2,825 matches
-
proverbul, dacă se vrea; da, se face... se face și ce nu se face? Voi demonstra... Și în fața tăcerii lui Sinforiano, care privește și tace, Carrascal adaugă, spărgând o nucă: Cum o voi demonstra? Cum? Păi... cu faptele! O, faptele! suspină Sinforiano. Faptele...! repercutează Carrascal și rămân amândoi privind patroana, care trece cu un flan7 pentru Delegat, care mănâncă retras în colțul său. Sunt bune nucile? îi întreabă Doña Tomasa. Problema e că cele mai multe sunt seci, răspunde Carrascal. Nu poate fi
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
așa va ieși cel mai bine... fără îndoială..." Și în ziua următoare o învață o preparare embriologică în perioada corespunzătoare. Ieșind din somnul cronic, ea exclamă: Lasă, lasă, pentru Dumnezeu, lasă, lasă asta.... Ah, dacă am fi însămânțați noi, bărbații!... suspină Avito, tăcând: "am face-o mai științific și în mod conștient". Așa e, că dacă ați fi însămânțați voi bărbații, nu ați fi oameni, ci femei... Auzind cum gândește, Avito cu bucurie: "geniu, geniu, sigur geniu! și apoi, în loc de "taci
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
un nevertebrat psihic, un suflet fără vertebre, nici creier, la fel ca el, mama sa, dar așa cum îi semnalează conștiința reflexivă, așa cum între vertebrate, așa cum mi se prezintă amfiaxus pshic, le iau în contul meu. Marina, de partea sa, somnambulează, suspinând: Ce lume e asta, Fecioară Preasfântă!, și-și adoarme copilul cântându-i: Dormi, dormi, copilul meu, dormi îndată, dormi, pentru că mama ta își doarme a sa viață. Dormi, soare al ochilor mei, dormi, încântarea mea, dormi, căci de nu dormi
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
exclamă Apolodoro într-o zi ce grasă s-a făcut mama! Și în timp ce sărmana Marina se îmbujorează, tatăl zice: Privește Apolodoro, de aici, din această grăsime va ieși un frățior sau o surioară... De aici? exclamă copilul. Ce batjocură! Avito! suspină în vise, petiționar, Materia. Da, de aici. Nimic din astea care se aduc de la Paris și alte prosteli de stil; adevărul, adevărul mereu. Dacă ai fi mare, fiul meu, ți-aș explica cum apare vâna din plasma germinativă. Materia, sufocată
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
sale escapade în trista grădină a desfătării. I se deschide o lume. E necesar să te pătrunzi bine cu importanța legii eredității, îi spune don Avito. Da, tată, am studiat-o. Dar în profunzime. Ce lume, Sfântă Fecioară, ce lume! suspină Materia. Spionează Apolodoro momentul, în care a fost pe punctul de a obține puțin, dar i l-a risipit Clarisa, cu surâsul său cu care face căminul un spațiu amoros. Pentru că acest cămin este o răspândire a surâsului său sau
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
masă, de substanță... A trăi eu, eu, eu, eu... Dar fă copii, Apolodoro, fă copii! Și la incantația acestor cuvinte durereoase, Apolodoro simte o dorință furioasă de a avea copii, de a-i face, și-și amintește de Clarita și suspină amintindu-și de ea. La despărțire, îl îmbrățișează pe don Fulgencio, plângând. Și deja în stradă, Apolodoro gândește: "Sunt un geniu avortat; cel care nu-și împlinește scopul, trebuie să demisioneze... Demisionez, demisionez, mă omor. Săracul don Fulgencio! Mă omor
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
moartea; moartea se desprinde din viață, ceea ce fiziologii numesc necrobiosis, moartea vieții, a acestui don Fulgencio. "Fă copii" aude Apolodoro, la auzul acestui nume. Moartea își are viața sa, să zicem așa, procesele sale histologice și metamorfotice... și auzind-o suspinând pe Marina, adaugă: este natural! Cât îi trebuie științei să facă pentru a ne domina instinctele! și iese din cameră. Marina ridică capul, ca cineva care parcă se trezește dintr-un coșmar, cu ochii îngroziți, exclamă: Luis! Luis! Luis! Și
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
cu verdea?? / Und-izvoare plâng În vale" (Floare albastr?); „numai murmurul cel dulce / Din izvorul fermecat" (F?t-Frumos din tei); „Îngâna-nevor c-un cânt / Singuratece izvoare" (Dorin?a); „vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind; / Ele trec cu hărnici unde ?i suspin?-n flori molatic", „Singuratece izvoare fac cu valurile larm?" (C? linfile din poveste); „izvorul prins de vraj? / R???rea sunând din valuri" (Povestea teiului). Undele apei care „coboar?-n ropot dulce din ț??? anul pr???latic" ori „sar În bulg
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
cu muzică. Are două cîntece. EFIMIȚA: Două? RICĂ: Firește. EFIMIȚA: Bine... (începe să plîngă) RICĂ: Ce ai? EFIMIȚA: Fir-ar a dracului de viață, ș-afurisită! N-am avut parte și eu măcar de o compătimire! RICĂ: Fii bărbată! EFIMIȚA (suspinînd): Întreabă-mă să te-ntreb! RICĂ: Alt nimic nu mai ai să-mi poruncești? EFIMIȚA: Ce! Eu să-ți poruncesc dumitale? RICĂ (declamativ): Să-mi poruncești, firește! (cade în genunchi în fața ei) Nu-mi ești stăpînă? (tace) EFIMIȚA: Întreabă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
numără, le clasifică, ăla e fumător, ăla e bătrân... Până când distinse o voce de femeie tânără, singura, care dispunea de octave fine, se vedea că e familiarizată cu muzica, poate chiar cântă. Își Încordă auzul, strânse pleoapele și mai tare, suspină. Nu am cum să merg la facultate, mama e singură. Lucrează la Textila cu jumătate de normă și nu are bani de așa ceva. Mi-e milă de ea. O să mă angajez la Casa de Cultură. În plus, băieții mi-au
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
ce frumos plouă alături de tine. — Și dacă o să mă culc cu tine și o să-ți spun că mi-e scârbă de tine? Că ești o curvă? Ea a lăsat capul În pământ, dar nu s-a dezlipit de el, a suspinat doar, a Înghițit jignirea odată cu picăturile de ploaie, cu umilință. — Ce zici, mă Înveți și pe mine să mă f...? — Dar eu nu știu să fac asta, Vasile, i-a răspuns cu tris tețe În glas. De unde ai auzit tu
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Ionela, cu toate cuvintele lui cu tot, pe care credea că se poate sprijini ca să se salveze și care, de fapt, erau tot o fugă. Nici maică-sa nu a dormit În noaptea aceea, a stat și l-a ascultat suspinând, i-a numărat oftaturile, i-a mân gâiat cu rugăciunile ei naive respirația grea, dureroasă, și l-a Închipuit bătut, trântit la pământ, strigând după ajutor, suferind - și nu chinuit de remușcări, de vinovăția ingratului, care Îi ardea carnea, care
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
băiatule. Hai să bem un șpriț amândoi, ce p... mă-sii. Și cu mișcări tinerești, Înduioșătoare, a scos din frigider o sticlă și un sifon, a făcut două șprițuri, au ciocnit și au băut paharele până la fund, după care au suspinat de plăcere. Au râs complice unul la altul, apoi și-au mai făcut câte un șpriț, fără să remarce că Maria intrase În casă cu discreție și Îi privea fericită, neîndrăznind să se miște, nici să respire, ca nu cumva
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
cu un gest larg pernele. Bând cu sughițuri mici și privindu-mă drept în ochi, a declamat: — Sunt singura femeie din confrerie. Șeicul e convins că voi urca rapid în ierarhie. — Femeile n-au ce căuta la ceremoniile lor, am suspinat. Poate doar să fie prezente în public, când vor ei să facă un dans demonstrativ pentru alții. — Cu mine a făcut o excepție. — Dar nu trebuie să fii musulmană ca să intri într-o confrerie de derviși? Scoate bomboana din gură
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
jenă să o ating cu ele și nu m-am apropiat. — Totul o să fie bine dacă nu mai sunt aici. Plec. Am unde să mă duc. Spunând astea, am fugit în baie, m-am spălat pe față și pe mâini, suspinând. M-am dus în camera mea, m-am schimbat, însă m-a podidit iar plânsul. Îmi venea să plâng întruna, până nu-mi mai rămânea nici strop de lacrimă. Am fugit în camera de la etaj, m-am aruncat pe pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
venit unchiul Wada și mătușa, de la Tokyo. Unchiul a intrat imediat în camera mamei și s-a așezat pe marginea patului. Mama și-a ascuns gura și bărbia cu batista și nu-și desprindea privirile de pe chipul unchiului. Începu să suspine, însă nu mai avea lacrimi. Arăta ca o păpușă. — Unde e Naoji? întrebă mama, privindu-mă. Am urcat la etaj. Naoji era trântit pe canapea și citea o revistă. — Te cheamă mama. — Ce? Iar vreo scenă? „O, tu, cel cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
a rugăminte. Unchiul a încuviințat din cap și-a zis, simplu: — Am înțeles. Mama a închis ochii, ca și cum cuvintele lui ar fi liniștit-o. Apoi și-a băgat din nou mâinile în așternut. Eu plângeam. Naoji, cu ochii în pământ, suspina. A venit și doctorul Miyake de la izvorul termal Nagaoka. I-a făcut o injecție. Acum, că l-a văzut și pe unchiul Wada, mama simțea probabil că nu mai are de ce să trăiască. — Doctore, te rog pune capăt suferințelor mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
români din epocă. Însă un tânăr poet, născut la un an după apariția ei - ulterior scriitor de largă circulație, iar astăzi de tot uitat - anume H. Grandea, care a citit traducerea lui Gavriil Munteanu înainte de a pleca în Belgia, a suspinat: Verter, Verter, tot pe tine, Tot pe tine te citesc, Și cu lacrimi calde, line, De iubire le stropesc; Amic bun, amic ca tine, Nicăiri nu mai găsesc. Următoarea versiune românească, cu titlul Patimile junelui Werther, a apărut abia în
Goethe și Schiller - ecouri românești în primele decenii ale sec. XIX by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8713_a_10038]
-
zîmbetul Monei Lisa: "De ce surîdeți, Mona Lisa? Oare/ Plutind ușor pe raze de lumină,/ Se lasă Cupidon ca o albină/ Pe-a zîmbetului vostru dulce floare?// Sau poate cugetări înălțătoare/ Vă poartă-n atmosfera lor senină?/ Doriți? Visați? Ce patimă suspină/ Sub crinul feței voastre zîmbitoare?// De ce surîdeți, Mona Lisa? Spasmul/ Din colțul gurii voastre e sarcasmul/ Trădării poate?... Unde e misterul?// Eu știu atît: Că zîmbetul acesta/ Cuprinde-n el tot Iadul și tot Cerul;/ E Mesalina-n el, dar
Ochi compuşi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9858_a_11183]
-
ramurilor. Atunci ciocănitoarea și a amintit de pățania ei când a găsit scorbura în care veverița adunase alune și ea, ca o hoață, i le-a mâncat până când stăpâna comorii i-a rupt coada. Amintirea aceasta a făcut-o să suspine și să plece în căutarea altui pacient. Totuși o speranță nemărturisită îi șoptea că poate doar într unul din copaci o va găsi pe veveriță să-i ceară iertare și aceasta să-i dea frumoasa coadă înapoi. CIOCĂNITOAREA Cioc, cioc
ÎNTÂMPLĂRI ÎN LIVADA BUNICULUI by ECATERINA VICOL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1228_a_1878]
-
poc! din loc în loc. OMIDA LACOMĂ O omidă cenușie cu picățele negre își ondula inelele și urca pe frunzele fragede din vârful unui prun. Bietele frunzulițe de-abia văzuseră lumina zilei și acum tremurau de spaimă. Copăcelul a început să suspine. Știa că dacă această omidă va gusta frunzele, vor veni și suratele ei și viața i se va scurge prin rădăcinile care de-abia prinseseră putere. Ah! Ce masă copioasă! gândea omida. Se ruga să nu afle nimeni de locul
ÎNTÂMPLĂRI ÎN LIVADA BUNICULUI by ECATERINA VICOL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1228_a_1878]
-
lumea cu mine" (Flux). Treptat, imaginea cetății maștere se-ntunecă, se prăbușește de tip vegetal a ființei vulnerate: "Cerșetori aproape la fiecare colț,/ Mîini întinse ca niște cangrene,/ Ziduri flămînde, jeg.(...) Nu blestemi, nu strigi, nu plîngi,/ îți faci cruce, suspini,/ Ești un tei umblător/ Prin inima urbei". Două sunt reacțiile de defensivă ale poetului. Mai întîi, așa cum am văzut, apelul la memoria satului originar, veritabilă Atlantidă în lumea afectivă a dezadaptaților proveniți dintr-însul. în al doilea rînd, recursul la
Candoare și caligrafie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9272_a_10597]
-
paharele, arătându-ne de la cine venea tratația: moșnegi curăței care se înclinau, la masa lor, cu mâna pe inimă. Se pornise un pic de vânt; armeanca se așezase ștergându-și lacrimile cu o palmă îngălată. Saki Bar era tot numai suspine de plăcere, bărbi îngrijite, turbane noi și picioare răcorite. Dacă nu ar fi fost mirosul, aș fi putut să uit ziua aceea. Însă cu tot săpunul, dușul, cămașa curată, puțeam a gunoi. La fiecare respirație, revedeam câmpul fumegător și negru
Nicolas Bouvier L'usage du monde by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/9507_a_10832]
-
spitalului mare. Este ...Îmbrăcată ori cu fustă albă și ...bluză neagră, ori cu bluză albă și ...fustă neagră. Poartă fustă foarte scurtă. Cere-i medicamente ... Vezi, Securitatea ... Atenție mare ... să n-o omoare și pe ea! Apoi Ștefan Girovescu oftă, suspină, scoase un „Au!” prelung și dureros și căzu Într un somn cu spasme. Victor rămase foarte Încurcat și chiar Îi era frică. Să meargă la spital, la o copilă care cine știe cum ar putea primi o veste atât de dureroasă, și-
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
excepționale ale mașinii Singer... Doamna Tripp este înghețată și nefericită. Se sprijină de un gard și începe să plângă. Neamțul cel sentimental o privește, sfâșiat între milă și datorie. Se apropie încet. Tripp îi vorbește actriței despre poezie... Doamna Tripp suspină pe umărul neamțului și-i mărturisește că soțul ei o înșală chiar în clipa de față într-o casă al cărei număr nu și-l amintește... Nemții din mașină au înghețat de frig. Coboară și încep să se plimbe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]