921 matches
-
miracol naiv și impersonal, și „tot cerul Palestinii/ Părea că varsă lavă", imaginea urgiei neputincioase, târzii, e o reașezare a perspectivei. Paștelui oamenilor, duminică de țară, cu bucurii copilărești, îi ia locul Paștele omului, al aceluia care îndură singurătatea și supliciul. E nișa pe care o ocupă Arghezi și Voiculescu, preferându-i chinul patimilor celui, mult mai greu, al seninătății mărinimoase. Abia un sonet al lui Voiculescu va întrezări, ambiguu, printre rânduri, finalitatea chinului dintâi: „Frumoasă, tăinuită în straie de solie
Patimile viorii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6405_a_7730]
-
doctoratul la Sorbona în 1938 și a fost consilier cultural la Ambasada României din Paris pînă în 1946. Rechemat în țară de autoritățile comuniste, Ciorănescu alege exilul și ocupă Catedra de Litaratură Franceză de la Universitatea Laguna, din Tenerife (Insulele Canare), trăind supliciul de a nu-și putea scoate din țară cei doi copii. „În decursul anilor starea sa de spirit este a omului chinuit de soarta celor de acasă, de tristele vexațiuni prin care trec compatrioții lui, dar folosind timpul pentru crearea
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4961_a_6286]
-
dacă suferea halucinațiile unei închipuiri exaltate, sau alterarea nervoasă a unor simțuri răscolite, ori pur și simplu bătaia de joc a unei fete provocatoare, nu mai putu suporta și se ridică din pat hotărât să termine odată pentru totdeauna cu supliciul acela fără sfârșit. Trecuseră deja câteva ore de când se răsucea în pat fără să poată dormi, imaginându-și în întuneric corpul Mariei Rita. Deschise ușa cu grijă și ieși desculț din dormitor, doar cu pijamaua pe el. Străbătu în vârful
JULIÁN RÍOS - Cortegiul umbrelor () [Corola-journal/Journalistic/4411_a_5736]
-
vieții în devălmășie, dar sub constrîngerea unor paznici care le interzic ieșirea din perimetrul lagărului. Comunitatea crește fără planuri „edilitare”: oamenii nu au primar, biserică sau școală, cum în genere nu au idee despre cît va dura izolarea. E un supliciu fără scadență previzibilă și fără motivație ideologică, de vreme ce nici unul nu are stigmat politic. Deținuții politici vor veni mai tîrziu, abia în 1954, dar pînă atunci așezarea crește după reguli primitive: troc în lipsa banilor și o elementară solidaritate în momente grele
În logica lui Camil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4603_a_5928]
-
masei.” (p. 7) Simplu spus, paragraful e asfixiant, de o netezime bombastică și inutilă, cu lespezi inerte care izbesc prin prețiozitatea lor lucie, și dacă tot volumul ar fi fost prins în corsetul de lemn al jargonului de mai sus, supliciul lecturii ar fi descurajat intenția unei cronici. Noroc că, după inerția pietrelor de cavou ce dau conținut „Argumentului”, Raveca Buleu se trezește la viață și își cruță cititorul de alte redori lexicale. Nimeni nu poate gusta asemenea deșerturi verbale fără
„A cădea sub incidența“ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4667_a_5992]
-
stilul popular, cu morală bătrânicioasă, și cel vulgartineresc, marcat de o îndrăzneală în varianta ei fundamental incultă. Însă vocea se contaminează (sau face parte?) de (din) spiritul acestei lumi-moștenire, patriarhale, în care femeile se adună să căineze - pline de dulceața supliciului - asuprirea bărbatului neîndurător și crud. Pe care îl urăsc pentru că nu îl înțeleg, dar căruia i se supun. De fapt, pilonul central al povestirii îl reprezintă urmele pe care diverși bărbați le lasă în sensibilitatea naratoarei când îi ating, meteoric
Poveste glossy by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/4563_a_5888]
-
Spectacolul rezonanței, au întărit convingerea că nu ne aflăm în fața unei recuperări sentimentale, nici a unei ediții de serviciu. Imaginea critică a lui Dinu Pillat s-a modificat, cred, substanțial, în urma ei. În locul unui „marginal interesant”, chinuit, mai întâi, de supliciul de a purta un nume ilustru, într-o epocă troglodită, apoi de o sănătate care i-a retezat prea devreme zborul, ediția îngrijită de Monica Pillat și George Ardeleanu ne-a oferit un Dinu Pillat - creator major. Nu numai statutul
Al doilea Pillat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4389_a_5714]
-
ai îmbătrînit și situația nu mai poate fi întoarsă. Și cum bătrînețea este o mizerie fiziologică care se prelungește într-o umilință morală, nu-ți mai rămîne decît s-o privești de-a dreptul în încercarea de a-i accepta supliciul. Jean Améry și-a publicat eseul despre bătrînețe la 55 de ani (în 1968), la o vîrstă cînd semnele decrepitudinii nu-i mai îngăduiau să se amăgească. Intrase în vria descompunerii și nu putea reacționa la ea decît descriind-o
La force des choses by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5766_a_7091]
-
etapele sale de creație. Se poate afirma că marile sale romane au toate în profunzime elemente de dezvinovățire, chiar dacă în formele cele mai evazive sau eliptice. Mai întâi, actul de creație este pentru Rebreanu un chin, dar o formă de supliciu pe care și-l aplică eludând o vinovăție explicită. Lucian Raicu a numit bine acest fenomen ca „asceza muncii artistice”. Jurnalul de creație, însemnările secundare la Ion și Răscoala, graficele de pagini și capitole ale scrierii acestor cărți relevă un
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
al unui personaj și prima filă a renașterii unui inventar mort ce se trezește asamblat într-o narațiune desfășurată pe planuri și în registre dependente de multe necunoscute, între care esențial va fi modul de metabolizare de către victimă a rememorării supliciilor îndurate. Efectul pervers al inevitabilei identificări cu portretul realizat de Securitate rezidă în continuarea istoriei pe care poliția politică o abandonase în stadiul de simple documente de serviciu. O dată ce consimți să te privești în oglinda Securității devii complicele ei. Un
Un mare disident: Dorin Tudoran by Radu Călin Cristea () [Corola-journal/Journalistic/5825_a_7150]
-
Sorin Lavric Aprivi viața cetății cu un ochi creștin înseamnă a te supune unui supliciu obligatoriu, cauza stînd în prăpastia care desparte înălțimea serafică a preceptelor de duh de josimea seacă a întîmplărilor lumești. E un fel de tortură iscată de neputința de a găsi o împăcare între cum ar trebui să fie viața și
Fără surîs by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5076_a_6401]
-
de toate, temperamentul: o nerăbdare ahtiată care vrea să se manifeste imediat, și o permanentă agitație care îl face să se smucească mereu, scriind parcă sub impulsul unei trepidații maladive. Și abia intuindu- i firea vitală îți dai seama ce supliciu au fost pentru el anii petrecuți în singurătatea pereților de celulă. Întorcîndu-mă la volumul trei, grosul narațiunii e dat de răfuiala cu acei critici plastici care își făcuseră un titlu de glorie din a-l denigra pe Brâncuși la Paris
Cititorul de dicționare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5649_a_6974]
-
direcția altora. De aceea, ce contează în descrierea bazarului cu exponate exotice din Scutecele națiunii și hainele împăratului sînt schemele ce ghidează exponatele din bazar, și nu monstruozitatea exponatelor. Luată în sine, realitatea Bucureștiului e de ospiciu, cetățenii trăind un supliciu cotidian pe care nu-l pot suporta decît măsluindu-i aparențele. Schemele pe care le urmărește autorul sînt, de obicei, dihotomice și bazate pe o tensiune între două principii opuse: coliziunea dintre convingeri morale și convenții sociale (cutumele împotriva instituțiilor
Cetatea comică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3694_a_5019]
-
bine să-ți oprești pasul decît să înaintezi în întuneric). Replica lui Stoicescu fiind: mai bine să faci o mie de ipoteze oțioase decît să te complaci într-o stare incertă. Numai că ecoul comodității contemporane ar fi altul: decît supliciul de a alege între o mie de variante, mai bine tihna de a sta în singularitatea unui adevăr incert. Și chiar aceasta e starea de spirit a societății actuale. Un volum al cărui farmec desuet va fi gustat de cei
Casta medicilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3484_a_4809]
-
„Dulceața umbrei” este titlul, superb, al cărții pe care istoricul francez Alain Corbin o consacră simbolisticii arborilor în decursul veacurilor și de-a lungul culturilor. Începând din secolele II-III, Biserica creștină a asociat crucea supliciului lui Iisus cu arborele vieții înălțându-se de la pământ spre cer. Cărțile de psalmi ale Evului Mediu, vitraliile, miniaturile imaginează deseori Sfânta Cruce plină de muguri sau înflorită. Patru specii de arbori au fost reținute, după dezbateri îndelungi, ca fiind
Arbori binecuvântați, arbori blestemați () [Corola-journal/Journalistic/3494_a_4819]
-
naționale, pe cînd intelighenții areligioși ai globalizării au intervenit cu „pseudovalori, văduvite de duh”, simple petreceri sau manifestări erotice. De acord. Am însă o rezervă atunci cînd Alexandru Surdu susține că mulți intelectuali, „printre care și Constantin Noica, au preferat supliciul comunist, decît fuga salvatoare în străinătățuri, de unde să ne dea apoi (...) lecții de comportament”. Din două pricini. Mai întîi aceea că importantul gînditor Noica nu s-a arătat, din păcate, și un om de caracter pilduitor. Apoi pentru că personalitățile ce
Despre tradiție by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3597_a_4922]
-
Hegel scrie într-o limbă care pune în dificultate orice german nativ, iar dacă fondul de etanșeitate a originalului este trecut prin filtrul de traducere al românei, atunci idiomul inițial devine cu adevărat ininteligibil. În românește Fenomenologia spiritului e un supliciu menit spiritelor cu înclinație pentru tortura psihică, vibrația de metal a conceptelor nemțești topindu-se în glazura senzuală a unei limbi în care ariditățile abstracte ale originalului capătă invariabil un aspect apos, de frazeologie interminabilă. În română, Hegel sună diluat
Capitolele vieții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3810_a_5135]
-
și unica șansă pentru emigrant de a sări etapele și a fi acceptat. Nu are decât să-și „împacheteze gândurile în tăcere” - cum spune naratoarea din Raftul cu ultimele suflări. E știința prin care ignoră uitarea - imposibilă operațiune. Expertă a supliciului, poetă a stigmatelor și substituirilor paroxistice, Aglaja Veteranyi transcrie anomaliile destinului cu precizia celui care trăiește, simultan, limitele infirmității biologice și spirituale. Rezultă o echilibristică de o stranie autenticitate. Nealterată pentru publicul străin, aproape ignorată de cel autohton. De ce fierbe
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
lătrat, a urletului inuman de care nu poți scăpa oriunde ai fugi. E Orwell pus în versuri: „Apoi deodat-un vuiet s-a stîrnit/ Ca din adîncul iadului pornit./ Și-n timp ce cugetam la soarta rea/ Ce m-aruncase-n acest nou supliciu,/ Mulțimea care-n preajmă-mi se smerea/ Gusta aceste muzici cu deliciu“. Apărute în 1967, dar scrise, probabil, în deceniile anterioare, asemenea versuri au reprezentat unicul protest rostit în România cu voce tare de un mare poet și făcut apoi
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
de joc intelectual. Cartea se gustă estetic în sens ludic, fără a ridica în conștiință pretenția unei judecăți morale. O delectare plină de amuzament, inspirată de o experiență a cărei suferință rămîne impresionantă în esența ei. Că poți dintr-un supliciu să scoți o carte de fin amuzament intelectual, iată latura contrariantă a Torturii, pe înțelesul tuturor.
Hiperbola cruzimii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3347_a_4672]
-
El mă iubea ca mușcătura-n pară. Să muști e cel mai nobil intelect, Viermele-i viu în slava asta-amară. A duhului dragoste din turcoază, Sunt gata, în pas ultim către groapă. Tu mă domesticești mereu de pază, În sacerdoțiu supliciul să-mi încapă. Îngenuncheat, mai mult sunt în genunchi, Arunc din carnea mea tot ornamentul. Îmi țes licornul umbrele-n mănunchi, Dându-mi departe dizolvat prezentul. De visul lui infinitul mă presară Cu fulgeru-i ca un angelus de vioară. Îngeri
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/15085_a_16410]
-
staniol. O bomboană aruncată Pe asfaltul proaspăt spălat. Și harul, Care se scurge că un sânge Din rană înflorita între coaste de cruce... Liniștea încă mai tropotește prin poeme străine. Ai grijă! Viața și-a pus mănuși de mamoș. După supliciul tăcut Alter Ego urca în cerul Ce se oglindește în toate traveresele Căii ferate scoase din uz. In viata trepidanta a Craiovei au existat multe personalități care, printr-o muncă intensă, dar și înzestrați cu o sensibilitate aleasă, ieșită din
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
straniu pe care scrie mare ,ghilotină", instalat experimental (și deocamdată) în ograda Poliției din Iași. Urmează decapitarea... Claustrina și Coryntina își acoperă ochii, pe Ion (Nuțu) Jerome Brown și Pătruț-Schwartzeneger, fiii noștri, îi trimitem urgent în spatele blocului, să nu vadă supliciul...; reportaj tv din Valea Oltului, Câineni: natură stâncoasă cu președinte și cipilică...; imagine tv șocantă: pe creștetul lui Adrian Năstase se vede clar mâna lui Domnezeu, pe care este inscripționat cu heraldice: un milion de dolari, cu voia luminăției noastre
Haralampy: "- La toți mai moare câte-o rudă..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10975_a_12300]
-
Cîtă vreme unghiul sub care privesc nu e mult prea ascuțit, asemenea ,navetă" e în folosul, bunăoară, al poeților trecuți, vremelnic și niciodată cu totul, de partea cealaltă. Și al cititorilor (fie și de profesie) care mai fug, cîteodată, de supliciile metodei. E, în fond, ceea ce dă relevanță de ,diagnostic" (cu precauțiile necesare...), unor exerciții critice pro domo. Cum sînt, în feluri foarte diferite, cartea Magdei Cârneci, Poetrix. Texte despre poezie și alte eseuri, apărută în 2003 la Paralela 45 și
Critimixuri și alte fixuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10983_a_12308]
-
ce-o ajutaseră în temniță, urma "demascarea morală publică", id est "autodemascarea", cînd cei vizați erau nevoiți a-și renega întreg trecutul, ființa însăși, blasfemiind valorile ei supreme, precum Dumnezeu, familia, prietenii, într-un soi de delir de autoflagelare. Evident, supliciul de un asemenea tip friza patologicul, pregătind etapa finală a decăderii prizonierului în condiția de torționar. Omul nu mai era om, ci o cîrpă cu care torționarul își ștergea mîinile pline de sînge. Inventarul torturilor ni se înfățișează edificator precum
în Infernul cu prelungire by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10174_a_11499]