448 matches
-
în formă de rozetă etc. Pentru evaporarea înceată a soluțiilor se întrebuințează băi de apă sau de vapori. cele mai practice sunt cele cu nivel constant de apă. Pentru ca la calcinarea precipitatelor să se poată obține temperaturi ridicate se întrebuințează suflătorul cu aer. La un bec obișnuit, puternic, se mai poate adăuga și un cămin (manșon) de pământ refractar ( 9 - 10 cm înălțime, 6 cm diametrul interior și 3 cm diametru superior înăuntru manșonului) ce înconjoară creuzetul și flacăra focului. În
Chimie anorganică - Chimie experimentală : teste şi fişe de lucru by Elena Iuliana Mandiuc, Maricica Aştefănoaei () [Corola-publishinghouse/Science/757_a_1321]
-
poate adăuga și un cămin (manșon) de pământ refractar ( 9 - 10 cm înălțime, 6 cm diametrul interior și 3 cm diametru superior înăuntru manșonului) ce înconjoară creuzetul și flacăra focului. În acest manșon se obține aceeași temperatură ca și în suflătorul cu aer. Căminul are inconvenientul că atmosfera din jurul creuzetului este puternic reducătoare. Cu ajutorul cuptoarelor electrice pentru creuzete, se pot obține de obicei două temperaturi, aproximativ 850șC și 1000 șC. Clemele se fixează pe stativ cu ajutorul mufelor, fiind folosite la suținerea
Chimie anorganică - Chimie experimentală : teste şi fişe de lucru by Elena Iuliana Mandiuc, Maricica Aştefănoaei () [Corola-publishinghouse/Science/757_a_1321]
-
piano tema I. Ea e zburdalnică, dar conține germenii clocotului lăuntric Beethovenian. Tema II, mozartiană prin grația ei, este cântată la început în imitații de către oboi și flaut, fiind acompaniată de coarde. După un joc de accente ce alternează între suflători și coarde, urmează un moment culminant, în care orchestra își concentrează întreaga capacitate sonoră. Contrabașii, împreună cu violoncelele, cântă apoi în pianissimo, în tonalitate minoră, o frază melodică, cu contur la început coborâtor; peste această melodie se suprapune glasul oboiului întărit
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
Tema II nu intervine de loc în dezvoltare. Aceasta se bizuie îndeosebi pe motivul inițial al temei. Repriza, bazată pe reluarea temelor aproape la fel ca în expoziție, începe cu tema I, cântată la unison, în fortissimo, de către coarde și suflătorii de lemn (flaut, oboi, clarinet, fagot). Partea întâia se încheie cu o scurtă coda - în care răsună puternic acordu rile întregii orchestre și, pentru ultima oară ecouri din tema I. Partea a II-a, scrisă tot în formă de sonată
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
accentele neașteptate, orchestrația subtilă, dau acestei pagini o notă de umor fin și autenticitate beethoveniană. La mijlocul menuetului intervine, ca de altfel și în scherzo-uri, așa-numitul trio, un episod mai puțin dinamic. În această Simfonie, el este executat de către suflători. Viorile dantelează din când în când aceste sonorități de orgă. Menuetul se reia, da capo, cântându-se până la trio. Partea a IV-a. Scris, ca și primele două părți, în formă de sonată, finalul Simfoniei începe cu o introducere lentă
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
doi corni, două trompete și timpani. Partea I-a. Introducerea (adagio molto), tânguitoare, înlăcrimată, începe cu un semnal, urmat de o melodie cântată de oboi și armonizată plin, ca un coral. Asistăm pe urmă la un dialog între coarde și suflătorii de lemn, construit pe un șir firav de sunete. Concomitent, auzim o pedală susținută de violoncele și contrabași. Firul melodic crește, căpătând o linie ascendentă și deodată întreaga orchestră izbucnește în fortissimo. Această izbucnire este parcă, anticiparea îndepărtată a unui
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
viorilor prime ne poartă cu gândul la trio-ul din menuetul Simfoniei I. Trecerea către tema II este făcută printr-un motiv nou, cântat în fortissimo foarte asemănător cu o frază din partea I a Simfoniei V. Tema II, începută de suflătorii de lemn și completată de coarde, are aspectul unui marș de copii. După câteva alternări de accente, care duc la acorduri puternice, începe dezvol tarea. Tema I răsună în minor; energia ei pare încătușată acum, dar tinde să se afirme
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
ca o chemare și e reluată fragmentar de celelalte instrumente, ca și cum suflul eroic ar aduna mulțimi în juru-i. Accentele dramatice, autentic beethoveniene, care se ridică parcă în calea afirmării temei, nu reușesc să-i împiedice mersul. Ea izbucnește strălucitoare la suflători, a căror sonoritate este domi nată de trompete și corni. Intervin unele momente mai potolite. Elanurile sunt întretăiate de clipe de liniște, care nu curmă însă mersul vijelios înainte. Tensiunea emoțională care trăiește în aceste pagini este covârșitoare. Și totuși
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
atmosfera încordată a dezvoltării. Partea a II-a (adagio assai) este binecunoscutul ,,Marș funebru”. Întreaga fire deplânge parcă aici moartea eroului. La început se aude motivul sumbru, trist, al viorilor. Ele suspină îndoliate. La oboi, pe care-l îngână ceilalți suflători de lemn, apare apoi în major o melodie mai lumi noasă; amintirea faptelor mari pentru care s-a jerfit eroul descrețește pentru o clipă frunțile plecate. Dar atmosfera de doliu revine odată cu reapariția temei inițiale. O parte scrisă în stil
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
pizzicato și capătă aspectul de formulă persistentă, peste care se suprapun diversele variațiuni. Tema este angrenată în variate prelucrări, unele din ele de o mare virtuozitate contrapunctică. La un moment dat, în timp ce la bași se cântă motivul inițial puțin transformat, suflătorii de lemn și viorile prime aduc o melodie cu înfățișare de dans maghiar. În desfășurarea finalului intervine o variaține într-o mișcare liniștită ( poco andante ), ca un intermezzo visător. Melodia, cântată de oboi, capătă din ce în ce mai multă largheță, până când răsună triumfătoare
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
de doi timpi, pusă cu tot dinadinsul într-o măsură de trei timpi - și o frază cu contur sinuos. Intervine apoi o mișcare mai domoală (un poco meno allegro) - trio-ul. Melodia oboiului și a fagotului prim, susținută de ceilalți suflători, creează - împreună cu sprinteneala gingașă a viorilor - efecte pline de farmec. Melodia ia amploare. Sonoritățile descresc apoi. Reapare tempo-ul inițial, cu reluarea scherzo ului, apoi a trio-ului; în încheiere revine iarăși scherzo-ul, dar prescurtat - numai prima lui secțiune
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
desfășurarea unei drame. ,,Motivul destinului” este anunțat din primele măsuri: Din repetarea lui se va înfiripa tema I căreia, după un semnal al cornilor, i se opune tema II, o melodie lirică, cântată de viorile prime și reluată apoi de suflători. Dar ,,Motivul destinului” nu încetează să sune nici o clipă; el se aude neîncetat, pornind din străfunduri întunecate. Urmează un pasaj conclusiv. Cu el, expoziția acestei mișcări de sonată se încheie. Începutul dezvoltării este închegat pe motivul inițial. La un moment
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
nici o clipă; el se aude neîncetat, pornind din străfunduri întunecate. Urmează un pasaj conclusiv. Cu el, expoziția acestei mișcări de sonată se încheie. Începutul dezvoltării este închegat pe motivul inițial. La un moment dat orchestra se împarte în două grupe - suflătorii pe de o parte și coardele pe de alta. Acordurile dure, care se ivesc, descresc încet; sonoritățile devin plutitoare dar deodată, în fortissimo, se năpustește din nou motivul neîndurător. El cutremură insistent toată orchestra. Viorile aduc apoi în piano tema
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
Partea IV (allegro) este ca o explozie triumfătoare: O temă auxiliară cu caracter asemănător, apare apoi la oboaie, clarinete, fagoți și corni. Viorile cântă apoi o melodie dinamică ce se desfășoară ca un vârtej (tema II): Când este reluată de suflătorii de lemn, ea se suprapune ,,motivului destinului”, care deși cântat de alămuri, pălește în umbră. Bucuria se revarsă nestingherită. În expoziția finalului mai intervine o temă conclusivă, cântată de clarinet și viori. Ea se va auzi și în mișcarea presto
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
nu puternic contrastante, ca în alte simfonii. Tema I-a, asemeni altor melodii din Simfonia a VIII-a, a fost găsită în caietele beethoveniene de schițe din vara anului 1812. Ea e atacată dintr-un început de viori, ajutate de suflătorii de lemn iar clarinetul răspunde ,,dolce” acestui început viguros: Fragmentul melodic cântat de clarinet aduce, prin timbrul moale al instrumen tului, un colorit pastoral. Urmează o punte, tranziția către tema a doua, în care se prefigurează acele complexe elemente de
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
competenți comentatori ai lui Beethoven, ,,Umoristica”, întrucât umorul muzical se desprinde din multe pagini ale ei. Tema a doua a primei părți a lucrării este expusă de viori în octavă. Tonalitatea se schimbă repede și tema e preluată imediat de suflătorii de lemn. De la un pianissimo misterios, sonoritatea crește, conducând spre un motiv cu ritm punctat al întregii orchestre. Expoziția - enunțarea materialului tematic al primei mișcări - se încheie cu patru măsuri, bazate pe repetarea aceluiași motiv ritmic. La începutul dezvoltării, acest
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
ritmic. La începutul dezvoltării, acest motiv se aude la viole, pe urmă la violoncele și contrabași și în sfârșit, pentru o clipă, la toată orchestra, (tema a doua nu va apărea în dezvoltare). El e preluat apoi pe rând de suflătorii de lemn, din registrul grav al fagotului către cel înalt al flautului, printre izbucnirile capricioase, în fortissimo, ale întregii orchestre. Capul temei principale, generează dezvoltarea. Dar prima secțiune a temei inițiale se aude și în forma ei incipientă, fiind înzestrată
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
de forță sonoră de până acum. Această secțiune aduce, ca de obicei în simfonii, schimbări de orchestrație, comprimări ale materialului muzical folosit în expoziție și transformări de ordin tonal. În încheierea mișcării, asistăm la un dialog între corzi - pizzicato - și suflători, iar repetarea la sfârșit a capului temei principale întregește atmosfera de glumă. Partea a doua - Allegretto scherzando - ține loc de parte lentă, care în mod excepțional lipsește în această simfonie. Tema inițială e construită pe baza unui canon, compus de
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
cenzurii, cu ,,bucurire”. Nu se poate ca Beethoven să nu fi știut de această schimbare. Partea I a Simfoniei IX-a se deschide cu un freamăt, un tremolo al viorilor secunde și violoncelelor, întărit de corni și apoi de ceilalți suflători. Pe acest freamăt se suprapun, din când în când, sunetele viorilor prime, violelor și contrabașilor. Sclipind câte o clipă asemeni unor raze de lumină, ele se afundă ca niște săgeți în sonoritățile nebuloase, cu înfățișare neconturată, ale orchestrei. Iată primele
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
dinamiza prima parte a simfoniei. Expoziția - înfățișarea primului grup de teme - se repetă, accentuând caracterul încordat, dramatic al muzicii. Tema a doua, contrastantă prin linia ei cursivă, apare la clarinete, fagoți și flauți care e reluată imediat și de ceilalți suflători: În expoziția materialului tematic se impune și un motiv caracteristic, intonat puternic de întreaga orchestră: Semnalăm, de asemenea, dialogul cursiv dintre viorile prime și cele secunde, susținut de fagoți și clarinet. După o parte conclusivă, revine în pianissimo fremătul de la
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
clipa când pare că nu mai există margini pentru dezolare și tristețe, renaște iarăși motivul energic al primei teme, afirmând voința de a lupta”. În coda, ultima secțiune a mișcării, apare în registrul grav un motiv persistent, coborâtor. Pe el suflătorii suprapun accentele tragice despre care vorbește muzicologul citat. Partea II-a a Simfoniei nu este, după cum ne-am putea aștepta, o mișcare lentă; e un scherzo; el poartă la început mențiunea de tempo ,,molto vivace” ( în această Simfonie cele două
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
fie întovărășiți de vreun alt instrument, motivul inițial al scherzo-ului. Prima temă este expusă în stil fugato ( reluată pe rând de către viorile secunde, viole, violoncele, viorile prime și contrabașii, care întregesc treptat țesătura sonorităților). Tema a doua, adusă de suflători, este ca un chiot de bucurie: Această temă este urmărită de pulsația motivului ritmic de la începutul scherzo-ului, ce se aude mereu la corzi. Dezvoltarea începe după câteva pauze ale întregii orchestre și se întemeiază pe tema I-a. Apare
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
pentru un scurt timp frânturi din trio. Partea III-a a Simfoniei este una din cele mai vibrante pagini create de genialul compozitor. E compusă în formă de variațiuni și bazată pe două idei melodice. După o scurtă introducere a suflătorilor, corzile, care-și fac apariția pe nesimțite, lasă să se ridice prin glasul viorilor o melodie deosebit de expresivă, bogat armonizată. Iată începutul acestei melodii: Instrumentele de suflat preiau firul melodic, în timp ce corzile fac să se audă sunete arpegiate. Acest moment
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
cu o altă temă de o nespusă frumusețe. Pe bună dreptate scria Berlioz că este imposibil de zugrăvit prin cuvinte minunăția acestei pagini beethoveniene care vorbește în mod nemijlocit, prin ea însăși. Deodată se aud semnale intonate de corzi și suflători. De aici începe coda: Aceste semnale răsună ca o chemare la luptă. Ultima parte a Simfoniei începe cu o introducere în care fantezia compozito rului se desfășoară liber. La început un torent de sunete de o mare violență: O scurtă
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
întinde aripile: Corul, apoi soprana și tenorul solist, preiau tema solemnă, îi dau mai multă strălucire, o transformă, îi îmbogățesc expresia; toate glasurile se unesc, toată firea înfrățită, cântă. Urmează un marș susținut de ritmul instrumentelor de percuție și de suflătorii gravi. Tema bucuriei apare transformată, cântată ca de o fanfară. Tenorul solist își unește glasul cu sonoritățile orchestrei: Drepți, Cum trece mândrul soare Pe seninul cer acum, Mergeți, frați, pe-al vostru drum Veseli, oști biruitoare... Corul bărbătesc preia marșul
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]