741 matches
-
lui sunt ale unui Sfarmă-Piatră aflat sub semnul speranței de a se realiza: Când urc trudit cu bolovanul meu/ nu am decât dorința/ să mai urc o dată.". Dorința de echilibru apare dezvoltată programatic într-o suită de poeme,"Cântarele". Pe talgerul de sus al cântarului îl ridică gândul, dar de fapt sentimentul unei drepte judecăți l-a învățat poetul în satul din Ardeal. "La noi în sat/ cântarele sunt drepte/ și tatăl meu în August/ ne cântărea cu grâu." Ardealul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a evenimentelor, echilibru al judecății, șansa unor întîlniri de excepție, sinceritate... dezarmantă, sarcasm ponderat și, mai presus de orice, o dragoste pentru teatru ieșită din comun. Apropo de sinceritate: de la primele rînduri ale cărții, distinsul histrion își pune sufletul pe talgerul nobleței "...M-aș alătura lui Iona cu același strigăt tragic și plin de deznădejde, rugînd-o pe Mama să mă mai nască o dată, ca să-mi corectez dacă nu pe toate cel puțin o parte din erorile săvîrșite și din care cauză
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
și, observând că ceva cu nasul lui nu este în regulă, se va șterge. Sexul și oglinda La vârsta pubertății, modificările din corp te determină să-ți schimbi relația cu lumea. Este pentru prima dată când te așezi pe un talger, iar restul lumii se află pe celălalt. Încă nu poți face parte din rândul lumii, dar ai câștigat aceste două lucruri: un corp nou și o oglindă. Când spun corp nou, spun corp nou-nouț, cu detalii pe care nu le-
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
poartă în spinare o întreagă colecție de expresii, care de care mai pitorești. Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou" (Qui vole un oeuf, vole un boeuf): Este o mare onoare pentru un ou să cântărească, în talgerul balanței, la fel de mult ca un bou, chiar dacă ceea ce se măsoară este doar greutatea greșelii. În schimb, această măsurătoare e puțin cam umilitoare pentru un colos care adesea atinge tona. Acestea fiind spuse, proverbul sună bine, spune bine ceea ce vrea să
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
Pământul cald este impur.// Neprihănit eterul doarme, / Văzduhul viu e de microbi,/ Poți dacă vrei să nu te naști,/ Dar dacă ești te și îngropi.// E fericit cuvântu-n gând,/ Rostit, urechea îl defăimă,/ Spre care o să mă aplec/ Din talgere vis mut sau faimă?// Între tăcere și păcat/ Ce-o să aleg cirezi sau lotuși?/ O, drama de-a muri de alb/ Sau moartea de-a învinge totuși...//"( Știu, puritatea). Toate acestea, în ciuda faptului că lirismul debordant din primul volum începe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
intâmplări din grădina mea, 1987; Întâmplări de pe strada mea, 1988; Poezii, 1988; Arhitectura valurilor, 1990; 100 de poeme, 1991; În dimineața de după moarte, 1996; La cules îngeri, 1997, 2003, 2004; Cartea albă a lui Arpagic, 1998; Balanța cu un singur talger, 1998; Soarele de apoi, 2000; Refluxul sensurilor, 2004, Cărți de eseuri: Calitatea de martor, 1970, 2003; Eu scriu, tu scrii, el/ea scrie, 1975; Cea mai frumoasă dintre lumile posibile, 1978; Coridoare de oglinzi, 1983; Autoportret cu palimpsest, 1985; Orașe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fac figură separată aceia cu puseuri eroice. Remarcabile sunt încatenările substantivale și aglomerațiile de verbe agonistice, care potențează caracterul cinematic al cadrului: "Cei mai bătrâni mureau făcându-și cruce; mulți însă din cei mai juni se apărau cu turbare; scaunele, talgerele, tacâmurile mesii se făceau arme în mâna lor; unii, deși răniți, se încleștau cu furie de gâtul ucigașilor și, nesocotind rănile ce priimeau, îi strângeau până-i înădușeau. Dacă vreunul apuca vreo sabie, își vindea scump viața". Deznodământul execuției colective
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
două tratări ale temei vădind aceeași particularitate interpretativă prin care Cecilia Cuțescu-Storck se delimitează de convenția decadentă, pe care o găsea formulată în abordarea secesionist-simbolistă a temei. În Legenda Salomeii (ulei pe ghips), un servitor îi aduce acesteia pe un talger capul sfântului Ioan. Apropierea de decadentism ține și de estetizarea actului crud. Figura sfântului posedă frumusețea melancolic renascentistă a reprezentărilor cristice, o frumusețe nobilă a durerii resemnate. Servitorul îi închină ofranda, talgerul pe care se află capul martirului, într-un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ghips), un servitor îi aduce acesteia pe un talger capul sfântului Ioan. Apropierea de decadentism ține și de estetizarea actului crud. Figura sfântului posedă frumusețea melancolic renascentistă a reprezentărilor cristice, o frumusețe nobilă a durerii resemnate. Servitorul îi închină ofranda, talgerul pe care se află capul martirului, într-un gest care poate fi tradus prin ecoul suferinței pe care-o provoacă Salomeei vederea acestuia. Aici apare acel personaj pe care l-am intitulat confidentul și care are un dublu rol: structural
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
amorul sacru", un reflex pios care întoarce pe dos termenii consacrați ai ecuației decadente. Dragostea autentică a Salomeei generează un act crud, iar păcatul este expiat prin suferința celei culpabile, transfigurată pietist. Confidentul nu este singurul care împiedică apropierea de talgerul pe care se află capul tăiat, una din mâinile Salomeei rămâne liberă și cu toate acestea, gestul palmei deschise ca într-o mângâiere denotă sfiala, retractilitatea. Pusă în fața faptului împlinit, Salomeea apare umanizată, conștientă de gravitatea actului său, ceea ce deschide
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care autohtonizează tema. Cele două personaje apar unul în profil, Salomeea, și altul în prim plan, frontal, Herodiada pe care o identificăm și prin faptul că ea poartă o coroană, este regina. Salomeea păstrează o rezervă resemnat-hieratică, întinzând deasupra mesei talgerul pe care se află capul sfântului Ioan. Herodiada ridică o cupă, chipul ei rămâne impasabil, inflexibil, nu exprimă nici jubilație, nici ură, nici seninătate, ci mai degrabă un fel de detașare vecină cu nepăsarea. Dacă Salomeea ține ochii închiși, ochii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cel al Herodiadei este mai viu. Pe fondul alb al pânzei care o acoperă asemeni unui sari, se află flori. Chipul ei are ceva din hieratismul mut al tahitiencelor lui Gauguin, un chip hindus de divinitate crudă și impenetrabilă. Sub talgerul pe care se află capul sfântului avem un vas decorat cu motive populare românești și un pahar. Ca și în alte tablouri cu aceeași temă, chipul sfântului poartă amprenta modelajului iconografiei bizantine, unde figurile sunt mai interiorizate, într-o dimensiune
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
d'âme. În Salomeea rămâne doar una dintre posturi, cea pe care o regăsim în Nud culcat (1904), însă feminitatea nu mai este abandonată somnolenței. Salomeea întinsă, sprijinită în cot și cu capul rezemat în palmă, contemplă la picioarele ei talgerul pe care se află capul sfântului Ioan, pe care aproape că-l atinge. Poziția îi scoate în evidență liniile elegante ale corpului, modelajul șoldului, ca și în cazul nudurilor menționate mai sus. Starea de contemplație pare asociată unei stări de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
moștenită (și cultivată) de la maestrul întru arta cuvântului meșteșugit, care a fost Barbu Delavrancea. Dumitru Vacariu Poetul și Cântecul lebedei Truditor al cuvântului cioplit pe fila timpului, poezia-artă devine în viziunea distinsul domn DUMITRU VACARIU lacrimă arzând în sfântă singurătate, talger învăluind cele două fațete ale existențialului, cântec psaltic al binecuvântării, deopotrivă, al binelui și răului din noi, „strop de veșnicie”, dar și sfâșietor „cântec” strigăt al tenebrelor. Lectura volumului Cântecul lebedei (2011) ne îndreptățește Vă credem că una dintre dorințele
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
când îl privea pe fiul său. — Nu luăm nimic decât slugile și odoarele, strigă Papa către cei care-l puteau auzi. Îl văzu în clipa aceea pe taică-său, descumpănit, cu două icoane în brațe, și strigă: — Și icoanele, și talgerele de argint... Atât. Grăbiți-vă! Țigăncile așezară pruncii pe o laviță înaltă și porniră să i îmbrace. Jupâneasa Stanca ieși, începând să poruncească cele spuse de bărbatul său. Papa dispăru pe ușa ce dădea în cerdac și coborî în curte
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mănânce scovergi și tot ce-și mai dorește domnia sa! În iatacul doamnei Marica masa cu bucate reci de post fusese pusă în grabă și țiganca târguită pe douăzeci și cinci de taleri de la Nica negustorul, la un semn al domnului, aducea în talgere alt fel de mâncare peste cel cu felul din care se mâncase, așa că la sfârșit erau patru, cinci talgere în fața fiecărui mesean. — Pe cât îmi dau seama, Ștefane, domnia ta și sfinția sa știți ce scrie în scrisoarea aceasta, spuse vodă scoțând din
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fusese pusă în grabă și țiganca târguită pe douăzeci și cinci de taleri de la Nica negustorul, la un semn al domnului, aducea în talgere alt fel de mâncare peste cel cu felul din care se mâncase, așa că la sfârșit erau patru, cinci talgere în fața fiecărui mesean. — Pe cât îmi dau seama, Ștefane, domnia ta și sfinția sa știți ce scrie în scrisoarea aceasta, spuse vodă scoțând din buzunarul de la piept hârtia cu sigiliile rupte, și continuă pe același ton scăzut. După câte înțeleg, nu putem aștepta
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
azi în zori la Târgoviște. — La Târgoviște, spuseși sfinția ta? De câte ori voievodul era enervat sau doar emoționat, spre mirarea dregătorilor lui începea să vorbească oltenește, iar bătrânii povesteau că așa făcea și moșul său Matei Vodă. Roaba țigancă mută strângea talgerele unele peste altele. Domnul izbucni: — Constantine, rogu-te oprește-te, că măsurași sala în lung și-n lat de o sută de ori, ca răposatul vodă Șerban. La Târgoviște ziseși, preacucernice? Ștefane, cheamă doi seimeni, să poruncesc! Ca ars, fericit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
din odăiță să caute rachiul de care avea nevoie. În timpul cinei, din colțul lui unde sta nebăgat în seamă printre dregători de rangul trei, observă surprins că domnul, cu un zâmbet amabil pe față nu mânca aproape nimic, teancul de talgere din fața sa fiind mai înalt decât al celorlalți, pentru că măria sa nu termina nici un fel de mâncare. Să fie oare iarăși bolnav? Pylarino se sculă discret de la locul lui și, printre cei ce turnau vinul în pocale, se strecură în spatele voievodului
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
răspuns. Nu înțelegea ce anume le-a lipsit de au pus la cale drumul la Odrii. Să fie oare tot iluzia că a venit vremea Cantacuzinilor să urce treptele tronului împăraților bizantini? Spunea doamna și Ștefan să nu mă încred... Talger peste talger se așezau vraf în fața domnului, fără ca el să se atingă de mâncarea din ele. Acum sfinția sa se ridică și după el toți comesenii, ca să rostească împreună rugăciunea de mulțumire. Voievodul își plimbă privirea de la unul la altul, era
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
înțelegea ce anume le-a lipsit de au pus la cale drumul la Odrii. Să fie oare tot iluzia că a venit vremea Cantacuzinilor să urce treptele tronului împăraților bizantini? Spunea doamna și Ștefan să nu mă încred... Talger peste talger se așezau vraf în fața domnului, fără ca el să se atingă de mâncarea din ele. Acum sfinția sa se ridică și după el toți comesenii, ca să rostească împreună rugăciunea de mulțumire. Voievodul își plimbă privirea de la unul la altul, era încruntat. Când
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să rostească rugăciunea cuvenită. Pe nas, stolnicul psalmodie pe grecește ceva aproape neînțeles, ridicând tonul la fiecare sfârșit de verset. Apoi oaspeții își ocupară locurile, în timp ce feciori cu mișcări exacte începură să toarne vin în cupele străvezii și să aducă talgerele de argint cu diferitele feluri din pește, căci era miercuri. Ștefan nu se așezase, căuta ceva într una din firidele închise cu grilaj din fier forjat care ornamentau peretele dinspre sud al odăii. Scoase un sul de pergament și, venind
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sud al odăii. Scoase un sul de pergament și, venind cu el, înainte de a se așeza la locul lui, ridică paharul și închină pentru sănătatea comesenilor, își înmuie buzele și făcu un semn negativ când feciorul încercă să-i pună talgerul cu mâncare. Del Chiaro, la lumina puternică a lumânărilor de pe masă și a făcliilor de pe căminul uriaș, băgă de seamă paloarea cadaverică a tânărului, care și fixase ochii încercănați pe chipul fostului mare spătar. Acesta, stânjenit, înălță capul și-i
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ai milă, ține-mă de mână, eu nu sunt ca ei, sunt doar Ștefan, nu sunt ca ei, mie mi-e frică de moarte. Bum, bum, inima-i bătea să-i spargă pieptul. Minune, departe din ape o jumătate de talger de jeratic răsări deodată, întregindu-se cu jumătatea oglindită mișcător de valurile Bosforului. O clipă doar, și discul întreg săltă rupându-se de oglin direa-i geamănă, lăsând în valuri doar o dâră, o cărare de lumină purpurie. Atunci înțelese Ștefan
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
eroului meu. Îl lăsasem în preajma secerișului... Clipe fericite! Și eu fusesem la seceriș! Îl vedeam, îi auzeam glasul, îmi aminteam de febra plecării, apoi lungi zile sub arșiță, răsăritul soarelui care ne găsea gata de muncă în mijlocul lanului de spice, talger roșu care limpezea câmpia de urmele nopții și înfiora clipa, și care îl făcea pe tata să-și scoată pălăria și să se închine... Apoi treierișul, carele cu grâu care ne intrau în curte, numeroase, nu se mai terminau, apoi
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]