1,607 matches
-
poposit mai mult timp aici în timpul răzmeriței din 1821. Alții spun că denumirea locului vine de la o specie de cerbi care în vorbirea locală veche se numeau „plotoni” și care se găseau în trecut în poienile de pe aceste meleaguri. Numele toponimului este tradus din limba slavă și înseamnă loc cu multe cervide (cerbărie). Denumirile de Agăpieni, Tărîțeni și Cujbeni sunt luate după cel mai răsărit gospodar care s-a așezat aici: Neculai Agapie, probabil de la Agapia, Iacob Tărâță, Luca Cujbă, venit
Comuna Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/301662_a_302991]
-
din Sfatul țării, iar aproape 1.000 de oameni care au acoperit retragerea moldovenilor au fost făcuți prizonieri. Cronicarii vremii au menționat că tot câmpul de luptă a fost acoperit de oasele celor căzuți, ceea ce reprezintă probabil o sursă a toponimului Valea Albă. Ștefan cel Mare a fost nevoit să se retragă, împreună cu restul supraviețuitorilor, la garnizoanele sale de la Cetatea Neamțului, Cetatea Sucevei și Cetatea Hotinului. Mahomed Cuceritorul, având o armată care suferise pierderi însemnate, fără cavaleria ușoara care să asigure
Bătălia de la Valea Albă () [Corola-website/Science/306667_a_307996]
-
identificată de greci cu frigiana Cybele. Fiul acesteia s-a numit Pèrkos sau Peiros și a fost venerat chiar și în epoca Imperiului Roman, sub forma de "Heros equitans", a unui războinic trac călare, reprezentat uneori pe pietrele funerare romane. Toponimul Pirin/Perin al munților din sud-vestul Bulgariei este derivat din numele acestui zeu, care devine sub influența elenă Sabazios. Acest zeu al luminii zămislește apoi cu Zeița Mamă pe sacerdotul cultului său, identificat cu regele trac Rhesus, cu Orfeu și
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
, sau Türkmenistan în turkmena, iar în rusă "Туркмения" sau "Туркмениста́н" (cunoscută și ca Turkmenia, iar oficial: Republică ) este o țară turcica în Asia Centrală. Numele țării derivă din persana, însemnând „"țara poporului turkmen"”. Capitala este orașul Ashgabat, toponim persan, traducându-se aproximativ că „"orașul dragostei"”. Se poate spune că istoria Turkmenistanului se întinde pe mai multe milenii, întrucât au fost descoperite pe teritoriul țării vestigii arheologice vechi de 5.000 de ani. "Republică Sovietică Socialistă Turkmena", prescurtat: "RSS
Turkmenistan () [Corola-website/Science/298151_a_299480]
-
populatie numeroasă. Este cunoscută numai din ceea ce s-a păstrat în notațiile aproximative din textele latinești și grecești (c. 100 de cuvinte izolate și 2200 de nume proprii). Materialul lingvistic păstrat este sărac: cele mai multe date sunt nume de persoane sau toponime. O inscripție pe un inel găsist la Ezerovo, Bulgaria, este unul dintre puținele materiale lingvistice păstrate în limba traca. Traca a constituit substratul limbii române. O serie de cuvinte românești provin din traca: „balaur”, „balega”, „cioară”, „copil”, „gușa”, „vatra” etc.
Limba tracă () [Corola-website/Science/313999_a_315328]
-
pe atunci, „Capucodrului dencolo de apă”. În 21 decembrie 1514, când, după ce cumpărase satul București, Bogdan-Vlad Vodă îl dăruia Mănăstirii Voroneț, s-a făcut și o hotarnică, reluată și de hotarnicele de mai târziu, în care se întâlneau, printre altele, toponimele La Vlad, Câmpul lui Miclin, Pârâul Bălcoaiei, Pârâul Muncelului, Pârâul Runcul, Pârâul Toplița, Pârâul Voroneciorul, Poiana, Țarina lui Micle, Țarina Muncelului și Moara lui Isac, toponime care încredințează memoria unor străbuni localnici unui neam lipsit de memorie. Ca iobagi ai
Capu Codrului, Suceava () [Corola-website/Science/301938_a_303267]
-
hotarnică, reluată și de hotarnicele de mai târziu, în care se întâlneau, printre altele, toponimele La Vlad, Câmpul lui Miclin, Pârâul Bălcoaiei, Pârâul Muncelului, Pârâul Runcul, Pârâul Toplița, Pârâul Voroneciorul, Poiana, Țarina lui Micle, Țarina Muncelului și Moara lui Isac, toponime care încredințează memoria unor străbuni localnici unui neam lipsit de memorie. Ca iobagi ai călugărilor de la Mănăstirea Voroneț, bucureștenii Bucovinei au fost, generație de generație, martorii deselor conflicte hotarnice dintre călugării de la Moldovița, care stăpâneau Berchișeștii (cumpărat de Petru Rareș
Capu Codrului, Suceava () [Corola-website/Science/301938_a_303267]
-
Lipovu este o comună în județul Dolj, Oltenia, România, formată din satele Lipovu (reședința) și Lipovu de Sus. Cătunul Lipovu a apărut pe hartă în Valea Teiului, toponim existent și astăzi în pădurea Radovanului. După Iorgu Iordan denumirea ar proveni de la slavonul "Lipa", ("tei"), iar alte versiuni nu se justifică. Lipovu este încă din anul 1569. Numele îi vine de la pădurea de tei care înconjoară locul unde a
Comuna Lipovu, Dolj () [Corola-website/Science/300405_a_301734]
-
înger, biserica-basilica." Timp de aproape un mileniu (sec. III-XIII), actualul spațiu românesc a fost străbătut de popoarele migratoare. Între 275-566, au venit popoarele germanice și hunii. Între secolele V-VII, slavii au năvălit în Moldova, Muntenia și Transilvania. Au impus toponime, hidronime și modificări fonetice și de vocabular. Nu au modificat însă caracterul fundamental al limbii române, fiind 60% latin și dominat de structura gramaticală latină. După anul 602, slavii au staționat la sud de Dunăre, în Imperiul Bizantin. Aceștia, și
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
demonstrează preponderența absolută a limbii latine în provincia Dacia. Latina era limba administrativă, vorbită și de armata și în comerț. Era limba comună, singurul mijloc de înțelegere pentru diferitele grupuri etnice din provincie și pentru comunicare cu exteriorul. Numeroase argumente: toponime și hidronime ce au rămas până astăzi (Donaris, Mariș, Alutus), mormintele cu inventar daco-român, cuptoarele de olărit, tezaurele monetare, obiectele paleocreștine sau studiul limbii române. Cercetările arheologice de la Țaga, Cluj, Cipău, Mureș și Moresul (Mureș), Brateiu, Sibiu au dovedit prezența
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
o mare intensitate în perioada stăpânirii romane și continuată chiar după retragerea aureliană. Ulterior, din cauza năvălirilor "barbare", administrația romană și armata au abandonat și evacuat Dacia. Nu au rămas urme materiale care să indice evacuarea populației. Sunt aduse argumentele filologice: toponimele latine ale râurilor (Argeș, Buzău, Criș, Dunărea, Mureș, Nistru, Olt, Prut, Siret, Someș, Timiș, Tisa etc., toate, nume atestate înainte de cucerirea romană), originea latină a multor cuvinte, numele "voloh" pe care slavii orientali l-au dat românilor, în timp ce slavii sudici
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
misionarii dominicani și franciscani. Demetrie Chalcocondil și cu Laonic Chalcocondil au expus știri despre români. Antonio Bonfinius a amintit în câteva locuri originea latină a românilor-românii urmașii coloniei și ai legiunilor romane din Dacia și invocă ruinele și inscripțiile române, toponimele, Corvineștii și numele poporului român. Cele mai vechi cronici maghiare păstrate (sec. XII-XIII) afirmă că atunci când maghiarii au sosit în Pannonia, zonele învecinate erau locuite de „blaki”, „blahi” sau „blazi” ("vlahi" = români). Istoricul Lucien Musset a scris că latinitatea Europei
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
în privința originii numelui. Cea mai plauzibilă este că acesta ar însemna "Insulele Oilor", așa cum sugerează denumirea în daneză a zonei - "Færøerne", provenind din vechiul cuvânt norvegian "fær" (oaie) și din "øerne" - plural articulat al cuvântului danez "ø" (insulă). De altfel, toponimul în limba locală, "Føroyar", include cuvântul "oyar", care înseamnă insulă. A doua ipoteză este că numele ar semnifica "Insula îndepărtată" pornind de la germanicul "Far-Før-Fær". În fine, "fær" ar putea avea o rădăcină celtică, din care a derivat și cuvântul irlandez
Insulele Feroe () [Corola-website/Science/300721_a_302050]
-
ca fânețe și pășuni; d) soluri cu fertilitate medie (pseudorendzine, brune eu-mezobazice, negre clinohidromorfe și aluviale) utile pentru cultivarea plantelor. Pețelca, sat de agricultori români, a fost atestat documentar, pentru prima dată, în anul 1264, sub numele de terra Bolcholka. Toponimul „Săliște“ care denumește trupul nordic al localității ne îndreptățește să afirmăm că satul a fost întemeiat și a evoluat (cel puțin parțial) într-o poiană rezultată în urma defrișării pădurii. Patru decenii mai târziu, în anul 1303, localitatea apare cu numele
Pețelca, Alba () [Corola-website/Science/300264_a_301593]
-
orășel balnear cu vile parlamentare arătoase, plaja și stație de bărci. Satul Holercani este atestat la 26 ianuarie 1466. Dintr-un hrisov domnesc rezultă că Ogorilcu era proprietarul ocinei și al satului. Numele de persoana Ogorilcu ulterior modificat în structura toponimului, prin apropiere de Gorilcu (Horilcu) derivatul în -co>cu de la un hypocoristic antroponimic sau de la o poreclă a apelativului regional horilca (holerca) “țuică, rachiu”, a stat la baza denumirii satului, formată cu suf. -ani- Horilcani (Holercani). Localitatea e prezentată pe
Holercani, Dubăsari () [Corola-website/Science/305164_a_306493]
-
dincoace și de dincolo de Carpați. Fiind aproape și chiar conducând către granițe cu Austro-Ungaria, nu se exclude ca, pe Plaiul Domnesc, să fi existat și unele elemente vamale, luând în considerație numeroasele lucrări fortificate semnalate, construite în scop de apărare. Toponimele "În vârf la Straja" (mărturie că aici au fost cândva străjeri), "La cetățuie" (loc întărit, aflat undeva la apus de Straja) sau "Vâlceaua Plăieșilor" (folosită pentru deplasarea plăieșilor sau locuitorilor cărora li se încredințau misiuni de pază și apărare), toate
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
de la numele unui trib geto-dac, al “lailor”, care era binecunoscut prin secolele al IV-lea - al V-lea împreună cu cel al “bessilor” din zona Sarmisegetuzei, aflată la circa 80 km distanță de Lainici, nu se poate susține lingvistic deoarece acest toponim este evident că el nu se poate desface în silabe ca „lain”+”ic” pentru a putea fi considerat un diminutiv al „lailor” prin sufixul „ic”. Reputatul academician Al. Rosetti (1895-1990) în imensul său volum „Istoria limbii române” explică destul de clar
Popasul Turistic Lainici () [Corola-website/Science/323155_a_324484]
-
Mărișeanii unde au fost Mareș-judele" pe care l-a cumpărat cu "200 de zloți tătărăști". Pe 4 aprilie 1617, satul era nelocuit fapt atestat cu ocazia daniei făcute de domnitorul Radu Mihnea Marelui Armaș Pârvan. Satul va rămâne numai ca toponim până la sfârșitul secolului al XVIII-lea când va fi repopulat (parțial) cu ucraineni (ruteni) aduși de proprietara moșiei (Mănăstirea Sf. Sava din Iași) din nordul Bucovinei ocupat de austrieci în urma păcii de la Küçük Kaynargı din 1774.Din punct de vedere
Mărășeni, Vaslui () [Corola-website/Science/301892_a_303221]
-
pentru că, în genere, țăranii olteni sunt isteți și greu de păcălit cu brașoave. Iată un exemplu sugestiv. Este comentariul inspirat al unui critic literar contemporan care creionează succint locul natal al unui important filosof și poet interbelic - Ilariu Dobridor. „Dobridorul - toponim cu rezonanță de basm - este satul din Dolj în care scriitorul a văzut lumina zilei, se pare la 1 noiembrie 1909... Dincolo de aspra viață câmpenească, satul se întemeia sufletește pe tradiția folclorică încă vie și pe rânduielile bisericești ale Ortodoxiei
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
imediata apropiere a Clujului de azi, la Apahida, localitate care a servit drept capitală a regatului gepid. Aici a fost descoperită necropola gepidă a căpeteniei princiare gepide creștine Omharus (OMHARIVS, OMARIVΣ, AVD-OMARIVΣ, Audomharjaz, latinizat Omharius). Unii istorici au sugerat că toponimul Ardeal provine de la numele regelui gepid transilvănean Ardarich. Resturile gepizilor au dispărut sub stăpânire străină. În secolul al VII-lea însă scriitorii bizantini foloseau pentru Oltenia-Banat numele de Gepidia. Ultima lor menționare a fost făcută în secolul al IX-lea
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
astea. Sunt multe alte nume, de care noi nu mai știm. Satele din jurul Bucureștilor care se cheamă Tâncăbești sau Bărcănești vin de la un fost mare proprietar cuman, pe care-l chema Tâncabă sau Barcan. De asemenea, orientaliștii pretind că toate toponimele sfârșind în ui (Vaslui, Călmățui etc.) sunt de origine cumană sau pecenegă. Una din noutățile pe care o aduc în cartea mea e să spun că nu a fost o excepție Basarab și cu taică-su, adică filiera aceasta care
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
casă˝), precum și muzică vocală relucrări de melodii. exactitate soarta tristă a „celui mai mare poet dobridorean”: „Printre figurile pe nedrept uitate ale «noii generații» interbelice se numără și olteanul Constantin Florea Cioroianu, cunoscut în epocă sub pseudonimul ILARIU DOBRIDOR (Dobridorul - toponim cu rezonanță de basm - este satul din Dolj în care scriitorul a văzut lumina zilei, se pare la 1 noiembrie 1909). Era fiu de țărani mijlocași (tatăl, Florea Cioroianu, știa o brumă de carte, pe când mama, Maria, era analfabetă), al
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
rzeczpospolita", dar cel de-al doilea este folosit exclusiv în legătură cu statul polonez. Numele "rzeczpospolita" însemnând "lucru public" este traducerea directă a vorbei latinești "res publica". Originea numelui "Polska" rămâne incertă, dar există o ipoteză foarte verosimilă, care afirmă că acest toponim este derivat din cuvântul "pole" (din slava veche "*polje") însemnând "câmp". O părere că numele statului nu vine direct de la "pole", ci a derivat prin intermediul numelui unui popor vest-slavic, polani, deși este foarte recunoscută, a fost recent pusă la îndoială
Polonia () [Corola-website/Science/296619_a_297948]
-
oraș Antwerpen, așa cum se prezenta el înainte de fuziunea, în 1958, cu satele Berendrecht, Zandvliet și Lillo. Pe 1 ianuarie 1983, cele trei au fost separate de districtul Antwerpen și comasate într-un district separat, numit Berendrecht-Zandvliet-Lillo. Într-o primă variantă, toponimul „Antwerpen” este explicat etimologic și arheologic prin faptul că numele dat primei așezări din zonă ar fi fost „Anda Verpa”, însemnând „pământ aruncat” (pe malul râului) în vechea limbă germană. O a doua variantă consideră că numele provine de la „aan
Antwerpen (district) () [Corola-website/Science/335708_a_337037]
-
municipiul Lugoj. Este un vechi sat românesc, menționat pentru prima dată în documente în anul 1510. Atunci aparținea de districtul Caransebeș. Conscrierile dietei de la 1650 o amintesc ca proprietate fiscală. Un defter turcesc din același an vorbește despre localitatea "Valealunga", toponim care relevă caracterul românesc. La conscripția din 1717 este amintit ca sat locuit, cu numele de "Valle Longa", cu 4 case. Biserica veche a fost ridicată în 1794. S-a numit "Valea Lungă" după 1921 iar începând cu anul 1964 satul
Valea Lungă Română, Timiș () [Corola-website/Science/301407_a_302736]