211 matches
-
orologiului și de bolborositul gazului. La ora unsprezece fix se ridică și fiecare se retrage În camera ei. Cele trei uși se Închid În urma lor până dimineața. Iar În salon, În tăcerea adâncă și În Întuneric, numai orologiul continuă să ticăie fără Întrerupere și să anunțe fiecare oră cu sunete grave. La intrarea În clinică Fima văzu firma elegantă pe care erau imprimate cuvintele DR. WAHRHAFTIG - DR. EITAN SPECIALIȘTI ÎN GINECOLOGIE. Ca de obicei, se simți iritat de construcția de frază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
aluzii la Strindberg „care și-a împins nevasta pe scări“, și la „dobitocul“ de Ibsen, și la Oglinda lui Tarkovski (pe care Von Trier spune că l-a văzut de vreo 20 de ori). Ceasul biologic al filmului începe să ticăie cam cu 10 minute înainte de final, dar asta nu e o greșeală majoră. În slujba regelui Angliei (titlu pus de distribuitor, deși romanul lui Bohumil Hrabal a fost tradus în română sub titlul L-am servit pe regele Angliei) e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
fertil al limbii germane, totuși, pe cel dintâi îl poți atenua și rezolva prin plată - fie și în rate, așa cum făceau clienții mamei mele care trăiau pe credit; culpa, însă - cea dovedită, precum și cea îngropată sau doar bănuită - rămâne. Ea ticăie încontinuu și, chiar și în călătoriile în Nicăieri, ea se află deja acolo ca să-ți păstreze locul. Ea își recită mica ei sentință, nu se teme că se repetă, acceptă, generoasă, să cadă în uitare pentru un timp și iernează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
un bărbat înalt, cu părul pieptănat pe spate și strălucind de pomadă. Mașina sa era un Delage roșu întunecat cu apărători de noroi negre și cu aripi albe în jurul cauciucurilor și cu faruri rotunde fixate deasupra radiatorului. Ceva continuă să ticăie, un timp, sub capotă, după care obiectul nu a mai făcut nimic decît să strălucească prelung și stăpînit. Președintele a vorbit despre amenajare. Cu mîinile la spate, uneori cu cîte un singur gest expansiv. Ca și cum chiar el ar fi autorizat
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
lui Gabi. Nimic nu le putea împiedica, nici pietricelele, nici firele de iarbă, nici măcar sandalele lui Robert, care le obturaseră drumul când acesta se aplecase asupra mâinii lui Gabi ca să-i scoată ceasul. În soare, limbile galbene păreau raze și ticăiau între palmele lui Robert. Norul de praf din jurul balansoarului se mai domoli, iar Robert începu să joace singur șotronul. Aruncă piatra direct în căsuța șapte, apoi sandalele lui săreau peste unu, doi și trei. Nu întoarse capul spre Gabi când
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
În film, întinde o mână cu palma în sus, și cere: „Scalpel!”. În versiunea bazată-pe-o-poveste-adevărată, fierbem apă. Îi dăm domnului Whittier să bea înghițituri de coniac, să muște un glonț. Îi tamponăm Sfântului fruntea cu un burețel în vreme ce un ceas ticăie sonor tic-tac, tic-tac. Victimele cu suflet nobil salvând personajul negativ. Așa cum am alinat-o și pe Lady Zdreanță. În realitate, stăm locului. Fluturând din mâini să dispară mirosul. Poate ne întrebăm cum va juca Whittier scena până la capăt, dacă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
DE KM PE SECUNDĂ. ÎN ASEMENEA CONDIȚII ACOPEREA DISTANȚA DINTRE PĂMÎNT ȘI CENTAUR LA FIECARE 18 ORE. PROBLEMA ERA SĂ-SI REARANJEZE RUTA. GÎNDITOR, SLĂBI PUȚIN AMBREIAJUL SEMICERCULUI AUTOMAT DE LA MECANISMUL DE DIRECȚIE: ÎNTÎI URUI SLAB, IAR APOI ÎNCEPU SĂ TICĂIE FOARTE REPEDE, CU O VITEZĂ DE 180 DE BĂTĂI PE SECUNDĂ. STELELE ÎȘI SCHIMBARĂ CURSUL, DAR PÎNĂ LA URMĂ SE STABILIZARĂ - CÎND CRONOMETRUL INDICĂ SCURGEREA A 3 SECUNDE. O PERFECTĂ ÎNTOARCERE ÎN AC DE PĂR LA FIECARE 1800 DE MILIOANE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
din ce în ce mai tare de trupuri care se strivesc fără ca nimeni să țipe de durere. O dor toți mușchii de atâta încordare. O să treacă și ziua aceasta, își zice încercând să se liniștească. Drumul e mai lung ca niciodată. Ceasul ei interior ticăie asurzitor, timpul din afară se scurge moale, indiferent. Are senzația că duce în spate autobuzul cu toți oamenii aceștia, ba trage și dealul pe care se cațără autobuzul cu răsuflarea întretăiată, din moment în moment se va face praf totul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
aminte?” Am văzut. Dar tot am o întrebare. „Îs gata s-o ascult.” Mănăstirea Trei Sfetitele avea o clopotniță și un ceas mare? „Avea un turn clopotniță de îți era mai mare dragul să te uiți la el, iar sus ticăia un ceas mare, ale cărui bătăi se auzeau în tot târgul.” De ce nu mai este turnul și astăzi? „Așa se întâmplă când aduci străini de țară, să-ți meremetisească lucrurile tale. Străinul despre care vorbesc era franțuz și se numea
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
tare. — Da. Îi zâmbesc. Hai. NOUĂSPREZECE Revăd broșura cu Carter Spink abia peste două săptămâni, când mă duc la bucătărie să pregătesc prânzul. Nu știu ce s-a întâmplat cu timpul. Abia dacă mai am noțiunea lui. Minutele și orele nu mai ticăie pe lângă mine în intervale rigide, se revarsă, curg și se învârt în jurul meu. Nici măcar nu mai port ceas la mână. Ieri am stat întinsă într-un lan de fân toată după-masa cu Nathaniel, uitându-mă la fulgii de păpădie purtați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
are habar de ceea ce, imprudent, a lăsat la vedere, în calea oricui. Reverie, strategie, somnolență, cine sa mai știe. Confuzia unei dimineți reumatice. Cotoiul înșurubat în burlan, mormăind avertismente confuse. Cheia răsucind cuvinte ruginite în broasca ruginită... Ceasul de mână ticăi scurt, zgârietură de ac. Unsprezece, unsprezece fix, patru cinci șase secunde, secundele pier, iată optsprezece, se sec scunde secunde se spulberă, spulberă. Iată, se spulberă timpul, treizeci, și una și două și nouă, spulberă, gata, minutul s-a topit. Unsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aveau luciu în priviri, încălțări prăfuite sau lucioase, stropite sau rupte în funcție de locurile dincotro veniseră și împrejurările în care fuseseră surprinse. Trecu pe lângă ele fără să declanșeze nicio reacție atunci când le atingea fără voie și se opri în fața ceasului-pendulă, care ticăia monoton. Fără să se gândească, să-și motiveze gestul, luă din lădița verde ceea ce știa că trebuie să fie acolo: ciocan și cuie. Pe peretele pendulei bătu, la distanțe diferite, cui după cui și când se terminară înfipse piroane, scoabe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să mai pot sta treaz, să o ascult cum îmi vorbește, dar mintea mea se refugia în vis findcă doar acolo eram eu însumi. Când m-am trezit a doua zi de dimineață, locul unde stătuse ea era rece. Pendulul ticăia pe perete ca o babă care nu-i niciodată de acord cu nimic și de atunci zilele mele nu s-au mai numărat în secunde ci în clipe departe de ea... Ceilalți tăceau și ascultau povestea mea simplă. Poate că
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Început să respir repede, panicată. Aveam să Întârzii. Mi-am calmat cu greu respirația, deși inima Încă Îmi bubuia În piept. Am mers până În stația de autobuz, am așteptat și În timpul ăsta am luat-o razna. Un ceas imens Îmi ticăia În minte. Timpul trecea, iar eu nu eram unde trebuia să fiu. Nu știam cât ar fi fost Alex dispus să mă mai aștepte. Am inspirat. Tictac. Tic-tac. Ai mei aveau să mă omoare. Mult prea târziu, am ajuns. Arătând
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
de inuman, încât pisica restaurantului (o persană adormită, apatică) țâșni ca un kamikaze printr-o vitrină aterizând printre cioburile împrăștiate prin hol. Apoi se duse la closet, unde rămase vreo douăzeci de minute, după care se întoarse cu pași lipăiți, ticăind și țăcănind ca un contor Geiger. În acest moment am remarcat că avea doar o singură nară. Abuzul are obiceiul de a-ți trage una în nas, cam în felul ăsta, să vadă toată lumea. Acolo unde stau eu în Londra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
gânditori, producătorul în costumul lui gris-perle, regizorul în costumul lui larg și negru ca tăciunele, și într-o stare de agitație teribili Știi, chiar în clipa când am ajuns aici, rănile pe care le am pe spinare au început să ticăie, să zornăie cumplit. Poate că ar fi bine să mă las examinat de un medic - poate că rănile alea sunt infectate. Sau poate că m-aș putea trata cu penicilina pe care o am în stocul propriu. Cât face o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
față, escortați de regi. Tura lui alerga pe spații largi, se apropia și fugea din nou. Calul meu și-a păstrat poziția. Era blocaj, diversiune, barieră: toate aceste mutări înșelătoare se pare că i-au deschis un câmp rege-tură. Ceasul ticăia. M-am aventurat chiar cu calul meu, producând o breșă inofensivă între tura și pionul lui. — Splendid, spuse el, și făcu o mutare de expectativă cu regele. M-am uitat lacom la tablă. Tura lui era numai bună de luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și a lui Dumnezeu; trăiau cutremurul de când se pornise zvonul. De când fusese oprit orologiul. Dintodeauna, dar nu-l simțiseră: vibrația Cuvântului dintâi îi atingea de-abia acum. Ar fi fost cum nu se poate mai nimerit ca drăcovenia aia să ticăie iar. Scârba, oprise ceasul tocmai când... Ramolitul dracului! Oase-Strâmbe! Javra javrelor! Să nu-l strângi de gât? Nimeni nu-l mai suporta pe netrebnic. Așa au trecut săptămâni de-a rândul. Scorneala, pentru că nu putea fi vorba de altceva, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
o zugrăveală albă. Pe ușă e o înștiințare de la proprietar, prinsă în piuneze. În loc de zgomot e o liniște desăvârșită. Pe covor trosnesc bucățele de plastic, uși sparte și contraforți. Se aude bâzâitul filamentului din fiecare bec. Se aude cum îmi ticăie ceasul. În frigider, laptele s-a acrit. Atâta chin și suferință degeaba. Brânza e umflată și albastră de mucegai. Un hamburger s-a înnegrit în ambalajul de plastic. Ouăle par întregi, dar nu sunt, n-au cum să fie, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
a zis ea cu o privire fioroasă, aruncându-și peste umăr părul ca făcut din bumbac cu asemenea forță încât am auzit, realmente, șuierul biciuitor al mișcării. Câțiva dintre editori au zâmbit agitați, foindu-se pe scaune. Ceasul de pe perete ticăia zgomotos. În mod straniu, toată lumea părea paralizată de prezența ei. Într-un final, Dawn și-a regăsit calmul. — Bună, Vivian! a spus ea cu voce tare. Avem multe de discutat în după-amiaza asta. Dac-ai fi urmărit scena fără sonor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
a șefei și de asigurările ei ferme că totul o să se aranjeze. Cum, nu se știa, dar dorea și el din suflet acest lucru. Imaginea femeii plângând de necaz lângă cort i se părea insuportabilă. După ceasul deșteptător Slava care ticăia pe masă, se apropia de cinci. Din stomac sau de undeva din preajmă, greața urcase acum În gâtlej. Nu mai avea de ales. Se ridică și se Îndreptă spre baie. O soluție simplă, dar de o eficacitate nedezmințită Încă. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu seamă după crânguri, după copacii „adevărați“. Cu una sau două excepții - și anume terenurile mlăștinoase din Essex și tundra arctică -, am urât Întotdeauna ținuturile plate și lipsite de arbori. Acolo timpul pare că s-a Înscăunat ca stăpân și ticăie fără remușcări, asemeni unui ceas. Copacii Însă urzesc timpul sau mai degrabă plămădesc o varietate de timpuri: când dense și abrupte, când calme și Întortocheate, dar niciodată greoaie, mecanice, monotone fără de scăpare. Încă mă mai cuprinde acest sentiment În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
că stătea la capăt de rând, i-ar fi fost ușor -, dar unde s-ar fi putut duce? Nu Înapoi la De Vere Gardens, evident - cei doi Smith ar fi crezut că se smintise; nu la barul cu ceasul care ticăia, eliminat deja ca o posibilă capcană; nu la clubul Reform, unde nu se putea să nu Îl abordeze vreo cunoștință și să Îl Întrebe de ce nu asista la propria premieră; și bineînțeles nu la Întâmplare pe străzile roind de prostituate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
bârne, din anul de grație (cum ar spune căpitanul) 1850, cu barmanul de „saloon“ În cămașă cu mânecă scurtă - un filfizon de felul lui, de vreme ce cămașa avea un jabou „din cea mai fină pânză cu dantelă“. Sticlele colorate (printre care „ticăia bizar“ un ceas olandez) erau ca „un curcubeu ce strălucea În spatele umerilor lui“, ca „o aureolă ce-i Înconjura capul Înfumurat“. Gheața, vinul și apa râului Monongahela treceau din pahar În pahar. Saloon-ul mirosea a mosc, absint și coajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pe sârmele spalierilor, una lângă alta, nemișcate, înghețate parcă, mute, cu privirile ațintite într-o singură direcție, spre locul de unde răsărea Soarele. Treceam pe lângă ele când veneam și plecam de la cârciumă. Noaptea, mai ales, aveam impresia că le auzeam inimile ticăind, un infern de inimi bătând zvâcnit, surd, cu niște bătăi venite parcă din adâncul nopții. Mă înfiora senzația aceea ciudată că îmi împleticesc pașii printre cârduri nesfârșite de ciori mute, amorțite, urmărindu-mi dusul în bezna nopții, fără alt zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]