KorAP: Find »[drukola/base=temperamental & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...38 >

944 matches

Corola-publishinghouse/Science/91525_a_92853

1996, p. 210] O primă problemă pusă în discuție de evaluarea cadrelor didactice este „ce anume se evaluează: profesorul ca persoană/personalitate sau cum predă acesta? Personalitatea unui profesor cuprinde un întreg sistem de elemente cognitive, moral-atitudinale (caracteriale), afective, volitive, temperamentale etc. Este, deci, necesar de precizat ce și cum anume evaluăm în contextul acestui sistem. Comportamentul didactic este, el însuși, determinat de personalitatea profesorului, de circumstanțele concrete ale actului didactic și, nu în ultimă instanță, de elevi. Dificultățile ce apar

Politici educaţionale de formare, evaluare şi atestare profesională a cadrelor didactice by PETROVICI CONSTANTIN (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91525_a_92853]
Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692

maladiv. La baza sistemului stau patru umori: sângele, flegma (pituitaă, bila galbenă și cea neagră. Ele pot fi în exces sau în deficit, în echilibru sau dezechilibru, în permanență sau circumstanțial. Predominarea constantă a uneia dintre umori definește un tip temperamental cum ar fi sangvinicul sau melancolicul. Excesul mai mult sau mai puțin circumstanțial în contextul unui dezechilibru major poate defini însă și o boală, așa cum ar fi mania sau melancolia. Aceeași problemă e pusă în prezent în psihiatrie, în termenii

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
specificul individului, caracterizându-l pregnant. Există însă o altă mare tradiție a portretisticii figurative care încearcă să surprindă „caracteristicile caracteriale” ale unei persoane pe baza virtualei asemănări a acestuia cu animalele. Se consideră că animalele au un specific tipologic psihologic temperamental, caracterial, moral chiar, subliniat de folclor, fabule, mitologie, blazoane, heraldică. Astfel, încă din Antichitate a apărut tradiția fisionomonică (Baltrusaitis, 1972Ă; sunt citate tratatele lui Pseudo-Aristotel, Polemon, Adamantias, Pseudo-Apulus. În Pseudo-Aristotel se poate citi: „Boii sunt domoli și leneși. Au vârful

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
Prin poziția înaltă ce o avea la Curtea Franței, acesta a teoretizat o caracteriologie uman-animalică, bazată pe virtuți și defecte, care să orienteze suveranul în alegerea sfetnicilor. E interesant că presupusa asemănare cu animalele nu a sugerat doar o caracteriologie temperamentală, ci una a calităților morale. Către sfârșitul secolul al XVIII-lea ca figuri proeminente în fisiognomie se impun olandezul Camper (1721-1789Ă și elvețianul Lavater. Camper e convins de „uimitoarea concordanță” ce există în privința aspectului feței - și deci a caracterului - între

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
în continuiarea studiilor lui I.P. Pavlov. Acestea au păstrat, în general, modelul celor patru tipuri, definite în paradigma tipurilor lui Hipocrate. O altă variantă, mai nouă, se bazează pe neurotransmițătorii ce stau la originea unei tipologizări tot cu patru variante temperamentale, promovată de Cloninger. 1.8. Cele două metodologii în caracteriologie Temperamentul și caracterul ajută la descrierea, clasificarea, identificarea și individualizarea oamenilor. Se are în vedere polul corporal biologic al omului, precum și cel psihologic, atât în dimensiunea temperamentală a acestuia - de

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
cu patru variante temperamentale, promovată de Cloninger. 1.8. Cele două metodologii în caracteriologie Temperamentul și caracterul ajută la descrierea, clasificarea, identificarea și individualizarea oamenilor. Se are în vedere polul corporal biologic al omului, precum și cel psihologic, atât în dimensiunea temperamentală a acestuia - de sorginte biologică -, cât și în cea specific umană, centrată de eul conștient și descriptibil prin logos, pe baza expresivității sale specific umane. Caracterizarea oamenilor se realizează după două metodologii. Una pornește de la principii și delimitează un număr

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
vioi, activ, asertiv, căutător de senzații, fără griji, dominant, agitat, aventuros; - nevroticism: anxios, depresiv, vinovat, stimă de sine scăzută, tensionat, irațional, rușinos, afectiv, emoțional. Deși se ancorează adânc în planul biologic, sistemul de trăsături a lui Eysenck nu e doar temperamental, implicând multe aspecte ale vieții interpersonal-sociale. Cloninger propune un sistem centrat pe trei nivele. Primul e format din patru factori temperamentali: evitarea vătămării, căutarea noului, dependența de recompensă și persistența. Acest nivel ar avea o solidă bază biologică în funcționarea

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
rușinos, afectiv, emoțional. Deși se ancorează adânc în planul biologic, sistemul de trăsături a lui Eysenck nu e doar temperamental, implicând multe aspecte ale vieții interpersonal-sociale. Cloninger propune un sistem centrat pe trei nivele. Primul e format din patru factori temperamentali: evitarea vătămării, căutarea noului, dependența de recompensă și persistența. Acest nivel ar avea o solidă bază biologică în funcționarea neurotransmițătorilor cerebrali. Al doilea nivel e caracterial, cu factori sau dimensiuni dobândite prin experiență, constând din trei aspecte: autodirecționare, cooperativitate, autotranscendență

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
moștenite ereditar. Studiile recente efectuate pe gemeni arată faptul că și în cazul tulburărilor de personalitate ereditatea ocupă un loc semnificativ. Cei patru factori cu transmitere ereditară sunt: disconfortul afectiv, antisocialitatea, inhibiția și compulsivitatea; aceștia pot fi raportați la atributele temperamentale. În sens dimensional, ei corespund unui nivel crescut de nevroticism și conștiinciozitate, respectiv scăderii extroversiunii și farmecului. Astfel, teoria selecției prin frecvență interferează cu determinismul genetic al personalității și confirmă legătura dintre ereditate și comportament. Diferențele interindividuale reprezintă o realitate

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
De aceea, diferențele interindividuale devin evidente și stabile la vârsta maturității. Ontogeneza personalității normale Ontogeneza personalității normale este un proces complex care coalizează factorii ereditari și de mediu și impune modele de studiu integrative. Atributele copilăriei se regăsesc în trăsăturile temperamentale ale adultului, astfel încât - în sens metaforic - s-a pus întrebarea: În ce măsură este copilul tatăl adultului? Raporturile stimul-răspuns încep din primul an de viață dar manifestările senzoriale, motorii și afective holotimice din acea perioadă nu se regăsesc decât în condiții comorbide

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
influența condițiilor de mediu. Formarea personalității coalizează contribuția a două categorii de factori: ereditari și de mediu. Factorii genetico-ereditari au un rol personogenetic care a fost remarcat corespunzător asemănărilor reciproce dintre părinți și copii. Atributele copilăriei se regăsesc în trăsăturile temperamentale ale adultului. Prin urmare, există trăsături sau abilități care sunt transmise descendenților. Ce anume se transmite? Caracteristici fizice sau psihice? În ce măsură - în raport cu cele determinate exogen - și cum se transmit trăsăturile parentale? Există o ereditate biologică și una psihologică. Astfel, trăsăturile

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
personalității, ele interferând constant cu factorii de mediu. Livesley (2003Ă sugerează contribuția dominantă a genelor și a marker-ilor biologici - impulsivitatea: scăderea 5-HT centrale (Mann, 1998Ă - în determinismul dimensiunilor cel mai bine delimitate, deci mai pregnant conturate. De asemenea, trăsăturile temperamentale - condiționate dominant genetic - influențează contribuția personologică a factorilor de mediu. Astfel, după Reiss (2000Ă, temperamentul copilului fundamentează raporturile cu părinții și congenerii. Aceștia din urmă par să domine ca importanță contribuția atmosferei familiale în dezvoltarea personalității copilului (Harris, 1998Ă. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
copilărieă, jocul (în a doua copilărieă, învățarea (ulterioră. Ele asigură diferențierea, integrarea și ierarhizarea proceselor psihice. Simultan, copilul comunică cu mediul social și internalizează un anumit sistem de relații și roluri, introjectează normele bunului-simț comunitar și începe șă-și controleze energiile temperamentale și sub influența educației instituționalizate. Perioada de sugar este dominată de funcțiile vegetative și de contactul cu obiectele sau figurile care apar și dispar complet în spațiul imediat. În luna a treia, apare zâmbetul în prezența mamei, iar înțelegerea primelor

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
vârsta; conștiinciozitatea și farmecul, în schimb, se accentuează (Field și Miusap, 1991Ă. Au continuitate în dinamica personalității performanțele intelectuale, modelul celor cinci factori, în primul rând extroversiunea și stima de sine, dar și satisfacțiile vieții în această ordine descrescătoare. Trăsăturile temperamentale, precum evitarea suferinței și dependența de recompensă, predominant moștenite sunt cele mai rezistente la schimbare (Tesser, 1993Ă. Există și reacții de feedback din mediu care influențează stabilitatea trăsăturilor. Aceasta e influențată de apartenența la un grup social cu interese și

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
nivel crescut, deci o dimensiune din spectrul antisocialității. Cu toate acestea, nu există gene „bune” și „rele”, pentru că un D-4 crescut e dezavantajant în patogenia alcoolismului, dar este util în manifestarea creativității. În ansamblu, genele condiționează variabilitatea dimensională și temperamentală, deci, indirect, și vulnerabilitatea pentru tulburări psihopatologice (Paris, 1999Ă. Corespunzător modelului stress-diateză (Monroe și Simons, 1991Ă, variabilitatea genetică influențează răspunsurile individului la mediu, care, la rândul său, condiționează expresivitatea genetică. Factorii genetici influențează atât dezvoltarea trăsăturilor personalității, cât și a

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
și imaginea lumii. Paris (1994Ă și Zanarini (2000Ă descriu rolul psihotraumelor copilăriei în structurarea TP de tip borderline, alături de atașamentul distorsionat de expunerea la evenimentele de viață negative (Fonagy, 1995Ă. Sechelele personopatice apar doar la copiii cu o anumită vulnerabilitate temperamentală, datele fiind deci diferite între loturile studiate în clinică și cele provenite din comunitate (Malinowsky și Hansen, 1993; Rind și Tromofovitch, 1997Ă. Psihotraumele singulare pot avea un efect cumulativ în dinamica structurărilor dizarmonice ale personalității. Copiii internalizează și relațiile cu

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
înșiruire de descrieri mediate temporal a biografiilor individuale și a evenimentelor comunitare marcante - a reliefat mereu intoleranța față de persoanele cu tulburări psihice și comportamentale, corespunzător ignorării cunoașterii sau recunoașterii lor. Adeseori manifestările psihopatologice se raportează direct sau indirect la dimensiunile temperamentale și caracteriale, mai mult sau mai puțin intens exprimate și conștientizate. Ele sunt mai rezistente la tratament în cazul prezenței unor structuri dizarmonice ale personalității sau își modifică expresivitatea clinică. Astfel, personalitățile cu trăsături accentuate sau dizarmonice - deși privite cu

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
galbenă, respectiv neagră, limfa și sângele, care au fost corelate cu cele patru elemente constituente ale lumii și cu cele patru anotimpuri: focul/vara, pământul/toamna, apa/iarna și aerul/primăvara. Prezența lor în exces determină dezvoltarea a patru tipuri temperamentale corespondente: coleric, melancolic, flegmatic și sanguinic. Umorile descrise conferă temperamentului - deci și personalității - atributele unei structuri dimensionale. Acesta pentru că firea umană integrează mai multe subvariante, cărora le sunt caracteristice nivele diferite de reprezentare a substanțelor respective. Nu există deci tipuri

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
patologică a parcurs în a doua jumătate a secolului XX o etapă a ambiguităților terminologice, corespunzătoare noțiunilor de temperament, caracter și personalitate. Acestea au fost utilizate în mod substitutiv, dar primele două au rămas reperele structurale dominante ale personalității. Trăsăturile temperamentale sunt considerate ca fiind cu precădere moștenite, deci genetic condiționate, deși există puține studii în acest sens. Ele au o semnificativă stabilitate în timp și constituie terenul pe care ulterior se structurează componenta caracterială a personalității (Buss și Plomin, 1975Ă

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
condiționare ereditară. Ea rămâne oricum semnificativ mai scăzută decât pentru alte entități nosologice psihiatrice (Schulsinger, 1972Ă. Sintetizând experiența personală de psihiatru pediatru și rezultatele mai multor studii asupra temperamentului la copiii, Rutter (1987Ă evidențiază faptul că la copiii cu trăsături temperamentale dezavantajante apar în perioada pubertății și adolescenței tulburări de comportament care antrenează criticismul și ostilitatea părinților. Personalitatea - după același autor - integrează strategii cognitive, afective, motivaționale și abilități relaționale care sunt dependente de predispozițiile temperamentale. În cazul personalităților patologice, devin persistente

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
faptul că la copiii cu trăsături temperamentale dezavantajante apar în perioada pubertății și adolescenței tulburări de comportament care antrenează criticismul și ostilitatea părinților. Personalitatea - după același autor - integrează strategii cognitive, afective, motivaționale și abilități relaționale care sunt dependente de predispozițiile temperamentale. În cazul personalităților patologice, devin persistente și obiectivabile comportamental doar componentele maladaptative. În același context, Graham și Stevenson (1987Ă consideră că atributele temperamentale care induc tulburări de comportament sunt, la vârsta copilăriei, asimilabile unor episoade maladive. Pe de altă parte

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
Personalitatea - după același autor - integrează strategii cognitive, afective, motivaționale și abilități relaționale care sunt dependente de predispozițiile temperamentale. În cazul personalităților patologice, devin persistente și obiectivabile comportamental doar componentele maladaptative. În același context, Graham și Stevenson (1987Ă consideră că atributele temperamentale care induc tulburări de comportament sunt, la vârsta copilăriei, asimilabile unor episoade maladive. Pe de altă parte, în structurarea unei personalități patologice intervin, pe lângă trăsăturile dominant moștenite, o diversitate de factori ambientali. Se conturează astfel concluzia că personalitatea normală reunește

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
induc tulburări de comportament sunt, la vârsta copilăriei, asimilabile unor episoade maladive. Pe de altă parte, în structurarea unei personalități patologice intervin, pe lângă trăsăturile dominant moștenite, o diversitate de factori ambientali. Se conturează astfel concluzia că personalitatea normală reunește trăsături temperamentale și caracteriale cu rol adaptativ obiectivabil, iar în cazul personalităților patologice atributele structurale moștenite sau dobândite în procesul educațional și de socializare devin maladaptative. În 1993 Cloninger, Svrakic și Pryzbeck completează modelul biosocial al lui Cloninger din 1987 cu factorii

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
în cazul personalităților patologice atributele structurale moștenite sau dobândite în procesul educațional și de socializare devin maladaptative. În 1993 Cloninger, Svrakic și Pryzbeck completează modelul biosocial al lui Cloninger din 1987 cu factorii caracteriali. Modelul amintit, al celor trei dimensiuni temperamentale (căutarea noului, evitarea suferinței și dependența de recompensăă raportează aceste dimensiuni la trei neuromediatori: dopamină, serotonină și noradrenalină. Astfel, personalitățile patologice devin variante extreme sau dezechilibrat structurate ale acestor dimensiuni și ale combinațiilor lor. Cloninger a elaborat un instrument - (TPQĂ

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
psihice (ICD, din 1987Ă s-a încercat introducerea categoriei personalităților accentuate, la care s-a renunțat ulterior. Conceptul își are originile în formulările lui Morel, citat de Tyrer, și ale lui Leonhard (1968Ă. Primul a susținut că persoanele cu predispoziții temperamentale de serie nevrotică pot să se decompenseze psihopatologic sub influența unor factori de mediu, care, în alte condiții, ar fi inofensivi. Curran și Mallinson au descris, de asemenea din aceeași perspectivă, personalitățile vulnerabile sau cu trăsături accentuate pe care le-

[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]