845 matches
-
10 februarie 2016 Toate Articolele Autorului TRECEREA VREMII În insomnia vieții, capul se cufundă în pernele din apă, înăbușind strigătul jalnic al trecerii vremii. Căci, -precum norii de pe cer- gândurile îți schimbă chipul suav. Și cum valurile urcă din adâncul tenebrelor, suspini încet, sufocând plânsul amar din întunericul imens. Apoi te învingi, căzând în ispita bucuriei din jur. Noaptea se risipește într-un sacrificiu subtil. Speranța, --zgâlțâită puțin-- pare să fie o rază de soare. Atunci, liniștit, privești cum gândurile îți
TRECEREA VREMII de FLORICA GOMBOȘ în ediţia nr. 1867 din 10 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383998_a_385327]
-
pe Ioan să ne boteze, Cel care ne Dai bogăție sau sărăcie, sănătate sau boală, frumusețe sau urâțenie, Ai grijă de sufletele și de corpurile noastre! Îndrumă-ne pe calea cea dreaptă și Dă-ne puterea de-a răzbi printre tenebrele ce ni-i le arată diavolul de multe ori, să nu-i mai fie ispita ademenitoare! Dă-ne înțelepciune să-nvățăm din încercările grele ale vieții la care ne supui! Fă ca pământul să fie roditor, ploaia să ude atât
TATĂL NOSTRU de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1900 din 14 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384149_a_385478]
-
inspirație! MUGURI La echinox reînvățăm algebre: Că dragostea se-mparte doar la doi, Chiar dacă adunăm și vijelii și ploi Și umbre cad ca dungile în zebre. Extragem rădăcina din noroi, Culorile din flori zoresc în febre, Căldura se desprinde de tenebre, Dar tot departe suntem, amândoi. Tu vii din noaptea cea întunecată, Ca dintr-o casă fără uși și geamuri, Eu, din lumina blândă ce se-arată, Din mugurii care pocnesc pe ramuri. Tu ești, cu luna, din mister creată, Eu
MUGURI de LEONTE PETRE în ediţia nr. 2272 din 21 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382888_a_384217]
-
patimă deșartă! Vrei să-ți hrănești durerea, În lacrimă de sânge! Nu muști din miezul pâinii, Nici din bucate-alese! Lași buzelor, otrava Ce-ai adunat în minte! Ești zgură,-n loc de flăcări! Iar templul de-nchinate, Ți-e noaptea cu tenebre! Citește mai mult Otravă ai picurat pe tâmplaAmorțită de durere!Pelin și răzvrătire;Puhoaie revărsate peste grădini în floare. În loc s-aduci lumină și cântece de slavă,Te-ai înecat în gloduriși patimă deșartă!Vrei să-ți hrănești durerea,În
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
gloduriși patimă deșartă!Vrei să-ți hrănești durerea,În lacrimă de sânge!Nu muști din miezul pâinii,Nici din bucate-alese!Lași buzelor, otravaCe-ai adunat în minte!Ești zgură,-n loc de flăcări! Iar templul de-nchinate,Ți-e noaptea cu tenebre!... VII. TE AȘTEPT, de Florina Emilia Pincotan , publicat în Ediția nr. 2312 din 30 aprilie 2017. Străine, mi-ai bătut la poartă, Umil, cu palme sângerânde; Înfrigurat sub ploaia rece, Flămând, cerșind un colț de pâine. Nu ți-am deschis
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
vânt,Plouă cu tot ce-i mai trist pe pământ.24 august 2016, ConstanțaSursa foto:#Lonely #Days - A #Gothic #Tale#ArsMuriendi #literatura #poezie #poezii... XXXI. ULTIMA NOAPTE, de Lorena Georgiana Craia , publicat în Ediția nr. 2106 din 06 octombrie 2016. Tenebra morții-n prag de toamnă Își pregătește sarcofag Și frunze ruginii îndeamnă La simfonii pe un drumeag, Pe care viața mea înseamnă Mai mult decât un pas pribeag. Mă pregătesc de-un cancer veșnic Al râului ce-a sfredelit, Puternicindu-se
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
de cuc. Aud ecou de mocăniță, Venind agale dinspre munți, Aud și râsul de fetiță, Născută din părinți cărunți Și-n inima de prepeliță Se mai sărută două punți: Pe una trece, în fanfare, Secunda orei ce ... Citește mai mult Tenebra morții-n prag de toamnăîși pregătește sarcofagși frunze ruginii îndeamnăLa simfonii pe un drumeag,Pe care viața mea înseamnăMai mult decât un pas pribeag.Mă pregătesc de-un cancer veșnicAl râului ce-a sfredelit,Puternicindu-se temeinicîn miezurile de granit,Sub
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
noi se pot lăuda cu o performanță asemănătoare? Călătorul care-și face drum prin localitatea cantabrică Santillana del Mar și poposește pentru o clipă în muzeul complexului Altamira simte inevitabil fiorul trecerii noastre efemere prin lume, coborând nu doar în tenebrele pământului ci și în propria sa ființă, acolo unde simbolurile rituale moștenite peste secole trezesc emoții și bănuieli demult uitate. Asemeni stâncilor și bolovanilor rostogoliți întâmplător în dreptul intrării în peșteri, care ascund privirii noastre învățămintele locuitorilor preistorici, așa ”beneficiile” civilizației
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93054_a_94346]
-
crăpi, în sfârșit. Iar ea să trăiască în veci, în libertate, în democrație, în fericire. Pe tine te-a strivit cu călcâiul ei uriaș și apoi s-a spălat îngrețoșată. Peste o generație amintirea ta odioasă se va spulbera în tenebrele istoriei din care te-ai zămislit. Ptiu! x Am scris pamfletul ”Năpârcile”, dintr-o suflare, în ziua de 24 decembrie 1989, când se întâmplau multe și eram într-o stare de fervoare, greu descriptibilă, la fel ca mulți alții din
Tinerii eroi și năpârcile. Iluzii seculare și glorii de o zi [Corola-blog/BlogPost/93185_a_94477]
-
și de alta a barierei, fără curajul unei alegeri. În istorie, această nehotărâre nu oferă nimic din ceea ce o societate se pregătește să înțeleagă și să construiască pentru semenii ei: minimul confort începe din momentul în care faci lumină în tenebre. Subteranul are propria-i ierarhie de valori, cenzurată stângaci de lumea diurnă, unde, de ochii lumii, ne prefacem a fi iubitori de curat, adevăr, cultură, civilizație. Aici, în adevăratele cruzimi ale lumii refuzate și marginalizate prin indiferență, ignoranță sau neputință
Apel la contribuţie – Revista de antropologie urbană (R.A.U.) nr 4/2014 [Corola-blog/BlogPost/93502_a_94794]
-
IARNĂ ȘI ÎNCĂ-I DECEMBRE!... Autor: George Safir Publicat în: Ediția nr. 1086 din 21 decembrie 2013 Toate Articolele Autorului privește cum este afară: e iarnă și încă-i decembre!... îndată se face și seară și-o să ne prindă, în tenebre, noaptea cu umbre, dansând pe pereți. e iarnă, dar nu mai cerne ninsoarea. din cer nu mai plouă cu îngeri și tot mai goală îmi pare cărarea, iar ochii, deși-s tot mai ageri, nu văd decât umbre, dansând pe
E IARNĂ ŞI ÎNCĂ-I DECEMBRE!... de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383251_a_384580]
-
mai masivă a vreunei capele, ori de spațiile deschise ale unor podgorii și ogoare. De acum, luminile de pe Ponte Vecchio rămăseseră o amintire și bezna cea mai deplină domnea asupra Întregului cartier, Îmblânzită numai de nimbul lunar. În timp ce Înaintau prin tenebre, Dante simțea o prezență În preajma lor. Perfidă, apăsătoare ca pătura de ceață gălbuie care se ridica din pajiștile ierboase, părea să alunece pe lângă car, Întrupându-se pe măsură ce se adânceau În acel cartier periferic. Era răul. Acel rău venit din afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de greață și Îl dădu la o parte, scârbit, pe omul care Încă șovăia. Voia să rezolve chestiunea cât mai grabnic, pentru a se putea refugia, În sfârșit, Între pereții chiliei sale, În căutarea odihnei. Păși prin naosul cufundat În tenebre, Îndreptându-se spre grupul de bărbați cu torțe care se deslușea pe fundal. — Priorule.. așteaptă! Oprește-te! Din spate, glasul lui Bargello, alterat de spaimă, părea să vină de la mari depărtări. Neîndoielnic, durerea era cea care Îi modifica percepțiile. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
torțele ridicate, În fața unei structuri de stâlpi ce se pierdea În Întunericul din Înalt. Parcă Încercau să lumineze o figură din fața lor: un bărbat Înalt, indiferent la agitația celorlalți. Stătea cu capul Îndreptat spre naos, ca și când ar fi scrutat În tenebre, așteptând sosirea cuiva. Era ceva nefiresc În nemișcarea lui. Parcă un lințoliu Îi acoperea trăsăturile, făcându-le nediferențiate. Bărbatul stătea În picioare, cu mâinile Împreunate la spate. Dante era stupefiat. Pe chipurile zbirilor care se Înghesuiau Împrejur Își citea propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se Îndrepta fără grabă de-a lungul scării, iar apoi se Întoarse În chilie și se așeză la masa de scris, În așteptare. Privirea Îi căzu peste grămada de file la care lucrase pe timpul nopții, Înainte să intre În Împărăția tenebrelor. Dizertația pe care voia să o supună senatului universității din Padova, când avea să Își termine mandatul, se intitula: Întrebare despre apă și pământ. După laurul poetic, această mică lucrare avea să Îi ofere glorie eternă printre Înțelepți. O scrisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Mai Întâi exploră cu luare aminte pardoseala; apoi, ridicând mâna care purta lumina, Începu să examineze din nou mozaicul neterminat. Flacăra dezvăluia, Încetul cu Încetul, unele amănunte ale colosului, fără ca vreodată Întreaga figură să reușească să iasă cu totul din tenebre. Ceva se schimbase. Observă o grămăjoară de plăcuțe și de praf de var aflată pe jos; apoi, ridicându-și privirea, zări niște semne evidente pe suprafața desenului, spre centru, ca și când cineva s-ar fi străduit de zor să Îl șteargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
morți laolaltă, se gândi Dante, ca În rotirile unui dans macabru. Poate că era un lucru bun faptul că acel spectacol Înfiorător era ascuns de vederea oneștilor cetățeni. Poate că vechii persani aveau dreptate: exista, Într-adevăr, o regiune a tenebrelor sustrasă ochiului luminos al lui Dumnezeu, un loc unde chiar și puterea lui ceda locul mizeriei cărnii. Revăzu atmosfera apăsătoare din cripta de la San Giuda. Ce deosebire exista Între trupurile la care se uita acum și acelea descompuse și mumificate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Aștrii, trupul vizibil al vechilor seminții adormite, Îi vor indica momentul Maestrului, prin mișcările lor. Începând cu steaua serii, cvintuplul simbol al stăpânei Îngerilor. Dante era scandalizat. Nu exista nimic creștin În cuvintele lui Bruno, ci doar aiureala mârșavă a tenebrelor. Pentru cu mult mai puțin decât atât, alții fuseseră deja zdrobiți de Inchiziție. Cum era posibil ca acele Învățături să fie propovăduite Într-o biserică? Îi reveniră În minte vorbele lui Veniero, convins că și meșterul din Como căzuse În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
e Într-adevăr splendidă și Înfricoșătoare precum chipul lui Dumnezeu și, ca și acesta, trebuie Învăluită, ca să nu ne orbească. Probabil că ai dreptate, messer Flavio. Dar se spune că În clipa cea din urmă, Înainte să se prăvălească În tenebre, ochii condamnaților la orbire cunosc o strălucire miraculoasă, care le dezvăluie forma lucrurilor. Poate că noi toți căutăm tocmai acea strălucire. Bătrânul ridică din umeri. — Da, Înainte de tenebre. După ce se despărțise de meșterul colorist, Dante ieși În strada aglomerată. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spune că În clipa cea din urmă, Înainte să se prăvălească În tenebre, ochii condamnaților la orbire cunosc o strălucire miraculoasă, care le dezvăluie forma lucrurilor. Poate că noi toți căutăm tocmai acea strălucire. Bătrânul ridică din umeri. — Da, Înainte de tenebre. După ce se despărțise de meșterul colorist, Dante ieși În strada aglomerată. Nu i se părea că ideile i s-au mai lămurit. La colțul străzii se găsea o cârciumioară. Se așeză pe o bancă afară, sub copertina care ferea intrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Florenței. O otravă care ne-ar fi ucis, pur și simplu, ar fi provocat În sânul Comunei o criză gravă, dar care se putea depăși. În schimb, să fim Împinși pe tăcute spre nebunie, să fim purtați pe nesimțite În tenebrele halucinațiilor e cu adevărat o lucrare diabolică. Să păstrezi tăcerea cea mai deplină asupra acestei infamii. Trebuie ca cei care au instrumentat-o să nu afle de avantajul nostru. — Iar domnia ta ce vei face? — Eu trebuie să Îmi continuu cercetarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și mai roșu În flacăra caldă a opaițului. Cu degetele, prinse a-i mângâia chipul, Încetișor, cu blândețe, ca o oarbă care căuta să descopere trăsăturile unui amant necunoscut. Onixul ochilor ei părea Încă și mai negru: două lacuri de tenebre fără fund. Dante se ridică spre dânsa, fără să Își dea seama de ușurința cu care izbutea acum să Îndeplinească această mișcare. Ea Își duse o mână la spate, desprinzând un șiret. Rochia Îi lunecă repede peste spate, dezgolind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Noffo Își lăsă gluga pe spate și Își șterse fruntea brobonită de sudoare cu o pânză pe care o scosese dintr-o mică bandulieră. Dintr-o dată, expresia i se schimbase. Parcă umbra chiliei Îi regenerase forțele. Omul acela creștea odată cu tenebrele. Privirea sa Își pierduse orice urmă din ipocrizia precedentă, revenind la natura ei Înghețată de torționar. Din instinct, poetul verifică dacă daga Îi era la Îndemână. — Cu mâhnire m-am plecat să Îți cer audiență, messer Alighieri, contravenind uzanțelor Bisericii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asasinului, să se fi datorat tocmai acestui fapt. Atrocitatea asasinatelor Îi sugerase practica unui cult diabolic. În postura nefirească a victimelor citise cumplita răsturnare a preceptului creștin al odihnei veșnice, voința de a păstra stăpânirea asupra trupurilor inclusiv dincolo de pragul tenebrelor. Dar dacă, dimpotrivă, asasinul era altcineva? Dacă el Încerca, În felul său pervers, să completeze opera pe care Ambrogio o lăsase neterminată? 18 În aceeași zi, la apus Pentru a cincea oară, Dante trecu pragul scund al tavernei și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și se amplifică din nou coborând În adâncuri? Astrologul se lumină. — Cu siguranță așa e. In interiore terrae erimus sicut deos. — Dumnezeu a despărțit lumina de Întuneric, pământul de ape! Și ne-a dat lumina și Pământul În stăpânire, populând tenebrele și apele cu creaturi monstruoase. Măruntaiele planetei nu sunt tărâmul făgăduinței, ci văgăuna lui Lucifer! exclamă poetul pe un ton mâniat. — Și unde, altminteri, s-ar fi putut refugia prințul Îngerilor, dacă nu În locul În care totul converge, unde maximă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]