KorAP: Find »[drukola/base=televizual & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...13 >

302 matches

Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562

pe termen lung” (idem). Totuși există și cercetări, conform cărora nu s-a demonstrat existența unei relații cauzale între consumul de violență televizuală și deprinderea unui comportament violent și, în special, nu se poate vorbi cu certitudine despre influența violenței televizuale asupra copiilor și a adolescenților, adică exact segmentul de public care suscită o grijă specială din partea autorităților de control din domeniul audiovizualului. Toate aceste teorii fac să existe o legitimitate a demersului nostru, fac ca problema urmărilor expunerii copiilor la

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
copiilor și a adolescenților, adică exact segmentul de public care suscită o grijă specială din partea autorităților de control din domeniul audiovizualului. Toate aceste teorii fac să existe o legitimitate a demersului nostru, fac ca problema urmărilor expunerii copiilor la violență televizuală să nu-și fi pierdut actualitatea. Din contră, am putea spune, se mărește miza în răspunsul la această problemă, prin faptul că, poate deveni un model explicativ în analiza relației mai noi dintre copii și violența din jocurile video și

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
problema” Ce văd la televizor tinerii (copii și adolescenții) din România?”. Astfel, datele din prima parte a articolului, adică tot ceea ce privește conținutul de violență al programelor de desene animate, au fost obținute în urma cercetării Evaluarea reprezentării violenței în programele televizuale II. Violența în programele de desene animate, realizat de Centrul de Studii Media și Noi Tehnologii de Comunicare (CSMNTC) în noiembrie 2004 la comanda CNA. Al doilea set de date, cele care privesc audiența, impactul, percepțiile, a fost cules pe parcursul

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
de emisiune analizat. Fiecare dintre aceste două tipuri, a fost la rândul său împărțită în violență fizică, verbală, psihologică, economică și sexuală, în funcție de natura actului de violență prezentat. Violența din desenele animate este violență ficțională. Dată fiind adresabilitatea acestui gen televizual, violența sexuală a fost slab sau deloc reprezentată, dar, pentru a putea face comparații între violența ficțională din filme și seriale și cea din desenele animate s-a preferat păstrarea în grila de analiză și a acestui tip specific de

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
la oră. EMBED Excel.Chart.8 \s Figura 2. Analiza comparativă a duratei scenelor de violență pe unele canale românești Sursa: Cercetările CSMNTC, beneficiar CNA, august și decembrie 2004. Explicația acestor inversări de cifre, în ceea ce privește cei doi indicatori ai violenței televizuale, stă în tipurile diferite de violență prezentă în filme și desenele animate. Astfel, în desenele animate avem de-a face cu acte de violență scurte, am putea spune chiar sacadate, în medie de o secundă - exemplul cel mai relevant fiind

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
natură numerică prin excelență, părăsește măsurătoarea strict cantitativă a violenței, pentru o deschidere calitativă, în care contează tipul actelor de violență. Și asta pentru că nu toate scenele care conțin acte de violență sunt de același tip. Există scene de violență televizuală scurte, care durează 2 secunde (Jerry îi trage lui Tom una în cap) și există scene de violență, care de fapt se constituie în adevărate secvențe, în care o bătaie poate dura 5 minute (a se vedea scenele cu Van

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
de mai jos (figura 5). EMBED Excel.Chart.8 \s Figura 5. Analiza comparativă a variației numărului de scene de violență pe diferite intervale orare într-o zi medie de monitorizare Sursa: Cercetarea CSMNTC, beneficiar CNA, decembrie 2004. Tipurile violenței televizuale și frecvența lor în desenele animate La acest capitol ne-a interesat care sunt tipurile de violență cel mai „bine” reprezentate pe canalele pentru copii. Și de această dată am considerat că este relevant să arătăm și cum anume variază

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
urmă canal față de primul. Figura 8. Analiza comparativă a celor două canale din punctul de vedere al tipurilor de violență prezentate pe întreaga perioadă analizată () Sursa: Cercetarea CSMNTC, beneficiar CNA, decembrie 2004. Corelarea indicatorilor violenței cu anumite variabile Analiza violenței televizuale de tip ficțional cuprinde, în general, corelația indicatorilor clasici ai violenței (durată, frecvență, pondere) cu variabila numită „gen televizual”. Aceasta deoarece, dacă în unele genuri (precum filmul de acțiune, filmul polițist, thriller etc.) așteptările consumatorilor cu privire la conținutul de violență sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
violență prezentate pe întreaga perioadă analizată () Sursa: Cercetarea CSMNTC, beneficiar CNA, decembrie 2004. Corelarea indicatorilor violenței cu anumite variabile Analiza violenței televizuale de tip ficțional cuprinde, în general, corelația indicatorilor clasici ai violenței (durată, frecvență, pondere) cu variabila numită „gen televizual”. Aceasta deoarece, dacă în unele genuri (precum filmul de acțiune, filmul polițist, thriller etc.) așteptările consumatorilor cu privire la conținutul de violență sunt mari și deci se poate spune că există o pregătire psihologică din partea receptorului pentru violența ce va urma, în

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
urmărit să se coreleze indicatorii violenței a fost una construită de noi, anume cea a „nivelului de autenticitate al universului prezentat”. Această din urmă corelație s-a impus dat fiind că nu este nici pe de parte indiferent dacă violența televizuală pe care o receptează cei mai tineri telespectatori are loc este prezentată într-un univers cu grad mare de autenticitate - în care chiar dacă există diferențe de reprezentare a elementelor realității, totuși, prin legarea acestora, prin structurarea, ierarhia și valorile prezentate

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
per context de semnificare în cazul canalului Fox Kids Sursa: Cercetarea CSMNTC, beneficiar CNA, decembrie 2004. Percepții și urmări ale violenței din desenele animate Percepția cantității de violență din desenele animate La nivel perceptiv, cantitatea de violență din aceste genuri televizuale este însă cu totul diferită față de nivelul obiectiv. Astfel, datele ne-au relevat faptul că atât copiii, cât și adolescenții (adică toți cei cu vârste între 7-18 ani) au următoarea percepție asupra violenței din filme și desene animate: EMBED Excel

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
violenței din desene animate Sursa: Cercetările CURS-SA și CSMNTC, beneficiar CNA, iulie și noiembrie 2005. La desenele animate se constată însă o creștere a nonrăspunsurilor de la prima grupă de vârstă la ultima (semn al scăderii interesului pentru respectivul gen televizual), cu un minim de nonrăspunsuri la grupa de vârstă 11-14 ani, când mai există încă interesul și crește și capacitatea de a formula judecăți cu privire la conținutul de violență dintr-un program TV. La vârsta de 11-14 ani, copiii sunt tentați

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
din programele TV fiind, de fapt, urmare a credinței că această violență e dăunătoare, mai ales pentru copii, segment de public care suscită, în primul rând protecția. Rezultatele arată astfel că, la 7-10 ani, pe cei mai mulți copii (aproape 31%), violența televizuală îi „îngrozește și le dă un sentiment de nesiguranță”, aceștia fiind urmați de 26% pe care violența TV îi „amuză și îi lasă indiferenți”. Se observă de asemenea că la cel mai mic segment de vârstă, există cel mai mare

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
fiind urmați de 26% pe care violența TV îi „amuză și îi lasă indiferenți”. Se observă de asemenea că la cel mai mic segment de vârstă, există cel mai mare procent a celor care resimt la nivel fiziologic această violență televizuală (cei care răspund că vizionarea violenței TV „le perturbă somnul”). Figura 16. Analiza comparativă a modului în care este resimțită influența consumului de violență televizuală la diferite grupe de vârstă Sursa: Cercetările CURS-SA și CSMNTC, beneficiar CNA, iulie și

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
vârstă, există cel mai mare procent a celor care resimt la nivel fiziologic această violență televizuală (cei care răspund că vizionarea violenței TV „le perturbă somnul”). Figura 16. Analiza comparativă a modului în care este resimțită influența consumului de violență televizuală la diferite grupe de vârstă Sursa: Cercetările CURS-SA și CSMNTC, beneficiar CNA, iulie și noiembrie 2005. Analiza comparativă a modurilor în care este resimțită violența televizuală pe diferite grupe de vârstă ne indică faptul că, de la 7 la 18

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
16. Analiza comparativă a modului în care este resimțită influența consumului de violență televizuală la diferite grupe de vârstă Sursa: Cercetările CURS-SA și CSMNTC, beneficiar CNA, iulie și noiembrie 2005. Analiza comparativă a modurilor în care este resimțită violența televizuală pe diferite grupe de vârstă ne indică faptul că, de la 7 la 18 ani, are loc o schimbare în receptarea violenței, cel puțin în varianta ei televizuală. Astfel, are loc o evidentă creștere a procentului celor care consideră că violența

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
iulie și noiembrie 2005. Analiza comparativă a modurilor în care este resimțită violența televizuală pe diferite grupe de vârstă ne indică faptul că, de la 7 la 18 ani, are loc o schimbare în receptarea violenței, cel puțin în varianta ei televizuală. Astfel, are loc o evidentă creștere a procentului celor care consideră că violența televizuală îi „amuză și îi lasă indiferenți”: de la 26,1% la 7-10 ani, la 32,7% la 11-14 ani, ajungând, în final, la 41,5% la 15-18

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
pe diferite grupe de vârstă ne indică faptul că, de la 7 la 18 ani, are loc o schimbare în receptarea violenței, cel puțin în varianta ei televizuală. Astfel, are loc o evidentă creștere a procentului celor care consideră că violența televizuală îi „amuză și îi lasă indiferenți”: de la 26,1% la 7-10 ani, la 32,7% la 11-14 ani, ajungând, în final, la 41,5% la 15-18 ani. Această evoluție a procentelor poate fi explicată prin așa numitul proces de „imunizare

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
ca fiind generat de consumul de mass-media, în general, și de conținuturi violente, în special. Se remarcă de asemenea că, odată cu procesul de maturizare, are loc și o diminuare a efectelor legate de subconștient și inconștient, procentul celor cărora violența televizuală le perturbă somnul, scăzând de la 10,2% la 7,3% și ajungând la 3,6% la 15-18 ani. Câteva concluzii și noi problematizări Am văzut care este cantitatea și calitatea violenței transmisă în cadrul programelor de desene animate (și chiar, comparativ

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
telespectatori o au asupra ei. Mai mult, am văzut că această percepție variază în timp și am încercat să găsim explicații ale acestor variații. Cărui fapt se datorează însă diferențele dintre conținutul de violență real, adică acel conținut de violență televizuală rezultat în urma monitorizării, și cel perceput și care pot fi urmările acestor diferențe sunt întrebări care se impun. O primă explicație ar putea fi cea enunțată mai sus, conform căreia unele forme de violență sunt greu, dacă nu imposibil de

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
primă explicație ar putea fi cea enunțată mai sus, conform căreia unele forme de violență sunt greu, dacă nu imposibil de perceput la un nivel de dezvoltare scăzut, specific vârstei copilăriei. Aceasta, deși explică tendința copiilor de a subevalua violența televizuală, nu explică inversiunile care se întâlnesc între frecvența reală a scenelor de violență și percepția asupra ei în cazul desenelor animate și al filmelor. Pentru această problemă o abordare pertinentă ar fi cea din perspectiva teoriilor despre comunicare, în speță

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
cu care este familiarizat din basme, și „suportă” violența în această logică. Pe de altă parte o explicație la fel de validă a subevaluării violenței de câtre copii ar putea fi aceea că deja are loc o desensibilizare a copiilor în fața violenței televizuale conform teoriilor mai sus enunțate. În acest sens, dacă influența deja este resimțită, dacă violența televizuală a produs deja mutații la nivel perceptiv, atunci problema violenței televizuale devine o problemă culturală, cu influențe mai adânci, nu doar la nivel individual

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
o explicație la fel de validă a subevaluării violenței de câtre copii ar putea fi aceea că deja are loc o desensibilizare a copiilor în fața violenței televizuale conform teoriilor mai sus enunțate. În acest sens, dacă influența deja este resimțită, dacă violența televizuală a produs deja mutații la nivel perceptiv, atunci problema violenței televizuale devine o problemă culturală, cu influențe mai adânci, nu doar la nivel individual, ci și la nivel societal, o problemă a cărei cuprindere necesită o viziune sistemică, în care

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
putea fi aceea că deja are loc o desensibilizare a copiilor în fața violenței televizuale conform teoriilor mai sus enunțate. În acest sens, dacă influența deja este resimțită, dacă violența televizuală a produs deja mutații la nivel perceptiv, atunci problema violenței televizuale devine o problemă culturală, cu influențe mai adânci, nu doar la nivel individual, ci și la nivel societal, o problemă a cărei cuprindere necesită o viziune sistemică, în care nu trebuie analizat doar consumul și obișnuințele de consum, ci înseși

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
care nu trebuie analizat doar consumul și obișnuințele de consum, ci înseși valorile și normele sociale. Toate aceste explicații sunt însă la nivel speculativ, ele reprezentând ipoteze pentru cercetări viitoare, posibile noi deschideri pentru înțelegerea urmărilor consumului juvenil de violență televizuală. Ceea ce însă știm foarte precis este că acest consum există, este bine instituit ca practică zilnică, iar soluția de tipul incriminării acestei practici, a „înfierării” ei, este total neproductivă. Bibliografie Baton-Herve, Elisabeth (1999), Les enfants téléspectateurs. Prégnance des représentations médiatiques

[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]