430 matches
-
viziune antinomică și tensionată, concretizând, în proiecții sarcastice sau în concentrate cântece aluzive, ipostaze ale spiritului creator în tentativa de cuprindere și sublimare a realului, de identificare a ordinii tainice a lucrurilor. Și M. afirmă vocația poeziei pentru esențial, pentru transcenderea limitelor experienței senzoriale, vede în actul poetic o asumare a unui destin de excepție, o provocare a cauzalităților adânci și a puterilor obscure ale existentului: „Trebuie tată să rămâi în lucrurile utile/ eu voi locui în podul casei voi bea
MURESAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288306_a_289635]
-
versurilor ce îl compun. Țara sa - tărâm bântuit de cai de fum, unde arborii visează luna și păsări nemaiauzite au lumânări în loc de aripi - este ținutul poeziei adevărate. Imaginea simbol, metafora relevantă, sugestia potențează sensurile proprii ale cuvintelor și creează impresia transcenderii obiectului. Expresia armonioasă, purificată de locuri comune, este însă deseori siluită de barbarisme sau de împerecheri forțate de sintagme, care doar eufemistic ar putea fi catalogate drept stângăcii stilistice. În plus, obstinația cu care poetul își alătură numele de al
MUSCALU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288327_a_289656]
-
din simbolismul francez. Elogiul tăcerii, albul atotstăpânitor trimit la Stéphane Mallarmé (pentru el, ca și pentru Stefan George, P. nutrea un adevărat cult). Sinestezii de o deosebită finețe asociază sunete, culori și parfumuri până la risipirea contururilor lumii materiale. Dar elanul transcenderii alternează cu pierderea speranței („Târziu bătură-n ușă nebunele fecioare”), ducând spre „moartea visurilor” și poema renunțării, a alunecării în deznădejde și moarte: „Lumina e un chin care ne-apasă, / Iar cerul nesfârșit ne dă fiori”. Întunecarea sufletului se infiltrează
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
într-o „organizație a transmiterii cunoașterii și învățării”, chiar dacă nu se preocupă și de producerea cunoașterii, ci doar de transmiterea și reproducerea ei. 4. Așa cum evocă și numele, universitatea are vocația universalului prin modul în care organizează cunoașterea și prin transcenderea granițelor separatoare de un gen sau altul. Cooperarea internațională este intrinsecă universității. Astăzi însă, această cooperare se schimbă rapid. În mod tradițional, ea se baza pe mobilitatea studenților și a personalului. Mai recent însă, sub impactul tehnologiilor informației și comunicării
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
inițiere în cunoașterea poetică” și mijloc privilegiat de conectare a umanului la cosmic, iar cealaltă ca transfer de „potențe inițiatoare” între energetismul lunar și psihismul uman. Criticul interpretează inedit (aruncând, totodată, numeroase sugestii pentru cercetări viitoare) polaritățile eminesciene și armonizarea/transcenderea lor prin vizual, auditiv și olfactiv. Poetica „vederii” (fără legătură cu ceea ce înțelesese Ioana Em. Petrescu prin aceasta) ocupă în demonstrație o poziție centrală. În acest context, Luceafărul este interpretat ca „poem al devenirii prin privire”. Senzitivitatea și selenaritatea eminesciană
MIHAILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]
-
sudicilor”, marea problemă rămâne precaritatea estetică a majorității covârșitoare a romanelor polițiste. Chandler nu avea dreptate nici în privința prestigiului de care se bucură autorii de literatură cu detectivi. Lăsându-l deoparte pe Dashiell Hammett, Chandler însuși constituie un exemplu de transcendere a spațiului pseudocarceral în care se vede închis. A fost luat în serios de marii critici ai vremii (Edmund Wilson îl compară cu Graham Greene), Partisan Review, o publicație exclusivistă a așa-numiților „intelectuali newyorkezi”, vede în detectivul creat de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și formă impusă „oarbelor energii”, alternează cu spaima de limitare. Definirea poetului, ca „un senzitiv al modului doric”, închide și ea o tensiune nerezolvată între creator și opera sa, cel dintâi fiind simultan „sacrificat” și „învingător”. În volumul Eulalii, tendința transcenderii realului ia aspectul unei dereificări programatice a limbajului. B. este, la rândul lui, victima ermetismului, „vițiu” rafinat, incriminat, ca exercițiu în sine, la Mallarmé și Valéry. Din „sunete-crin”, poetul conturează arabescuri, evocând o lume de curății virginale. Opalul, ametistul, aurul
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
Încă o dată se vede mișcarea permanentă; nici vorbă de o singură direcție de înaintare, dimpotrivă, de drumuri în zig-zag; se deslușește un adevăr fundamental: dependența de timp și nu de spațiu. Iudaismul deține această taină, dimensiunea sa temporală prilejuindu-i transcenderea unuia dintre capitolele ce definesc infrastructura istoriei: geografia. E lesne să deslușim privirea în perspectivă, fața întoarsă spre viitor, și nu spre trecut. De unde izvorăște marea libertate dacă nu tocmai din conștientizarea dublei valori, pământene și celeste, a omului? Ideea
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
exprimă o dorință de modificare corporală, voința de a se singulariza și de a-și personaliza învelișul carnal sau, dimpotrivă, de a aparține unui grup social sau etnic. Simbolic se poate întrezări și un act spiritual: control asupra corpului și transcenderea durerii fizice, sau un act afectiv. În mod evident, partea din corp tatuată sau găurită nu este neutră, la fel ca alegerea motivului sau a formei. La nivel psihologic, în afară de funcțiile citate înainte, tatuajul, piercingul și scarificarea fac parte din
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
spre deosebire de conceptele și rezultatele concrete ale cercetărilor, rămân mai degrabă opace, nedescrise și necunoscute pe scară mai largă. Un limbaj comun care poate facilita construirea unui cadru conceptual comun, împărtășit de mai multe discipline, are potențialul de a conduce la transcenderea granițelor disciplinare. Potențialul productiv și inovativ al acestui nivel de colaborare interdisciplinară este considerat foarte înalt de Patricia Rosenfield (1992); dificultatea articulării unui limbaj comun este însă inerentă, de regulă, limbajul fiind considerat de către cercetători un element de bază al
Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar by Lucian Ciolan () [Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
care pierde cu bună știință înțelesul vieții află motive de a fi în continuare pe drum. Se simte departe de sine și totuși cu fața către ceea ce urmează a se petrece în sine însuși. Sinelui îi este proprie înainte de toate transcenderea de sine. Cum realitatea sa este libertatea, urmează că repetarea e posibilă acolo unde survine alegerea însăși. Iar mișcarea proprie repetării nu se închide în sfera imanenței, ci „este și rămâne mai departe o transcendență“.<ref id="187">Ibidem, p.
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
o precizare importantă în acest sens. Spune că repetarea este prin definiție transcendență, „o mișcare religioasă în virtutea absurdului; atunci când este atinsă limita a ceva minunat, eternitatea este adevărata repetare“. Paradoxul apare din nou, odată cu acest absurdum în virtutea căruia are loc transcenderea de sine. Semnificația termenului, ne dăm seama, este departe de cea comună sau negativă. Aflăm apoi că „atunci când este atinsă limita a ceva minunat, eternitatea este adevărata repetare“. Limita despre care vorbește aici se descoperă acelei conștiințe ce are în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
care pierde cu bună știință înțelesul vieții află motive de a fi în continuare pe drum. Se simte departe de sine și totuși cu fața către ceea ce urmează a se petrece în sine însuși. Sinelui îi este proprie înainte de toate transcenderea de sine. Cum realitatea sa este libertatea, urmează că repetarea e posibilă acolo unde survine alegerea însăși. Iar mișcarea proprie repetării nu se închide în sfera imanenței, ci „este și rămâne mai departe o transcendență“.<ref id="187">Ibidem, p.
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
o precizare importantă în acest sens. Spune că repetarea este prin definiție transcendență, „o mișcare religioasă în virtutea absurdului; atunci când este atinsă limita a ceva minunat, eternitatea este adevărata repetare“. Paradoxul apare din nou, odată cu acest absurdum în virtutea căruia are loc transcenderea de sine. Semnificația termenului, ne dăm seama, este departe de cea comună sau negativă. Aflăm apoi că „atunci când este atinsă limita a ceva minunat, eternitatea este adevărata repetare“. Limita despre care vorbește aici se descoperă acelei conștiințe ce are în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ulterior element esențial; ea indică mișcarea sufletului care se ridică de la experiența supusă schimbării, la adevărul imutabil, circumscris de tensiunea dintre existență și idee. Acest adevăr, cunoscut ca fiind de derivare platonică, indică direcția fundamentală a gândirii grecești, îndreptată spre transcenderea devenirii, spre idealizarea totalității formale. De aici ia naștere acel ideal teoretic înțeles ca efort de sustragere de la coruperea timpului și atingere a fericirii dată de strânsa legătură dintre existență și perfecțiune: totul se naște, se dezvoltă, se degradează și
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
și anume aceea de a transcende datele empirice și existențiale și a face din rațiunea însăși un simplu instrument metodologic. Astfel rațiunea este folosită în scopul clasificării datelor în funcție de contextul concret ce trebuie elucidat cu toate posibilele sale semnificații, fără transcenderea sa spre altceva decât empiricul. Cadrul pe care intenționăm să-l prezentăm pentru a situa justificarea filosofiei, se completează, deci, cu noi elemente: de la formele clasice ale gândirii trecem la metodologiile cele mai caracteristice cu care se dezvoltă astăzi o
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
se dizolvă în abandonare iar libertatea este confundată cu spontaneitatea totală. Muzica ce rupe ritmul obișnuit și armonia tradițională și care, prin intermediul experienței estetice, repetă mesajul rupturii înseamnă de fapt căutarea a ceva alogic și uneori chiar o formă de transcendere irațională. Toate acestea, dacă sunt exprimate în grupuri restrânse, devin, chiar și în forme mai mult sau mai puțin radicale, un criteriu de judecată, fac loc unor comportamente tipice, dau naștere unui obicei ce implică, mai mult sau mai puțin
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
critice, după trei poeme-preambul, aduce în fața cititorului selecțiuni din volumele publicate de poet până în 2012, începând cu „inedite din 1975-1987”. Se poate aprecia, astfel, că poemele din Ferestre în cer (2012) constituie - cronologic, cel puțin - summumul creației autorului, în care transcenderea, gardată de îngeri albaștri sau numai rază / altoită pe mine, se face doar fragmentar, când Se iscă de-a valma ferestre / În cer. Este o poezie inițiatică, scrisă în vers liber, pusă sub semnul postmodernismului (prin intertextualitate, fragmentarism, amestecul de
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
paradoxal, să se detașeze, dar să rămână, totuși, implicat în toate ale firii, având drept miză convingerea că totul „a izvorât și cură” din aceeași matrice divină. Poetul propune construcția pe care o durează drept MELOTARAPIE, într-o tentativă de transcendere spre lirismul pur. Semne de carte - Gheorghe Grigurcu: Nimic n-ar trebui să cadă Cunoscut îndeosebi în calitate de evaluator atent și intransigent al literaturii, Gheorghe Grigurcu este, în egală măsură, poet, așa cum dovedește masiva sa antologie în două volume, Nimic n-
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
gesturi cvasiritualice (curățarea mesei, în colibă cu izmă verde, de pildă), obiecte de ceremonial, sacrificiale, spre exemplu, sau cărora li se conferă atribute prin care sunt ritualizate, pot fi traduse atât ca factori de demitizare, cât și ca actanți ai transcenderii tocmai într-un tărâm spiritual: DECI: TĂMÂIE, vin și carne de bou... ă... să / mă prezint: sunt zeu, mare, din cer, coborât, elev / în clasa a treia (acum / în vacanță) la Adjudu-Vechi (...) - prezența conjuncției concluzive, „deci”, la începutul poemului, putând
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
cântată, devine ritmul interior al sufletului și este legat de o perspectivă escatologică situată între un principiu temporal, care are loc în istorie (istoria creației, istoria lui Israel, istoria lui Cristos, istoria Bisericii), și un sfârșit metatemporal (împărăția cerurilor și transcenderea cosmosului). Această perspectivă a dus, în mod gradual, la emanciparea muzicii de raportul său arhaic cu ciclicitatea cosmică, aceasta din urmă fiind elementul-cheie al speculației muzicale aparținând tradițiilor antice, nu numai celei greco-romane, dar și celor orientale, cum ar fi
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
de reclamă care n’are nimic de-a face cu arta. (...) Doresc din tot sufletul ca scriitorii viitorului să fie poligloți și universali. Pînă atunci, orice înflorire în sera naționalului e condamnată la ofilire”. Este afirmată, în acest sens, nevoia transcenderii sociale a idealului autonomist — și „burghez” — al artei pentru artă: „arta trebuie să mai fie și o artă-steag”. Contimporanul va publica în nr. 61 un credo al aceluiași Panait Istrati: „Între frumusețile artistice și liberarea omului (articol scris pentru La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dintr-o ființare în alt mod de ființare. Tramvaiul și birja sunt mijloacele real obiective de trecere dintr-un tărâm într-altul, sunt „luntrea lui Caron” în care fie taxatorul, fie birjarul primesc ortul, primesc, acceptă plata transgresării sau a transcenderii. Imagistica bordelului, imaginea, perspectiva din La țigănci amintește de templul Șibilei din Eneida pe care erau pictate „dragostea spurcată a Pasiphaei cu un taur cu care sa împreunat cu vicleșug; apoi Minotaurul, corcitură, jumătate om, jumătate taur, rodul unei patimi
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
viața trece dincolo de determinările ei normale nu pentru a se nega, ci pentru a elibera rezervele care mocnesc și care, acumulate, riscă o izbucnire violentă. Toate stările extreme sânt derivate ale vieții, prin care ea se apără de ea însăși. Transcenderea limitelor din stările negative are cu totul alt sens, deoarece ea nu pleacă din plenitudine, ci dintr-un gol ale cărui margini nu sânt demarcabile. Aceasta cu atât mai mult cu cât golul pare a răsări din rădăcinile ființei, întinzîndu-se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
celor suspendați și incapabili de orice satisfacție sau fericire. A fi erou - în sensul cel mai universal al acestui cuvânt - este a dori un triumf absolut. Dar acest triumf nu poate fi obținut decât prin moarte. Orice eroism înseamnă o transcendere a vieții, care implică în mod fatal un salt în neant. Și orice eroism este un eroism al neantului, chiar dacă în conștiința eroului nu intră acest element, chiar dacă el nu-și dă seama că avântul lui pleacă dintr-o viață
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]