1,062 matches
-
criză identitară, completată de spațiile blestemate din copilărie, saloanele din sanatoriul de la Berck, cabina, pivnița, grota, scoica, acvariul, craniul, orbitele goale și corsetele de ghips. Acestea sunt spații locuite în diferite momente ale vieții naratorului, stabilind în acest fel implicarea temporalității în crearea realului. Rolul lor este acela de a marca trecerile sau locurile succesive ale ființei care se autoanalizează și se cunoaște pe sine odata cu percepția pozitivă sau negativă a toposului. În cazul lui Blecher, toate aceste variante de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Arca lui Noe, eseu despre romanul românesc, , III, București, Editura Minerva, 1983. Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române: 5 secole de literatrură, Pitești, Paralela 45, 2008. Negoițescu, Ion, Istoria literaturii române, București, Editura Minerva, 1991. Pamfil, Alina, Spațialitate și temporalitate. Eseuri despre romanul românesc interbelic, Cluj, Editura Dacopress, 1993. Perpessicius, Opere, II, București, Editura Minerva, 1975. Pillat, Dinu, Mozaic istorico-literar, București, Editura Albatros, 1998. Pop, Ion, ,,Studiu introductiv" la Max Blecher, mai puțin cunoscut, București, Editura Hasefer, 2000. Protopopescu, Al.
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în orice caz, să ducă decât la un asemenea sfârșit. Vom sublinia, în fine, și acel "te iubesc" împărtășit, care face din dragoste un simplu veșmânt al necesității de a stabili o relație bazată pe dorință reciprocă. Nici o experiență, nici o temporalitate nu permit motivarea unei asemenea "iubiri". 5 Enunțarea pornografică 1. Punerea în tablou și afectele Pentru a putea vorbi de scriitură pornografică, trebuie să fie întrunite două condiții minimale: 1. textul trebuie să restituie dimensiunea configurațională a scenei. Trebuie, într-
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
ca să nu spun antipatia constantă - față de scrierile Agathei Christie în general. Chandler vorbește în numele obsesiei pentru plauzibil, adică al unui realism mai adânc decât cel bazat pe așa-zisul mimesis al realiștilor: Pentru a dobândi o intrigă complicată, falsifici pistele, temporalitatea, jocul coincidențelor, dai drept sigure întâmplări în care probabilitatea e de cel mult cincizeci la sută. Pentru a obține un asasin-surpriză, falsifici personajele, ceea ce mă scoate cel mai tare din sărite, pentru că ele mă interesează în cel mai înalt grad
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
la T.S. Eliot nu poate fi foarte mare: de ce n-ar aprecia la autorul lui The Waste Land obscuritatea, din moment ce e sedus de acest lucru la propriul său ucenic? Acel nothing to hitch to nu este decât indeterminarea, fărâmițarea, anularea temporalității și a formei din poetica modernistă. Ceea ce-l interesează pe Chandler la alți autori (și, prin deducție, ceea ce încearcă să facă el însuși) e inteligenta dispunere a cuvintelor. Este obligatoriu ca fraza să fie nu doar precisă, ci și neașteptată
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ceață de risipit și autorului” (Ibidem). A proceda altfel înseamnă să fi depășit datele imediate ale literaturii realiste, în care convenția scriitorului atotștiutor a continuat să rămână o axiomă. Abia moderniștii vor avea îndrăzneala abordărilor radicale, anulând ideea de formă, temporalitate și persoană. Construcția geometrică edificată de Raymond Chandler rămâne, după cum se vede, îndatorată convențiilor din care se hrănește: convenția plauzibilității este doar cea mai importantă dintre ele. Prin urmare, una dintre afirmațiile tari își păstrează valabilitatea, indiferent de doza de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
să pogoare asemenea unui nou erou civilizator, însetat să stabilească legi și să dea ordine. E discutabil dacă „o atmosferă de teroare distruge gândirea logică” ori dacă analiza mecanismelor psihologice ale personajelor dăunează „analizei detașate a investigatorului de profesie”. Însăși temporalitatea indusă de existența textului scris face ca astfel de suprapuneri să fie excluse. Venite spre cititor în succesiune, ele nu mai par contradictorii, ci o dovadă a vitalității (în sensul etimologic al cuvântului) prozei ca atare. Concentrat asupra desenului riguros
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
durere care-i zguduie inima, e cea a timpului. Trebuie să se întoarcă în timp, să lase în urmă această ospitalitate care suspendă timpul, într-un mod paradigmatic deoarece i se oferă nemurirea. Pe acest erou al aventurii, doar făgașele temporalității umane îl interesează 281. Și chiar dacă Penelopa nu are nici măreția, nici frumusețea unei zeițe, ea este o muritoare ce va cunoaște îmbătrânirea și moartea și el vrea să o revadă. Ulise a trebuit să plătească dublul sacrilegiu al tovarășilor
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
ea pune în joc însăși ființa fiecăruia în redefinirea de sine, vitală pentru că ea pune în joc etica relației și absoluta și radicala ei continuitate, existențială, în fine, fiindcă ea situează condițiile însăși ale existenței într-un spațiu și o temporalitate care îi sunt proprii - ospitalitatea ne putând fi concepută decât sub unghiul spectacular și teatral. Prin intermediul teatrului ospitalității, precum Hamlet de Shakespeare, la care de altfel, se fac referințe, Naka Han poate să construiască o relație de confruntare, a actorului
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
acestuia). Cuvânt și montaj Autenticitatea în poezie ține de palpitul vieții, de percepția însumată a efectelor, de lumini și umbre, de un iluzionism durabil (nutrit de memoria copilăriei), de pulsiunile reveriei și cântului, poezia în totul fiind o sinteză de temporalitate, de relativism și absolut. Stare de așteptare, de veghe și tensiune productivă, în ea concretitudinea, misterul și inefabilul coabitează multiform în spiritul unor coduri particulare absconse. Egotismul Anei Blandiana își asumă sistematic maximum de umanitate; necontenita-i întoarcere în Eul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dos pare damnată în perpetuitate: "Vai, vai: atracții... atracții... în grădina / pentru discuții / filozofice (...) porcii / sunt lăsați în libertate". Surplusul imagistic însuși obosește inevitabil, drept pentru care confesivul încheie la modul compătimitor: "Ați / ajuns la capătul cărții, / sleiți". II Pe temporalități puternic diferențiate, în partituri vocale de o filozofie mai senină se organizează monologul despre neuitare din Când memoria va reveni (1985), operă de gânditor mai degrabă patetic. "Marele coșmar" e "această realitate": timpul ireversibil. Inși cu "nostalgia nemărginirii", marcați de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
timpul artei în "antic", "medieval", "clasic", "modern", "contemporan", copiind decupajul școlăresc, nu ni se pare deosebit de riguros. Istoria ochiului nu se suprapune peste istoria instituțiilor, a economiei sau a armamentului. Ea are dreptul, fie și numai în Occident, la o temporalitate proprie și mai radicală. Nu vom scăpa de confuzia continuistă în care se scaldă istoria oficială a artei, dacă nu ne vom oferi mijloacele necesare. Conceptuale, deci în primul rând terminologice. La funcție diferită, denumire diferită. Imaginea care nu suportă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în fine, să demistifice și să deturneze. Tragic, idolul este deifiant; eroică, opera este edifiantă; mediatică, cercetarea este interesantă. Primul urmărește să reflecte eternitatea, cea de-a doua să câștige nemurirea, cea de-a treia să provoace evenimentul. De unde trei temporalități interne ale fabricației: repetiția (prin canon sau arhetip); tradiția (prin model și învățare); inovația (prin ruptură sau scandal). După cum se potrivește unui obiect de cult; unui subiect de delectare; în fine, unui obiect de uimire sau de distracție. IMAGERIA ARE
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
victimă care, prin moarte ritualică, să dea viață creației. Ele devin Îngeri ai Morții care îi vestesc lui Manolache marea călătorie, dar nu îl însoțesc în ea. Afirmația lui Ieronim " Avem amândoi aceeași vârstă, Oncle Vania" se traduce în sensul temporalității artistice nietzscheene, adică toți artiștii sunt contemporani 638 și îl plasează pe Manolache într-o bogată tipologie a artistului: Leana din În curte la Dionis, ajunge să cânte oamenilor, "pentru păcatele mele", Gavrilescu din La țigănci îi învață pe oameni
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
textul naturii, încât poetul își citește în el propriul destin. Autoarea apreciază că în lupta dramatică cu acest destin poetul se vede scriind împreună cu natura textul lumii. Ideea guvernantă a volumului Teme și variațiuni (1994) este aceea că, din perspectiva temporalității interne a culturii, operele se dispun într-o diacronie a dialogului între texte. Ceea ce se și demonstrează în studii despre Boris Pasternak, Osip Mandelștam, Innokenti Annenski, Vladimir Maiakovski (poemele de până în 1917), Serghei Esenin ș.a. SCRIERI: Serghei Esenin. Textul lumii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286796_a_288125]
-
să hotărască originea Arilor”5. Fiind aproape aleatorii prin precaritatea intermedierii, asemenea citări sunt de cele mai multe ori lipsite de posteritate, abolesc cu morga erudiției frisonul descoperirii, al surprizei față de o alteritate dispusă radial și simultan pe coordonate distincte (geografia Asiei, temporalitate a Antichității, orizont religios și filologie asiatice), și chiar posibilitatea unei construcții. Abia la un personaj prea puțin cunoscut ca Teodor Iordănescu găsim o pertinentă explicație, cel puțin filologică, a numelui acestei cărți sacre, al cărei conținut nu a suscitat
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
lui Blondel și reia reflecțiile anterioare asupra memoriei involuntare și a falsei recunoașteri curentul de memorie va fi utilizat pentru a explica fenomenul rememorării. Dar, în esență, Memoria colectivă va dezvolta ideea unui curent de memorie culturală sprijinit pe o temporalitate unică în genul ei. Halbwachs face prima generalizare în capitolul 2, cînd se apleacă asupra mărturiei; această generalizare a "curentului de memorie" are ca rezultat două idei simetrice: în primul rînd, identitatea eului va depinde de apartenența la alte curente
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
a lui Marc Bloch) mizează pe ideea unui timp unic. Bazîndu-se pe acest timp unic, ea cade în paradoxul lui Einstein și al relativității: nu există un timp comun pentru Sirius și pentru Terra; nu există decît timpuri relative. Aceste temporalități relative sînt cele susținute de fiecare memorie colectivă. Realitatea ultimă este timpul memoriei colective; dimpotrivă, timpul istoriei este doar unul exterior. Acest raționament anunță superba intuiție finală a lui Halbwachs, care nu va fi reluată de nici un sociolog pînă la
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
asupra istoriei și a interiorității reciproce în cîteva cazuri excepționale, Halbwachs recurge încă o dată la fenomenologia rememorării: să-ți amintești spunea el în Cadrele înseamnă să urci în timp cu viteze diferite, de la timpul imediat (al memoriei imediate, cu o temporalitate nestructurată și neierarhizată), la un timp particular, propriu fiecărui grup (familial, religios etc.), timpul memoriilor colective "în care ne întoarcem cu viteze diferite și pe distanțe diferite". Aici, această fenomenologie a rememorării pleacă de la ideea de timp etern, care fusese
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
adică garanția echilibrului său psihologic (după cum intuia deja Auguste Comte), deoarece este limbaj; el asigură echilibrul individului în măsura în care individul colectiv este limbaj, prin ecoul limbajului social exprimat de mobilele dintr-o cameră sau de structura unui oraș. Spațiul implică o temporalitate. Acest lucru este adevărat în special în exemplele date de Halbwachs din spațiul rural, spațiul juridic, spațiul economic. Noutatea și specificitatea acestor spații este că au un fel de virtualitate și un loc în care această virtualitate se actualizează. Virtualitățile
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
un loc unde această virtualitate poate fi actualizată; actualizatorul acestei memorii colective este personajul ei central. Timpul juridic pare să meargă de la periferie la centru (notarul) și de la decizia centrului (notarul) la periferie. Această structură a spațiului care implică o temporalitate centrată se regăsește, la un nivel mai complicat, în spațiul economic. În reprezentarea spațiului economic există, de data aceasta, două extreme: o extremă în centru, care este Bursa, și o extremă la periferie, comercianții. Comercianții se află la periferie, unde
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
sau prețul de cumpărare) și prețul de vînzare pe care-l fixează. Acest preț de vînzare va rămîne, mai tîrziu, în mintea clientului cînd va trece prin fața prăvăliei sau cînd va evalua marfa pe care o deține. Dar, în realitate, temporalitatea are un al doilea focar, Bursa, unde se evaluează în fiecare clipă schimbarea prețurilor. Exemplul spațiului economic va retușa spațiul juridic din punctul de vedere al temporalității și va anunța temporalitatea spațiului religios. Trecerea de la virtual la actual, prin trecerea
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
prăvăliei sau cînd va evalua marfa pe care o deține. Dar, în realitate, temporalitatea are un al doilea focar, Bursa, unde se evaluează în fiecare clipă schimbarea prețurilor. Exemplul spațiului economic va retușa spațiul juridic din punctul de vedere al temporalității și va anunța temporalitatea spațiului religios. Trecerea de la virtual la actual, prin trecerea de la memoria socială difuză la un loc de-terminat al memoriei colective (juridică sau economică) se dovedește a fi trecerea de la un timp indefinit la un timp
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
evalua marfa pe care o deține. Dar, în realitate, temporalitatea are un al doilea focar, Bursa, unde se evaluează în fiecare clipă schimbarea prețurilor. Exemplul spațiului economic va retușa spațiul juridic din punctul de vedere al temporalității și va anunța temporalitatea spațiului religios. Trecerea de la virtual la actual, prin trecerea de la memoria socială difuză la un loc de-terminat al memoriei colective (juridică sau economică) se dovedește a fi trecerea de la un timp indefinit la un timp istoric; acest lucru apare
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
asigură, prin chiar materialitatea sa, caracterul nedefinit al amintirii. Pe de altă parte, spațiul, ca izolare, separare, zid al unei biserici, diferențiază un grup de altul și asigură identitatea grupului, adică nu mai este un spațiu transtemporal, ci spațiul unei temporalități colective, servind ca barieră față de alte temporalități colective (spațiul unui grup religios în raport cu exteriorul sau cu orașul). Astfel, schema generală a spațiului ca virtualitate și ca loc al activității poate fi înțeleasă atît ca spațiu legat de timpul prezent indefinit
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]