabandiyya-Jahriyya". Acest ordin reprezintă elita sufită din Uzbekistan, având o influență importantă asupra unui
Sufismul în Uzbekistan () [Corola-website/Science/331229_a_332558]
-
maeștrii sufiți din Tadjikistan, cum ar fi Abdulvahid (d.1970), Muhammad Sharif (d.1994) și Ishon Abdurrahmanjan. Aceștea sunt considerați ultimii maeștrii sufiți de rang înalt ce au influențat existența ordinului în zonă. Aceștea au reușit să ajute la continuitatea sufismului, chiar și în timpul Uniunii Sovietice. Sufismul nu poate fi ignorat în politica uzbecă, deoarece acesta nu deține doar o componentă religioasă, fiind de asemenea, un mijloc prin care Uzbekistanul își întărește relațiile cu vecinii săi și își reafirmă identitatea. Ordinul
Sufismul în Uzbekistan () [Corola-website/Science/331229_a_332558]
-
fi Abdulvahid (d.1970), Muhammad Sharif (d.1994) și Ishon Abdurrahmanjan. Aceștea sunt considerați ultimii maeștrii sufiți de rang înalt ce au influențat existența ordinului în zonă. Aceștea au reușit să ajute la continuitatea sufismului, chiar și în timpul Uniunii Sovietice. Sufismul nu poate fi ignorat în politica uzbecă, deoarece acesta nu deține doar o componentă religioasă, fiind de asemenea, un mijloc prin care Uzbekistanul își întărește relațiile cu vecinii săi și își reafirmă identitatea. Ordinul "Naqshabandiyya-Husayniyy"a din Uzbekistan este condus
Sufismul în Uzbekistan () [Corola-website/Science/331229_a_332558]
-
Al-Ḥakīm al-Tirmidhī (numele complet "Abū ʿAbd Allăh Muḥammad ibn ʿAlī al-Ḥakīm al-Tirmidhī al-Ḥanafī", în , m. 869) a fost un jurist ("") sunni și un păstrător al tradiției ("") din Khorasan, cunoscut ca unul dintre cei mai mari autori ai sufismului timpuriu. Mai este cunoscut și sub numele "Abu Abdullah Muhammad bin Ali bin Hasan bin Bashir" (în unele surse "Bishr") "Al Hakim At-Termizi", iar pe plan local este cunoscut ca "At-Termizi sau Termiz Ota" („părintele orașului ”). Nu trebuie confundat cu
Muhammad ibn `Ali al-Ḥakīm at-Tirmidhi () [Corola-website/Science/334100_a_335429]
-
temă "malamati" fundamentală, concentrarea asupra defectelor ego-ului (), subiect al învinuirii constante de către practicanții "malamatiyya". Ca alternativă, el indică focalizarea asupra complexei ”cunoașteri a lui Dumnezeu” ("al-ilm billah"), menită să diminueze egoul și să revitalizeze inima ("qalb"). A fost numit ”psihologul sufismului”, deși nu a fost singurul din timpul său. Nu a folosit cuvântul "sufi" în operele sale, și nu a fost considerat un "sufi" de către toți exegeții tradiției de la Baghdad. De exemplu, Jafar al-Khuldi, cel ce a compilat scrierile sufi de la
Muhammad ibn `Ali al-Ḥakīm at-Tirmidhi () [Corola-website/Science/334100_a_335429]
-
spirituale în cadrul "awliya" '. Fiind sursa fundamentală a grației divine către omenire, el este numit și "al-ghawth" (salvatorul). Șiiții au văzut aici referința către . Sufiții au văzut aici referința către oricare dintre cei ”treziți” spiritual. Al-Tirmidhi a rămas totuși aparte față de sufismul popular. Sistemul său teosofic în întregime nu a exercitat vreo influență, fiind considerat prea complicat și subtil. Ibn Arabi este unul dintre savanții remarcabili care i-au preluat ideile, uneori chiar ca punct de plecare pentru a-și expune propriul
Muhammad ibn `Ali al-Ḥakīm at-Tirmidhi () [Corola-website/Science/334100_a_335429]
-
nume pe care practicanții și-l atribuie, fără însă a-și aroga vreo autoritate spirituală pentru ei înșiși. Totuși, în legătură cu (Coran, 5:55), asceticii au presupus că ei sunt cei la care se referă textul. În această perioadă a începuturilor sufismului, sintagma "awliyii' Allah" trece în "walfyu Allah," apoi în simplul "wali." Cu aceasta, treptat, ”fiind recipientul protectoratului special divin, "wali" devine adjunctul venerat însărcinat cu protecția credincioșilor” și apare o relație de tip maestru-discipol în care maestrul (, , imam (la șiiți
Wali () [Corola-website/Science/334283_a_335612]
-
(n. aprox. 791/796, Akhmim, Egipt - d. aprox. 859/860, Cairo, Egipt) a fost un sfânt sufi egiptean foarte important. Este considerat una dintre personalitățile cele mai proeminente ale sufismului timpuriu. Este considerat unul dintre cei mai influenți profesori din perioada de formare a tradiției sufismului. Asemeni altor mistici și profesori sufi contemporani cu el, nu a lăsat o operă scrisă. Relatările despre acest sfânt sufi egiptean, relatări transmise de
Dhūl-Nūn al-Misrī () [Corola-website/Science/334293_a_335622]
-
Egipt - d. aprox. 859/860, Cairo, Egipt) a fost un sfânt sufi egiptean foarte important. Este considerat una dintre personalitățile cele mai proeminente ale sufismului timpuriu. Este considerat unul dintre cei mai influenți profesori din perioada de formare a tradiției sufismului. Asemeni altor mistici și profesori sufi contemporani cu el, nu a lăsat o operă scrisă. Relatările despre acest sfânt sufi egiptean, relatări transmise de tradiția sufistă, cuprind povestiri legate de fapte miraculoase realizate de Dhūl-Nūn al-Misrī. Viața lui Dhūl-Nūn al-Misrī
Dhūl-Nūn al-Misrī () [Corola-website/Science/334293_a_335622]
-
John L. Esposito a scris: “Maximele lui înțelepte și poeme, care sunt extrem de dense și bogate în imagistică mistică, subliniază cunoașterea sau gnoza (marifah) mai mult decât teama (makhafah) sau dragostea (mahabbah), celelalte două căi majore ale realizării spirituale în sufism. Nu a supraviețuit nici o operă scrisă, dar o colecție vastă de poeme, maxime și aforisme atribuite lui s-au păstrat în tradiția orală.” Fapte miraculoase realizate de Dū l-Nūn al-Misrī și transmise de tradiția sufistă În articolul „Created for Compassion
Dhūl-Nūn al-Misrī () [Corola-website/Science/334293_a_335622]
-
sau ayan - pe cai, în timp ce soțiile și familiile lor erau de obicei transportate la destinație mai devreme. Petrecerile începeau deja în această etapă, în diversele popasuri, mai ales lângă mormintele unor personaje venerate, cu cântece, dansuri de derviși, adepți ai sufismului, acompaniate de tobe și fluiere. Ajunși la Ierusalim se adunau cu toții grupuri-grupuri, după locul lor de obârșie. Numărul pelerinilor ajungea la câteva mii. Vineri dimineața mulțimea se reunea pe esplanada Muntelui Templului - Haram ash-Sharif, pentru rugăciunile de dimineață. De acolo
Sărbătoarea lui Nabi Musa () [Corola-website/Science/335167_a_336496]
-
și claritatea expresiei lucrărilor lui Saadi sunt universal recunoscute. Cu toate acestea, au existat divergențe în ceea ce privește încadrarea opiniilor și ideilor acestuia într-un sistem conceptual sau un curent de gândire. Una dintre aceste controverse a constituit-o atitudinea poetului față de sufism. Filozofia sa este mult mai practică decât cea a lui Rumi, și este considerată străină de metafizică, conform lui Reuben Levy, fără a îndemna excesiv spre asceză. Un critic literar mai recent, Annmarie Schimmel, comentează faptul că stilul artistic al
Saadi () [Corola-website/Science/333582_a_334911]
-
Saadi este simplu dar elegant și justifică astfel atracția superioară pe care publicul european a resimțit-o față de opera lui Saadi în comparație cu cele ale altor poeți clasici persani. Unul dintre principalii critici iranieni care au analizat legătura lui Saadi cu sufismul a fost Badi’al-Zaman Foruzanfar. Foruzanfar a comentat despre posibila influență a maestrului Sufi Shahab al-Din Sahrawardi (sau Sohrevardi) asupra ideilor utilizate de Saadi în operele sale. Foruzanfar menționează cinci posibile influențe, printre care: ideea ca atât timp cât un mistic practicant
Saadi () [Corola-website/Science/333582_a_334911]
-
Junaid, la fel ca și înaintea lui, a fost extrem de respectat de către studenții și discipolii săi, precum și de alți mistici care l-au luat de exemplu, citându-l. Datorită importanței sale în teologia sufi, Junaid a fost adeseori supranumit „Sultanul”. Sufismul, tradiție majoră în Islam, a apărut din modalitățile de pietate prin renunțare ("") într-o perioadă care s-a întins de la ultimele decade ale secolului 8 până în secolul 10. Deși au mai existat abordări disparate, sufiții din Baghdad au apărut ca
Junaid Baghdadi () [Corola-website/Science/333595_a_334924]
-
care cred săvârșindu-și rugăciunea, dând milostenie, îngenunchind.""”" (Coran, 5.5) În contextul sufit aceasta sintagmă s-a extins la anumiți căutători sinceri pe cale care au ajuns la un grad de sfințenie. Există mai multe contribuții ale lui Junaid la sufism. Ideile sale de bază implică o „anihilare” de sine (""), în vederea unei uniuni mai strînse cu Divinul (Allah). După Junaid, oamenii trebuie să „renunțe la dorințele naturale, să-și elimine însușirile umane, să renunțe la motivele egoiste, să-și cultive calitățile
Junaid Baghdadi () [Corola-website/Science/333595_a_334924]
-
gândire sufi, ceea ce înseamnă că el a dorit să fie foarte logic și științific în ceea ce privește definițiile sale date diverselor virtuți, cum ar fi " "(în mod curent "tawhid" desemnează rostirea Mărturisirii de credință, recunoașterea Unicității și implicit a Unității divine; în Sufism, rezumă toate gradele de cunoaștere ale Unității, simbolizând "unificarea” cu Principiul), etc. Nu mai puțin de opt lucrări ale lui Junaid tratează problema "tawhid". Sufismul sobru este caracteristic celor care „experimentează "fana" și nu rămân în acea stare de absorbție
Junaid Baghdadi () [Corola-website/Science/333595_a_334924]
-
curent "tawhid" desemnează rostirea Mărturisirii de credință, recunoașterea Unicității și implicit a Unității divine; în Sufism, rezumă toate gradele de cunoaștere ale Unității, simbolizând "unificarea” cu Principiul), etc. Nu mai puțin de opt lucrări ale lui Junaid tratează problema "tawhid". Sufismul sobru este caracteristic celor care „experimentează "fana" și nu rămân în acea stare de absorbție și pierdere de sine în Dumnezeu, dar se simt întorși în simțiri de către însuși Dumnezeu. Astfel, reîntorșii din experiența pierderii de sine sunt reconstituiți ca
Junaid Baghdadi () [Corola-website/Science/333595_a_334924]
-
că „apa preia culoarea vasului”, această metaforă semnificând faptul că lumina divină este primită de adept după posibilitatea sa de recepție și este „colorată” după personalitatea proprie. Există probleme de receptare în confruntarea cu textele lui Junaid. Junaid credea că sufismul era o cale pentru elitele spirituale de a-l cunoaște pe Dumnezeu, nu pentru omul obișnuit. „Tasawwuf”, spunea, „înseamnă să cureți inima de orice dorință de a urma calea omului obișnuit”. Aceasta a dus și la modul atât de elocvent
Junaid Baghdadi () [Corola-website/Science/333595_a_334924]
-
acestei blamări nedrepte, poetul se va simți obligat, în chip paradoxal, s-o confirme, lăudând necredința, exaltând templul păgân, simbolizând taverna, identificându-l pe conducătorul magilor cu cârciumarul, exaltând frumusețea femeii și a efebului, apreciind îndeletnicirea paharnicului. Ulterior, sub influența sufismului, poezia sa va suferi influențe mistice, dar care nu vor duce la înlăturarea caracteristicilor expuse mai sus, ci la o îmbinare cu ele, creându-se astfel o poezie erotico-bahico-mistică, căreia i se vor adăuga și alte motive poetice. Originalitatea poeziei
Poezia persană () [Corola-website/Science/333718_a_335047]
-
arab abbasid Al-Mutanabbi transmite prin versurile sale că dragostea nu este altceva în afară de lăcomie și explozie la care inima se supune pentru ca mai apoi să fie rănită. Unii filosofi arabi au adăugat la motivele iubirii auzul cântecelor și flirtul ("ghazal"). Sufismul, pe de altă parte, promovează dragostea prin "dhikr" (menționarea numelui lui Dumnezeu). Dragostea pentru Dumnezeu este adusă la suprafață de "dhikr", care poate fi considerat și o reîmprospătare a sinelui . Iubirea beduină a fost reconstituită în prima perioadă a Islamului
Iubirea beduină în literatura arabă () [Corola-website/Science/336213_a_337542]
-
îndrăgostiților și poeților, printre care tendința de izolare față de societate. În aceste condiții, Majnun se revoltă regulilor societății și alege să moară în singurătate, în deșert. Aceste poeme sunt văzute totodată ca o alegorie pentru călătoria sufletului spre Dumnezeu. In sufism, frumusețea lumii este un indicator al frumuseții absolute a Creatorului, așadar, Layla reprezință frumusețea Divinității, iar Majnun cel care lasă în urmă intelectul și devine „posedat”, pierdut în contemplarea la Divinitate, dar în același timp suferă din cauza separării de cea
Iubirea beduină în literatura arabă () [Corola-website/Science/336213_a_337542]
-
Alcătuitorul, Plăsmuitorul” (59:24) se identifica cu "prima causa" a creației "ex nihilo", în timp ce cauza secundă detrmină forma materiei, așa cum este închipuită de "Al-Bări’" (Plămăditorul), "Al-Mușawwir" (Plăsmuitorul). Ibn Țufayl (m.1185), abordând la rândul său o cale de mijloc între sufism și raționalismul elenizant, face referire în opera sa filosofică la „Ființa necesară ființării”, „Autorul formei” : Știa că, neapărat, tot ce e produs trebuie să aibă și un producător. Astfel se desenă în sufletul său convingerea că există un autor al
Cosmologia islamică () [Corola-website/Science/336301_a_337630]
-
alte cuvinte misticismul religios. Principiile acestui curent se bazeză pe ideia că, pentru a ajunge la adevărurile conoașterii, trebuie urmată și căutată calea nevăzută prin perfecționarea virtuțiilor spirituale și legătura dintre ființă și corp prin prin meditație. Cu alte cuvinte, sufismul, este calea prin care corpul se purifcă de dorințele lumești, sufletul se ridică la un nivel superior, spre atingerea perfecțiunii și maturității spirituale. Sufismul a fost materializat în doctrină și principiile au fost închegate de Hüccetü’l-İslâm Ebû Hâmid Muhammed
Mozaicul islamic () [Corola-website/Science/336303_a_337632]
-
prin perfecționarea virtuțiilor spirituale și legătura dintre ființă și corp prin prin meditație. Cu alte cuvinte, sufismul, este calea prin care corpul se purifcă de dorințele lumești, sufletul se ridică la un nivel superior, spre atingerea perfecțiunii și maturității spirituale. Sufismul a fost materializat în doctrină și principiile au fost închegate de Hüccetü’l-İslâm Ebû Hâmid Muhammed bin Muhammed bin Muhammed bin Ahmed el-Gazzâlî et-Tûsî cunoscut sub numele scurt de Ghazali și de Abd el-Kerīm ibn Hūzăn Ebū'l-Kăsım el-Kușeyrī el-Neyșăbūrī
Mozaicul islamic () [Corola-website/Science/336303_a_337632]
-
deosebit de agitate, ele serveau mai bine decât în altă parte la disemina diferitelor propagande. Se cunosc madrase atât șiite cât și sunnite. Apariția madrasei în "Maghreb" este târzie (nu înainte de dinastia Mérinidă), și are loc într-un context de puternic sufism. De rit, în principal, malikit, aceste instituții servesc în primul rând pentru a extinde sufismele printre populațiile nomade, de multe ori încă neislamizate. Există multe exemple mărețe, în special în Fez, cum ar fi madrasa Attarin, madrasa Bu' Inaniyya, sau
Arhitectura islamică () [Corola-website/Science/337179_a_338508]