541 matches
-
au dezvăluit din plin, fără să știe, insatisfacția încercată în privința propriului trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie în mod simptomatic ura de sine, concentrată, transfigurată, deplasată, inversată ca sens, iar apoi îndreptată asupra unui obiect fantasmatic susceptibil de a încorpora totalitatea negativității acumulate în sine: plăcerea. Pentru că plăcerea epicuriană rămâne mult sub pericolele care i se pun în spate sau forțele distrugătoare a căror presupusă
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dar și cititorii cu privire la pasiunea lor scris-versus citit. Mario Vargas Llosa o formulează răspicat în dialogul cu Gabriel Liiceanu. Literatura decantează amestecul indistinct de bine și rău care bolborosește în fiecare dintre noi. Literatura creează fante prin care răul iese transfigurat. Vargas Llosa spulberă prejudecata că acea literatură infamantă gen Sade ar trebui interzisă. După Llosa, orice literatură e asemeni unui magnet: descoperă și antrenează pilitura instinctelor și a iraționalității eliminând-o din act. Punctul de vedere al scriitorului peruanian e
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
însuși autorul se ocupa de publicarea lucrărilor sale prin „bunăvoința” unor intelectuali care transportau cartea spre edituri. Intermediarii însă nu sunt deloc transparenți, ci secretoși, misterioși, duali. Lupta cu KGB-ul este una angajantă. Din est, lumea vestică se vede transfigurată, idilică. Ajuns însă în concretul vestic, constată că războiul său nu s-a terminat, și-a schimbat numai conținuturile. Soljenițîn este o imensă personalitate care nu încape în pielea strâmtă a unui loc, el este al lumii, și nu consimte
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
mocnite), cu un fel special și paradoxal de neosămănătorism, rezervele autorului față de ipostazele declasate ale urbanului fiind exprimate prin poezie modernistă. Producția lui V. nu se reduce însă la această tematică și la paradoxul - aparent - iscat de ilustrarea ei: sunt transfigurate, în decupaje ce au cuprinderi variabile, centre de focalizare tematică obișnuite în poezia modernistă: copiii, casa, locuirea, devenirea, nostalgia rădăcinilor ancestrale, interogația metafizică, contemplația existențială, deliberarea lăuntrică, celebrarea femeii și erotismul, abordat, în cele mai vechi, într-o modalitate care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290547_a_291876]
-
Admițând acest aspect, destinul ne apare sub o altă formă. El este inclus, interior, persoanei. Nimic nou până acum, dar prin aceasta el devine imaginea simbolică a persoanei supuse finitudiniei. De fapt, va trebui să recunoaștem că destinul este ipostaza transfigurată a persoanei supusă timpului. Destinul este imaginea persoanei Înscrisă În timp, În durata vieții sale. Astfel, destinul devine un concept atașat persoanei. Poate chiar, mai exact spus, o dimensiune a acesteia, și În nici un caz ceva dincolo de ea. Din acest
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
pătruns de o conștiință modificată, el se dovedește o matrice plină de potențialități, o realitate implicită, ce-și dezvăluie propria or-dine, una transcendentală, o ordine de dincolo de ordine care se cere și poate fi descoperită, dar numai într-o stare transfigurată, extatică, a conștiinței. Așa ceva promite gnosis-ul, de ieri, de azi, dintotdeauna: mîntuirea prin cunoaștere, o cunoaștere ce nu exclude, ci dimpotrivă implică credința, speranța și dragostea, oferind lumina celui care o caută, lumină neîn-serată, lumină necreată. "La ceasul cînd se-
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
gips. Un capitol important în creația sa îl ocupă ceramica neagră și policromă. Contactul cu meșterii populari, cu universul satului românesc, l-au inspirat pe artist, de unde a preluat tehnica dar și o serie de elemente specifice tradiționale, acestea fiind transfigurate, stilizate, căpătând rol decorativ. Argument Motivele întâlnite pe ceramică și încrustații în lemn, la broderii precum spirala, meandrul, linia, motivele vegetale, stelare, sunt transpuse și organizate, prin incizare și zgâriere pe suprafața obiectelor, astfel creează ritmuri și le personalizează. Compozițiile
Ion Antonică (1937-2002) Ceramică - Sculptură by Elena – Ivona Aramă () [Corola-publishinghouse/Science/1244_a_2070]
-
moștenirea simbolică arhetipală cu care le a Înzestrat cultura În care trăim. Vedem lucrurile cufundate În aura lor simbolică. Și, Întradevăr, sîntem În fața unor imagini fabuloase. Dar nu mai puțin reale. Haiku-ul știe să ne pună În fața unei realități transfigurate, pătrunsă de imaginația unei culturi. Ce percepem de fapt și de ce această aură este reală? Pentru că, În mod spontan, o receptăm, o resimț im și credem În ea. Pentru că ea este de fapt substanța noastră și a lumii În care
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
da firesc tonul Întregului poem, aroma se va insinua ceremonios În tot ce va urma, impregnînd și Îmblînzind lucrurile prezente În spațiul poemului. Prezența umană este suplinită de lucrurile care doar o sugerează. Taifunul este acum prezent Într-o formă transfigurată ca imprimeu pe chimonouri. Prezența lui la ceremonia ceaiului este deja o concomitență eternă. Putem citi poemul punînd accentul tonic pe cuvîntul taifunul, arătînd astfel preponderența lui În situația evocată, dar transferînd delicat expresia tragică a fețelor celor care sînt
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
ale „întrupării“ divinului, ca manifestare a prezenței aici și acum. Cele două „mișcări“ sunt, de fapt, sincrone: urcarea sufletului face prezentă mani festarea principiului. Desăvârșirea spirituală este însoțită de semnele prezenței sacrului aici, la nivelul materiei acestei lumi, care este transfigurată. Liderii spirituali ai diverselor tradiții ori comunități religioase reușesc să transmită mesajul legăturii nu doar indicând către principiul întemeietor, ci făcând manifestă prezența principiului până la nivelul trupului și al materiei acestei lumi. Cu alte cuvinte, principiul întemeietor nu este undeva
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
îi conferă chipul propriu, și, concomitent, de receptivitate necondiționată față de unicitatea a tot ceea ce este diferit și se află dincolo de propriul contur. II. DESPRE IERARHIE II.1 Lumi și trepte Unu, multiplu și nașterea ierarhiilor. „Legătura Unului“ și multi plul transfigurat. Ilustrări. Treptele multiplului și legătura care dezleagă. Despre vacuitate și nașterea împreună a lumii noastre ca spațiu timp. Dogma Sfintei Treimi ca „antinomie transfi gurată“ (Lucian Blaga) - recontextualizare. Ierarhie și sincronicitate. II.2 De vinculis in genere sau despre legături
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
vâltoare / apar credincioșii supuși.“ Ierarhia este prima consecință a (auto)exilării, a depărtării de Unul. Ea se naște în „distanța“ instituită prin întoarcerea privirii de la Unul. Experiența religioasă ultimă, a reîntoarcerii, este descrisă diferit, multiplul fiind resemnificat fie ca realitate transfigurată (în viziunile mesianice, de exemplu, pregnante în tradițiile iudaică și creștină), fie ca realitate iluzorie sau văl (în învățăturile hinduse și budiste, cu precădere), fie ca realitate - una aparținând în totalitate sferei „sacrului“ (în călătoriile șamanice, de exemplu, ori în
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
fost posibilă prin răstignirea pe un străvechi instrument al morții: crucea. Crucea este, așadar, o unitate a contrariilor: moarte și viață la un loc, timp și eternitate, istorie și veșnicie, damnare și mântuire. Sunt doar câteva însemne religioase ale paradoxului transfigurat (Lucian Blaga). Pe toate acestea (și pe multe altele) crucea le face cu putință în viața spirituală a veritabilului creștin. Într-un admirabil articol, Andrei Pleșu invoca o altă serie de paradoxuri inclusiv sociale și politice prin care simbolismul crucii
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
sintetizează o suferință îndelungată a țărănimii veșnic lipsite, căruia îi aparține chiar prin legi nescrise. Pământul înseamnă pentru Ion și pentru lumea obidiților din care descinde, rațiunea de a exista, unicul mod de a trăi, de aceea eroul îl ascultă transfigurat, îi simte glasul: “cum zumzăie, șușotesc, fâșie porumbiștele, holdele de grâu și ovăz, cânepiștile, grădinile, casele, pădurile...Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleșindu-l.Se simțea mic și slab, cât un vierme pe care-l
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
2.6. Personajul. Portretul literar. Procedee și mijloace de caracterizare Personajul literar (lat. persona - mască de teatru, rol, actor) este principala instanță narativă sau dramatică prin intermediul căreia scriitorul își exprimă indirect concepțiile, reprezentările, ideile în opera epică sau dramatică. Oameni transfigurați artistic, ființe imaginate de scriitor, devenite actanți ai întâmplărilor narate sau reprezentate scenic, personajele au fost numite în chip diferit de teoreticienii artei literare: „ființă de hârtie“ (R. Barthes), „ființă ficțională“ (Toma Pavel), actant (A.J. Greimas), actor (J. Lintvelt
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de puncte) Particularitățile de construcție a unui personaj dintrun text dramatic postbelic Marin Sorescu, Iona (particularitățile de construcție a personajului eponim) INTRODUCERE: Personajele teatrului contemporan Spre deosebire de „ființele de hârtie“ (R. Barthes) care dau viață operei epice, personajele dramatice reprezintă oameni transfigurați artistic prin prezența scenică a actorilor. Personajele teatrului postbelic nu mai sunt „caractere“ clasice ori tipologii realiste, ci ipostaze existențiale ale omului modern: fragilitatea ființei umane în fața neantului, an goasa existențială, solitudinea. CUPRINS: Item 1: prezentarea statutului social, psihologic, moral
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de reabilitare dar și de dezvoltare a spațiului urban studiat. Este un surprinzător proces de globalizare estetică prin care America absoarbe la modul cel mai pragmatic idei transformându-le, prin dialogul dintre specialiști și cetățeni În opțiuni proprii. Orașul, astfel transfigurat, devine la rândul lui un model made in America bun de exportat În toată lumea. Să vedem care sînt elementele de bază ale imagini urbane propuse de Kevin Lynch. Primul Între ele este zona, un spațiu bidimensional definibil printr-un set
Prelegeri academice by Arh. IONEL OANCEA () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92346]
-
interpretarea că ea ar conține mai puțină "autobiografie" decât celelalte scrieri ale lui Slavici trebuie părăsită. Credem că realizarea capodoperelor din prima perioadă a creației lui Slavici se datorează, în bună măsură, aceastei "infuzii" de experiențe personale ale scriitorului − evident transfigurate artistic. Nu doar talentul de scriitor justifică reușita construcției unor personaje deosebite, ci și ochiul experimentat de fin psiholog și observator atent al naturii umane cu care a fost înzestrat romancierul. Popa Furtună, personaj așezat în planul secund al acțiunii
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
la o biserică/ de pe ai cărei pereți s-a desprins un sfânt/ și a zburat”. Poezia mitologizează elementele lumii și înfățișările cotidianului, îmbinând arhaicul rural și sacrul creștin, superstiția populară și mitologia clasică, reveria ironic-duioasă și „reflecția”. Lumea (realul) apare transfigurată, populată de făpturi mitologice și zeități coborâte în mijlocul ei; lucrurile (înfățișările) cotidianului parcurg o mișcare misterioasă către ceresc și sacru. Poetul „citește” realul/lumea ca pe o carte care vorbește despre o altă realitate: „prin găurile din acoperișul realității / se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285659_a_286988]
-
câte speranțe privirea ta le curmă?/ Foșnea în ramul toamnei o frunză, cea din urmă...”. Un tradiționalism de altă nuanță, cu inflexiuni argheziene (din 1907) și cotrușiene, un tradiționalism mai mult în linia „Sămănătorului” (țărănism, istorism) decât a „Gândirii” (peisaj transfigurat) face specificul textelor din Poema Patriei (1977), îndeosebi al ciclurilor Negru Vodă (apărut și separat, în 1974), Să nu superi iarba și Capul de pe scările Gemonei, pe când în Vârsta sărutului (1963), Noapte de echinox (1964), Poezii (1966) ritmurile argheziene, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
se conjugă și desfac proteic o gesticulație ritualic-ceremonioasă, o extraordinară disponibilitate ludic-carnavalescă, formele cele mai diverse de manifestare a spontaneității, a deplinei libertăți a ființei, dincolo de orice constrîngeri și limite. Dacă, așa cum spunea Vasile Băncilă, „sărbătoarea este existența unificată și transfigurată”, și dacă, după aceeași interpretare, ea este „o comuniune cu transcendentul; e o comuniune cu societatea, e chiar o comuniune cu lumea animală și vegetală, În sfîrșit, o comuniune cu tine Însuți prin contenirea sau topirea contradicțiilor, decepțiilor, revendicărilor”, poezia
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
trăsături cu totul singulare În restul operei lui". "Barbismul" se impune Îndeosebi În primele versuri ale Întîiului sonet, În stilul invocativ-exclamativ și În cîteva imagini circulate În Jocul secund, precum cea a "scutului" și a "lutului ars": Ilustre ziduri, mări transfigurate! Și voi, rănite ziduri pe un scut Crepuscul din lut ars, crescut Spre mîini ce-n cer și-aici vor fi curate. O! CÎmpuri fericite. Munți ce-ascut Noi zări... Combustia purificatoare, percepția nouă, aurorală a lumii transfigurate pot trimite
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ziduri, mări transfigurate! Și voi, rănite ziduri pe un scut Crepuscul din lut ars, crescut Spre mîini ce-n cer și-aici vor fi curate. O! CÎmpuri fericite. Munți ce-ascut Noi zări... Combustia purificatoare, percepția nouă, aurorală a lumii transfigurate pot trimite la același reper. Geometrizarea formelor naturale notate În vers (vezi debutul sonetului al doilea: "Compasu-acestei ape, prin frunze, prin secundă") reamintește, desigur, și propriile exerciții "constructiviste" din anii 1924-1925, dar nu interzice nici apropierea de discursul aceluiași Ion
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
în tot pământul” și până „la marginile lumii” (Ps. 18,4). Primii apologeți au privit cu atenție, simpatie și discernământ tezaurul cultural al altor popoare, au contemplat natura sau creația umană din aceeași dorință de a descoperi sensul și raționalitatea transfigurată a Cuvântului divin. Pentru că sunt ordonate pe axul proclamației pascale, trecute prin Cruce și purificate în lumina unificatoare a Învierii, aceste fărâme de sens subaltern nu-și pierd rostul cârmuitor. Pentru ochiul curățit al minții răstignite pe Crucea lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
deconcertantă în care aceeași experiență a durerii trupești (suportată într-un lagăr de exterminare, de pildă) acceptă interpretări radical diferite: unii își blestemă zilele, alții își scriu jurnalul fericirii. Atunci când referirea „naturală” a durerii la corpul fizic este asumată (sau transfigurată 5) printr-o reducție fenomenologică, suferința pură, ivită în imanența proprie, lipsită de cauză sau finalitate, substrat sau orizont - devenită suferință a interiorității -, ilustrează perfect condiția afectării originare sau a impresiei reale în absolutul apariției sale fenomenologice. Dar există și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]