440 matches
-
nu mai are aceeași valoare precum în natură, precum în teatru, schimbă anumite semnificații. Pe de altă parte, scufundarea auditoriului în întuneric, precum și a publicului la spectacolele de patinaj artistic, altfel prezent, ca privitor de TV, propune un tip de teatralitate pentru sport, un spațiu opus asemănării excesive naturale, cu elemente de logică simbolică, vizibile în limbajul gimnasticii și al dansurilor ritmice, precum și al publicului cu fețe vopsite ori cu costume eroice sau de suporteri. Activitatea sportivă face parte din comunicarea
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
parte din religiozitate: depinde de credința în ajutor supranatural și de hazard; -ceremonia sportivă reprezintă o parte din cultură, cu evidente caractere istorice, religioase, psihologice, artistice, de propagandă, de realitate mascată și de plăcere; -ceremonia sportivă reprezintă o parte din teatralitate: parada de la începutul competiției, parada de la sfârșitul competiției, rolurile în echipă, rolurile în conflict, rolurile în organizare, rolurile între coechipieri, rolurile în premiere, rolurile în comunicare, cu oficialități, cu publicul, participarea spectatorilor; -ceremonia sportivă reprezintă o parte din putere, vizibilă
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
reporteri și crainici, cu mare succes la publicul de astăzi. Axele gesturilor simbolice sportive sunt expresive, de comunicare non-verbală și de eficacitate, într-o elaborare de tip retoric special (gestul de salut, jurământ, rugăciune, de aclamație, de tristețe) sau de teatralitate. Gesturile sportive variază în funcție de spațiul familiei, al tipului de antrenament, al tipului de competiției, al felului stadionului, ori se modifică în funcție de modul de motricitate al unui sportiv tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, existând o gramatică a gesturilor potrivită fiecărui
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
fotografic-meduzați înaintea Meduzei?!?) Și că dintre toate Bunăvestirile văzute (întâmplător, am mers pe urmele unui bun prieten metafizician, care pregătește un eseu pe tema respectivă), cea botticelliană m-a covârșit de-a binelea prin divina i, seducătoarea levitație de-o teatralitate superbă? Adică prin gradul de participare rafinat-dansantă a mișcărilor, în care, ca-ntr-o tiradă shakespeariană de luxuriantă, reciproc-magnetizantă ambiguitate, Îngerul dă să spună și să sară, dar se reține zeiește în clipa supremă, în vreme ce Fecioara dă să-l respingă
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
tare, acest volum de-o serafică, inconștientă magnificență. Și de-o teribilă libertate a simțirii, rostirii și ideii de-a fi. Mi am reevocat legăturile de substanță sufletească dintre Cărtărescu, Dimov și Emil Brumaru, în linia levantinismului nastratinesc. Am recunoscut teatralitatea clovneriei din zăpezile fantasmatice ale lui Coșovei („câte nopți auzul meu nu s-a întins ca un covor / pe trepte, pe scări! / Unde întunericul își mușcă și acum mâinile așteptându-te“) și savoarea luxuriant fabulatorie a scenelor închipuite de Iaru
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
viril”, vervos și extravertit, care îi plăcuse lui Caragiale, este o marcă temperamentală, un indice de mentalitate și o punte de legătură între un anume „muntenism” activ și plebeu (propriu inclusiv lui Arghezi) și fervoarea polemică a futurismului. La fel - teatralitatea cabotină (futuriștii erau mari admiratori ai teatrului de varietăți), aerul de Charlot (figură mitică a primei avangarde istorice), prozaismul căutat, jovialitatea iconoclastă și spiritul „goliardic”, villonesc. Poemele publicate în anii ’20 în Contimporanul lui Vinea („Dragoste falită“, „Idilă“ ș.a.) confirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fii futurist decît romantic întîrziat” (v. și Geo Șerban, „Preludes a l’Avant-garde chez les Roumains“, în Euresis, ed. cit.). A fost oare „simbolistul” Ion Minulescu - cel în care integraliștii anilor ’20 recunoșteau un precursor analog lui Apollinaire - un pre-futurist? Teatralitatea retorică, extravertirea vitalistă, poza „blasfemiatorie”, anumite elemente de recuzită tehnică reprezintă totuși mult prea puțin; nimic din extravaganțele sintactice și din experimentele de limbaj futuriste, nici vorbă de parole in libertá sau de tehnolatrie agresivă, iconoclastă. Admirația poetului român pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expresionismului; înaintea „autentiștilor” autohtoni (Camil Petrescu, Eliade, Sebastian). Paradisul suspinelor preia de la Gide convenția jurnalului găsit și comentat. Aceasta este însă parodiată, de fapt, răsturnată în ideea - antimimetică, manieristă... - potrivit căreia „minciuna” ficțiunii e mai prețioasă decît orice „adevăr” documental. Teatralitatea și stilizarea expresionistă caracterizează - nu mai puțin - nuvelele „Luntre și punte“ și „Cu inima’n cap“ (v. și analizele lui Ov.S. Crohmălniceanu din Literatura română și expresionismul), iar elementele de „magie erotică” și de obsesie sexuală dilatorie bîntuie și prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
consecințe asupra textului dramatic. Potrivit folclorului avangardist, textele lui Urmuz ar fi fost „interpretate” încă din anii neutralității prin cafenele de actori nonconformiști (în frunte cu George Ciprian). Happening-urile sincretice ale grupării Contimporanul au avut, la rîndul lor, o teatralitate specifică; în paranteză fie spus, programul demonstrațiilor de artă nouă din 28 și 29 mai 1925, de la Teatrul Popular, a inclus și reprezentarea piesei Moartea veselă, commedia del l’arte de N. Evreinoff. Pe lîngă cronici polemice și articole de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din plin cu programul Contimporanului... Futurismul italian nu va avea însă nici o influență asupra teatrului românesc interbelic... Lipsa unei mari tradiții scenice - ca în Italia și Franța - și precaritatea mijloacelor tehnice nu sînt, desigur, singurele explicații. Există în schimb o „teatralitate” vădită în literatura avangardei noastre interbelice, cu deosebire în proclamații și manifeste: stilul retoric, exclamativ, maximalist-bombastic al futurismului se combină adesea cu (auto)deriziunea relativistă și bufă a dadaismului. Considerații pătrunzătoare pe această linie găsim la Ion Pop în capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Pop în capitolul „Literatura manifestelor” din volumul Avangardismul poetic românesc, Editura pentru Literatură, București, 1969, pp. 40-51 (reluat cu modificări în Avangarda în literatura română, Ed. Minerva, București, pp. 397-407): „Ceea ce izbește în manifestele avangardiste, indiferent de nuanță, e teatralitatea lor. Militantul avangardei își compune cel mai adeseori o postură dramatică, monologînd cam pe aceleași teme (...) trecînd de la filipica tunătoare la entuziasmul ardent, de la clovneria studiată la mina ursuză și chiar tragică a celui neînțeles și înfrînt. (...) Se joacă, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sfidătoare ale autorilor avangardiști (Geo Bogza, Stephan Roll, Virgil Gheorghiu) au caracterul unor happening-uri, performanțe sau „acțiuni”. Măștile, pozele, clovneriile și arlechinadele vin către avangardă pe filiera decadentismului ironic (Jules Laforgue, Charles Cros, Tristan Corbière, Ion Minulescu) sau a teatralității flamboaiante (D’Annunzio). Observații pertinente despre caracterul scenic al poemelor lui Stephan Roll și legătura lor cu poetica teatrului futurist italian întîlnim în lucrarea Emiliei Drogoreanu (op. cit., cap. „O poetică a spectacularului și poetica teatrului futurist”). Autorul Poemelor în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
marilor puteri culturale. Primele grupări teatrale cu un program de „avangardă” în contextul epocii („Poesis”, „Insula”, „Dramă și Comedie”), ca și ecourile - puține, precare... - ale teatrului futurist în revistele avangardiste din România, au fost, de asemenea, examinate în relație cu „teatralitatea” manifestelor și poemelor avangardiste. La fel, preocupările de estetică cinematografică din paginile revistelor Contimporanul și - mai ales - Integral, discutate îndeosebi prin prisma poeticii imagiste a liderilor grupării. O secțiune distinctă se ocupă de procesul asimilării avangardismului de către instituția critică interbelică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
contează este părtășia, în conformitate cu decizia noastră de a purta un «gol» care, așa cum am mai spus, ne obligă să nu ne lăsăm înșelați de aparențe și succes. Aceasta necesită o trudă continuă pentru a clarifica și a discerne esențialul de teatralitate. Ocupându-ne de toate aceste aspecte, lucrul cel mai important este acela de a nu căuta să fim remarcați de ceilalți. Există, desigur, și o fecunditate spirituală, însă aceasta nu reflectă menirea alegerii noastre, și anume aceea de a trăi
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
În direcția realizării unei viziuni caleidoscopic-spectaculare, În conturarea căreia o cvasiinfinitate de „obiecte” este convocată pentru a dezvălui Înrudiri posibile, analogii surprinzătoare, cu - adeseori - o pasiune și un rafinament de poet manierist și cu un foarte marcat gust baroc pentru „teatralitatea” perspectivei, - decor, aparență, metamorfoză. Chiar dacă am face abstracție de relativa ordonare a unor secvențe În funcție de unul sau mai multe obiecte sau evenimente precum cele enumerate mai sus (de exemplu, tipografia din secțiunea a XI-a, cu elementele „reale” prelucrate metaforic
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
prioritate capătă înscenarea, asumarea lucidă/ludică a convenției, tematizarea simultaneității lumilor posibile. În ceea ce privește poezia ultimei jumătăți de secol nu este nevoie de foarte mult efort pentru a înțelege că, în contextul schițat, esențială se dovedește și la acest capitol înscenarea, teatralitatea. S-a vorbit mult despre coborârea poeziei în stradă, s-au vehiculat concepte ca acela de realism poetic, de poezie a realului etc., dar mai rar s-a observat faptul că până și cea mai „transparentă” însemnare de acest fel
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
uzurpator, de ,,rege fals’’, motiv care se bucură de o identitate simbolică destul de complexă. Un exemplu se poate observa în Creanga de aur, fiind destul de edificator: regele fals, ales pentru concubinele văduve ale fostului suveran, este ucis după o săptămână. Teatralitatea aceasta ritualică este departe de a fi gratuită: regicidul are semnificații legate de înnoire, practicându-se de regulă la începutul noului an, moment asociat cu ,,slăbirea puterii’’ în viziunea populației. Orice schimbare la acest nivel capătă o dimensiune cosmică. Simularea
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
mai mult ca pe orișicare alta cu frumusețe sufletească și minte ascuțită.”901 Prin viclenie și diplomație, femeia urzește un plan atât de iscusit, folosindu-se și de credulitatea unui călugăr, încât reușește să-l aducă alături pe bărbatul îndrăgit. Teatralitatea ei este impecabilă, intuiția remarcabilă, iar imaginația de-a dreptul debordantă. Eroina se dovedește un spirit anticlerical, este o bună cunoscătoare a slăbiciunilor oamenilor Bisericii, o adulterină fără remușcări și fără moralitate, de aceea mai puțin scuzabilă. Ceea ce-i imputa
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mai mult ca pe orișicare alta cu frumusețe sufletească și minte ascuțită.”901 Prin viclenie și diplomație, femeia urzește un plan atât de iscusit, folosindu-se și de credulitatea unui călugăr, încât reușește să-l aducă alături pe bărbatul îndrăgit. Teatralitatea ei este impecabilă, intuiția remarcabilă, iar imaginația de-a dreptul debordantă. Eroina se dovedește un spirit anticlerical, este o bună cunoscătoare a slăbiciunilor oamenilor Bisericii, o adulterină fără remușcări și fără moralitate, de aceea mai puțin scuzabilă. Ceea ce-i imputa
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
sinucigașului nu dispare Înghițită de rețeaua carnivoră a confesiunii practicate cu obstinație. Ea Își dezvoltă o nouă personalitate și ia un chip cu totul nou tocmai În procesul zbaterii, al luptei acerbe pe marginea prăpastiei care desparte viața de moarte. Teatralitatea comportamentului suicidar, amestecul de artificialitate alienantă și de dramă autentică trimite la un posibil model literar al sinuciderii. Fără Îndoială, afirmația este discutabilă, Însă ea poate fi susținută cel puțin din punctul de vedere al scriitorului care Încredințează jurnalului istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
întregii armate, iar pe de alta, datorită subiectivismului său filozofic, le lăuda buna intenție și simultan îi compătimea ironizând gesturile care aveau, în viziunea sa, expresivitatea unui pietism resemnat și a unui fanatism vulgar. Acele gesturi creștine, considerate parte a teatralității și dulcegăriilor, condamnate în Memorii, erau interpretate drept vicii ale sufletelor fără demnitate, atitudini ce îi ostraciza de stoici, bărbații cu adevărat virili. Contrar acestei atitudini, a fost impresionat de rugăciunea profundă a soldaților creștini, astfel încât, atunci când îi sfătuia și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cât mai ales ca romancier, pe motiv că "ficțiunea" sa nu e "verosimilă" (în sens aristotelician) și, în consecință, nu rezistă la un examen estetic cât de cât exigent. Oricum, e clar că procedeele tehnice specifice melodramei (narațiunea episodică, patosul, teatralitatea etc.) se regăsesc și în romanele din ciclul eminescian. Astfel, melodramaticelor proze lovinesciene li s-a reproșat ba îndepărtarea nepermisă față de document (în sensul "romanțării"), ba apropierea prea mare față de sursa inspiratoare, care transformă textul într-o banală operă de
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ceas de taină. (Ioan Groșan, O sută de ani de zile la Porțile Orientului); - prezența scenică a unor personaje simbolice/generice care își asumă (și) condiția spec tatorului, deci a receptorului operei dramatice (formula „teatrului în teatru“ sau strategii ale teatralității postbelice prin care se „deconstruiesc“ relațiile: personaj- spectator, personaj-actor, față- mască, iluzie scenică- realitate etc.). FUNCȚIA POETICĂ/STILISTICĂ/ESTETICĂ este centrată pe mesaj, vizând activarea resurselor de expresivitate ale limbajului. Prin accentuarea acestei funcții este pus în valoare mesajul însuși
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
configurează subiectul piesei prin alăturarea a două dimensiuni temporale: prezentul dramatic (timp/durată precizată în didascalii) și trecutul actualizat în discursul personajelor (timp/durată anterioară, „povestită“ de către personaje) - planul discursului dramatic, reliefând conflictele, confruntările de idei dintre personaje - planul convențiilor teatralității - limbajele scenice (nonverbale), specifice artei dramatice (joc scenic al actorilor, vestimentație, decor, recuzită, sunet, lumini etc.) În genul liric, imaginarul poetic se structurează, de cele mai multe ori, pe două planuri: - planuri temporale: al evocării/al prezentului liric, al prezentului/al proiecției
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
în care se disting inflexiunile unei voci cunoscute. Trecând lejer de la un registru la altul, demontând, recompunând și concentrând procedeele, singuraticul Sorescu (rătăcit "printre poeți") abordează modurile cele mai diverse. În Noaptea de octombrie, după Macedonski, frapează retorica solemnă, afectarea, teatralitatea gestuală; parodiile după Arghezi (Mâhniri, Ion și ai lui) urmează prea de aproape prototipurile și mai puțin un arghezianism al esențelor. În spiritul inspiratelor Cântice țigănești ale lui Miron Radu Paraschivescu, iată un memorabil "cântic" De of și de aoleu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]