479 matches
-
a fost tovarăș un timp și aprig dușman apoi. Dar în perioada cît am fost umăr la umăr eram puternici, eram o forță, eram niște oameni de care se vorbea numai de bine. Apoi el a devenit un rătăcit, un tîrîie picioare prin politică și un om necăjit. Îmi era milă de el și îmi era silă de gestul meu de acum. În fond, și ce dacă m-a făcut ipochimen? Ce, am murit din asta? De fapt, în grecește, cuvîntul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
are dreptate și consider că ieșenii îmi rămîn datori că i-am scăpat. Plaja Tarará Mașina se lansează pe Quinta, arteră vitală a Havanei, într-o competiție anemică, cu mașini parcă recent scoase de la naftalină. Imensa Volgă din față își tîrîie greoi oasele bătrîne și scoate un fum negru, înecăcios, ca într-o acțiune de camuflaj bine studiată. Moskvici-uri sprințare, foiesc ca niște balerine bătrîne, care încă mai fac eforturi inutile să arate că au fost odată cineva. Mașini americane, lungi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
observ atent lumea pestriță, fac speculații logice și consider că sînt îndreptățit să mă cred în fața unui insectar. Se apropie de plajă încă o pereche. Un bătrîn șleampăt, cu pantaloni scurți, dar lungi ca de împrumut și largi peste măsură. Tîrîie picioarele, așa cum îi stă bine unui bătrîn cu tendoanele sclerozate. În nisip lasă două dîre, așa cum schiorii le lasă în zăpada afînată. Puțină pulbere se ridică în urma lui. În mîna stîngă are o paporniță grea care îl dezechilibrează. De aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
internez, citeam în Zodia scafandrului, reciteam, de fapt, și dârdâisem de fericire când înțelesesem teoria aceea a masculinității castrate. Zice acolo că nu există activitate care să-i confere bărbatului demnitate. Când văd prin parcuri sau la piață femei care târâie câte un mascul caricatural de un hartan, nu pot să mă gândesc la altceva. Când îi pun să curețe cartofi, să spele varză - pare că le dau o utilizare. Cum arată un astfel de specimen e bine de știut. Așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mai suportam să ating pământul cu piciorul bolnav. Încă un efort și am căzut pe zăpadă în genunchi. Da. Cred că în felul acesta aș putea înainta. Până la ușa de la intrare mai erau vreo zece metri. Am început să mă târâi spre ușă mergând în patru labe, în genunchi și cu ajutorul mâinilor. Mircea s-a apropiat de mine încercând să mă ridice în picioare. Lasă-l! Lasă-l! A urlat milițianul. Ce ai, mă handicapatule, mergi de-a bușilea? Te-nveți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
În ceea ce mă privește, durerea gleznei era din ce în ce mai mare și în mod sigur fără frații mei n-aș mai fi ajuns niciodată acasă ci mai mult ca sigur acolo, în locul "unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin". Sandu târâia creanga aia uscată amorțit și plin de vânătăi. Lică, la fel, avea fața plină de lovituri; fusese bătut cu sălbăticie, iar acum avea arcada stângă spartă, deasupra căreia se formase o bucată mare de cheag roșu-maroniu. Leu cățelandru trăgea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de fond: hămăitul unui câine (un senior grav, care nu-și permite reacții isterice, mărginindu-se parcă la câteva comentarii morocănoase); Se aude răsuflatul mătăsos al vântului, care curge ușor, la vale, spre oraș, de pe Rarău; undeva, un motor se târâie, domol, grijuliu să nu tulbure solemnitatea repaosului. Deasupra mesei la care scriu, ronțăitul mărunt al unui ceas de perete, meticulos și rece contabil al trecerii timpului. Toate, topite în tăcerea solemnă, liniștită și plăcută sufletului meu, iritat de fapte cotidiene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
aritmetice) ale unor persoane cu un QI sub nivelul considerat normal. Sunt destule cazuri în care capodopera aparține unui om cu mult inferior nivelului producției sale. Mai ales în pictură, dar și în muzică, ne surprind aceste ciudățenii. * Vara se târâie, lentă, amintindu-mi de "ceasurile care curg" al lui Dali, sugerându-mi un pământ întreg, înmuiat, vâscos, ca o picătură uriașă, căzând într-un hău, ca un bostan răscopt, bleg. * Pe o bancă (o știu acolo de mulți ani, uitată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
drăguțul de Dic acel spirit inefabil caracteristic lumii artistice, din care, spre norocul său, face parte. * Acest Dic are totuși un defect: este bătrân. Nu mai este destul de agil, este mai puțin interesat de viață...; ba, de la o vreme, își târâie piciorul posterior, drept sau poate stâng, nu pot preciza. Pentru acest motiv, ca și pentru starea de depresie psihică, cineva din familia actorului l-a dus pe Dic la medicul veterinar; și nu la un oarecare veterinar, puțin cunoscut, ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
stat, om de afaceri, inclusiv de la firma "ochiul și timpanul", diplomat etc.: să arate cât de cât bine, să fie corect îmbrăcat, să vorbească 2-3 limbi străine, să-și cunoască meseria... "Delegatul" nu îndeplinea nici una din aceste condiții. În plus, târâia după el o geantă mare, urâtă, de plastic, despre care n-aveam habar la ce-i folosește. După discuția la ambasadă, înainte de a pleca la întâlnirea cu amicul importator, a deschis "diplomatul" și a extras din el câteva cravate dintr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
mici incidente (ruda însărcinată „să se ocupe” de preotul invitat, potrivit obiceiului, la masă ține neapărat să-i declare că el este ateu!), ne întoarcem, în sfârșit, a doua zi, după ce „strângem totul”, acasă. Călătorim cu trenul, care abia se târâie, într-un vagon fără compartimente, „deschis”, cu bănci de lemn așezate față în față. Bineînțeles, nu găsim locuri și stăm în picioare. Toți suntem obosiți, dar Doina e pur si simplu frântă, atât fizic cât și moral, căci cele două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-i bunătatea lui Dumnezeu; vezi, la bătrânețe îți ia din vederi, din auz, dar nu te lasă păgubaș, în schimb îți dă o tusă zdravănă, sau o durere de șale de prima întâi și te mulțumești și așa să o târâi de azi pe mâine.” Și cum un necaz nu vine sigur, la 2 noiembrie 1877, bunul și dragul matale prieten Eminescu pleacă în București, la ziarul „Timpul”. Doamne, că în rău ceas a pornit! Trecuse abia o lună și îi
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
Mangalia; mă cred mai odihnită, dar obosesc repede și trist. Aici, pentru biciuire și ca tu să mă găsești nu prea mult schimbată, fac tot ce pot : plaje, duș la ora unu și odihnă după ora 4. Până la ora 4 târâi vremea după mine; mănânc carne și pește în fiecare zi. Azi, cum mergeam la Muedin să iau zilnicul surogat de cafea execrabil, am găsit la o masă pe inginerul Necșulea cu d-na și copiii Smaranda și Dan. Au vorbit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
căreia Camil no.I jubila frenetic și în extaz. Ei doi, el și Ghighi, foarte enpantouffles și casa la fel; drăguți și așteptându-mă cu scrisorile de la tine, pe care nu le-am adus. Camil II are 7 kg. ½, se târâie pe burtiță, ține capul sus, zice: me...me, are ochii albaștri-gris și nu găsesc alt termen pentru culoarea și gingășia pieliței lui decât: foaie de trandafir roz, catifelat. M’am întors singură, cu greu, în orașul uneori insuficient iluminat pentru
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ca Sanda Lov[inescu]. La sfârșit, chiar și așa, pleci fără să-mi spui rămas-bun. Atunci, cât e ziua de lungă mă târăsc fără vlagă, purtând în mine un fel de neliniște vecină cu nefericirea; dorul meu se exacerbează, mă târâi într-o stare vrednică de plâns, iar amintirile frumoase refuză să prindă contur. [...] 2 ianuarie [1950], luni [...] Zâmbește-i bătrânei tale care își toarce aici caierul suferinței ca să-i facă fetiței ei o rochie de aur, de perle și de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
porfir aduse de la Egipet au servit să sprijine păreți improvizați. O mizerabilă mansardă păstrează ferești frumos arcuite și balcon sculptat în piatră. Leii au fost ciumpăviți; un sfinx stă singur și fără rost pe un piedestal; al doilea, a fost târâit în altă parte după ce i s-a zdrobit capul. Porțile de aur, argint, aramă și fier sunt deschise celor patru vânturi. Rămășițele împăratului vechi nu s-au mai găsit. Statui de episcopi și sfinți prin colțurile cetății și biserica improvizată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
unei singure cărți (biografia lui Alexandru Papană), priceput în meserie și norocos, sau, cum singur zice, „cu păr în palmă”. Are, totuși, cu vreo trei luștri mai mult decît L. și asta, încet-încet, îl va exceda. * Spre deosebire de maturi, care, adeseori, tîrîie după ei lanțul greu al amintirilor, copiii caută mai ales spre viitor. Ieri, după întoarcerea de la săniuș, am aflat că Ducu a plănuit, împreună cu Victoraș, băiatul vecinei de palier, călătorii... În Franța („Unde vine Franța?”, m-a întrebat), de unde să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
primește din cînd în cînd „ghionturi” de la G. Întrucît „ăla e încăpățînat”, cedează pe moment, dar promite: „I-o plătesc, fără îndoială...” După un timp îl auzi: „I-am făcut-o!” în ședințe, cînd ia cuvîntul, la început laudă, se tîrîie cu burta pe pămînt, ca să poată mușca. Și, uneori, mușcă rău! După plecarea din birou a noului securist ce ne are în supraveghere (D.T.), Sp. a remarcat diversitatea curiozității lui: „a observat și caracterele mașinii de scris, și faptul că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să stau pe loc ceva mai mult, dar ceasul nu-mi dă răgaz. Mă grăbesc, cu întreruperi scurte la fiecare 20 de metri. Chiar ajuns în stație, calvarul nu se termină: trenul e tras undeva departe, în dreapta. Pe ultimii metri tîrîi gențile aproape împleticindu-mă. Le aburc în vagonul de marfă, plătesc ceferistului bacșișul, apoi mă întorc acasă pentru a telefona copiilor că le-am lăsat lui cutare (urmează portretul). Cînd pun jos telefonul, mîinile încă îmi tremură de efort. *O
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
stat, om de afaceri, inclusiv de la firma "ochiul și timpanul", diplomat etc.: să arate cât de cât bine, să fie corect îmbrăcat, să vorbească 2-3 limbi străine, să-și cunoască meseria... "Delegatul" nu îndeplinea nici una din aceste condiții. În plus, târâia după el o geantă mare, urâtă, de plastic, despre care n-aveam habar la ce-i folosește. După discuția la ambasadă, înainte de a pleca la întâlnirea cu amicul importator, a deschis "diplomatul" și a extras din el câteva cravate dintr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
românești noi pe piață: geamuri și ARO! Am pornit la drum cu teamă, cunoscând varii antecedente. Am lucrat o perioadă la Externe la un serviciu foarte interesant "sinteza" . Eram 4 sau 5 diplomați, lucram toți într-un birou mare și târâiam zilnic după noi 3-4 mape burdușite cu telegrame. Erau sute și sute de telegrame sosite de la ambasadele noastre din întreaga lume, pe probleme politice, militare, economice, culturale... Le citeam pe toate și extrăgeam din ele, pe teme sau zone geografice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
așteaptă. Uneori nici această abordare nu este suficientă. Magazinul mare de suveniruri de la Disneyland se mai confruntă cu această problemă încă. Acolo, pe tot parcursul zilei magazinul este gol aproape, deoarece vizitatorii înțelepți nu vor să cumpere, pentru ca apoi să târâie toată ziua sacoșele după ei prin parc. Dar, pe la ora patru și jumătate, pasiunea cumpărăturilor de suveniruri se dezlănțuie. S-a înființat un serviciu astfel încât clienții care cumpără dimineața pot să plece să viziteze cu mâinile libere și apoi să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1868_a_3193]
-
produsele mai puțin interesante, cum ar fi fardul corector, sunt expuse pe rafturile de jos, forțându-le pe cumpărătoare să se așeze în genunchi pentru a ajunge la ele. De fapt am surprins pe casete femei în vârstă care se târâiau pe jos ca să vadă produsele - imagini care au fost usturătoare pentru imaginea clienții noștri și extrem de eficiente. Astăzi multe planuri de aranjare a mărfurilor în magazine s-au schimbat, pentru a face loc cumpărătorului în vârstă. Expunerea acestor produse cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1868_a_3193]
-
și eu nu m-am băgat în dragostea lor. Și s-au luat amândoi. Dar peste 2 ani, I.S.Danielescu era în mormânt, că el era (indescifrabil). Deci era bolnav. Și are un băiat făcut cu el care abia își târâie picioarele. Dar nu m-am dus să spun lui V.Ciocan că-i bolnav. Asta-i treaba lor. Și în toamna lui 1908 pe lângă că am strâns sâmburi, m-am apucat și am desfundat locul școalei la 60 de cm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
car I bai bucluc ia da îmblăti (a) a treiera încârligat îndoit, complicat înăcrit nervos, arțăgos înciocăla( a) a cupla, a monta, a îmbina înzdrobat răcit J jăgneață jarul strâns grămadă sub oala cu verze pentru fierbere jărui(a) a târâi jigărit slab, sfrijit jilip jgheabul pe care curge apa la roata morii jude primar jutariu paznic de câmp L ladamesesertar laghiță bancă mai lungă laibăr vestă lămpaș felinar liuri must din dreve, vin de-al doilea M marșină de săpat
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]