5,710 matches
-
rost (ca ucenic de cizmar era folosit la activități colaterale, măturat, curierat, nefiind, practic, în stare să pună pingele) și tot ceea ce a urmat a fost o nestăvilită sete de revanșă. Din perspectivă psihanalitică, Ceaușescu este un exponent tipic al tipologiei resentimentare: ,Resentimente față de toți: față de foști rivali, colegi susținători; față de grupuri sociale; chiar față de națiune în ansamblu. Izbânda resentimentului n-a fost niciodată atât de totală". Întrebarea care se pune în fața unei experiențe catastrofale (o recunoaște, într-un fel și
Totul despre Ceaușescu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10037_a_11362]
-
cu un alt prilej, s-ar putea, totuși, reactualiza. Așezate în spațiul amplu al sălii mari din Colonia artiștilor, lucrările Paulei Ribariu își reconfigurează abrupt prezența. Cu toate că, în mare parte, sunt deja cunoscute, dacă nu strict, ca obiecte, oricum ca tipologie, puse aici, într-un spațiu continuu, fără nici o fisură în desfășurare, nici măcar una cu efect scenografic, ele își suspendă orice funcție individualizatoare, ies din regimul de unicat, și se înscriu ca elemente constitutive într-un discurs, într-o mare demonstrație
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
stilistice fără o axă conceptuală principala. Este vorba despre evoluția paralelă a cel puțin două tradiții cu diverse grade de profunzime a liniilor de continuitate, ele fiind diferențiate în mai multe filoane conceptuale-estetice, dintre care putem deduce cel puțin patru tipologii principale: - prima tradiție, cu cea mai întinsă linie de continuitate; în contextul progresismului avangardist își adjudeca titulatura de orientarea moderată sau tributara concepțiilor stilistice ale secolului XIX (clasicismul vienez și romantismul austro-german, școlile naționale europene și începutul modernismului muzical): - filonul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
lucrurile se prezintă într-o ordine totalmente opusă, toata suma de ambiguități postmoderne precum confuzia cu periodizarea, refuzul unei identificări stilistice "ortodoxe", metisajul genurilor și formelor sau hibridizarea estetică, se prezintă mai degrabă ca reacție față de amplificarea și, implicit, diversificarea tipologiilor de practici muzicale, cumulul atingând punctul critic la care se produce o reconexiune calitativa care pune în imposibilitate definițiile, imaginile și reprezentările tradiționale atât asupra funcțiilor și conținuturilor artei, figurii artistului, statutului operei, cât și asupra rolului exercitat de cultură
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
muzicală, ci și regulile muzicii (însăși - O.G.)”. footnote>. Dată fiind această situație în postmodernitate, putem proceda printr-o extrapolare inversă, și atunci imaginea "traiectoriei" istorice-stilistice între clasicismul vienez și contemporaneitate se structurează că o continuă creștere în volum (cantitatea tipologiilor formale, de gen, expresiei, a conținuturilor), expansiune că suprafață (geografic), diversificare tipologica și interferență între structurile și tipologiile deja existente. Câmpul practicilor artistice muzicale evoluează în virtutea unei expansiuni permanentizate determinând la nivelul anilor '60 ai secolului trecut o „suprapopulare” tipologica
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
o extrapolare inversă, și atunci imaginea "traiectoriei" istorice-stilistice între clasicismul vienez și contemporaneitate se structurează că o continuă creștere în volum (cantitatea tipologiilor formale, de gen, expresiei, a conținuturilor), expansiune că suprafață (geografic), diversificare tipologica și interferență între structurile și tipologiile deja existente. Câmpul practicilor artistice muzicale evoluează în virtutea unei expansiuni permanentizate determinând la nivelul anilor '60 ai secolului trecut o „suprapopulare” tipologica și, drept consecință, o autentică "inflație identitara" a muzicii, fenoment definit, spre exemplu, drept sfârșit al artei de către
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
identitara" a muzicii, fenoment definit, spre exemplu, drept sfârșit al artei de către filosoful și criticul de artă american Arthur Coleman Danto<footnote Arthur Coleman Danto, "Après la fin de l'art", Éd. du Seuil, 1996. footnote>. Astfel, cumulul critic de tipologii stilistice determina, în același timp, inaplicabilitatea definițiilor liniare, precum și elaborarea unor definiții care ar corespunde contextului în care (1) pluralismul stilistic și nu hegemonia unui stil privilegiat reprezintă constantă și, implicit, dominantă culturală a momentului de actualitate. Concomitent, fiecare stil
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
impresionismul sau expresionismul muzical. De fiecare dată atunci când este vorba despre identificarea unui stil, curent, a unei orientări sau tendințe conceptuale în plan muzical-artistic, este vorba în primul rând despre o listă repertoriala, ceea ce într-un mod evident semnifică o tipologie de structură canonica, oricare ar fi aplicabilitatea acesteia - canon ideologic (estetic-stilistic), canon structural-conceptual (componistic), canon interpretativ (interpretarea muzicală) sau canon didactic (învățământ muzical). Astfel, oricare tip de polemizare sau de incursiune analitică pe marginea identității și categoriilor postmodernismului artistic determina
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
precum și în favoarea unui vagabondaj neimplicat prin depozitele supraîncărcate ale istoriei muzicale, însă într-un mod ludic și ironic deopotrivă. (2) O a doua idee prin care intenționăm îndepărtarea ambiguității și confuziei ar fi încercarea unei delimitări ceva mai clare între tipologiile modernista și postmodernă a concepțiilor componistice, văzute atât genealogic - că descendentă, și "termic" - prin gradele arderii conceptuale, cât și prin claritatea coagulanta în formularea propriului stil. Drept exemplu invocam aici șapte personalități de compozitori, care într-un număr de scrieri
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
evolutivă, nefiind (încă) vorba despre generarea unor calități funciarmente diferite? Intensitatea contestației serialismului realizată în formulări explicite ("manifeste" conceptuale) sub forma unor estetici asumate până la ultimele consecințe îi identifica drept reprezentanți ai modernității. Este vorba despre tensiunile "intestine" între diverse tipologii de programe estetice-ideologice: stocastismul, minimalismul și aleatorismul intuitivist, toate trei formulând o atitudine critică față serialismul integral. Drept relevant se impune faptul că hegemonia programului ideologic și estetic a serialismului integral este contracarata, surprinzător, printr-o strategie similară - prin formularea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
un concept aplicabil în gândirea și practicile muzicale postmoderne, dat fiind statutul său evident metanarativ. Aceeași soartă, în virtutea suspiciunii și ironiei postmoderne, ar trebui s-o împărtășească și substructurile canonice precum stilul (ieșirea din tiparele stilistice), genul (implozia și hibridizarea tipologiilor de gen), formele (metisajul tipologiilor de forma), sistemele de organizare sonoră (invalidarea modelelor tradiționale de sisteme de organizare tonala și sintactica) și suspendarea accepțiunii tradiționale a sunetului muzical (prin diversificarea tehnicilor de sinteză sonoră). În realitate, însă, lucrurile nu se
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și practicile muzicale postmoderne, dat fiind statutul său evident metanarativ. Aceeași soartă, în virtutea suspiciunii și ironiei postmoderne, ar trebui s-o împărtășească și substructurile canonice precum stilul (ieșirea din tiparele stilistice), genul (implozia și hibridizarea tipologiilor de gen), formele (metisajul tipologiilor de forma), sistemele de organizare sonoră (invalidarea modelelor tradiționale de sisteme de organizare tonala și sintactica) și suspendarea accepțiunii tradiționale a sunetului muzical (prin diversificarea tehnicilor de sinteză sonoră). În realitate, însă, lucrurile nu se prezintă într-un mod atât
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
existența într-un mod neperturbat de nici o fragmentare, contestației fiind supusă doar exclusivitatea, supremația și universalitatea lor în calitate de metanarațiuni muzicale și nu specificul organizării tehnicilor sau limbajului muzical. Tot astfel, spre exemplu, nu poate fi vorba despre un abandon a tipologiilor stilistice, ci doar de o reformulare recuperativă în substanță ei - revenirea de la stilurile gândirii organice (tradiția tonala și atonala) înspre stilurile gândirii retorice, însă la un cu totul alt nivel substanțial decât cel existent în perioada Barocului muzical. Ceea ce dintr-
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în ansambluri micro-canonice, ca dovadă a incapacitării unui referent monolitic, într-o imagine postmodernă apare drept dovadă a puterii generative pe care în continuare o deține ideea și conceptul canonului muzical. Iar consecințele sunt vizibile prin proliferarea unei multitudini de tipologii canonice în jurul acelor deja consacrate prin tradiția unor practici istorice. Pentru a finaliza șirul considerentelor expuse mai sus, ne propunem schițarea unei liste repertoriale a postmodernismului muzical, aceasta subdivizata în aproximativ trei etape într-o imagine evident ipotetica și aproximativa
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și împreună cu ea, trecerea în istorie a ultimei avangarde occidentale (europene și americane). Perioadă cristalizării și consacrării muzicii postmoderne. Relevarea post-minimalismului că metisaj între moștenirea minimalistă propriu-zisă și resuscitarea elementelor tonale în creația lui John Adams - fuziunea între procesualitatea post-minimalistă, tipologia de simfonie postromantica și pastișa operistică postmodernă. Adams definește această orientare prin titulatura "On the Dominant Divide"<footnote Robert Fink, pag. 544. footnote>. Emanciparea în interiorul câmpului postmodern a tendințelor de "resuscitare" a stării (neo)-avangardiste prin orientările New Simplicity (Die
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
altor imagini, teorii și propuneri pentru alte identități estetice, noi și diferite, pentru deceniul deja consumat, dar și vizând, retroversiv, deceniile anterioare ale postmodernismului muzical. Ideea lui Klaus-Steffen Mahnkopf, deja citat în text cu cele două liste ale principiilor și tipologiilor muzicale postmoderne, despre modernitatea secundă vine să completeze, să salveze sensurile tipologice, încadrabile într-o succesiune temporală coerentă, si sa confere o identitate legitimă stărilor de lucruri moștenite din consistentă câmpului "fragmentat" și "împrăștiat" al postmodernității "cleptomane" și "obosite"<footnote
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
negat mediul ("atonalitatea", în defavoarea "tonalității" - n.n.), iar avangardă a negat principiul operei<footnote Iată de ce, în opinia lui Mahnkopf, compozitorii ultimei avangarde excelează nu atât în formularea mai multor concepții ale lucrării muzicale, cât mai degrabă, devin specialiști în diverse tipologii ale materialului muzical: Cage pentru principiul șansei, Boulez pentru principiul structurii, Stockhausen pentru principil formulei, Grisey pentru principiul spectrului, Xenakis pentru principiul procesului stocastic, Scelsi pentru muzica unei singure note, Nono pentru principiul sonorității și tăcerii/liniștii, Lachenmann pentru principiul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în sensul formulării unor concluzii în plan estetic. "În muzică, modernitatea secundă reprezintă o abordare care rupe cu convingerile estetice fundamentale ale postmodernității. În primul rând, cu credința că un material modern, nou, inovativ nu mai este posibil și toate tipologiile de material (muzical - n.n.), cu referire la contextul lor istoric, stilistic sau funcțional, este în egală măsură utilizabil, și din această cauză un stil auto-consistent definit prin referință la prezent nu este posibilă și, în egală măsură, nedorită."<footnote Mahnkopf
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de culoare roșu închis. Oameni de toate naționalitățile. Din peisaj nu puteau lipsi nici românii. Nu m-am putut răbda să nu întorc capul ori de câte ori auzeam limba vorbindu-se română. Era mai mult curiozitatea de a vedea cu ochii mei tipologia de români, trăitori în Italia. În cele din urmă, un grup de bărbați în vârstă, cunoscători ai locurilor (mă aflam în cartierul Castello, unul dintre cele cinci cartiere ale centrului istoric venețian), îmi dau o veste bună. Există locul cu
Jurnal veneţian. In: Editura Destine Literare by Daniela Gîfu () [Corola-journal/Journalistic/95_a_379]
-
făcut multe greșeli în acest domeniu? Dacă ne referim la critica de poezie, ea are mai multe direcții: valorizarea eului, lucru ce-l poate face doar, eventual, un psiholog; o interpretare a efectului asupra cititorului de către poezie; o taxonomizare a tipologiei individului; o analiză a postulatului, că prin poezie se exprimă ființa umană; o receptare a poeziei ca drept capacitate de vibrație a societății prin trăirile poetului, diferențiind sensurile dintre kairos și kronos. Critica literară, în general este o știință; ea
Destine Contemporane Convorbire cu scriitorul Al. Florin Țene Președintele "Ligii Scriitorilor" din România. In: Editura Destine Literare by Elisabeta Iosif () [Corola-journal/Journalistic/85_a_464]
-
unui atelier de pictură murală, unic în Timișoara, a cărui activitate... științifică, ar urma să aducă bucurie peste tristețea lumii... Principiul de funcționare a atelierului este unul simplu, logic chiar, credibil: „Oricine știe că fiecare om e un conglomerat de tipologii. Pentru a ne menține echilibrați, avem în noi un picuț din fiecare tipologie. Dacă o trăsătură a personalității noastre se manifestă mai pregnant decât e nevoie, ne dezechilibăm. Ei bine, acest echilibru poate fi ușor restabilit printr-o cromatică potrivită
Agenda2004-46-04-c () [Corola-journal/Journalistic/283039_a_284368]
-
urma să aducă bucurie peste tristețea lumii... Principiul de funcționare a atelierului este unul simplu, logic chiar, credibil: „Oricine știe că fiecare om e un conglomerat de tipologii. Pentru a ne menține echilibrați, avem în noi un picuț din fiecare tipologie. Dacă o trăsătură a personalității noastre se manifestă mai pregnant decât e nevoie, ne dezechilibăm. Ei bine, acest echilibru poate fi ușor restabilit printr-o cromatică potrivită la locul de muncă, în camera de zi, acolo unde ne petrecem multe
Agenda2004-46-04-c () [Corola-journal/Journalistic/283039_a_284368]
-
tocmai cei care au proiectat-o: „Light Box este, la nivel urban, un obiect cu personalitate foarte puternică, fie și numai pentru contrastul violent cu contextul în care este amplasat. În același timp, devine un excelent fond pentru evenimentul cultural. Tipologia sitului ne-a condus la formularea unui obiect arhitectural care atât în timpul perioadei în care expune, cât și în perioada în care el este exponat are proprietatea de a-și disipa spațialitatea în spațiul străzii. Noul obiect nu anulează strada
Agenda2004-27-04-b () [Corola-journal/Journalistic/282597_a_283926]
-
observație morală etc." Venind în actualitate, autorul Dicționarului acorda spații largi, cum și meritau, lui Mihai Pop, Ovidiu Bârlea, Al. Amzulescu, Adrian Fochi, Ion Muslea, Ion Taloș. Unii sunt preocupați de metodologie și de istoria folcloristicii (Ovidiu Bârlea), alții de tipologie și clasificare (Sabina Stroescu), alții de orientarea modernă a cercetării, ca Ion Muslea și Mihai Pop. Acesta din urmă, adept al antropologiei culturale, preconizează alcătuirea unei "gramatici" a literaturii orale, apelând la lingvistică structuralista, la semiotica și la teoria comunicațiilor
Dictionarul etnologilor români by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/17697_a_19022]
-
acte de disociere a esteticului de contextul sau cultural, pe care le reclamă teoreticianul nostru. Mai întîi confuzia dintre estetic și terapeutică medicală, întrupata de teoria, faimoasa în epoca, a lui Max Nordau, asupra fiziologiei geniului și talentului, considerată că tipologie de "degenerați", ca și de teza "refulării psihice" a lui Freud (această din urmă consemnata doar într-o scurtă glosa). În al doilea rînd, întrepătrunderea dintre estetic și etic, cel dintîi situîndu-se, în viziunea eseistului, sub zodia amoralității. În al
Felix Aderca sau "un spectacol al registrelor extreme"(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17725_a_19050]