347 matches
-
o busculadă. Cei ce stau dincolo de zidul in cintei, neștiind ce se întâmplă, se panichează. Unii strigă îngro ziți, alții dau să se năpustească înăuntru. — Să fie acesta semn al unei cumplite năpaste ce ne așteaptă? întreabă Paterculus cu glas sugrumat. Nero își verifică mai întâi cu atenție toga pe toate părțile, să vadă dacă nu cumva a fost pătată. Își simte mâna dreaptă zvâcnind. Ca să o controleze, îl apucă pe Paterculus cu putere de braț. Răspunde precipitat, cu o strâmbătură
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
văzut? Strângând din umeri și rotindu-și ochii de jur împrejur, vizibil înspăimântat, marcomanul bâlbâi: — Eu... eu l-am văzut! — Ei bine, ce ai văzut? Audbert înghiți în sec și privi în jur pierdut. Deschise gura, dar vocea îi ieși sugrumată și nu fu în stare să articuleze vreo vorbă. Privirile a sute de războinici erau ațintite asupra lui. — Vorbește, la naiba! îl somă romanul, scuturându-l de gulerul tunicii. Țăranul își făcu curaj și, frământându-și mâinile, arătă cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
schimbară o privire plină de îngrijorare. Sebastianus mai întrebă câți oameni avea cu el Eudoxiu pentru acea acțiune. Chinuit de Metronius, care, ținându-l de păr, îi trăgea capul înapoi și îi împungea gâtul cu lama, Eucherius răspunse cu voce sugrumată: — Nu știu exact, dar Bassianus îmi spusese că ar trebui să fie vreo treizeci, împărțiți în mici grupuri, ca să nu bată la ochi. Divicone, pe care Vitalius îl lăsase iarăși să se apropie, confirmă: Nu mă surprinde, ba chiar mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pași împleticiți, apoi căzu în genunchi chiar în fața porții. Imaginea iubitului său în praful drumului, cu mâna întinsă spre redută, în căutarea unui imposibil ajutor, cu chipul contractat într-o grimasă de durere și gura larg deschisă într-un strigăt sugrumat, a fost ultima pe care Hippolita o văzu înainte capoarta grea să se închidă, bufnind gros, în fața ei, izolând-o, laolaltă cu toți ceilalți fugari, de restul lumii. 9 Odată poarta închisă și zăvorâtă, Clemantius strigă la servitori să baricadeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rana nu-i mai dădea nici o speranță. — Curaj, băiete! îi spuse, luându-i o mână. Vitalius făcu semn cu capul, apoi o mică grimasă, care spunea că înțelesese; pe urmă spuse ceva, dar cu o voce atât de stinsă și sugrumată, încât Sebastianus nu auzi. Tulburat, îl întrebă pe din ochi Maliban. Acesta ridică sprânceana într-o expresie nedeslușită, perplexă. — Vorbește de niște însemnări, mi se pare. însemnări? Ce însemnări? Sebastianus nu reușea să înțeleagă. Ochii lui Vitalius se mutară rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
n-o să mor. Dar nu mă scutura așa. îmi faci rău. Din nou, în tropot de cai în galop, apoi vocile unor războinici hiung-nu. Pași în iarbă, de astă dată, ai prietenilor. Se aplecară asupra lui Balamber. Toraman, cu vocea sugrumată, cuprins de o vie îngrijorare, dădu ordine. îl ridicară și-l puseră pe un car. Cineva îi dădu să bea, mâini de femeie îi bandajară rana cum se putu mai bine, oprindu-i sângerarea. Puțin după aceea, carul se puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de apă și de promisiuni, de orice s-ar putea întoarce cândva ca să-l bântuie. Danny nu știe nimic din toate astea, a spus Mike. Ce se întâmplă dacă află ? N-o să afle, i-a răspuns Jina, deși cu vocea sugrumată. O să vrea să știe totul despre tatăl lui. Tu ești singurul tată pe care l-a cunoscut, a spus ea, dar fără să-l privească în ochi. Sudoarea pe care o ștersese de pe fruntea fiului ei în timpul coșmarurilor fusese rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
să rămână cu mine, dar dacă mintea mea percepea iar denaturat lucrurile și visam la cai verzi pe pereți? Am luat-o în brațe și am strâns-o cât am putut. Mă bucur pentru tine! i-am zis cu glas sugrumat. Poate că în sfârșit norocul o să-ți surâdă și o să fie cum îți dorești. Poate că el va reuși să te facă să cunoști fericirea. Să nu-l minți, dar nici să nu-i spui dintr-o dată povestea întreagă despre
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
părând în uitare. - Ce bucurie pe toți să vă revadă! rosti propoziția pentru a nu știu câta oară - mai mult nici nu spunea - vădind o pustiire a limbajului prin emoție, emoția era evidentă în mișcarea ochilor, a degetelor, în căderea sugrumată a cuvintelor. - Și eu abia așteptam să vă revăd! Nu era o minciună, numai că în acest „să vă revăd” nu intra numai familia lui, cum ar fi putut crede el, ci toată așezarea aceea cu oamenii și casele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
până la urmă, o supratăcere mai monstruoasă decât cea dintâi, pentru că tăcerea aceasta mi-amintea mereu de tine: eu nu de tabloul tău aveam nevoie. - Nici nu bănuiam, răspunsei dar mă luă de mână, cât atingerea unei clipe, și-mi vorbi sugrumat: - Urmează-mă, peste câteva minute în camera de alături, și când voi ieși în cerdac, vii după mine. Tonul nu îngăduia replică. Terminând fraza, trecu în odaia învecinată. După câteva minute o urmai. Odaia era plină, ca și asta, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Am încercat pe mobil pentru că ea era întotdeauna în plimbare, dar a intrat mesageria. Într-o doară, am sunat la apartament și a răspuns. —Nu-mi vine să cred că ești acasă, am zis. — Stau în pat. Vocea ei părea sugrumată. —Ți-e rău? — Nu. Plâng. —De ce? Am dat nas în nas cu Buzz aseară la SoHo House. Era cu o tipă care arăta a top model. A încercat să mă prezinte, dar nu-și amintea cum mă cheamă. —Ba sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și a bătut la ușa cu numărul zece. Cine e? a întrebat circumspect o voce groasă. Eu și Ornesto ne-am uitat unul la altul și ne-a cuprins un acces subit de chicoteli. —Anna, am strigat, cu o voce sugrumată. Anna de la apartamentul șase. I-am dat un cot lui Ornesto. —Și Ornesto de la apartamentul opt. —No, ce vreți? Să mă invitați la o recepție? Pronunțat „re-țep-ție“. Umor newyorkez, mă înțelegeți. Asta ne-a oferit o scuză ca să râdem. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Din cauza lui Jacqui și Joey? — Da. Ce se întâmplă? Știi deja. Lui îi place de ea. Și ei îi place de el. — Nu! S-a culcat cu el. În weekend în timp ce tu erai în Hamptons. Nu-mi spusese. Cu vocea sugrumată am zis: —Nu știam. Cu o veselie prefăcută mama a zis repede: Sigur, e abia luni dimineață, o să-ți spună cât de curând. Și, Dumnezeu știe, cine nu s-a culcat cu Joey? —Eu nu m-am culcat. —Și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
lung răstimp. —Ai cancer? Mesajul era clar: dacă aveam cancer, avea să-mi permită să lipsesc de la prezentare. Nimic altceva nu m-ar fi justificat. Dar n-am fost în stare s-o spun. —Precanceros, am zis, cu o voce sugrumată, gata să intru în pământ de rușine din cauza a ce spuneam. Jacqui avusese o problemă precanceroasă pe colul uterin acum câțiva ani. La momentul acela, plânseserăm cu toții, convinși că avea să moară, dar, după o intervenție minusculă, care nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
lui Neris? —L-ai iubit foarte mult, nu-i așa, scumpo? Altfel de ce aș încerca să-l contactez? Dar ochii mi s-au umplut de lacrimi. Nu-i așa, scumpo? a repetat, în timp ce eu am păstrat tăcerea. — Da, am spus sugrumat, rușinată pentru că plângeam, când eram manipulată atât de grosolan. — Îmi spune că și el te-a iubit foarte mult. —OK. A fost soțul tău, nu-i așa? — Da. La naiba, n-ar fi trebuit să spun. Și s-a stins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
care s-a pierdut în tavan. M-am uitat la Aidan, care se sprijinea de perete; îi curgeau lacrimi de râs din colțul ochilor. —Ticălos nebun ce ești, am reușit să spun în sfârșit. Dar mai e ceva, a spus sugrumat. A îngenuncheat pe podea lângă canapeaua pe care stăteam. —Anna, Anna, mai e ceva. Privește, nu, așteaptă, privește. S-a întors lângă perete și a încercat să se țină drept, dar s-a îndoit iar de râs, apoi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Numai că în ziua aceea, pământul mi-a fugit de sub picioare. Parcă ar fi venit ziua Judecății de Apoi. Mi-era rușine, mi-era rău. Nu conteneam să fug, cu lacrimile șiroaie pe obraji, cu ochii aproape închiși, cu gâtul sugrumat, cu respirația tăiată. Harun mă urma, fără să-mi vorbească, fără să mă atingă, fără să vină măcar mai aproape. A așteptat să cad sfârșit de oboseală, să mă așez pe pragul unei dughene închise. S-a așezat lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
adesea să-mi povestească lucruri de necrezut. Ducând castronașul la buze, sorbi zgomotos. — Ce fel de oameni? Orașul ăsta nu duce lipsă de pizmași! M-am făcut că nu aud. — Se spune că mai multe dintre nevestele lui au murit sugrumate. Dacă îți mai spune cineva una ca asta, ai să-i răspunzi că, dacă femeile acelea au fost pedepsite, înseamnă că au meritat-o, iar în familia noastră fetele au fost întotdeauna ireproșabile. — Ești sigur că Mariam va fi fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
m-am răsucit și m-am întins după haine - chiloții, costumul mort. Mi-a trebuit o veșnicie să mă târăsc în hainele alea moarte ale mele. Ce-a vrut să însemne asta? a întrebat Selina cu vocea ei cea mai sugrumată. N-am fost în stare s-o privesc. Nu, să nu-mi spui. Te fuți cu ea, nu-i așa? Te fuți cu ea. Da. Ce prostie. În cele din urmă am trecut pe lângă ea cu mâinile ridicate în semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sunt. Eu. Sunt producătorul tău.“ Și eu care stăteam pur și simplu și dădeam din cap, zâmbitor, stupefiat, cretinizat, zugzwangat... Și mi-am adus aminte de Martin, aici în apartamentul meu, spunând din nou și din nou într-o tăcere sugrumată și jalnică: „Îmi pare așa de rău.“ Asta tot repeta: „Îmi pare așa de rău. Îmi pare așa de rău“. Toată dimineața aia, când moartea era atât de aproape și viața părea un lucru așa de bun - n-am chemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Jilava. Câmpiile, tărâm veșnic al românului, cu câmpuri roditoare și codrii de brazi, cu ape însorite și nestinse, miresme dăruite nouă de Dumnezeu, de veacuri pândite de cotropitori, zi de zi înstrăinate de nevrednici conducători, au devenit azi plânsuri și, sugrumate, se sting nădejdile noastre în geamăt și suspine. Diriguitorii, hulituri diavolești, au înlocuit virtutea și rugăciunea cu minciuna și dezmățul. Omul a devenit fiară și hoit nepăsător, sahară pustie care a îngropat tot ce-i românesc, a îngropat tot ceea ce
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
nici răutăcios, nici ironic. Era sincer. Dar, după o clipă, același chip deveni alb și Încremenit În ultimul spasm, iar comandantul spahiilor se prăbuși, cu un pumnal Înfipt În spate. - Ogodai! Încercă să strige Oană, dar vocea Îi era ca sugrumată. Tătarul nu Îi dădu nici o atenție. Se duse la fereastră, pe care o deschise și făcu un semn. Din câte Își dădu seama căpitanul, casa fu Înconjurată de războinici, iar În față avu loc o scurtă luptă. Apoi războinicii pătrunseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
am schițat nici un gest și nu i-am adresat în prima clipă nici un cuvânt. Nu-l recunoșteam nici eu... Nu știam că poartă cu el, pentru mine, astfel de îngrijorări fără nume, care să-i smulgă un astfel de strigăt sugrumat însoțit de o astfel de mișcare neconvinsă a brațelor, care ar fi vrut să mă apuce de-acolo de pe platformă și să mă tragă îndărăt... ― Ei, i-am răspuns strigând, ce este? ― Marine... Trenul... Atât l-am auzit că zice
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
baionetele și niște trăistuțe de piele În care băieții știau că se afla muniție. Sergentul, cel care vorbise, Îi luă la Întrebări. „Cu cine sunteți?” „Cu nimeni.” „Ați venit așa, de capul vostru?” „Da”, răspunse iarăși Scurtul, cu glasul nițel sugrumat. Lică nu zicea nimic, numai se uita la Sergent cu obrăznicie și Încrâncenare. „Știați că n-aveți voie pe graniță, cum să nu știți. Da’ ce v-ați zis voi? Ia mai dă-i În pizda mamii lor cu granița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
așa de bun țintaș și ar fi irosit bunătate de muniție. Se ținea la doi pași În spatele celuilalt și Îi venea să urle de groază când, din pricina a cine știe ce buruieni, Îl scăpa din ochi. „Vere!” se pomeni strigând cu glas sugrumat, tocmai când ăla slobozea praștia. „Boule, ți-am spus doar să taci din gură. Mi-ai speriat guguștiucu’, tâmpitule!” „Găsim noi alții”, Îl Împăcă Blondul, bucuros că Îl ajunsese din urmă. „L-am aripat, l-am aripat!” - strigă ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]