KorAP: Find »[drukola/base=tavernă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...27 >

675 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

o asemenea stea, răspunse cel Întrebat pe un ton ironic. Dar, dacă s-ar găsi, tare aș vrea să... Veniero se oprise dintr-o dată, atras de ceva. Dante Îi urmări direcția privirii, plin de curiozitate. Antilia Își făcuse apariția În fundul tavernei și se Îndrepta spre dânșii. Femeia Înainta cu pași lenți, Învăluită până la glezne În mantia ei de păun. Nu părea să se pună pe dănțuit. Se opri lângă masă, aproape de Dante, În timp ce Baldo se dădea grăbit la o parte. Poetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
o dată Începu să cânte, la Început În șoaptă, ca un susur. Din gura ei Întredeschisă ieșea un cântec monoton, puternic ritmat, un ansamblu de cuvinte aspre și de neînțeles. Apoi tonul cântecului urcă, o melodie tristă care ajunse până la bolta tavernei. Dante o asculta fascinat. Nu era nici una dintre limbile creștine pe care le cunoștea; nici ebraica sau idiomul barbar al maurilor. În efortul cântării, femeia Își mișcase un umăr, iar marginea mantiei coborâse, descoperindu-i gâtul. I se păru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
căuta ochii. Dar privirea Antiliei devenise fugară. Își curmă cântarea brusc, după o ultimă notă prelungită până la chin. Apoi se ridică Încetișor, fixându-l Încă o dată, pentru o clipă, pe poet, și se Îndepărtă spre refugiul ei dindărătul cortinei, În fundul tavernei. Privirile tuturor celor de față o urmaseră. Cecco Angiolieri fu cel dintâi care deschise gura, dovedind că Își recăpătase tonul zeflemitor, atunci când făcu o aluzie la formele femeii, evidente sub vălul subțire de mătase. Dar nimeni nu părea dispus să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Sau cinci vârste, lucrul cel mai evident. Dintr-o dată, Îi reveniră În amintire frânturile de fraze, cuvintele pe care le auzise uneori șoptite În unele săli rezervate din studia, În povestirile populare, În unele scriptoria din mânăstiri. De asemenea, În taverne și În stațiile de poștă de pe Via Francigena, de la pelerinii ce coborau dinspre Nord sau care se Întorceau de peste mare. A cincea Evanghelie. Cei cinci evangheliști. Să fi vrut Ambrogio să Îl celebreze pe Iacov, despre care se șoptea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
pentru asta a fost ucis, spuse cardinalul În timp ce Îl concedia cu un gest. Dante dădu să plece dar, ajuns În dreptul ușii, se opri, chemat de glasul strident al lui Acquasparta. — Ni s-a relatat despre dansatoarea care se produce În taverna cruciatului. Se pare că te interesează, iar cunoscându-te e lesne de intuit genul de pasiune care te Împinge către târfa aceea. Dar să nu te lași În voia iluziilor dumitale de poet: acea femeie e primejdioasă, un vas de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
permisiunea Breslei. Sunt mulți ca el, de o vreme Încoace, veniți cine știe de unde. — Mulți? — Da, tare mulți. Blestemații! Dante se rezemă de pilastru, respirând adânc pentru a-și potoli agitația, iar apoi Își deschise drum prin mijlocul gloatei, spre tavernă. În prag, Teofilo avea aerul că Îl aștepta. Intră hotărât, urmat de spițer, care se dăduse la o parte pentru a-l lăsa să intre. Întrucât Împrejurările deciseseră În locul lui, acum avea să o interogheze pe femeie. Își roti cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
dispută teologică, la ora aceea. Era convins că Teofilo inițiase acea polemică doar pentru a-i distrage atenția de la femeie. — Antilia ți-a cerut medicamentul acela al dumitale? Spițerul izbucni În râs. Părea să fi redevenit, dintr-o dată, petrecărețul din tavernă. — Se numește chandu... Oh, nu, nimic atât de grav. Căuta doar un săpun de calitate, care să Îi priască pentru frumusețea pielii. Dar, cine știe, poate că pentru o femeie ocrotirea propriei frumuseți e o sursă supremă de durere... Dante

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
afirmau că Îl cunosc au fost uciși de cei care voiau să știe... sau care voiau să nu mai știe nimeni altcineva. Bărbatul nu părea să mai aibă nimic de adăugat. Dante era perplex. De prea multe ori ascultase prin taverne povestiri legendare și lipsite de temei. — Așadar, ai auzit vorbindu-se despre asta demult, pe timpul călătoriilor dumitale. Pe tărâmuri Îndepărtate, Îmi Închipui, reluă el cu un dram de ironie. Meșterul colorist Îl fixă În ochi. Nu, messer Durante. Am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Cer era indicat și locul unde fiecare Își ținea, În mod provizoriu, lecțiile. Cecco d’Ascoli Își aduna discipolii pentru cursul de astrologie medicală În mica sală capitulară a abației San Sisto, de la San Frediano. Dante, de cum Îl recunoscuse În tavernă, Își propusese ferm să Îl reîntâlnească Între patru ochi, pentru a se confrunta cu dânsul În privința tuturor aspectelor care Îi despărțeau. De ani buni ținea dezbaterea lor de la distanță asupra caracterelor astrologiei. Dar, după câte auzise În biserica Celor Patruzeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
fi putut să fie ceva mai mult decât o dansatoare. Un fior Îi străbătu pielea când Își aminti de trupul ei. Trebuia să o vadă. Acum. Singur. Ca să afle mai multe despre ea, firește. În aceeași zi, la Începutul după-amiezii Taverna lui Baldo era aproape pustie la ora aceea. Doar doi servitori Își făceau de lucru În preajma vetrei, Îndoiți sub greutatea legăturilor de nuiele pe care le adunau pe lângă perete. Cruciatul ședea pe una din băncuțe, bând niște vin dintr-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
servi cu ce am mai bun, messer Alighieri? zise omul prevenindu-i cuvintele. — Nu sunt aici ca să Îți apreciez vinul, răspunse Dante fără să dea semne că ar vrea să ia loc. Vreau să vorbesc cu femeia care dansează În taverna ta. Baldo Își mângâia bărbia În timp ce Îl scruta cu viclenie. — Așadar, o vrei pe Antilia mea. Splendida Antilia. Subliniase cuvântul „splendida“ cu un accent lasciv. — A ta? Poetul nu se gândise niciodată că femeia putea fi o sclavă, capturată Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
avea mijloacele. Nu, doar un prinț ar putea plăti atât de mult. Dante era din ce În ce mai uluit. — Nu e o dansatoare profesionistă? Și atunci de ce... — Nu știu. Nimeni nu știe, Îl Întrerupse cruciatul. Ea m-a Întrebat dacă putea dansa În taverna mea, fără nici o răsplată. Dimpotrivă, am avut impresia că ar fi fost dispusă să Îmi ofere ea bani ca să o facă, dacă aș fi refuzat-o. — Dar tu nu ai refuzat. Nu. Nu cred că există un bărbat În toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Dante se ridică, Încetișor. — Iar Duhul tău cere În schimb jertfe de sânge? Avu impresia că ciungul Încerca să Îi evite privirea. — Și ceilalți? Căror duhuri și-au consacrat ei credința? — Ceilalți? Cine? — Învățații care par să Își fi ales taverna ta ca altar al riturilor lor. Ce știi despre ei? Nimic. Sunt oameni de știință. Ce ar putea avea ei de a face cu mine? — Multe, dacă știința lor e aceea a intrigii. Iar În știința asta, și tu ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
subterana de la San Giuda, ataca nici mai mult nici mai puțin decât camerele cârmuirii? Era exasperat. Ieși sub imperiul furiei, ajungând În piață aproape fără să Își dea seama. Își simțea din nou capul În flăcări, În timp ce se Îndrepta spre taverna lui Baldo. Și de astă dată, sub pretextul secretului, evitase escorta. Astfel se putea mișca nestingherit. Dar, În realitate, nu din această pricină voia el să fie singur. Trupul Antiliei continua să Îi danseze În fața ochilor. Voia să o interogheze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
prins În lupta lui nocturnă cu Îngerul. Continua să se zvârcolească dizgrațios, asemenea unui trecător căzut Într-o băltoacă de apă Întunecată, unde Îi va fi fost dat să se Înece. Cerul al Treilea nu era complet, atunci când ajunse În tavernă. Locul lui Teofilo era neocupat. Pe masă se afla un ulcior mare cu vin, la care cei de față apelaseră deja. Dante Își umplu și el cupa, după ce Îi salutase pe toți, unul câte unul, chemându-i pe nume. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
o slăbiciune a minții, insuflată de fuga precipitată a spiritelor vitale? Oare dragostea e ceva care se adaugă, ca o virtute, iradiind prin forța proprie din obiectul iubit, ori e o boală nevindecabilă ce sărăcește spiritele? Între timp, din fundul tavernei ajungea sunetul tobelor ce Începuseră să răpăie cu ritmul lor obsedant, anunțând intrarea Antiliei. În loc să răspundă, Dante Își Întoarse privirea spre femeie. Era oare dragoste acea senzație de rătăcire pe care o Încerca, acea dorință de a-și contopi propriul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să se ridice În picioare și să Își declare autoritatea de prior. Urma să cheme gărzile, să Închidă cloaca aceea de vicii, să o târască pe târfa aceea la Ospedale Maggiore. Unde se ascundea, și cu cine, atunci când fugea de la taverna lui Baldo? Voia să știe și avea să Îi smulgă acest secret de Îndată ce Își va fi isprăvit hidosul spectacol. Ciungul o adusese de peste mare. De la el pornise totul. Glasurile din jur Îl zăpăceau. De pildă, messer Durante, Antilia noastră, Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
vrut să Închipuie cine știe ce alegorie nemaivăzută. Ai spus că era printre planurile lui? O lumină pâlpâia confuz În depărtare. Dante recunoscu cele două felinare care marcau intrarea În casa monnei Lagia, ridicată tot peste rămășițele unei vile romane, ca și taverna lui Baldo. Toate casele depravate păreau să prindă corp din rămășițele străvechilor părinți, ca viermii dintr-un hoit. Dar, În locul acela, transformările erau mai puțin evidente. Construcția Își menținuse forma inițială: o serie de camere Încăpătoare la parter se aliniau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Dar acesta e cel mai divin dintre toate. Se priviră preț de câteva momente fără să vorbească. De ce ar fi trebuit să fie surprins că Îl găsea acolo? L-ar fi putut urmări atunci când el și cu Veniero ieșiseră din tavernă. Și, oricum, nu era ceva straniu să Îl găsească Într-un bordel. Totuși, Dante avea senzația că era acolo pentru un scop precis. Avea o expresie Încordată, diferită de cea la care te puteai aștepta din partea unui client mulțumit. — Știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
masca de aramă de pe fața Antiliei era doar un truc iscusit pentru a-i ascunde trăsăturile nobile, Înainte se izbucnirea revoltei? Ea Însăși pronunțase numele Beatricei. Al ei. Cine ar fi căutat vreodată o moștenitoare a Hohenstaufenilor sub acoperișul unei taverne, ori Între pereții unui lupanar? Ce era dator să facă? Să dea fuga la Palat și să denunțe urzeala ghibelinilor? Să revină cu soldații, să Înconjoare Paradisul, să o arunce pe Antilia În lanțuri, să Îi smulgă cu focul o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
celor care trec, pentru vămuire. Și mi-au semnalat intrarea a două persoane suspecte, amestecate printre pelerinii care fac popas În drum spre Roma. — Despre cine-i vorba? — S-au prezentat ca doi negustori din Padova și au tras la taverna lui Ceccherino, aceea care... Dante știa prea bine ce se spunea despre Ceccherino și despre mușteriii săi. De altfel, În Franța nu se numea oare viciul florentin, după cum aflase de Îndată ce ajunsese la Paris? — Doar nu te vei Îngrijora fiindcă Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cea care va Închide sau va deschide porțile Florenței, iar toți cei drepți vor fi rechemați În patrie. Nu, nu acesta e motivul care mă aduce la dumneata. Atunci, care este? — Îți cer să arestezi o femeie: Antilia, dansatoarea de la taverna de pe drumul spre Roma. Înainte să răspundă, Dante lăsă să se scurgă câteva momente. Voia să studieze expresia celuilalt, ca să Înțeleagă ce avea de gând. Însă inchizitorul rămăsese impasibil. — De ce? Întrebă atunci. — Ca să fie Împiedicată să facă rău, ca să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
dincolo de pragul tenebrelor. Dar dacă, dimpotrivă, asasinul era altcineva? Dacă el Încerca, În felul său pervers, să completeze opera pe care Ambrogio o lăsase neterminată? 18 În aceeași zi, la apus Pentru a cincea oară, Dante trecu pragul scund al tavernei și se Îndreptă spre masa În jurul căreia se adunau membrii celui de Al Treilea Cer. Din mers, examină sala aruncând o privire rapidă: toți membrii Studium-ului ședeau la locurile lor, șușotind Între ei. Exista o tensiune, În aer și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
mare. Nu, mă tem că Cerul al Treilea s-ar fi Întunecat oricum, chiar fără intervenția lui Satan. Dante simți cum Îi sporește mânia. Așadar, acest eșec Îi Întrista pe ei, și nu dubla omucidere? Aruncă o privire spre fundul tavernei, căutând-o pe Antilia. Un grup pe ipocriți călăuziți de un vrăjitor, cu simțurile zgândărite de o târfă și asistați de zeități obscure. Și printre ei un asasin. Ori poate că mai mulți. Iar acum voiau să Închidă prăvălia. Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
la fel cu ceea ce este jos. Nu așa se spusese? Putea fi acela firul Ariadnei pe care Îl căutase zadarnic? În momentul acela, văzu totul În mod limpede: pentagonul, Venus, cunoștințele sale despre stele. Trebuia să se Întoarcă imediat la tavernă și să pună să fie arestat vinovatul, să fie supus torturii ca să mărturisească totul. El era, trebuia să fie el. Se răsuci ca să strige ordinul către gărzi, dar mai apoi se abținu, aplecându-se la loc Îndărătul adăpostului izbit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]