985 matches
-
milioane. Fenician la origine (numit "Ziz": floare), fortăreață cartagineză în perioada grecească ("Panormos": port peste tot), orașul a fost cucerit de romani în timpul primului război punic (245 î.Hr.). Asediat și cucerit de Genseric, Odoacru și Teodoric, s-a aflat sub suzeranitatea Bizanțului din 535 până la cucerirea sa de către arabi în 831. Capitală de emirat (948), comparabilă cu cele mai mari orașe ale lumii musulmane, a trecut la normanzi în 1072, apoi sub suabi (1194). În timpul domniei lui Frederic al II-lea
Palermo () [Corola-website/Science/297314_a_298643]
-
sub dominația mongolilor. Ei au întemeiat în nordul Mării Negre un stat, cunoscut sub numele de Hoarda de Aur. În secolul al XIV-lea, acest stat se întindea de la Ural la Dunăre. Popoarele din această zonă au fost nevoite să recunoască suzeranitatea hanilor, care își aveau reședința la Sarai, pe malurile Volgăi. Ocuparea stepelor sudice de către tătari a avut urmări importante pentru popoarele din Europa orientala. Ea a întrerupt, pentru mult timp, legăturile dintre Rusia și Bizanț și a întârziat, pentru câteva
Marea invazie mongolă () [Corola-website/Science/312223_a_313552]
-
instalează la Mecca o dinastie de guvernatori hașemiți, descendenți în linie directă ai lui Hasan bin Ali, fiul cel mare al califului Ali, ginerele profetului Muhammad care va rămâne la conducerea orașului până la începutul secolului XX. Ei vor funcționa sub suzeranitatea fatimizilor, a selgiucizilor, a ayyubizi, a mamelucilor și, în sfârșit, din 1517, a otomanilor. Ei primesc titlul de "șarif" (ar.: "šarĭf" "nobil", "protector"). "Șarifatul" (demnitatea de "șarif") se termină la puțin timp după domnia lui Husayn bin Ali, care se
Mecca () [Corola-website/Science/304506_a_305835]
-
în posesia domnitorilor moldoveni până la Petru Rareș, care de altfel se refugiază la Ciceu între 1538-1541. În 1618, satul se găsește în proprietatea domnitorului transilvănean Sigismund Báthory. La 30 iulie 1661, principele Ioan Kemény, care tocmai declarase ieșirea principatului de sub suzeranitatea otomană, poposește aici cu un corp de armată. Este însă atacat de tătarii conduși de Ali-pașa, și, în urma unor pierderi însemnate, este nevoit să se retragă. Între anii 1850-1892, pe teritoriul satului există o mică manufactură de prelucrare a fierului
Lăpuș, Maramureș () [Corola-website/Science/301580_a_302909]
-
Polonei, pentru care regii puternici puteau cere domnitorilor slabi un omagiu. Această practică era obișnuită în Europa medievală și nu însemna decât că o parte din taxe reveneau regelui, iar armata ridicată din regiune trebuia să-l urmeze pe rege. Suzeranitatea regelui Poloniei nu se transmitea și asupra Moldovei, fiind vorba de o suzeranitate personală între Casimir și Ștefan, nu între țări independente. Totuși, ea putea servi ca pretext de înlăturare a unui vasal infidel drept încercare de a modifica statutul
Bătălia de la Codrii Cosminului () [Corola-website/Science/303542_a_304871]
-
era obișnuită în Europa medievală și nu însemna decât că o parte din taxe reveneau regelui, iar armata ridicată din regiune trebuia să-l urmeze pe rege. Suzeranitatea regelui Poloniei nu se transmitea și asupra Moldovei, fiind vorba de o suzeranitate personală între Casimir și Ștefan, nu între țări independente. Totuși, ea putea servi ca pretext de înlăturare a unui vasal infidel drept încercare de a modifica statutul Moldovei prin înscăunarea unui alt nobil. Casimir s-a stins în curând din
Bătălia de la Codrii Cosminului () [Corola-website/Science/303542_a_304871]
-
Gaeta, Amalfi și Sorrento, deși fiecare dintre acestea se bucura de o largă autonomie, în special în perioada târzie a ducatului de Neapole. În anul 763, ducele Ștefan al II-lea a renunțat la supunerea față de Constantinopol, punând Neapole sub suzeranitatea papală. De fapt, încă din vremea ducelui Ioan I (711 - cca. 719), pus de către bizantini, papalitatea venise în sprijinul ducatului pentru a lupta împotriva longobarzilor, în vreme ce ajutorul bizantin părea prea îndepărtat. Guvernarea lui Ștefan al II-lea este considerată ca
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
un moment convenabil. Echilibrul puterilor în Europa se reflecta direct în situația din peninsula Balcanică. Situația administrației otomane a continuat să se deterioreze de-a lungul secolului al XIX-lea, guvernul central pierzând ocazional controlul asupra unor întregi provincii, iar suzeranitatea asupra principatelor și statelor autonome nu se mai exercita decât cu numele. Reformele impuse de puterile europene au făcut prea puțin pentru a îmbunătăți condițiile populației creștine, reușind în același timp să producă nemulțumiri în rândul unei bune părți a
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
24 aprilie 1877. La 12 aprilie 1877, România a permis trupelor rusești să treacă pe teritoriul său în drum spre Turcia, iar Turcia a bombardat orașele românești de pe Dunăre. La 10 mai 1877 (stil vechi), Principatul României, aflat oficial sub suzeranitate otomană, și-a declarat independența. Regele Prusiei Frederic al II-lea remarcase cu sarcasm, cu un secol în urmă, că un război între Imperiul Otoman și Rusia ar fi „un război între chiori și orbi”. La începutul războiului, rezultatul său
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
cunoscut și ca "Gheorghe Rákóczi cel bătrân" (n. 1593, la Szerencs - d. 1648) a fost principe al Transilvaniei între anii 1630-1648. În timpul domniei sale, ca și în timpul domniei principilor Gabriel Bethlen sau Gheorghe Rákóczi al II-lea, principatul Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană a cunoscut o epocă de înflorire economică și de afirmare politică și culturală, întărindu-se puterea centrală. A promovat o politica absolutistă care a fost dublată de tendința de răspândire a calvinismului. Conform ideilor Calvinismului a sprijinit folosirea limbii
Gheorghe Rákóczi I () [Corola-website/Science/310187_a_311516]
-
bucurau de o largă autonomie în regiune. În plus, cazacii declanșau deseori raiduri de jaf în regiunile învecinate Imperiului Otoman, ceea ce ducea la campanii de represiune din partea tătarii, vasalii turcilor. După Tratatul de la Pereiaslav din 1654, Zaporojia a trecut sub suzeranitatea Marelui Cnezat al Moscovei și a fost divizată. Hetmanatul cazăcesc din Ucraina de pe malul stâng și-a stabilit capitala la Cihirin, iar mai apoi la Baturin și Hluhiv. Mult mai independenta regiune a cazacilor din Zaporojia de jos era condusă
Zaporojia (regiune) () [Corola-website/Science/307433_a_308762]
-
într-o entitate în mare măsură independentă. La începutul anului 1365, Ludovic I al Ungariei, care la fel ca predecesorii săi se autointitula "rege al Bulgariei" ("Rex Bulgariae"), printre alte titluri, i-a cerut lui Ivan Srațimir să-i recunoască suzeranitatea și să devină vasalul său. După refuzul lui Srațimir, regele Ungariei a întreprins o campanie pentru a cuceri Țaratul Vidinului. Pe 1 mai 1365, a pornit din Ungaria, a ajuns la Vidin pe 30 mai și l-a capturat pe
Ocupația maghiară a Vidinului () [Corola-website/Science/329651_a_330980]
-
200.000 de persoane sau o treime din populația regiunii. Deși cifra este considerată supraestimată și nerealistă, printre convertiți s-au numărat cu siguranță Ivan Srațimir și familia sa regală. Intoleranța religioasă a fost reflectată în atitudinea populară negativă față de suzeranitate maghiară, atestată într-o notă marginală dintr-o carte religioasă ortodoxă din perioada respectivă: "„Această carte a fost scrisă de către Dragan păcătos și lipsit de inteligență, împreună cu fratele său Rayko în zilele în care maghiarii condus Vidin si a fost
Ocupația maghiară a Vidinului () [Corola-website/Science/329651_a_330980]
-
a fost ales ca urmare a faptului că era cel mai distins în cadrul grupului rugilor din confederația ostrogoților. El a convocat un conciliu cu scopul de a convinge confederația să încheie pace cu împăratul bizantin Iustinian I, punându-se sub suzeranitatea romană. Ostrogoții s-au opus încheierii luptei cu bizantinii, alegând în schimb pe nepotul lui Ildibad, Totila. Eraric a fost asasinat la puțină vreme după aceea de către susținătorii lui Totila. History of the later Roman Empire from the death of
Eraric () [Corola-website/Science/328577_a_329906]
-
confirmându-se granița polono-otomană pe râul Nistru (aceasta fiind de fapt granița Principatului Moldovei) . După tratatul de pace de la Hotin, cetatea a revenit Moldovei, dar în fapt a rămas sub control turcesc. Pentru a controla frontiera cu teritoriile aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, Polonia a întărit Cetatea Camenița, aflată pe celălalt mal al Nistrului. O unitate de ieniceri și-a stabilit garnizoana în cetate începând din anul 1632, staționând acolo împreună cu oastea moldoveană. Cetatea Hotinului a fost eliberată din mâinile turcilor
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
Agrahan și Tersko-Kizlyarskoie ("Терско-Кизлярское" Terek-Kizliar) din cazaci Agrahan plus cazaci armeni și georgieni. În 1736, și mai târziu în 1765, malul stâng al Terekului, deși încă în stăpânirea nominală a cazacilor, a fost oferit cecenilor, care doreau să treacă sub suzeranitatea rusă și să se mute aici. Pe la jumătate secolului al XVIII-lea, relațiile cazacilor cu popoarele din zona muntoasă caucaziană au început să se acutizeze. În 1765, a fost fondat avanpostul de la Mozdok, care a devenit în scurtă vreme ținta
Cazaci de pe Terek () [Corola-website/Science/317837_a_319166]
-
eveniment, declarând război vecinului sau la 14 noiembrie. Dar conflictul este scurt și armatele regelui Milan I al Șerbiei sunt învinse în bătălia de la Slivnitsa.. Tratatul de la București din 3 martie 1886 recunoaște unificarea provinciilor bulgare, care sunt încă sub suzeranitate turcească. În Grecia, Theodoros Deligiannis, șeful partidului naționalist, încearcă să exploateze situația din Balcani pentru a inflamă sentimentele turcofobe ale populației și a reveni la câștigurile Tratatului de la Berlin. Numit prim-ministru în urma alegerilor parlamentare din aprilie 1885, el a
George I al Greciei () [Corola-website/Science/315454_a_316783]
-
Ca răzbunare pentru uciderea tatălui lui, noul sultan a ordonat uciderea tuturor prizonierilor sârbi. Baiazid „Fulgerul” a declanșat o campanie rapidă de cucerire în Balcani. Raidurile din Serbia și sudul Albaniei i-a forțat pe cei mai mulți principi locali să accepte suzeranitatea otomană. Pentru asigurarea securității căii comerciale Vardar - Morava cât și pentru constituirea unor baze de atac pentru campaniile viitoare, Baiazid a colonizat un număr mare de iuruci pe valea râului Vardar din Macedonia. Prezența turcilor la granițele sudice ale Regatului
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
vasali. Când despotul de Moreea nu a mai respectat acordul cu Baiazid, sultanul a reacționat hotărât. El a blocat armata bizantină din Constantinopol, după care a pornit în marș spre sud. El a anexat Tesalia, iar Ducatul Atenei a acceptat suzeranitatea otomană de îndată ce armatele sultanului au ajuns la granița statului. Moreea a reușit să scape pentru moment de anexare în ciuda atacurilor de pedepsire declanșate în Peloponez în 1395 datorită evenimentelor de la granița de nord-est a Imperiului Otoman. În timp ce Baiazid ducea campania
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
stapânire pe capitala siriană. Câteva luni mai târziu, cădea la rândul său Alepul al cărui emir, trebuia să semneze cu Imperiul Bizantin o pace umilitoare.O parte a Siriei, împreună cu Antiochia era atașată imperiului; o altă parte, cu Alepul, recunoștea suzeranitatea Bizanțului. Epoca puternicei expansiuni a hegemoniei bizantine este și cea de renovare a Imperiului occidental. Renaște rivalitatea între cele două imperii, fondată ideologic pe exclusivismul ideii imperiului și pe pretenția celor două împărății de a moșteni Roma, întemeiată politic pe
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
inițiat totuși o perioadă de reforme, care au pus baza occidentalizării societății locale. Regulamentul a confirmat parțial guvernarea tradițională (inclusiv conducerea de către hospodari). Regulamentul a oferit celor 2 principate primul lor sistem comun de guvernare. Cele două state, aflate sub suzeranitate otomană din secolul al XV-lea, au fost subiectul mai multor intervenții ruse începând cu războiul ruso-turc (1710 - 1711), când o armată rusească a pătruns în Moldova. Armata condusă de împăratul Petru cel Mare a făcut legătura cu militarii din
Regulamentul organic () [Corola-website/Science/304502_a_305831]
-
scandal care a dus ulterior la o înghețare a negocierilor pentru următorii patru ani. Un grup naționalist din corpul legislativ începe în aceasta perioadă de stagnare să lucreze la un proiect propriu de constituție, proclamând sfârșitul protectoratului rus și al suzeranității otomane, cu garanții ale autodeterminării din partea puterilor europene ale vremii. Conducătorul radical al acestei mișcări, Ioan Câmpineanu, întreținea legături puternice cu gruparea poloneză Związek Jedności Narodowej (Asociația Uniunii Naționale) condusă de aristocratul Adam Jerzy Czartoryski și cu alte grupări naționaliste
Regulamentul organic () [Corola-website/Science/304502_a_305831]
-
Principatelor, iar cei doi monarhi au început să accepte ideile grupării unioniste "Partida Națională" (create în 1848 de către revoluționarii întorși din exil). Războiul s-a încheiat prin Tratatul de la Paris (30 martie, 1856), care a plasat statele în continuare sub suzeranitate otomană, dar sub protectoratul tuturor puterilor europene (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Al doilea Imperiu Francez, Regatul Sardiniei, Prusia, Austria și Rusia). Statele protectoare trebuiau să hotărească o formulă de compromis pentru uniunea proiectată. Otomanii au cerut, însă, și
Regulamentul organic () [Corola-website/Science/304502_a_305831]
-
dintre turci și români a crescut sensibil în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, în condițiile în care domnul român s-a confruntat încă de la începutul domniei cu presiunea politică a regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Pentru a contracara pretențiile de suzeranitate ale regelui maghiar, moștenite de la predecesorii săi, Mircea a continuat politica de independență promovată de înaintașii săi și a încheiat un tratat de alianță defensivă cu regele Poloniei în 1389. În condițiile în care regele Poloniei, Vladislav Jagello și regele
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
nouă oaste cu care a intrat în Țara Românească în iarna 1396-1397, l-a capturat pe Vlad Uzurpatorul și l-a înscăunat pe Mircea cel Bătrân. Este evident că în acest context politic și militar Mircea cel Bătrân a acceptat suzeranitatea regelui maghiar. De altfel, după insuccesul de la Nicopole regele Sigismund de Luxemburg și-a schimbat radical viziunea supra relațiilor cu otomanii. Pe plan intern a luat măsuri de organizare a armatei, cu ocazia dietei de la Timișoara. Pe plan extern a
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]