440 matches
-
Acceptarea unei astfel de ciudățenii este ceea ce regăsim, în contemporaneitate, în multiplele jocuri de roluri și în diversele forumuri de discuții pe care le propune Internetul. "Fantomele" își au acolo locul lor, ca tot atâtea expresii ale ambivalenței noastre native. Teatralitatea urbană are aceeași funcție simbolică. Pe scurt, "măștile" purtate zilnic ascund și dezvăluie în același timp ambiguitatea fiecăruia dintre noi. Partea de umbră care nu mai este denegată din punct de vedere moral, ci este, din contră, exacerbată și jucată
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
sau politice despre lume. Sau, mai degrabă, împotriva "idolilor teleologici" pe care morala i-a înălțat se afirmă acest drept imprescriptibil la luxul nocturn al pasiunii. "Arhaismele" pe care diversele dresaje ale modernității nu au reușit să le elimine constituie teatralitatea cotidiană. Străzile megalopolisurilor postmoderne, unde se exprimă fantezia dezlănțuită a triburilor urbane, sunt în această privință instructive. Păr multicolor, ținute pestrițe, piercings și tatuaje diverse, găsim acolo, la paroxism, ceea ce va servi ulterior ca material pentru creațiile de modă, pentru
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
funcție de director de scenă. Ctitor al școlii românești de regie, primul nostru regizor profesionist, G. a fost un meșteșugar destoinic, metodic și riguros. Bun pedagog, atent la rostirea scenica, s-a străduit să dezbare jocul actorului român de retorism și teatralitate, îndemnându-l spre o interpretare realistă. A publicat prin ziare evocări despre Grigore Manolescu, Matei Millo, Ștefan Iulian, Mihail Pascaly. Inspirat de practică și teoriile unor regizori nemți (cum ar fi Max Reinhardt, Otto Brahm), avea să adere, pe de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287389_a_288718]
-
ca spațiu menit să expună, să reprezinte plastic în ordinea non-evenimentului, în ordinea statică a lumii (vizibilă, dar încremenită). Scena este, mai ales, un loc al protagonistului. Cînd deschide lumea romanului, joacă o dublă ipostază, pe care i-o conferă teatralitatea imanentă și spațiul romanesc. Nu este o simplă așezare a decorului, o butaforie de fundal. Rînd pe rînd, personajele ocupă această scenă, în înțeles teatral, devenind, sub lumina rampei, "vedetele" momentului. A pune în scenă, pentru discursul narativ, presupune și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
deopotrivă cu dispoziția lor în spațiu, în afara și în mijlocul reflectoarelor imaginare care separă scena (jucată) de restul spațiului, destinat spectatorului, celui de-al treilea personaj, cum l-a numit Vasile Popovici, fără să se aplece însă și asupra zăcămintelor de teatralitate din epicul camilpetrescian. În fond, inițiativa nefericită a adresării, care adaugă suferință persecuției hazardului (întîlnirea nedorită în public), este a lui Fred, în amintirea căruia se desenează, recompusă cu detalii precise, scena răzbunării de gustul cel mai îndoielnic. El, naratorul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
și capabilă totodată s-o ferească pe Vitoria Lipan de aerul excesiv pătimaș, „îndârjit”, imputat de Călinescu. Dimpotrivă, întreaga ei „prezență” în textul romanului, până la sfârșit, rămâne perfect credibilă, cu tot cu accentul de apogeu dramatic și acel climat special, de superioară „teatralitate”, care marchează distinct finalul: distinct, dar pe temelii consolidate progresiv în articularea epică a textului, care conferă forță sfârșitului și o credibilitate substanțială. Soluția sadoveniană a ieșit, indubitabil, din înfruntarea unor riscuri estetice de felul celor discutate: însă a făcut
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
ca un ansamblu colectiv perfect, ceea ce nu era deloc cazul În teatrul românesc În epoca aia. Adică era foarte coregrafiat și ritmat. Era un spectacol foarte ludic. Dar În același timp depășea ceea ce se impusese atunci ca o afirmare a teatralității, „stilizarea“. Ubu-ul tău revela forța unui grup și, În același timp, azi, retrospectiv, Înțeleg că vorbea și despre pericolele Înregimentării, despre această nebunie colectivă pe care Ubu o provoca. Găseam În spectacolul tău un suflu mai adânc decât ghidușiile simpatice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ca pe un amator de piese de muzeu, prețioase și pedante, fără legătură cu viața lor. De ce nu mă duc la kabuki, mă Întrebau, unde obișnuiesc să meargă mai toți turiștii? Mergeam și la kabuki și Îi apreciam foarte mult teatralitatea și inventivitatea infinită, dar În magia și transcendența Nô-ului găseam o experiență care rezona În mine profund, greu de explicat În cuvinte. Mișcările nerealiste și muzica hieratică Îmi transmiteau un sentiment adânc de liniște, de echilibru interior, și astfel parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
m-oi duce și eu pe la teatru, las' că la preumblare merg în toate zilele mai cu seamă în costumul cel nou. Mă admiră toți bărbații și-mi fac complimente "". Etc. Iar Eminescu rezonează în același mod:"Curat mecanism de teatralitate notează Dan C. Mihăilescu gelozia, infidelitatea, incriminările și disculparea mai mult sau mai puțin credibilă și eficientă umpleau prim-planul scenei sociale de la confluența veacurilor XIX și XX. " Iartă, dar tu știi că de câte ori îmi vorbești de curtezani, îmi înfigi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
absurd și de inadecvări /confuzii/ comice", atingând "teritoriul extrem opus al literaturii comice, și anume absurdul"). Nu trec neobservate nici "portretele caricaturale" din Moș Iosif dar și La curtea cuconului Vasile Creangă. În toată proza eminesciană constată cum "teatrul și teatralitatea" constituie "noduri ale realității dedublate și, în dialectica dublului, maniere ironice de expresie". Vorbind despre retorica eminesciană, Sebastian Drăgulănescu e de părere că "atitudinea cinică în scrisul eminescian" a produs cel mai adesea o confuzie de ordin artistic/retoric între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
color drepți (cred că n-am văzut-o decât întinsă pe catafalc, când m-am dus să-l condolez, în ținuta lui afectat de impecabilă, aidoma cu a tatălui său alături de care primea expresiile de compasiune ale vizitatorilor, cu o teatralitate ce făcea să se risipească în pur rit social, în convenții rigide, faldurile cețoase ale durerii); cu fumuri aristocratice, înveșmântat pururea ca de nuntă sau înmormântare, ceremonios, amabil și pedant, parcă totdeauna primindu-te sau despărțindu-se de tine pe
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
important decât adevărul afirmației este efectul de deformare. În privința rinocerizării, Coriolan pare cel mai potrivit exemplu, fiind singurul care suportă o metamorfoză spectaculoasă. În ce privește megalografia, Michel Lacroix remarcă prezența printre ingredientele acestui tip de discurs trans- pus în act patosul, teatralitatea, sublimul și violența. Cu acestea emulează jurnalistul mai mult sau mai puțin con- știent, forma sa de rapt delirant este recuperabilă prin discursul căruia Coriolan îi oferă doar pretextul. Mai tre- buie spus ca Michel Lacroix apropie această estetică a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
înmânează. Romanul, cu o scriitură exoterică, datorită expozeurilor personajelor care încearcă să clarifice mituri și rituri (departe însă de puterea de sugestie din Memoriile lui Hadrian de Marguerite Yourcenar), suprapune o recuzită de senzație, cu intrigi de spionaj și o teatralitate patetică, unui scenariu arhetipal - întemeierea unei lumi. Parabola politică a romanului Eclipsa (1979), pus ca inspirație de Marian Papahagi în descendența Demonilor lui Dostoievski, conturează din nou tipare în care personajele sunt „închingate” prin repetarea faptelor și circumstanțelor istorice, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285836_a_287165]
-
din Vară-primăvară (1989) restituie fragmente de umanitate alterată (mediul social îmbâcsit și fără ieșire, cuplul în disjuncție irepresibilă, emigrantul întors în țară, nemaireușind să comunice cu nimeni, deși familia îl aștepta cu fervoare, din diferite motive), interesantă fiind tenta de teatralitate (ca și alura de scenariu de film) a multor pagini. Tocmai din acest ultim punct de vedere, interesantă a apărut în ochii criticii literare reluarea într-un roman, în 2003, a nuvelei Întâlnirea din volumul Vară-primăvară. Chiar dacă alternanțele, sincopele, frenezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285180_a_286509]
-
a speranței pentru „veriga slabă” a literaturii române - romanul, pilon esențial al literaturilor europene după marii săi ctitori, francezul H. de Balzac și contele rus Lev Tolstoi. Dacă eram „cât de cât abil”, m-aș fi lăsat, cu o bună teatralitate a „modestiei”, specialitate a creatorului sudic și balcanic ce-și convertește nu rareori enorma vanitate, uneori justificată, în aere ipocrit-popești, conformându-se unui clișeu răspândit în mediile mic-burgheze, cel al „artistului harnic și modest”, al „marelui creator, simplu și modest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nu puțini, sceptici dintotdeauna, afirmă încă o dată că, de fapt, nu a fost decât „unul singur”, și actele pozitive, câte au fost înainte de ’71, erau doar o mască, machevializându-l și atribuindu-i o dublură ideatică și un dar genial de teatralitate umană și politică! Iată că „scepticii” - atât cei contemporani, scepticii români de atunci, cât și scepticii în general - devin din „realiști” - și realismul este atributul și orgoliul lor prim! - niște naivi de fapt, inși ce-și iau în serios propriile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Petrescu (1971): lirismul, în sensul participării „ardente” a creatorului, a „neobișnuitei sale disponibilități pasionale” și polemice, și tendința spre echilibrul clasic al expresiei. Clasicism și romantism în dramaturgia românească (1816-1918) (1973) aduce într-un prim capitol precizări teoretice referitoare la teatralitatea clasicismului, ca expresie concentrată a mimesisului (organizarea convențiilor structurii dramatice, condiția logică a conflictului, simplitatea situațiilor, relația dintre acțiunea principală și acțiunile secundare, determinând combinarea situațiilor dramatice, tensiunea morală a intrigii etc.), așadar mijloacele de „a realiza la maximum universalitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
organizarea convențiilor structurii dramatice, condiția logică a conflictului, simplitatea situațiilor, relația dintre acțiunea principală și acțiunile secundare, determinând combinarea situațiilor dramatice, tensiunea morală a intrigii etc.), așadar mijloacele de „a realiza la maximum universalitatea realului”, și continuă cu disocierile privind teatralitatea romantismului, unde accentul cade pe coexistența spectaculozității operelor dramatice și a creațiilor de tipul „spectacolului din fotoliu”, prefigurând formula modernă a „teatrului total”. Criticul întrevede în realism un factor complementar și o modalitate de obiectivare a aspirației romantice. Sunt prezentate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
de la Shakespeare și Goldoni la Pirandello, Brecht și Michel de Ghelderode). În preambulul lucrării sale de sinteză Istoria literaturii dramatice românești, M. analizează relația fundamentală dintre dramă și teatru, stabilind „primatul literaturii în actul scenic”, bazat pe natura poetică a teatralității textului, relație văzută dialectic, ca o „succesiune de ciocniri între propunerile îndrăznețe ale poeziei dramatice și conservatorismul scenei”, precum și relația dintre drama poetică (ce se folosește de disponibilitățile situației dramatice) și cea ludică, fenomen epigonic care prelungește artificial structurile dramei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
parte din religiozitate: depinde de credința în ajutor supranatural și în hazard; -ceremonia sportivă reprezintă o parte din cultură, cu evidente caractere istorice, religioase, psihologice, artistice, de propagandă, de realitate mascată și de plăcere; -ceremonia sportivă reprezintă o parte din teatralitate: parada de la începutul competiției, parada de la sfârșitul competiției, rolurile în echipă, rolurile în conflict, rolurile în organizare, rolurile între coechipieri, rolurile în premiere, rolurile în comunicare, cu oficialități, cu publicul, participarea spectatorilor; -ceremonia sportivă reprezintă o parte din putere, vizibilă
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
nu mai are aceeași valoare precum în natură, precum în teatru, schimbă anumite semnificații. Pe de altă parte, scufundarea auditoriului în întuneric, precum și a publicului la spectacolele de patinaj artistic, altfel prezent, ca privitor de TV, propune un tip de teatralitate pentru sport, un spațiu opus asemănării excesive naturale, cu elemente de logică simbolică, vizibile în limbajul gimnasticii și al dansurilor ritmice, precum și al publicului cu fețe vopsite ori cu costume eroice sau de suporteri. Activitatea sportivă face parte din comunicarea
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
parte din religiozitate: depinde de credința în ajutor supranatural și de hazard; -ceremonia sportivă reprezintă o parte din cultură, cu evidente caractere istorice, religioase, psihologice, artistice, de propagandă, de realitate mascată și de plăcere; -ceremonia sportivă reprezintă o parte din teatralitate: parada de la începutul competiției, parada de la sfârșitul competiției, rolurile în echipă, rolurile în conflict, rolurile în organizare, rolurile între coechipieri, rolurile în premiere, rolurile în comunicare, cu oficialități, cu publicul, participarea spectatorilor; -ceremonia sportivă reprezintă o parte din putere, vizibilă
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
reporteri și crainici, cu mare succes la publicul de astăzi. Axele gesturilor simbolice sportive sunt expresive, de comunicare non-verbală și de eficacitate, într-o elaborare de tip retoric special (gestul de salut, jurământ, rugăciune, de aclamație, de tristețe) sau de teatralitate. Gesturile sportive variază în funcție de spațiul familiei, al tipului de antrenament, al tipului de competiției, al felului stadionului, ori se modifică în funcție de modul de motricitate al unui sportiv tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, existând o gramatică a gesturilor potrivită fiecărui
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
cu șerpuirile investigației psihologice, miza ce se conturează prin „jocul ipotezelor” fiind de esență morală. Detectivistica pe care o propune scriitorul nu e doar un sport al inteligenței, cât mai ales o insistentă incursiune printre și dincolo de aparențe. Interesantă este teatralitatea acestor scrieri. În Procesul manechinelor se desfășoară o „înscenare”, un „joc de-a tribunalul”, în care participanții interpretează cu talent al disimulării „roluri” mai mult sau mai puțin apropiate de adevărul întâmplărilor din realitate. Sub masca romancierului se simte omul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288553_a_289882]
-
aceluia, apropiindu-se în felul acesta de ardeleni”, iar E. Lovinescu aprecia că poezia lui C. „e eruptivă, oarecum primară, dar viguroasă, cu adevărat lirică și patetică”. Atitudinea, de esență expresionistă, este a unui poet planetar, cu gesturi de o teatralitate emfatică, larg democratică în cheia lui Walt Whitman și Vladimir Maiakovski. Viforos, eruptiv, pătruns de o durere intensă, dominat de o imaginație „aprigă” și „învolburată de enigme”, poetul cântă la o liră „nebună” sau „suavă”, pusă să vibreze în ritmurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286146_a_287475]