814 matches
-
devastator de dureros, asemenea unui cataclism natural. Pe acesta nu ni l-a dat Dumnezeu, ci criminale metehne omenești: lăcomia și nepriceperea iresponsabilă a unor veroși oameni de afaceri, încurajați și susținuți în activitățile lor ticăloase de către oamenii politici, tot atât de ticăloși, lacomi, iresponsabili, nepricepuți, dar corupți, cocoțați pe funcții cheie ale administrației și structurilor de control. Dacă frunzele politice ar fi căzut la vremea lor, cu toate crengile uscate, cu tot putregaiul mentalităților și metehnele ticăloase din viața politică, atunci și
XARTOFUL FIERBINTE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1777 din 12 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383058_a_384387]
-
ticăloase de către oamenii politici, tot atât de ticăloși, lacomi, iresponsabili, nepricepuți, dar corupți, cocoțați pe funcții cheie ale administrației și structurilor de control. Dacă frunzele politice ar fi căzut la vremea lor, cu toate crengile uscate, cu tot putregaiul mentalităților și metehnele ticăloase din viața politică, atunci și copacul vieții social-economice românești s-ar fi purificat, ar fi fost regenerat și nefastul fenomen n-ar mai fi avut loc. Din păcate, s-a întâmplat!.. Îngrozitorul calvar a curs sfâșietor de dureros cu tineri
XARTOFUL FIERBINTE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1777 din 12 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383058_a_384387]
-
ca pe o pilulă amară. Poate că are un suflet frumos, dacă fizic...În definitiv, era, acolo, un bărbat și acesta. Dar s-a înșelat, că „bărbatul” acesta s-a dovedit un monstru: meschin, egoist, gelos, adică terorist, brutal și ticălos. A inventat aiureala cu sirenele obligând bietele fete să se prostituieze cu partenerii săi de afaceri și cu clienți bogați. În prealabil, le-a avut pe toate trei și, culmea cinismului, le-a adus în apartamentul dăruit ei...În prezența
TRANDAFIRUL SIRENEI- 5 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383057_a_384386]
-
nu înseamnă că mă convingi, doar te minți. De altfel, vreau să-ți mai spun că eu nu voi face nici o presiune asupra dumitale, iar discuția aceasta nu va transpira de aici, din acest salon. Nu voi informa autoritățile despre ticăloasa înțelegere dintre dumneata și ceilalți doi complici, vreau doar să trezesc în sufletul tău hainit simțăminte umane, care se pare, că acum sunt adormite. Apropo Florică, îmi dai voie să-ți spun pe nume, sora ta când ți-a încredințat
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ X de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385345_a_386674]
-
-și apere drepturile și libertatea pe „baricade”. Or, după cum afirma Vasile Alecsandri: „Atunci o nație se apropie de moarte, când începe a fi surdă la glasul libertății”. Ce-i drept, sunt și dintre acei derbedei, care, cu toate că sunt fricoși și ticăloși, sunt mobilizați pentru „a-l apăra” pe Ianukovyci, pentru a sta în spatele „Berkut”-ului și a demonstra lumii că și criminalul regim are susținători. Am rămas șocată zilele acestea, când am aflat că și unii din românii noștri se implică
ATUNCI O NAŢIUNE SE APROPIE DE MOARTE, CÂND ÎNCEPE A FI SURDĂ LA GLASUL LIBERTĂŢII [Corola-blog/BlogPost/93370_a_94662]
-
Preotul Gheorghe Tatu din Sebeșul de Sus, militant activ împotriva comunismului, a fost una dintre victimele ticălosului regim instaurat la 23 august 1944 în România. În anul 1953 ajunge după gratii și petrece zece ani din viață în temnițele comuniste, în timp ce famila sa suportă consecințele. Informațiile despre dosarul preotului Gheorghe Tatu sunt lapidare iar motivele arestării sale
Temniţă pentru spovedanie! Preotul Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus [Corola-blog/BlogPost/93491_a_94783]
-
pământ, unde și-a găsit sfârșitul, dar duhul său e nemuritor și, acum, se răzbună. Cele două crime cer plată. De la Magistrat la ultima babă, toți sunt vinovați. Nu vor fi iertați nici copiii, pentru că se trag dintr-un neam ticălos. Vreo câțiva, poate, vor scăpa, pentru că în ziua în care Stațiunea o va porni la vale - peste un an, doi sau zece - ei vor alerga să prindă un pui de cerb, alb, ce se va ivi pe creste. Povestea Magistratului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
chipul femeii din marmură, transformându-l Într-o mască Înspăimântătoare. Se aplecă să bea o gură de apă Înghețată. Apoi șezu o clipă pe margine, pentru a-și recăpăta suflarea. Chiar și aici, moartea pândea pe la spate, ca o prezență ticăloasă, mângâindu-l cu privirea ei oarbă. Ce idee bizară, o prăvălie de leacuri Într-un asemenea loc. Ori poate că alegerea era motivată de vreo Înțelepciune secretă? Grija și Moartea, nedespărțite precum cele două fețe ale aceleiași monede În geografia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
primul și să o zbughească spre moara plutitoare de pe partea dinspre Ponte di Carraia, păstrându-și un mic avantaj asupra urmăritorilor care o apucaseră pe același traseu, atenți să nu alunece și să nu se Încurce Între ei cu sulițele. — Ticăloși blestemați! strigă el spre oamenii Înarmați care se apropiaseră de capătul treptelor. Ticăloși blestemați, feciori de scroafe ciumate! strigă cu Întreaga mânie pe care o adăpostea, ridicând spre ei mâinile unite, cu degetele așezate Într-un gest obscen. În Iad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se uită cu coada ochiului spre Ximachi. Acesta stătea în aceeași poziție, de om adormit. — Căci ce e urechea - reluă cu glas înalt Metodiu - dacă nu locul unde se strâng de-a valma, fără nici o socoteală, gunoiul vorbelor, pleava șoaptelor ticăloase, sămânța zavistiei, nămolul trădărilor... — Hi! Hi! - chicoti brusc Ximachi - păi atunci o să ți le tăiem! De ce să mi le tăiați, luminăția-ta? - întrebă cu sfială Metodiu. — Ce? Cum? - făcu Ximachi ca trezit din somn. Ce spuneai? Continuă, rogu-te. — Vorbeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și le-am zornăit în buzunar, am revăzut buzele ei și i-am auzit glasul dulce care-mi spunea: „Le-am strâns mult timp, se spune că aduc noroc“. Amintirea glasului ei a fost ca un bici pentru inima mea ticăloasă, un bici care m-a pus pe fugă, pe fugă în urma fetei, prin zăpada adâncă. Alergam cu disperarea celui care vrea să prindă trenul ce tocmai pleacă din gară, fugeam cu deznădejdea celui care are presimțirea că fuge degeaba, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
într-un mod umilitor. Ascultând, cu o atenție exagerată, povestea despre tătuțu’ care nu mă interesa deloc, îi făceam, grijuliu, loc lui Iag care tot cădea spre partea mea și, opunându-mă în sinea mea, dar și supunându-mă unei ticăloase porniri, care nu numai că nu ținea de voia mea, dar chiar mă scârbea, realizam cu o claritate ce mă umilea că pierdeam independența mea zeflemitoare față de Iag, că renunțam la propria mea personalitate. Simțeam că această personalitate îmi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o explicație înjositoare în fața ei. În schimb, mi-ar fi fost foarte ușor să fac acest lucru în fața oricărei altei femei care-mi este indiferentă. Cu acest prilej, am înțeles clar și pentru prima dată că până și cel mai ticălos om are sentimente, sentimente de mândrie sălbatică. Că orice om pretinde în iubire o reciprocitate care n-are nevoie de cuvinte, suferința singurătății amare fiind de preferat bucuriei succesului obținut prin intervenția înjositoare a rațiunii care demontează. Și cine-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
adevărat, puteam să pun pe seama narcoticelor apariția celor mai frumoase și a celor mai umane sentimente în sufletul meu. Dar cum să le explic pe celelalte? Cum să explic constanța cu care (după cocaină) izvorau din mine sentimentele cele mai ticăloase, cele mai pline de animalitate? Cum să explic această apariție a cărei constanță și inevitabilitate mă făceau să cred că sentimentele mele cele mai umane sunt legate, parcă cu o ață, de sentimentele mele ticăloase și că tensiunea maximă, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
din mine sentimentele cele mai ticăloase, cele mai pline de animalitate? Cum să explic această apariție a cărei constanță și inevitabilitate mă făceau să cred că sentimentele mele cele mai umane sunt legate, parcă cu o ață, de sentimentele mele ticăloase și că tensiunea maximă, adică pierderea unora, atrage după sine ieșirea la lumină a celorlalte, ca-ntr-o clepsidră în care golirea unei jumătăți înseamnă umplerea celeilalte jumătăți. Se pune deci întrebarea: definește oare această alternanță de sentimente doar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că în viață suntem preocupați înainte de toate de bunăstarea proprie, motiv pentru care lingușim și suntem complici, întruchipându-i aievea pe cei răi și silnici ale căror fapte ne indignează atâta la teatru. În schimb, la teatru, interesul personal, pornirea ticăloasă de a dobândi bunuri pământești dispar din sufletul nostru; la teatru, nimic din ceea ce este personal nu siluiește noblețea și sinceritatea trăirilor noastre, la teatru devenim mai puri și mai buni sufletește. De aceea, cât ne aflăm în incinta teatrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o satisfacție artistică - puțin înspăimântătoare - în contemplarea răului. Dar sinceritatea îl silește să mărturisească adevărul că dezaprobarea pe care o simte față de anumite acțiuni nu-i nici pe departe atât de intensă cum e curiozitatea pentru motivația acestora. Un personaj ticălos, logic și complet, exercită asupra creatorului său o fascinație care înfrânge legea și ordinea. Îmi închipui că Shakespeare l-a născocit pe Iago cu un elan și o poftă pe care nu le cunoscuse atunci când, împletind razele de lună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
În nici un fel. Poate că Marcello avea dreptate În privința predestinării totale și orbești a vieții omenești. Printr-o ironie de nepătruns a destinului, doi bărbați băuseră moartea din același obiect de preț. Al doilea urmându-și propria voință, primul din ticăloasa dorință a altcuiva. Amândoi praf și pulbere În eternul ciclu care ne depășește. Se ridică În picioare, proptindu-se peste masa de scris. Voia să acopere fața lui Arrigo, Înainte să cheme pe cineva. Dădu cu piciorul peste un obiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
apoi se șterge, nu mai rămâne nimic, atunci îmi dau palme, îmi fac reproșuri... De ce, tontule? — Să nu-ți mai aduci aminte chipul celei pe care ai iubit-o.... Sunt un ticălos. Josăphine ridică din umeri: — Nu am întâlnit niciodată ticăloși sau sfinți. Nimic nu e pe de-a-ntregul alb sau negru, cenușiul învinge. Cu oamenii și sufletele lor e la fel... Ești un suflet cenușiu, ca noi toți... — Astea sunt doar cuvinte... — Și ce ți-au făcut ție cuvintele? Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
aceea a pus mâna pe brațul meu, în vreme ce eu eram încă pradă gândurilor mele ucigașe. Puteți veni s-o vedeți, a continuat. S-a îndepărtat cu o încetineală obosită. Lumea nu stă în loc doar pentru că unii suferă. Și ticăloșii rămân ticăloși. Poate că hazardul nu există, mi-am spus-o adesea. Suntem foarte egoiști când vine vorba de dramele personale. I-am uitat pe Belle de jour, Destinat, Josăphine în carcera ei, Mierck și Matziev. În momentul în care ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
judecătorul. — Recunosc, răspunde celălalt liniștit. — Ceee? urlă bretonul apucându-l de guler pe amicul său. Ai înnebunit, ce spui, nu-l ascultați, eu nici nu-l cunosc, suntem împreună doar de ieri seară! Nu știu ce-a făcut el, ticălosule, ticălosule, de ce faci asta, spune-le, haide, spune-le! Mierck îl reduce la tăcere împingându-l într-un colț al biroului, cu o expresie care spune „O să vedem ce-i cu tine mai târziu“, și se întoarce la celălalt. — Recunoști? — Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nici un mesaj de la Tina... * — Și am început, Frumoasă Neli, repetițiile la Shakespeare, Titus ne omora cu regia lui, Maestrul nu era mulțumit deloc, îmi tot zicea că Regele Lear nu e o piesă despre un bătrân care are două fete ticăloase, nu e numai atât, că spectacolul ar trebui să se joace în sala mică a Teatrului „Cișmeaua Roșie” din București, nu în sala mare, eu n-am înțeles nici acum ideea asta a lui, cum așa un spectacol să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
izbutesc să le termin. Or, de câțiva ani, de când am devenit și parlamentar, cele șaisprezece, optsprezece ore cât muncesc zilnic nu par a fi suficiente. Trebuie să fac teatru și să mă lupt cu o lume teatrală românească stupidă și ticăloasă (ah, ce bine mi-ar fi prins în acești ani Valentin Silvestru), să fac politică, adică să încerc să dau o mână de ajutor necăjiților din Botoșani, să scriu ceva legi, să însemn ceva pentru partidul din care fac parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
unii dintre bestialii ei dulăi de altădată nu mai sunt, alții s-au reprofilat, iar alții mai mușcă și azi. Ei cred că lumea i-a dat uitării, însă nici pământul, oricât de greu, nu le va putea acoperi urmele ticăloase! La Buhuși sunt polițiști tineri acum, care nu au pe umeri grade pătate cu sânge și lacrimi. Dar, e totuși mai ușor de dezagregat lumea, decât de a o face dreaptă! Mai sunt vițe bătrâne prin oraș, înțelenite în nostalgie
AG. PRINCIP. ROXANA VIZITIU. MISIUNE ŞI ONOARE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1094 din 29 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363856_a_365185]
-
grup format din foști ofițeri din Armata Română, intelecuali și călugări. Cristian Tudor Popescu în cartea sa „Timp mort”, apărută la editura Polirom, 1998, p.11-16, în contextual celor afirmate de mine, numește pe Sadoveanu, Arghezi și G.Călinescu „mari ticăloși”, fiindcă a făcut pactul cu organele comuniste, însă îi numește și „mari scriitori”. Trebuie amintit că în timpul când M. Sadoveanu a fost președintele Marii Adunări Naționale a refuzat să comute pedeapsa cu moartea a unui țăran care nu dorea să
FERICIREA DE A FI CONDAMNAT DE CONFRAŢI, ESEU DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1080 din 15 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363336_a_364665]