544 matches
-
în timp ce Cleanthes vorbește despre creatorul naturii. Varianta lui Toma dovedește doar faptul că există un îndrumător sau proiectant foarte inteligent care a planificat totul. Argumentele teleologice au reprezentat în timp și obiectul unor critici. De exemplu, Bertrand Russell aduce argumentului teleologic o probă contrarie, ce are la bază ideea de evoluție. Acest argument este formulat de N. Geisler astfel: 1. Adaptarea mijloacelor la finalitate este în lume fie rezultatul evoluției, fie rezultatul proiectării. 2. Această adaptare este rezultatul evoluției. 3. De
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
aceea această adaptare nu este rezultatul proiectării. În felul acesta, după cum susține Russell, din moment ce adaptarea poate fi pusă pe seama supraviețuirii celui mai adecvat, nu mai este necesar să invocăm proiectarea pentru a o explica. Cu alte cuvinte, Russell respinge argumentul teleologic, considerându-l o falsă problemă. Cu toate acestea, Geisler consideră că argumentul lui Russell nu este consecvent deoarece adaptarea poate să aibă la bază atât evoluția, cât și proiectarea 28. Argumentul teleologic încearcă să arate în cadrul argumentului global pe care
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
o explica. Cu alte cuvinte, Russell respinge argumentul teleologic, considerându-l o falsă problemă. Cu toate acestea, Geisler consideră că argumentul lui Russell nu este consecvent deoarece adaptarea poate să aibă la bază atât evoluția, cât și proiectarea 28. Argumentul teleologic încearcă să arate în cadrul argumentului global pe care îl propune Hartshorne că Dumnezeu poate fi conceput pornind de la faptul că ordinea cosmică presupune existența unei puteri ordonatoare. Dacă există o ordine cosmică, se arată nu numai că Dumnezeu poate fi
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
poate fi conceput pornind de la faptul că ordinea cosmică presupune existența unei puteri ordonatoare. Dacă există o ordine cosmică, se arată nu numai că Dumnezeu poate fi conceput, ci mai mult decât atât că Dumnezeu există. În acest punct argumentul teleologic sprijină argumentul ontologic 29. Argumentul teleologic pe care Hartshorne îl prezintă în lucrarea Creative Synthesis, susține că poziția teistului este singura poziție inteligibilă dintre cele 4 posibile, iar cineva care alege o altă variantă se află într-o dificultate mult
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
că ordinea cosmică presupune existența unei puteri ordonatoare. Dacă există o ordine cosmică, se arată nu numai că Dumnezeu poate fi conceput, ci mai mult decât atât că Dumnezeu există. În acest punct argumentul teleologic sprijină argumentul ontologic 29. Argumentul teleologic pe care Hartshorne îl prezintă în lucrarea Creative Synthesis, susține că poziția teistului este singura poziție inteligibilă dintre cele 4 posibile, iar cineva care alege o altă variantă se află într-o dificultate mult mai mare: A1 Nu este nici o
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
este nici o ordine cosmică. A2 Există o ordine cosmică, dar nici o putere cosmică ordonatoare. A3 Există o ordine cosmică și o putere cosmică ordonatoare, dar puterea nu este divină. T Există o ordine cosmică și o putere divină 30. Argumentul teleologic poate fi transformat într-un argument deductiv cu trei premise și o concluzie: 1. Există o ordine cosmică. 2. Dacă există o ordine cosmică, există o putere cosmică ordonatoare. 3. Dacă există o putere cosmică divină, aceea putere este divină
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
concluzie: 1. Există o ordine cosmică. 2. Dacă există o ordine cosmică, există o putere cosmică ordonatoare. 3. Dacă există o putere cosmică divină, aceea putere este divină. 4. Prin urmare, există o putere cosmică ordonatoare divină 31. În cadrul argumentului teleologic nu este respinsă existența absolută a dezordinii, ci este exprimată prezența ordinii în întreg universul. Această ordine nu este perfectă sau absolută, dar este susținută ideea conform căreia un univers dezordonat ar implica mai multe dificultăți 32. Un alt argument
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
ontologic deoarece pornește de la conceptul nostru de ființă perfectă și este asemănător argumentului cosmologic deoarece, ca și acesta, folosește principiul cauzal. Chiar în acest argument al lui Descartes regăsim ideea de mai târziu a lui Kant care afirma dependența argumentului teleologic de argumentul cosmologic și a argumentului cosmologic de argumentul ontologic: Ideea de căldură, sau cea de piatră, nu poate exista în mine, dacă ea nu a fost produsă de o cauză oarecare, care conține în sine cel puțin atâta realitate
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
în cadrul procesului temporal 423. Răspunsul lui Hartshorne la critica lui Hubbeling este interesant, dar nesatisfăcător. În primul rând, Hartshorne încearcă să arate că argumentul ontologic nu este principala justificare rațională pentru credința în Dumnezeu și aduce în prim-plan argumentul teleologic și argumentul moral (el vorbește adesea în operele sale de posibilitatea unui argument cumulative în care principalele argumente teiste să se sprijine reciproc în punctele lor slabe). În al doilea rând, încearcă să arate că se poate vorbi și de
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
ca facultate transcendentală (oferind așadar schemele celor douăsprezece categorii ale intelectului), sau reproductivă, ca facultate a cogniției empirice (schematizând sub concepte); faptul că imaginația acționează productiv În domenii a posteriori cum sunt cele aferente exercitării facultății de judecare estetice sau teleologice e, din punctul de vedere al lui Kant, un fel de accident inevitabil, de același tip cu manifestarea necesară, În domeniul dialecticii, a iluziei transcendentale. Dimpotrivă, pentru Humboldt, numai desfășurarea actuală a imaginației productive este cea care contează. Mai exact
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
enunț vine după un titlu complet ambiguizat prin asociere parodică "Constantin cel Bun...", și are rolul de a conecta lectorul la lumea imediatului, a factualității subiectiv asumate. Dimensiunea pragmatică a discursului polemic derivă tocmai din această referențialitate specifică oricărui demers teleologic, fiind uneori explicit formulată, ca de pildă în textul selectat de noi: "Cititorii vor fi odată mai mult edificați în ce privește pe domnul Banu, care, construindu-și ultimul sistem de apărare, a luat măsura oportună să nu mai ‹‹polemizeze›› de aici
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
1. Actanții în jocul dialogic. Discursul polemic aparține unui tip specific de comunicare, întemeiată pe un dezacord ce polarizează enunțurile actanților implicați. Polemica este dialogică, prin excelență, și deci "obligatoriu intențională" (Gilbert Dispaux). Ea nu poate fi concepută în afara dimensiunii teleologice care relevă intenția locutorului de a se raporta cu un anumit scop și într-un anume fel la destinatar(i). Polemistul (= eul enunțării, actantul principal) ipostaziază, înainte de toate, subiectul generic surprins în dinamismul intrinsec al comunicării, așa cum îl percepe Ducrot
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
doar realitatea nudă, ci mai ales asumarea subiectivizată a acesteia. Din acest unghi, modelul dialogicii intenționale propus de Dispaux 63 stabilește, drept criteriu taxonomic al argumentării, criteriul subiectului sau, altfel spus, al intenției care stă la baza discursului, ca demers teleologic, orientat spre destinatar(i). Astfel, vorbim de judecățile de observator, de evaluator și de prescriptor, pe care polemistul, ca subiect al argumentării, și le asumă în mod diferit, în funcție de receptorul vizat. Dacă, prin comunicarea unei observații, relația dialogică se stabilește
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
emitentul colectiv sau unic al manifestului intră brutal în atenția publicului, de regulă printr-o retorică dinamică a persuasiunii în care acroșajul expresiv este capital. Manifestul are întotdeauna un caracter propagandistic (în sensul larg al termenului), de aceea funcția sa teleologică este acută, iar pragmatismul său imediat. Cu cât zgomotul pe care îl produce este mai puternic, cu atât eficacitatea sa este mai mare. Tatonând zona incertă a interdiscursivității literare, Cornel Munteanu consideră manifestul "o altă formă a pamfletului, născut în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
văzut, din unghiul teoriei lecturii, ca o entitate non-conceptualizabilă317, este beneficiarul ipso facto al prozei jurnalistice, a cărei componentă argumentativă caută să-l persuadeze și deci să-i câștige adeziunea. Pentru că, înainte de orice, discursul jurnalistic presupune manifestarea acută a funcției teleologice, iar în jurul acestui concept se circumscrie receptarea publicisticii pamfletare de către cititorul de rând, căruia îi este destinată, în mod direct. Din acest punct de vedere, succesul imediat pe care-l înregistrează, în contemporaneitatea interbelică, scriitura polemică argheziană este o certitudine
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fel cum Eliade considera că imaginarul prin simbolurile sale se manifestă la nivelul omului indiferent de mediul în care trăiește, Culianu vorbește despre o unitate de scopuri între universul magic specific Renașterii și cel modern 13. Într-o perspectivă epistemică teleologică nu există diferențe între știința modernă și imaginarul renașterii, iar diferențele ce apar nereprezentând o evoluție, ci mai degrabă o involuție din punctul de vedere al controlului inconștientului și a propriilor fantasme. Astfel putem vorbi despre o universalitate a imaginilor
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
cenzurii perioadei moderne. 1.4.4. Despre suflet și începuturile umanismului Devenirea științifică realizată în perioada Renașterii a fost influențată de modalitatea în care a fost perceput sufletul și raportul său cu cosmosul. Transformarea a fost realizată pornind de la simplitatea teleologică a percepției sufletului, specifică începutului creștinismului, la complexitatea specifică medicinii și concepțiilor psihosomatice, de la început de Renaștere. Creștinismul în simplitatea sa inițială urmărea doar aspectele privind salvarea individului, ulterior prin dezvoltarea teologică și sub influența neoplatonismului, neopitagorismului a ridicat și
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
inițială urmărea doar aspectele privind salvarea individului, ulterior prin dezvoltarea teologică și sub influența neoplatonismului, neopitagorismului a ridicat și alte probleme privind sufletul ajungându-se la concepții complexe la sfârșit de Ev Mediu. În primul rând s-au ridicat problemele teleologice, privind salvarea individului și a colectivității la sfârșitul timpului reprezentat de a doua venire a lui Hristos, ce era așteptat în timpul vieții apostolilor. După prima generație teologia își schimbă direcția de analiză ridicând probleme privind statutul ontologic al omului și
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
se mândrește cu măreția. Animal condus aici, adică în viața prezentă, dar mutat în altă parte, adică în veacul ce va să fie; iar termenul final al tainei este îndumnezeirea sa prin înclinația către Dumnezeu"112. În continuarea ideii perfecțiunii teleologice a omului prin îndumnezeire sunt descrise două concepții fundamentale care vor domina perioada scolastică și Renașterea. Prima dintre acestea este reprezentată de relația ce există între om și lume ca relație între microcosmos și macrocosmos. Cosmosul se reflectă la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
ai fi propriu-ți sculptor și plăsmuitor de cinste""114. Prin acesta plasare a omului în centrul universului se stabilește statutul său ontologic, dar se subliniază și potențialitățile ce-i sunt specifice datorită liberului arbitru. Chiar dacă Ioan Damaschinul subliniază că teleologic omul este îndreptat spre Dumnezeu, prin liberul arbitru el își poate decide calea. Geocentrismul întărește această concepție prin plasarea pământului în centrul universului și a omului pe pământ. Odată cu modificarea imaginii cosmosului în viziune heliocentrică se modifică treptat și plasarea
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
astfel să susțină forța revelației în raport cu adevărul rațional, științific. Această luptă între averroism și reprezentantul gândirii scolastice clasice reprezentat de Thoma d'Aquino reprezintă una dintre ultimele încercări de a păstra o viziune simplă și rațională asupra sufletului subliniind componenta teleologică. În sprijinul perspectivei unității intelectului sunt și cele cincisprezece probleme sintetizate de către Albert cel Mare128, care reprezintă sursa pentru doctrina oficială a bisericii. În 1270, pornind de la textul lui Thomas d'Aquino și cel al lui Albert cel Mare, Etienne
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
finalitățile se vor numi eshatologie individuală sau colectivă. În acest fel, Eliade identifică o certă continuitate între arealuri foarte distincte: doctrina pan-indiană a transmigrației, a amintirii existențelor anterioare, mitul gnostic al perlei, vechile cărți iudaice ale regilor sau filosofiile teleologice ale istoriei, Augustin, Gioacchino da Fiore, Vico, dar mai ales secolul al XIX-lea și Hegel, istoriografia ca exercițiu soteriologic al memoriei. În toate aceste cazuri, dincolo de caracterul mitic sau istoric al eshatologiei, memoria poate avea un omogen rol „salvator
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
și o „psihologie animală”, o știință a comportamentului animal, etologia (Cociu, 1999Ă. Multe funcții psihice sunt bine dezvoltate la animale: atenția, percepția, memoria, reprezentarea, imaginația, decizia în rezolvarea unor probleme situaționale, multe forme de învățare, instinctivitatea, emotivitatea, atașamentul, sociabilitatea, caracterul teleologic al comportamentului. O serie de studii de psihologie s-au efectuat pe animale, fiind apoi extrapolate la om. De asemenea, la animale întâlnim comportamente complexe, derulate pe termen lung, în cadru social, semnificative pentru perpetuarea speciei, precum: comportamentul de căutare
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
lămurește o noțiune (un nume propriu, un termen necunoscut, o idee sau un concept), un fapt (o narațiune, o parabolă, o figură de stil, un verset din Sfânta Scriptură, o poruncă dumnezeiască, o normă morală). Explicația poate avea deci caracter teleologic, scopul ei fiind îmbunătățirea vieții religios-morale a elevilor. Înțelegerea poruncilor dumnezeiești și a legilor morale reprezintă fundamentul respectării și aplicării acestora în practică. În acest caz, explicația are două funcții care trebuie să se manifeste împreună: una cognitivă sau informativă
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
doua componentă este o perspectivă asupra a ceea ce ar trebui să facă agenții morali pentru a răspunde proprietăților de valoare și este descrisă ca o teorie a corectitudinii. În funcție de punctul de vedere exprimat în această problemă, teoriile se împart în teleologice și neteleologice sau, altfel spus, consencințialiste și nonconsecințialiste 18. Susținătorii teoriilor neteleologice, cunoscute și sub numele de teorii deontologice 19, consideră că există acțiuni greșite prin ele însele și care nu pot fi acceptate ca mijloace de realizare a unui
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]