360 matches
-
Dar sînt numai abstracțiuni hidoase, care alunecă În gol pe mințile noastre adăpostite benefic În indiferență. Stăm cuminți, privirile rigide spun că cei mai mulți dintre noi și-au cîrmit corăbiile spre mări mai Însorite, sau scriem scrisori acasă, pe furiș, sau trăncănim fără să ne mișcăm buzele, ca niște ventriloci desăvîrșiți. Dacă nu facem pregătire pentru jurămînt, cărăm dale de piatră sau cărămidă ori saci de ciment pentru noile construcții ale unității sau ne Însuflețim În fața difuzoarelor atîrnate de stîlpi care transmit
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că o să mor din asta... Crema e grija mea acum? Imaginează-ți cum aș arăta În dormitor dîndu-mă cu cremă... trimite-mi și niște papuci de casă și o scufie de noapte. Abia dacă apuc să mă spăl... O vreme trăncănim lucruri neutre. Îmi umblă prin minte scena cu CI-stul, dar cum aș putea să-i spun? — Ascultă... — Da, ce e... Mă opresc, nu știu dacă fac bine ce fac. — Da... Spune, ce e. S-a Întîmplat ceva? Spune-mi... E
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de mîrțoagă tăvălită, am stat un pic de vorbă cu el, mi-a zis ceva, mai mult mormăia supărat... nu vreau să-mi imaginez ce fac nenorociții ăia În dormitor cu răcanii. Cristian mi-a povestit azi- dimineață că Moise trăncănește În baterie despre miracolele pe care le-am făcut În spital - astfel Încît știu ce mă așteaptă. Așa că e mai bine aici, chiar dacă putoarea din dormitor e aceeași, paturile cu saltele scobite sînt aceleași, igiena e aceeași, dar măcar nu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
facă, cum ar fi taică- său și alții ca el... Un prost, n-a Înțeles nimic din ce citise și spusese timișoreanul, din ce vorbiserăm. Realmente era tare de cap, o ținea pe-a lui, chestia cu „mobilizarea“... Apoi am trăncănit despre tot felul de chestii... un veteran din București ne-a povestit despre un prieten care a murit În București, făcea armata la o unitate de transmisiuni și au primit un ordin să meargă să apere o poștă ori o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
am fugit de Anul Nou din spital, Într-un trening roz. Pe care scria NEON, cu litere cauciucate. Mai bine aveam o țintă. În fine... trei ore În fiecare noapte cu tipii ăștia de la infirmerie care sînt ca lumea... am trăncănit și am citit ziare și ne-am uitat la televizor... noaptea au Început să dea un program care se cheamă Via satelit (muzică și show-uri americane). Probabil că după ce trec cele două săptămîni de gardă o să-mi pară rău
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de soare topeau răceala nopții, deasupra unor cîmpuri fumegînd hipnotic (mirosind a iarbă, a ceva organic, crud și sălbatic, un miros aproape viu), te-ai Înhămat cu Călin la căruțul cu bidoane alimentare și ați pornit pe pista de siguranță, trăncănind ca niște specialiști despre Campionatul Mondial de fotbal din Italia, pe care sigur Îl vom vedea la vară (echipa României s-a calificat) sau despre proclamația de la Timișoara (da, ce să mai caute foștii nomenclaturiști În politică? da, e clar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
destinul eroic), vezi faianța distrusă, decorată cu pete verzi de mucegai, vezi prin ferestruica de sub tavan, acoperită de vopsea, zgîrieturile nopții de afară (care, ca de obicei, ar vrea să intre peste noi). Și apoi te vezi undeva În fața dormitorului, trăncănind cu băieții la o țigară, și pe locotenentul Soare apărînd de nicăieri și tăind conversația cu această replică: O să fie bine băieți, o să vedeți că o să fie bine (care, cel puțin În cazul meu, a avut un efect exact pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lucrurile. Îl găsesc În alt atelier decît cel pe care Îl avea cînd eram copil și care mi-a marcat acei ani din viață, o lumină În trecutul nostru, despre a cărei pierdere nu mai vorbim de mult. Și, În timp ce trăncănim, Îi admir vrednicia, pereții sînt plini de lucrări crude - și Îl invidiez. Se apără de crepuscul, disciplinat, meticulos. Nu e puțin lucru, nu e deloc puțin lucru... de fapt, asta e salvarea, mă gîndesc. Mă transpun pentru o clipă, urmărindu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pline de praf, molii și pânze de păianjen. Împreună cu Ruby, Alex făcuse o curățenie temeinică în toată casa și acum se putea bucura de ea. Munca, în tăcere, alături de Ruby, îi pusese nervii la încercare. Cu câtă degajare ar fi trăncănit mama ei în asemenea ocazie, îmboldind-o pe servitoare, înveselind-o. Alex se uită la pat, un pat simplu, trainic, de o singură persoană, cu stâlpii terminați într-o ghiulea, confecționat dintr-un lemn lucios, frumos striat, de culoarea nucii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și a lui Hattie ajunsese de notorietate publică. Era de neconcepuț ca Hattie să fi vorbit. El era de blamat că-i dezvăluise lui Emma secretul, dar nu mai vorbise cu nimeni altcineva. Probabil că Emma, deși părea de necrezut, trăncănise. Poate că-i vorbise lui Hector Gaines cu care se împrietenise. (Și Tom era destul de gelos.) Marți dimineața sosise în Traveneore Avenue o scrisoare din partea lui Hector, adresată lui Tom, prin care-i cerea ca, de îndată ce se întoarce în Ennistone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
intenția filozofului nu constituia nici un fel de secret pentru ele două, nu o discutau. Hattie se retrăsese în rezerva și pudoarea modului lor de a conversa, care constituiau o latură esențială a relațiilor dintre ele. Nu-l „forfecau“ și nu trăncăneau despre Tom, așa cum nu-l cleveteau niciodată pe John Robert. Acest lucru nu era numai un aspect impus de ceea ce Pearl numea uneori, cu afectare, „ținuta ei morală“. Era ceva ce ținea de Hattie, de disciplina ei interioară, de demnitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să te împrietenești cu Tom McCaffrey. Nu știu. Eu nu ți-am atras atenția că ar fi un secret, dar mă bizuiam pe abilitatea ta de a discerne ce-i public și ce-i intim, și nu mă așteptam să trăncănești... N-am făcut-o! I-ai spus lui Pearl? — Da, dar... Atunci înseamnă că ai vorbit cu cineva. Da, dar asta-i cu totul altceva, și-apoi Pearl știa oricum... — Cum de știa? Doar dacă a ascultat la ușă... Dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
habar? Ai încercat să strici lucrurile, oricum, ai ruinat totul... — Ce vrei să spui? Ai răspândit ce ți-am povestit eu despre John Robert și Hattie și cu mine. Ți-am atras atenția că e un secret, și tu ai trăncănit și acum s-a publicat și în presă, nu știi ce îngrozitor e totul și cât rău ai făcut. — Eu n-am spus nimănui nimic. — Trebuie să fi vorbit. I-ai spus lui Hector Gaines. Nu i-am spus. — Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
primăvara, am șomat pur și simplu în tot acel timp. Ba am reușit să dau și foc biroului, uitând într-o seară soba aprinsă. Așa că acum gea mul ușii era spart, soba înnegrită și vreo două șipci din parchet carbonizate. Trăncăneam despre noul nostru ziar, Contrapunct, când am auzit bocănituri pe scara îngustă și abruptă de lemn. Nu mi-a venit să cred când am văzut apărând, cu zăpadă topită în păr, plină de zăpadă și pe cojocul alb de piele
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
să vin. Cuvintele șiroiau din șoricică, cuvinte fără sens, frivole, stupide, salvatoare. Bombardamentul rapid, marca Travis, care o scosese din sărite pe Karin ani întregi, părea acum o ploaie așezată de aprilie, care făcea să crească nivelul apelor, revitalizând pământul. Trăncănind întruna, Bonnie Travis se tot trăgea de fusta largă de lână și de puloverul mițos tricotat de mână, cu peticele sale de lână oliv amintind de culoarea pe care o căpăta Platte în august. Pe lanțul de la gâtul ei, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
întreabă oamenii. Karin uitase cât de amețitor de lipsită de noimă putea fi existența. Mark zăcea pe marginea patului, un faraon de piatră, holbându-se la gura complicată, mobilă a lui Bonnie. Temându-se să se oprească din vorbit, ea trăncănea înainte despre corturile care încadrau ieșirea de pe I-80, despre goana simulată a bizonilor, despre stația Pony Express în mărime naturală și despre epopeea construirii autostrăzii Lincoln. —Și ai parte de toate astea cu numai 8,25 dolari. Îți vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o afunde iar în sclavie. În camera lui Mark, pedichiura era pe sfârșite. Mark stătea pe pat, uitându-se atent la degetele lui cum s-ar uita un leneș la o creangă de copac filmată. Bonnie se învârtea în jurul lui, trăncănind. — La țanc, îi spuse ea lui Karin. Poți să ne faci o poză? Bonnie scotoci prin geanta ei fermecată și scoase la iveală un aparat foto de unică folosință. Se așeză lângă ghearele posterioare ale lui Mark, verdele ochilor ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-i era de nedescris. Se contrazicea la fiecare frază: Mark își revenea văzând cu ochii; era mai rău decât o cauză pierdută. Gândea, identifica obiectele și chiar putea vorbi; era blocat încă în avarie, mergând ca un urs dresat și trăncănind ca un papagal pervers. Daniel o întrebă cum se descurca. Bine, în condițiile date. Zilele erau lungi, dar le putea face față. Cu ajutor, implora vocea ei, fără să vrea. Se gândi să-l roage pe Daniel să se întâlnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
jumătatea de cupolă moale, binevoitoare, a feței și barba cenușie revărsată - o combinație între Charles Darwin și Moș Crăciun - și-l salutau de parcă ar fi fost un bunic inofensiv. Bărbatul dărâmat se apropie, netezindu-și vesta slinoasă, bâțâindu-se și trăncănind. Weber era prea intrigat de ticurile lui faciale ca să-i întoarcă spatele. Dădu drumul unui șuvoi confuz de cuvinte. Hei, salutare. Ce mișto că ne-am întâlnit iar. Mai ții minte mica noastră călătorie în vest - numai noi trei? Expediția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Blackie-doi. —Javra asta e aproape la fel de bună ca a mea, spunea Mark. Doar un pic mai neascultătoare. Din când în când, îi dădea voie lui Karin să vină cu ei, dacă-și ținea gura. Barbara îl putea asculta pe Mark trăncănind întruna despre mașini modificate, multă vreme după ce Karin amorțise. — Când sunt într-un parc auto, nu-mi mai vine să plec, declara Mark. Se lansă într-o descriere amănunțită a anatomiei vehiculului pe care-l construia în mintea lui: mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Se întoarce spre Mark, rugător. Aveai și tu una în mașină. Tocmai... tocmai le cumpăraserăm. Ăsta era jocul? Vorbitul tău prin stație? Tu erai? Cap de capră? Tu l-ai inventat, frate. Te făcea să râzi. Făceam chestia cu stația, trăncăneam între noi de la distanță, când tu ai... Mark Schluter e o statuie. Marmură, nu alta. Și voi. Sunteți băgați în toată chestia asta. Încep să vorbească în același timp, încercând să explice, să ascundă adevărul. Mark își acoperă urechile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
acesta era singurul care-i cunoștea această slăbiciune fatală. Ascultă și-i cântă în strună, încuviințând din cap la amănuntele pe care i le dădea - apartamentul de salvare pe care îl pregătise, avocatul care promitea protecție convenabilă. Îl lăsă să trăncănească despre viitorul care-l aștepta. Măcar avu decența să n-o întrebe dacă era dispusă să-l umple. Și această scurtă escapadă n-o costase decât un sărut pe obraz și cedarea părții ei din nota de plată. Când își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
întinde palma către dovada incriminatoare - câmpul ticsit de păsări. Există oare ceva de vrut? Ea se uită în altă parte, stânjenită. Se ridică în capul oaselor, arătând spre perechea din apropiere - două păsări mari și agitate, mergând cu aripile întinse, trăncănind. Una dintre ele șuieră o melodie, patru note de surpriză spontană. Cealaltă preia tema și o îngână. Sunetul îl străpunge - creația pălăvrăgind pentru sine, lăsându-l pe dinafară. Vorbire adevărată, pe care doar un cocor o poate decodifica. Ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
trotuarele goale ale străzilor mohorîte, trecînd prin fața palidelor manechine de ceară din vitrinele magazinelor de confecții, trecînd pe sub ciorchinii de lumină albă, dură, trecînd prin fața a sute de magazine Întunecate, oprindu-sc În cele din urmă Într-o bodegă mică să trăncănească și să flecărească alene, să-și vîre botul, buzele și fălcile gălbejite În adîncurile pătate ale unei cești de cafea sau să-și poarte mai departe scrumul cenușiu al timpului fără a rosti nici un cuvînt. Amintirea chipurilor lor și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
A doua - Pot să cred ce-mi povestește Ticuță? (Adică: Nu mă minte? Îmi spune el adevărul?) A treia întrebare - Cu cine ține Ticuță? (Adică: Mă învață de bine? Vrea să mă deștepte, ține cu mine, sau vrea doar să trăncănească, așa, pentru el?) Dacă ați răspuns „Da, e pentru mine!”, „Da, pot să-l cred pe Ticuță!” și „Ticuță ține cu mine” - citiți mai departe ! Și chiar dacă n-ați răspuns încă la toate cele trei întrebări, puteți citi mai departe
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]